$$$

 George Dantzig, un student la matematică la Universitatea Berkeley în 1939, a ajuns târziu la curs. Pe tablă erau scrise două probleme. Crezând că sunt tema pentru acasă, le-a copiat. I s-au părut „puțin mai grele decât de obicei”, dar după câteva zile le-a rezolvat și i le-a predat profesorului. Câteva săptămâni mai târziu, profesorul a venit la ușa lui, tremurând de emoție. Acele probleme nu erau teme. Erau două teoreme statistice celebre pe care nimeni în lume nu reușise să le demonstreze până atunci. Dantzig le rezolvase pur și simplu pentru că nu îi spusese nimeni că sunt imposibile.

Profesorul său era nimeni altul decât Jerzy Neyman, unul dintre fondatorii statisticii moderne. Neyman scrisese acele ecuații pe tablă la începutul orei pentru a le arăta studenților exemple de probleme deschise, provocări intelectuale care blocau comunitatea științifică la acea vreme. Deoarece Dantzig a întârziat, a ratat introducerea verbală în care se specifica faptul că acelea sunt doar exemple teoretice nerezolvate și a presupus în mod natural că sunt exercițiile obligatorii pentru săptămâna viitoare.

Când Dantzig i-a predat lucrările profesorului, și-a cerut scuze pentru întârziere, explicând că problemele i s-au părut mai dificile decât de obicei. Neyman i-a spus să le lase pe birou, fără să le acorde o atenție imediată, presupunând că studentul a încercat să rezolve niște teme banale. Abia când profesorul a început să corecteze lucrările, câteva zile mai târziu, a realizat magnitudinea a ceea ce avea în față: demonstrații matematice elegante și corecte pentru teoreme considerate inabordabile.

Această întâmplare a definit cariera academică a lui Dantzig într-un mod spectaculos. Un an mai târziu, când acesta s-a prezentat la profesorul Neyman îngrijorat în legătură cu subiectul pentru teza sa de doctorat, profesorul a râs și i-a spus să nu își facă griji. I-a cerut doar să pună cele două demonstrații într-o mapă, să le lege și să le predea. Acele „teme pentru acasă” au fost acceptate imediat ca teză completă de doctorat, fiind probabil una dintre cele mai impresionante lucrări de absolvire din istoria universității.

Psihologii folosesc adesea povestea lui Dantzig ca un exemplu suprem al puterii gândirii neîngrădite de preconcepții. Dacă George ar fi ajuns la timp la curs și ar fi auzit că problemele sunt „nerezolvabile”, mintea lui ar fi creat automat un blocaj. Probabil că nici nu ar fi încercat să le abordeze, sau ar fi renunțat la primul obstacol, având scuza perfectă că nici geniile domeniului nu reușiseră. Necunoașterea limitei a fost, paradoxal, cheia succesului său.

Contribuția lui George Dantzig la matematică nu s-a oprit la acest accident fericit. El a devenit părintele „programării liniare” și a inventat algoritmul Simplex. Această metodă matematică este esențială pentru optimizarea resurselor și este folosită astăzi peste tot în lume, de la planificarea rutelor aeriene și gestionarea rețelelor de energie, până la organizarea lanțurilor de aprovizionare ale marilor magazine și eficientizarea producției industriale.

În timpul carierei sale, Dantzig a fost un pionier al utilizării computerelor pentru rezolvarea problemelor complexe de logistică. Algoritmul său a permis transformarea unor probleme economice reale, cu mii de variabile și constrângeri, în ecuații care puteau fi rezolvate rapid. Fără munca sa, eficiența economică modernă și capacitatea de a gestiona sisteme globale complicate ar fi fost mult întârziate.

Povestea sa a devenit o legendă urbană care circulă de decenii în campusurile universitare, inspirând chiar și scenariul filmului „Good Will Hunting”. Deși în film protagonistul este un om de serviciu, iar în realitate Dantzig era un doctorand sclipitor, esența rămâne aceeași: geniul se manifestă adesea atunci când refuzi să accepți standardele convenționale despre ce este posibil și ce nu.

Într-un interviu acordat spre sfârșitul vieții, Dantzig a mărturisit că, deși problemele au fost grele, faptul că le-a tratat ca pe o simplă temă l-a ajutat să rămână relaxat și concentrat. El nu a simțit presiunea istorică a eșecurilor anterioare. Abordarea sa a fost pragmatică și directă, demonstrând că atitudinea mentală cu care intrăm într-o confruntare intelectuală contează la fel de mult ca abilitatea nativă.

George Dantzig a murit în 2005, lăsând în urmă o moștenire științifică uriașă, dar cea mai frumoasă lecție a sa rămâne acea dimineață din 1939. Ea ne reamintește constant că multe dintre „imposibilitățile” lumii sunt doar etichete puse de alții și că, uneori, tot ce trebuie să faci pentru a schimba istoria este să întârzii puțin la curs și să nu știi că un lucru nu se poate face.