$$$

 Adevărul care a așteptat 23 de ani: cazul Sherri Rasmussen

În dimineața zilei de 24 februarie 1986, Sherri Rasmussen, o tânără de douăzeci și nouă de ani, proaspăt căsătorită și aflată în plină ascensiune profesională, a sunat la serviciu anunțând că este bolnavă, după ce își lovise spatele la un curs de aerobic. Nimic nu anunța tragedia. Până la prânz avea să fie moartă.

Seara, soțul ei, John Ruetten, a găsit-o întinsă pe podeaua din living: bătută, împușcată de trei ori în piept și lovită cu o vază de ceramică. Locuința era răvășită, iar BMW-ul ei dispăruse. Poliția a văzut imediat ceea ce părea evident: un jaf eșuat. Doar că totul era greșit.

Tatăl ei, Nels Rasmussen, le-a spus detectivilor un lucru clar: să o investigheze pe Stephanie Lazarus, o ofițeră LAPD care avusese o relație anterioară cu John și care nu acceptase despărțirea. Lazarus o confruntase pe Sherri la serviciu, se prezentase la ei acasă neinvitată, iar Sherri îi mărturisise familiei că se simțea urmărită.

Dar poliția nu a ascultat. Lazarus purta uniformă, era „una de-a lor”, iar cazul a fost tratat ca un jaf — până a fost abandonat. A rămas închis ani, apoi decenii. Nels Rasmussen nu a încetat niciodată să lupte, ba chiar a oferit bani pentru testarea ADN-ului în 1993. Poliția a refuzat: „Nu avem un suspect.”

Dar îl avuseseră tot timpul.

Între timp, Stephanie Lazarus își construia o carieră strălucită în LAPD, devenind detectiv respectat în divizia de artă furată, lăsând în urmă rânduri de laude profesionale, în timp ce familia Rasmussen aștepta dreptate.

Totul s-a schimbat în 2004, când unitatea de Cold Case a LAPD a reanalizat cazul. Tehnologia ADN avansase. Proba din urma mușcăturii lăsate pe brațul lui Sherri a fost testată și a arătat ceva uluitor: atacatorul era femeie. Deodată, întreaga scenă de „jaf” părea o înscenare. Iar numele Stephanie Lazarus, ignorat timp de două decenii, a revenit în prim-plan.

Ancheta trebuia făcută cu discreție: Lazarus era încă detectiv. Dacă afla, ar fi putut distruge probe sau influența martori. Așa că au urmărit-o atent, așteptând o ocazie. În 2009, Lazarus a aruncat o ceașcă după ce a băut din ea. Detectivii au recuperat-o. ADN-ul ei s-a potrivit perfect cu cel din mușcătură.

După 23 de ani, adevărul ieșise la lumină.

Pe 5 iunie 2009, Lazarus a fost chemată într-o sală de interogatoriu sub pretextul unui caz de artă furată. Întrebările au alunecat încet spre anul 1986, spre numele Sherri. În scurt timp, Lazarus a încercat să pună capăt discuției. A ieșit din încăpere — unde a fost arestată.

Procesul a dezvăluit obsesia și premeditarea: Lazarus își luase liber chiar în ziua crimei; raportase arma „furată” la scurt timp după atac — exact același calibru care o ucisese pe Sherri. Pe 20 martie 2012, juriul a condamnat-o pentru omor de gradul întâi. Pedeapsa: douăzeci și șapte de ani închisoare.

Pentru Nels Rasmussen, care se luptase un sfert de secol pentru adevăr, verdictul nu era o victorie, ci confirmarea faptului că avusese dreptate mereu.

Sherri Rasmussen, la doar douăzeci și nouă de ani, nu a apucat să își trăiască viața: nu a avut copii, nu a îmbătrânit alături de soțul ei, nu a văzut ce ar fi devenit. Dar povestea ei nu s-a încheiat pe podeaua din Van Nuys. A continuat prin vocea unui tată care nu a renunțat niciodată și prin adevărul care a refuzat să rămână îngropat.

Chiar și când criminalul purta o insignă.

Morală: unele adevăruri cer timp ca să iasă la lumină, dar când cineva refuză să tacă, dreptatea nu poate fi oprită.

#SherriRasmussen #JusticeDelayed #AdevărulNuMoare

     Asmarandi Alexandra