&&&&

 În anul 1939, într-un moment în care lumea se afla pe buza prăpastiei celui de-al Doilea Război Mondial, la Expoziția Universală de la New York a fost îngropat un obiect care avea să devină un mesaj de o ambiție fără precedent către viitorul îndepărtat. Compania Westinghouse Electric a creat o capsulă a timpului, construită dintr-un aliaj special numit Cupaloy, menită să reziste timp de 5.000 de ani și să fie deschisă abia în anul 6939. Această fereastră către secolul XX nu a fost umplută doar cu tratate filozofice sau invenții revoluționare, ci și cu obiecte atât de banale încât astăzi ne pot părea comice, dar care pentru locuitorii de peste cinci milenii vor reprezenta indicii vitale despre modul în care ne trăiam viața de zi cu zi. Alegerea orizontului de timp de 5.000 de ani nu a fost întâmplătoare, ci a fost calculată pentru a egala durata istoriei scrise a omenirii cunoscute în acea epocă, începând cu primele înregistrări sumeriene.

Printre cele 35 de obiecte de uz cotidian introduse în capsulă se află un aparat de ras electric marca Schick și un set de cărți de vizită, elemente care spun o poveste fascinantă despre prioritățile și structura socială a Americii interbelice. Aparatul de ras a fost inclus pentru a demonstra vârful de gamă al tehnologiei personale din acea vreme, un simbol al trecerii de la uneltele manuale la cele motorizate care promiteau o viață mai ușoară și mai eficientă. Pe de altă parte, setul de cărți de vizită avea rolul de a ilustra modul în care oamenii comunicau și își stabileau identitatea profesională. Împreună cu acestea, au fost îngropate un pachet de țigări, o cameră foto, un stilou, un ceas de mână și chiar mostre de țesături sintetice noi, precum nailonul, toate reprezentând fragmente dintr-un mozaic cultural pe care noi îl numim prezent, dar care în anul 6939 va fi considerat arheologie.

Pentru ca informația să nu se piardă sub greutatea timpului, organizatorii au inclus un microfilm conținând peste 22.000 de pagini de text și imagini, incluzând ediții întregi ale Enciclopediei Britannica și mii de fotografii care documentează arta, industria și viața domestică. De asemenea, au fost adăugate mesaje scrise special pentru oamenii viitorului de către minți strălucite precum Albert Einstein și Thomas Mann. Scrisoarea lui Einstein, scrisă cu o sinceritate tăioasă, avertiza că, deși tehnologia a progresat enorm, omenirea nu a reușit să își rezolve conflictele și să asigure o distribuție echitabilă a resurselor, o reflecție care rămâne tulburător de actuală chiar și în anul 2026. Mai mult, pentru a se asigura că locul unde este îngropată capsula nu va fi uitat, mii de exemplare ale unei Cărți a Recordului au fost distribuite bibliotecilor și muzeelor din întreaga lume, oferind instrucțiuni precise de localizare și metode de descifrare a limbii engleze.

Această capsulă din 1939 este o oglindă în care noi, cei de astăzi, ne putem vedea dorința disperată de a fi ținuți minte. Ne întrebăm adesea dacă în anul 6939 limba noastră va mai fi înțeleasă sau dacă aceste obiecte vor fi privite ca niște relicve religioase ciudate. Faptul că s-a ales includerea unui set de cărți de vizită ne arată că, dincolo de progresele științifice, identitatea noastră este construită pe interacțiuni umane și pe nevoia de apartenență socială. Când locuitorii viitorului vor scoate la lumină aparatul de ras, ei nu vor vedea doar un dispozitiv vechi, ci un gest de îngrijire personală care ne apropie de ei peste milenii, demonstrând că, indiferent de cât de mult se schimbă tehnologia, esența umană și micile noastre ritualuri rămân neschimbate. Capsula de la New York nu este doar un depozit de metal și plastic, ci o scrisoare de dragoste și teamă trimisă către un viitor pe care nu îl putem controla, dar pe care sperăm să îl inspirăm.