$$$

 El putea să numere secundele dintr-un an și jumătate în doar două minute — în minte — pe vremea când era încă sclav, neștiutor de carte și fără să fi pășit vreodată într-o școală.

Numele lui era Thomas Fuller, deși istoria l-a consemnat și ca „Tom Negrul” sau „Calculatorul din Virginia”.

Născut în Africa, în preajma anului 1710 — pe teritoriul actualului Benin — Thomas a fost răpit și trimis ca sclav în America în 1724, când abia împlinise paisprezece ani. Următorii șaizeci și șase de ani i-a petrecut în robie, pe o fermă din Virginia, trudind pe câmp de la răsărit până la apus.

Nu a învățat niciodată să citească. Nu a învățat niciodată să scrie. Nu a primit niciun fel de educație formală.

Și totuși, Thomas Fuller poseda una dintre cele mai remarcabile minți matematice consemnate vreodată.

Spre sfârșitul vieții, când trecuse de șaptezeci de ani, doi membri ai unei campanii împotriva sclaviei — William Hartshorne și Samuel Coates — au auzit zvonuri despre un om înlănțuit, înzestrat cu abilități de calcul cu totul neobișnuite. Sceptici, dar intrigați, au pornit să-l întâlnească.

Ceea ce a urmat a fost consemnat de doctorul Benjamin Rush, părinte fondator și abolist de renume, care și-a publicat raportul în 1789.

Testele la care l-au supus pe Thomas Fuller i-ar fi pus în încurcătură pe oricine ar fi avut la îndemână hârtie, pană și răgaz. El le-a rezolvat în minte, în câteva minute, cu toate că era bătrân și sleit de ani de muncă istovitoare.

Prima întrebare: „Câte secunde sunt într-un an și jumătate?”

Thomas a închis ochii. Buzele îi fremătau abia perceptibil. După aproximativ două minute, a rostit: „47 304 000”.

Corect.

A doua problemă: „Câte secunde a trăit un om de șaptezeci de ani, șaptesprezece zile și douăsprezece ore?”

Pentru un asemenea calcul trebuie să ții seama de anii obișnuiți, anii bisecți, zilele și orele — să le transformi pe toate în secunde și să le aduni. Cu hârtie și creion, cineva ar avea nevoie de un sfert de oră.

Thomas a răspuns în nouăzeci de secunde: „2 210 500 800”.

Unul dintre domnii care calculau pe hârtie i-a spus că greșise; numărul era prea mare.

Thomas a replicat imediat: „Stați, domnule învățător, ați uitat anul bisect.”

Când au adăugat secundele provenite din anii bisecți, rezultatul lor scris a coincis întru totul cu cel obținut de Thomas în minte.

A treia problemă: „Să presupunem că un fermier are șase scroafe, iar fiecare dintre ele fată în primul an câte șase purcei femele, iar numărul acestora crește în același ritm timp de opt ani — câte scroafe va avea fermierul atunci?”

Este un exercițiu de analiză a creșterii exponențiale — un tip de matematică ce presupune stăpânirea progresiei geometrice. După zece minute, Thomas a răspuns: „34 588 806.”

Doctorul Rush a remarcat că rezolvarea acestei ultime probleme i-a răpit lui Thomas mai mult timp nu din pricina dificultății calculelor, ci pentru că înțelesese inițial greșit cerința.

Hartshorne și Coates au rămas copleșiți. În fața lor stătea un om care nu studiase niciodată matematica, care nu știa să descifreze cifrele de pe o pagină, care își petrecuse șaizeci și șase de ani trudind pentru alții — și totuși, depășea cu ușurință mințile formate în academii, doar prin puterea rațiunii sale.

Dar altceva i-a uimit și mai mult.

În ciuda celor șaptezeci de ani ai săi, a părului albit și a semnelor de epuizare, Thomas păstra o agerime a spiritului izbitoare. Ei au bănuit că, în tinerețe — înainte ca deceniile de muncă silnică să-l secătuiască — capacitățile lui fuseseră, probabil, și mai uimitoare.

Când domnul Coates a oftat, spunând că este o tragedie faptul că Thomas nu primise o educație pe măsura geniului său, Thomas i-a răspuns cu vorbe care străpung sufletul:

„Nu, domnule profesor, mai bine că n-am învățat nimic, căci mulți oameni învățați sunt mari nebuni.”

Gândiți-vă la ceea ce dezvăluie aceste cuvinte. Era un om conștient de propria-i genialitate, conștient că educația formală și inteligența autentică nu sunt una și aceeași, un om care și-a păstrat demnitatea în ciuda lanțurilor și a tuturor șanselor răpite.

Thomas Fuller a murit în 1790, la aproape optzeci de ani — încă în sclavie, încă pe aceeași fermă din Virginia.

Dar înainte de a-și încheia viața, povestea lui căpătase deja o menire profundă.

Aboliționiști precum doctorul Benjamin Rush l-au folosit pe Thomas Fuller drept dovadă vie împotriva pseudostiinței rasiste a epocii — a ideilor că africanii ar fi inferiori intelectual, că sclavia ar fi justificată fiindcă oamenii înrobiți nu s-ar putea descurca în libertate ori într-un mediu educat.

Iată o probă de necontestat: un om smuls din Africa, lipsit de orice instruire, epuizat de muncă până la istovire, dar înzestrat cu o minte matematică egală sau superioară celor mai instruiți savanți.

Nimeni nu-i putea contesta geniul. Nimeni nu-l putea explica.

Umbra lui Thomas Fuller era un dar — un dar pe care sclavia a încercat să-l îngroape, dar pe care nu l-a putut acoperi pentru totdeauna.

Astăzi îl cinstim nu doar pentru calculele sale, ci pentru ceea ce întruchipează: nenumăratele minți strălucitoare răpite de sclavie, geniul care a supraviețuit în ciuda tuturor încercărilor de a-l zdrobi, potențialul omenesc pe care nici lanțurile nu-l pot destrăma.

Câți Thomas Fuller vor mai fi existat? Câte minți remarcabile s-au stins în întunericul sclaviei, necunoscute, neconsemnate, fără șansa de a arăta lumii ce pot?

Nu vom ști niciodată. Dar știm că cel puțin unul a existat.

Și se numea Thomas Fuller — omul care putea calcula patruzeci și șapte de milioane de secunde în două minute, care nu uita niciodată anii bisecți, care știa că înțelepciunea și educația nu sunt întotdeauna sinonime.

Calculatorul din Virginia. „Tom Negrul”.

Dar, mai presus de toate: Thomas Fuller, un geniu matematic, dovada că mintea nu poate fi înrobită — chiar dacă trupul poate.

Thomas Fuller (circa 1710–1790)

Calculator desăvârșit. Spirit matematic de excepție.

     Marcus de seară