$$$

 În munții Bucovinei trăiește o rasă de cai micuți, dar incredibil de puternici: Huțulul. 

Nu sunt cai de curse, ci de anduranță extremă. Au o dungă neagră pe spate (semnul vechimii genetice, moștenit de la caii sălbatici preistorici). Au copitele atât de dure încât adesea nu au nevoie de potcoave, și un simț al echilibrului fenomenal: pot merge pe poteci de munte înguste, pe marginea prăpastiei, cărând greutăți mari, acolo unde un om abia poate păși. Armata Vânătoriilor de Munte i-a folosit decenii la rând pentru a căra tunuri și muniție pe creste, fiind singurul vehicul care nu se bloca niciodată în noroi sau zăpadă.

Originea genetică a acestor cabaline este considerată una dintre cele mai vechi din Europa. Experții susțin că Huțulul este urmașul direct al Tarpanului, calul sălbatic eurasiatic care a dispărut cu secole în urmă. Această legătură de sânge explică vitalitatea ieșită din comun și trăsăturile primitive, precum acea dungă distinctivă de pe coloana vertebrală, numită „dungă de măgar”, și uneori zebrurile discrete de pe picioare. Izolarea geografică din Carpați a permis rasei să rămână pură și nealterată de încrucișări masive, păstrându-și caracteristicile arhaice intacte.

Constituția fizică a Huțulului este un exemplu perfect de adaptare la mediu. Deși talia sa este mică, variind între 1,35 și 1,45 metri, are un piept larg și un gât scurt și musculos, care îi conferă o forță de tracțiune disproporționată față de mărimea sa. Blana sa are particularitatea de a deveni extrem de deasă și impermeabilă în timpul iernii, permițându-i să supraviețuiască afară la temperaturi foarte scăzute, viscol și îngheț, fără a avea nevoie de grajduri încălzite sau pături de protecție.

Un aspect remarcabil este metabolismul său extrem de eficient. Huțulul este cunoscut ca un cal „economic”, capabil să își mențină energia și greutatea consumând furaje de calitate inferioară, pe care alte rase nobile le-ar refuza. Această trăsătură l-a făcut indispensabil țăranilor din zonele montane sărace, unde resursele de hrană erau limitate. Calul putea să pască vegetația aspră de pe pășunile alpine și să muncească din greu a doua zi, fără a necesita suplimente nutritive costisitoare.

Temperamentul acestui cal este la fel de valoros ca forța sa fizică. Este renumit pentru calmul său stoic și inteligența vie. Spre deosebire de caii de sânge cald, care pot deveni agitați și imprevizibili, Huțulul analizează situația înainte de a reacționa. Această stabilitate psihică îl face partenerul ideal pentru drumurile periculoase de munte; el nu se sperie ușor de zgomote bruște sau de mișcări neașteptate, păstrându-și stăpânirea de sine în momente critice.

Centrul istoric de prezervare a acestei rase se află la Herghelia Lucina, în județul Suceava, un loc cu o tradiție neîntreruptă din 1856. Înființată sub administrația imperiului austriac pentru a furniza cai cavaleriei și transportului montan, herghelia a continuat să funcționeze indiferent de schimbările politice sau de regim. Aici, liniile de sânge sunt monitorizate cu strictețe, iar caii trăiesc într-un regim de semi-libertate, păscând pe sute de hectare de pajiști montane, ceea ce le menține instinctele naturale vii.

Utilizarea lor în exploatarea forestieră a fost, timp de secole, motorul economiei locale. În locurile unde tractoarele și utilajele grele nu pot pătrunde din cauza pantei abrupte sau a densității copacilor, Huțulul este rege. El poate trage buștenii printre copaci fără a distruge solul sau a afecta lăstărișul tânăr, oferind o metodă ecologică de silvicultură. Această muncă grea a consolidat, generație după generație, musculatura și rezistența rasei.

În prezent, rolul Huțulului s-a diversificat, trecând de la munca brută la activități recreative și terapeutice. Datorită pasului său sigur și al spatelui său lat și confortabil, este ideal pentru turismul ecvestru montan. Turiștii fără experiență se simt în siguranță pe un cal care știe poteca mai bine decât ghidul și care nu face mișcări bruște. Excursiile călare prin codrii Bucovinei au devenit o atracție majoră, contribuind la economia locală.

Mai mult, acești cai sunt folosiți cu succes în hipoterapie pentru copiii. Empatia lor naturală și răbdarea infinită îi fac terapeuți excelenți. Ei simt fragilitatea călărețului și își ajustează pasul pentru a fi cât mai lin, oferind o stimulare senzorială și motorie benefică. Este o reconversie profesională nobilă pentru o rasă care, istoric, a fost obișnuită doar cu povara greutăților fizice.

Astfel, Huțulul rămâne un monument viu al Carpaților, o legătură biologică între trecutul sălbatic și prezentul utilitar. Nu este doar un animal de povară, ci un partener de încredere care a împărțit cu oamenii munților greutățile vieții izolate. Într-o lume dominată de tehnologie, acest căluț robust ne amintește că, uneori, cea mai fiabilă soluție pentru a traversa un munte nu este un motor, ci o inimă puternică ce bate în ritmul naturii.

Preluare FB