$$$

 Poloneza obișnuită Irena Sendler (1910–2008) a salvat de la o moarte sigură peste 2.500 de copii evrei. Pe cei foarte mici îi ascundea într-o geantă de scule, iar pe cei mai măricei îi adăpostea în bena camionului, sub prelată. În mașină ținea mereu un câine, dresat să latre ascuțit la gardieni ori de câte ori vehiculul intra sau ieșea din ghetou — lătratul lui acoperea plânsul copiilor.

În timpul războiului, Irena Sendler, angajată a direcției sanitare din Varșovia, vizita ghetoul pentru a îngriji copiii bolnavi. Micuții mureau zilnic de foame și boală. Irenei îi reușea uneori să strecoare hrană și medicamente. Situația s-a complicat când germanii au interzis accesul „neevreilor” în ghetou, însă teama unei epidemii de tifos a creat o breșă legală: era nevoie de vaccinări și distribuire de medicamente. Astfel a putut continua să intre în ghetou ca infirmieră — oportunitate de care a profitat imediat. Era membră a organizației poloneze de rezistență „Consiliul de Ajutor pentru Evrei” (Żegota), care coordona transferul clandestin al copiilor evrei — de la câteva luni până la cincisprezece ani — din ghetoul Varșoviei spre libertate.

Cei foarte mici erau scoși în geanta de scule, ceilalți se ascundeau în camion sub prelată. În mașină se afla mereu câinele dresat, al cărui lătrat masca suspinele copiilor. Voluntarele-infirmiere administrau micuților o doză de somnifer, iar împreună cu trupurile celor morți erau scoși afară. Copiii erau transportați în saci de gunoi, în baloturi cu resturi și bandaje însângerate destinate rampelelor de deșeuri. Așa și-a scos și Irena, în iulie 1942, fiica adoptivă, Elżbieta Ficowska — într-un coș de gunoi. Fetița nu împlinise nici șase luni; părinții ei fuseseră uciși de naziști. Copiii mai erau evacuați și prin canale de canalizare. Sendler ascundea uneori bebelușii sub fustă și palton, iar pe cei mai mari îi conduceau prin pasaje secrete ale clădirilor din jurul ghetoului.

Operațiunile erau cronometrare la secundă. Un băiat salvat povestea cum aștepta ascuns după colț până trecea patrula germană, apoi, numărând până la treizeci, fugea spre un capac de canal care era ridicat de dedesubt chiar în acea clipă. S-a aruncat înăuntru și, prin conductele de canalizare, a fost scos în afara ghetoului. Copiii erau ascunși în cele mai neașteptate locuri — unul dintre acestea a fost Grădina Zoologică din Varșovia, unde au fost protejați patruzeci de micuți.

Irena Sendler își amintea de alegerea cumplită la care erau împinse mamele evreice, cărora le propunea să-și lase copiii pentru a fi salvați. „Vor supraviețui?”, o întrebau de fiecare dată. Cum ar fi putut răspunde, când nici ea însăși nu știa dacă va scăpa cu viață? Nimeni nu putea garanta că va ieși viu din ghetou. „Am asistat la scene sfâșietoare. Tatăl era de acord să-și dea copilul, dar mama nu. Bunica îl strângea la piept și plângea amar: «Nu-mi voi da nepotul pentru nimic în lume…». Uneori trebuia să lăsăm aceste familii în pace. Veneam a doua zi și adesea găseam casa pustie — toți fuseseră deportați în lagărele morții”, rememora Sendler după război.

Pentru fiecare copil salvat întocmea un dosar, notând numele lui și ale părinților, în speranța că, într-o zi, acești copii își vor putea regăsi familia. Păstra însemnările în borcane de sticlă îngropate sub un măr, în grădină. Zi de zi, odată cu lăsarea serii, se strecura până acolo. O făcuse atât de des, încât ar fi putut găsi locul și cu ochii închiși. Veșnic atentă să nu fie urmărită, scotea borcanul, introducea noile bilețele și îl îngropa din nou. Știa că, dacă ar fi fost prinsă, ar fi fost executată pe loc. În acele borcane zăcea o comoară neprețuită pentru mii de oameni.

În 1943, Sendler a fost arestată la ordinul Gestapoului. A fost torturată, iar ambele picioare și brațe i-au fost rupte, însă nu a divulgat nimic. „Noi, cei care am salvat copii, nu suntem nicidecum eroi. Nu-mi place această afirmație. Dimpotrivă, mă urmăresc mustrările de conștiință, pentru că am făcut atât de puțin”, spunea ea. A fost condamnată la moarte, însă membrii Żegota au reușit să mituiască un gardian, care i-a trecut numele pe lista celor deja executați. A trăit până la sfârșitul războiului sub identitate falsă; în acte fusese declarată moartă în 1944. După torturile Gestapoului, a rămas toată viața dependentă de cârje.

Irena Sendler s-a stins din viață în 2008, la vârsta de 98 de ani. Pentru faptele ei a fost recunoscută drept Dreaptă între Popoare, a primit Ordinul Vulturului Alb și a fost propusă la Premiul Nobel pentru Pace.