$$$

 Cinci efecte secundare devastatoare ale emigrării despre care nimeni nu vorbește

„În ultimii zece ani am trăit în cinci țări diferite”, povestește Manon de Heus.

A fost o aventură extraordinară, care m-a învățat enorm, mi-a vorbit despre viață, despre iubire, despre frică și despre faptul că educația și grija față de sine sunt cele mai importante lucruri din existență.

Să-ți clădești o viață nouă departe de casă, departe de tot ceea ce ai cunoscut și în care ai crezut, este unul dintre cele mai intense și copleșitoare sentimente pe care le poți trăi.

Cei care au plecat în străinătate dau, cu siguranță, din cap aprobator.

Îți vor spune că călătoriile și emigrarea îți lărgesc orizonturile, că i-au făcut mai deschiși, mai toleranți. Și că, în fond, doar acest lucru contează în viață.

Dar nu îți vor spune că emigrarea înseamnă și singurătate, și alienare, și atacuri de panică, și un sentiment persistent de vinovăție.

Povestea de basm a emigrantului nu există. Iată cinci lucruri care se vor întâmpla inevitabil în viața ta dacă vei avea vreodată curajul să-ți părăsești casa și să fugi după un vis.

1. Cei dragi vor fi devastați

Indiferent cât de des și cât de frumos îți vei împodobi povestea noii tale vieți, ei vor fi sfâșiați pe dinăuntru. Plecarea peste hotare este, fără îndoială, un act profund egoist.

Este minunat că îți trăiești visul și că ai avut forța să începi să trăiești așa cum ai simțit dintotdeauna că îți dorești. Dar, în același timp, i-ai rănit pe cei care te iubesc.

Chiar dacă familia ta extraordinară și prietenii tăi minunați te-au binecuvântat cu sprijinul lor, ei tot se tem, tot suferă. De ce nu știi asta? Pentru că au făcut tot posibilul să-și ascundă sentimentele de tine.

Nu vor să te împovăreze cu îndoielile și fricile lor. Nu vor ca tu, acolo, pe un pământ străin, să te întrebi: „Ce caut eu, de fapt, aici?”. Toți îți spun același lucru: „Dacă tu ești fericit, și noi suntem”.

Părinții mei au făcut un efort emoțional impresionant. Prima dată când am decis să fug din Los Angeles, erau complet dezorientați. Dar eu eram mult prea preocupată de mine însămi ca să le observ durerea. În ziua în care m-au condus la aeroport, însă, am văzut în ochii lor o tristețe pe care nu o mai văzusem niciodată.

La ultima noastră despărțire, m-am întors și i-am privit. Am văzut oameni fragili, care păreau cu zece ani mai bătrâni decât vârsta lor reală.

Aventura mea a fost suferința lor.

2. Te vei simți vinovat. Tot timpul

La două luni după ce am plecat din Los Angeles, cel mai bun prieten al meu a primit un diagnostic cumplit: cancer.

Am încercat să fiu alături de el prin apeluri telefonice, prin e-mailuri. Dar știam, în adâncul meu, că nu de cuvintele mele avea nevoie, ci de umărul meu. Un umăr care nu era acolo, pentru că eu plecasem.

Când bunica mea de 80 de ani a căzut pe scări și m-a sunat din spital, era tristă și singură. „Când vii să mă vizitezi, draga mea?”, m-a întrebat. Nu am știut ce să-i răspund.

În anii în care nu am fost acasă, am lipsit de la aproape toate nunțile prietenilor mei. De la toate zilele de naștere. De la nașterea copiilor lor. De la cele mai frumoase momente din viața celor mai buni prieteni ai mei.

De fiecare dată a trebuit să mă justific, pentru că eram invitată și nu puteam veni. Când te afli la celălalt capăt al lumii, de obicei nu ai nici timpul, nici banii necesari pentru a participa la petrecerile vechilor prieteni. Dar acesta este un compromis social pe care l-ai ales singur.

O nuntă poate că nu este atât de importantă. Dar ce faci cu aniversarea de 60 de ani a tatălui tău? Ce faci cu ceremonia de absolvire a surorii tale mai mici? Ce alegi între aceste două momente? Pentru că, aproape sigur, nu vei avea nici timp, nici bani să fii prezent la amândouă.

Chiar dacă știi că viața ta îți aparține și continui să speri că cei dragi te vor înțelege, te vei simți adesea un om groaznic, teribil de vinovat. Cu timpul, acest sentiment se estompează, dar mă tem că va fi nevoie de mai mulți ani decât îți imaginezi.

