$$$

 CITADELA

Dupa toate generalitatile din primul articol si inainte de incerca o caracterizare potentiala a locuitorilor Qumranului, benefica o analiza sumara a ruinelor citadelei. Citadela, pentru ca indoiala locatia arata ca o citadela, adica o localitate fortificata. Daca ne uitam la planul alaturat vom observa existenta unui turn si a unei fortarete centrale, probabil un avampost la intrarea in citadela, si un ultim refugiu in caz de asediu. Turnul de vre-o 12-18 metri care domina o curte interioara in care se puteau adaposti 50-60 de oameni, monahi sau soldati. Aceasta mica fortareata era incercuita cu doua randuri de ziduri, primul de chirpici si al doile de piatra masiva.

Structura ne indica trei intrari, prima din est, care era si ea fortificata si era prevazuta cu zid dublu care apara o camera care servea probabil drept carantina, adica camera in care monahi puteau fi vizitati, sau se puteau oficializa schimburile de marfuri, in acelasi timp in cazul unei cazrme, putea fi si camera de garda. Dupa marime salilor de mese si a bucatariei putem concluziona ca numarul locatarilor nu putea fi mai mare de 100, maximum 150 de oameni. Mai putem concluziona inca un lucru important, mesele erau “comunale”, adica locatari mancau impreuna. Lucru obisnuit in doua feluri de institutii armata sau manastire. Încăperea este o camera care contine 4-5 cuptoare de mari dimensiuni, mai mari decat necesarul gatitului, aceasta supozitie impreuna cu nenumaratele cioburi de oale care sau descoperit, face clara idea unui atelier de olarit alaturat cuptoarelor. In nici un caz olaritul nu este o treaba pentru militari, dar este o treaba pentru calugari, supozitie ambivalenta. Da pentru ca olaritul este o meserie pentru civili, nu pentru ca posibili soldati ar fi putut sa se ocupe si de olarit, care ar fi fost o necesitate categorica.

La evreii, din antichitate (cei religiosi si in zilele noastre) erau obligatorii 2 seturi de farfuri, oale, tacamuri, s.a., pentru a diferntia alimentele care contineau carne cu cele care contineau lapte, si asta inseamna multe oale. La fel de necesare ar fi fost si un mare numar de amfore pentru pastrarea uleiului de masline si vinului de curmale care putea fi produs pe loc. Noi stim cu precizie ca unitatile militare Romane (legiunile) posedau si meseriasi in diferite domeni pentru sustinerea autonoma a fortei militare care actiona intependent. Sistemul de colectare si pastrarea apei este extrem de sofisticat si contine un apeduct care colecta apa din muntii imprejuratori in anotimpul ploios (decembrie-februarie). Putem identifica si rezervoare abandonate in afara zidurilor citadelei.

Apa este un lucru extrem de important in general si in aceasta regiune in special. Eseneii la fel ca ceilalti evrei (dar mult mai accentuat) se foloseau de apa ca obiect de cult (la fel ca Crestinii mai tarziu), si trebuia sa se purifice de 3 ori pe zi, si de fiecare data cand i-si faceau nevoiile. Obiceiul purificari prin botez preluat de crestinii de mai tarziu, prin botezul practicat de secta pe care o conducea Sf. Ioan Botezatorul (inaintea botezului lui Iisus) era fara indoiala de sorginte Eseniana. Putem observa si grajduri, care puteau adposti si cai, in cazul unei armate, dar si oi si magari in cazul unor monahi.

Din ceea ce am analizat este clar ca nu putem hotara daca citadela a fost un locas monahic a sectei Eseniene, sau o cazarma militara a regelui Iudeu, sau ambele in timpuri diferite, asa ca ramanem la concluzia pe care am propus-o ieri, ca s-ar putea ca Qumranul sa fi fost ambele in timpuri diferite. In articolul viitor ma voi ocupa de secta pe care noi o denumim Esenieni (din punctul lor de vedere ei se numeau altfel).