$$$

 Dacă ai văzut vreodată o pisică stând cu gura întredeschisă, cu o privire fixă și puțin tâmpă, după ce a mirosit ceva intens, să știi că nu s-a blocat. Ea folosește un „al șaselea simț” grație organului lui Jacobson (vomeronasal), situat în cerul gurii, chiar în spatele dinților din față. Acest organ îi permite să „guste” mirosul. Pisica aspiră aerul în gură pentru a detecta feromonii lăsați de alte animale. Este o punte biologică între miros și gust, o tehnologie naturală de scanare chimică pe care oamenii au pierdut-o în evoluție.

Comportamentul facial specific pe care îl adoptă felinele în acest moment se numește „reacția Flehmen”. Prin ridicarea buzei superioare și ușoara încrețire a nasului, pisica deschide două mici canale fine, numite canale nazopalatine, care fac legătura directă între cavitatea bucală și organul vomeronasal. Această grimasă, care nouă ne pare amuzantă sau care sugerează dezgustul, este de fapt un gest de concentrare maximă, necesar pentru a capta moleculele grele de miros și a le direcționa spre analiza internă.

Spre deosebire de nasul obișnuit, care trimite semnale către bulbul olfactiv pentru a identifica mirosuri simple (mâncare, fum, flori), organul lui Jacobson are o conexiune neuronală separată. El trimite informațiile direct către amigdală și hipotalamus, zonele creierului responsabile cu emoțiile intense, instinctele primare și comportamentul social. Practic, informația ocolește gândirea rațională și ajunge direct în centrul de comandă al instinctelor.

Principala funcție a acestui sistem este legată de comunicarea socială și reproductivă. În sălbăticie, dar și în casă, pisicile folosesc acest organ pentru a decoda mesajele chimice lăsate în urină sau în marcajele faciale de către alte pisici. Ele pot afla informații extrem de detaliate despre „autorul” mesajului: dacă este gata de împerechere, starea de sănătate și cât timp a trecut de când a fost acolo.

Pentru masculi, acest organ este un instrument critic în perpetuarea speciei. Ei pot detecta feromonii specifici femelelor și pot stabili cu precizie momentul optim pentru a se apropia, evitând conflictele inutile sau respingerea. Este un sistem de citire a „statusului” biologic la distanță, care funcționează ca un radar chimic invizibil, esențial într-o lume în care întâlnirile directe pot fi periculoase.

Interesant este că acest organ nu este folosit pentru a detecta prada sau hrana obișnuită. O pisică nu va face reacția Flehmen deasupra bolului cu bobițe, decât dacă mâncarea are un miros extrem de ciudat sau necunoscut. Scopul organului este strict de a procesa informații bio-chimice, fiind specializat pe feromoni, acei hormoni volatili care transmit mesaje în cadrul aceleiași specii.

Această trăsătură nu este unică pisicilor domestice; ea se regăsește la toate felinele mari, inclusiv la lei și tigri. De asemenea, cai, tapiri și, într-o formă modificată, șerpii, posedă acest organ. Șerpii își folosesc limba bifurcată pentru a culege particule din aer și a le introduce în organul lui Jacobson din cerul gurii, „văzând” astfel lumea prin semnături chimice, în lipsa membrelor sau a unei vederi perfecte.

La pisicile de apartament, comportamentul poate fi observat adesea când miros hainele sau pantofii stăpânilor veniți de afară. Deși poate părea ciudat să îți vezi pisica făcând acea față „dezgustată” după ce ți-a mirosit șoseta, ea de fapt analizează complexitatea mirosurilor pe care le-ai adus din exterior. Încearcă să construiască o hartă a locurilor pe care le-ai vizitat și a animalelor cu care ai interacționat.

Oamenii de știință au dezbătut mult timp dacă oamenii mai au acest organ. Deși există o structură vestigială în stadiul fetal, la adulți organul lui Jacobson este considerat nefuncțional și atrofiat, legătura sa cu creierul fiind pierdută. Noi am evoluat bazându-ne preponderent pe văz și auz pentru comunicare, pierdând capacitatea de a simți subtilitățile chimice care guvernează viața secretă a mamiferelor.

În concluzie, fața amuzantă a pisicii este dovada unei realități paralele la care noi nu avem acces. În timp ce noi vedem o cameră mobilată, pisica percepe un univers invizibil de semnale, avertismente și invitații scrise în aer. Organul lui Jacobson este fereastra lor către această lume ascunsă, transformând simplul act de a respira într-o lectură fascinantă a mediului înconjurător.