3. Te vei simți extrem, extrem de singur

Am avut mereu noroc: aproape întotdeauna m-am aflat înconjurată de oameni minunați. Nu mi-a fost niciodată greu să leg noi cunoștințe. Îmi fac prieteni cu ușurință în orice oraș nou.

Și totuși, deși rareori sunt fizic singură, din când în când mă cuprinde o singurătate cum nu am cunoscut niciodată înainte de plecare.

Nu voi uita niciodată primul meu Crăciun petrecut în emigrație, alături de colegul de apartament. Amândoi aveam sentimentul că nu mai aparținem niciunei familii, niciunui neam, niciunui trib.

În anul următor, am petrecut sărbătoarea în sânul unei familii străine. Iar ceva din mine îmi șoptea că invitația fusese făcută din milă, doar ca să nu fiu singură într-o zi atât de importantă.

Pentru a construi relații autentice și bazate pe încredere este nevoie de timp. De aceea, dacă te pregătești să pleci în străinătate, ține minte: va trebui să investești mult mai mult timp decât îți imaginezi pentru a-ți crea prietenii adevărate. Iar ani la rând nu vei avea cu cine să împarți amintiri comune sau povești despre trecutul tău.

Este ca și cum ai schimba școala într-un oraș nou. Doar că mai greu: pentru că nici mama, nici tata nu mai sunt lângă tine.

4. Nu vei deveni niciodată „de-al locului”

Viața în străinătate te va transforma. Vei renunța la multe convingeri vechi, vei descoperi lucruri la care nu te-ai fi gândit niciodată și vei deveni o persoană care nu ai fost până atunci.

Aceasta este partea frumoasă. Acum urmează reversul medaliei. Oricât de mult te-ai schimba, la un nivel profund și subtil vei simți mereu o anumită distanță față de oamenii și locul în care trăiești. Este greu de explicat, dar vor exista momente în care dorința de a suna „acasă” va deveni aproape insuportabilă.

Pleci peste hotare și, desigur, nu scrie pe fruntea ta că ești străin. Însă nu ai crescut în școlile lor. Nu ai fost format în cultura lor. Iar a deveni localnic în proporție de sută la sută este, practic, imposibil.

Îți vei construi un nou „acasă” într-o țară nouă, iar acest lucru va umple parțial golul din interior. Dar rădăcinile și istoria ta îți vor lipsi mereu. Nu vei fi niciodată pe deplin „de-al lor”, indiferent cât de mult te vei strădui.

De aceea, aproape toți emigranții și nomazii pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor de rătăcire prin lume ajung să-și pună aceleași întrebări existențiale: Cine sunt? Cărei culturi aparțin? Unde este casa mea? Unde vreau să îmbătrânesc? În ce cimitir aș vrea să fiu înmormântat?

Aceste întrebări nu au răspunsuri definitive. Ele revin iar și iar, fără încetare. Sentimentul de „acasă” este ceva ce pierzi inevitabil atunci când îți părăsești țara natală. Orice alegere are un preț.

5. Vei pierde mulți prieteni dragi

Prietenii tăi probabil nu s-au gândit niciodată că te-ar putea pierde. Sunt oameni cu care te cunoști din grădiniță sau din școală. Sunt alții alături de care ai călătorit prin Europa, deși ați crescut departe unii de alții.

Dar dacă alegi drumul emigrării, dacă decizi să-ți construiești viața definitiv în altă țară, trebuie să fii pregătit să sacrifici aceste prietenii. Desigur, veți mai păstra legătura o vreme, însă cu greu se va mai putea numi prietenie adevărată.

Nu este vina nimănui. Și, în același timp, este vina tuturor.

Uiți zilele lor de naștere pentru că ești prea prins în viața ta nouă, plimbându-te prin oraș alături de noii tăi prieteni.

Prietenii vechi te vor acuza că nu ai ajuns la nunta lor. Te vor învinui că îți vizitezi prea rar părinții.

Acele prietenii vechi se vor stinge, mai devreme sau mai târziu. Este inevitabil. Așa este viața. Nimeni nu a spus că va fi ușor. Iar pierzând prieteni, vei pierde inevitabil și o parte din tine, o parte din propria ta istorie.

Crezi că merită?

Nu regret faptul că am ales să plec și să duc o viață internațională, nomadă. Nu regret deloc. Libertatea mea a meritat cu siguranță acest preț.

Dar te îndemn să reflectezi înainte de a lua decizii atât de serioase. Pune întrebări. Fii curios. Încearcă să înțelegi experiențele altor e migranți. Gândește-te la ceea ce este cu adevărat important pentru tine.

Autor: Manon De Heus