$$$

 ADRIAN MANIU

n. 6 febr. 1891, Bucuresti - m. 20 apr. 1968, Bucuresti.

Poet, prozator, dramaturg, eseist si traducator.

Fiul juristului si prof. de drept comercial, la Univ. din Bucuresti, Grigore Maniu, originar din Lugoj; bunicul patern, Vasile Maniu, fruntas al vietii culturale si politice ardelene, continuator al traditiei "luminilor", istoric si membru al Acad. Romane. 

Mama, Maria (n. Calinescu), descinde dintr-o veche familie de boieri olteni, cu stramosi atestati pe vremea lui Matei Basarab, inrudita si cu Bratasestii; fire artista, cultiva in mediul familial dragostea de muzica, arte plastice, poezie; toti cei cinci copii au deosebite aptitudini intelectuale si artistice, iar doi se vor consacra artei: MANIU si sora lui, Rodica, pictorita de notorietate intre cele doua razboaie mondiale. 

Copilaria, in mediu citadin, cu scurte vacante in mijlocul unei naturi patriarhale, la mosia Soparlita, pe malul Oltetului. Scoala primara la Bucuresti, unde e inscris apoi la Liceul "Gheorghe Lazar"; mutat din clasa a IV-a la Liceul "Matei Basarab", coleg aici cu Serban Bascovici si avandu-i prof. pe N. Coculescu, I. Nadejde, Th. D. Sperantia, C. Banu. Debuteaza, elev, in rev. liceului. Rasaritul (1906); dupa bacalaureat (1910), se inscrie la Facultatea de Drept a Univ. bucurestene (1910-1913, cand isi ia licenta). 

Adevaratul debut, in timpul studentiei, la rev. Insula (1912), semnand Adrian Gr. Maniu poemul in proza Primavara dulce. In acelasi an, debut editorial cu voi. de poeme in proza Figurile de ceara. intinse lecturi, nesistematice, il apropie mai cu seama de Baudelaire, Villiers de l Isle Adam, Aloysius Bertrand (din care si traduce), dar stagiul simbolist e repede depasit in directia unor deschideri spre modernism. 

Voluntar in razboiul balcanic (vara 1913), incheie campania cu gradul de plutonier de rezerva, reformat din motive de boala. In 1914, calatorie in Franta. Colab. la Noua revista romana, Cronica (lui Arghezi si Galaction, cu care impartaseste ideile urnanitare si pacifiste), atras de ideile socialiste, probabil prin intermediul lui N. D. Cocea, cu care va candida pe lista "independent-populara" la alegerile de dupa razboi, fara succes. 

Face campania din 1916-1918, voluntar pe front, in 1918, reintra in viata literara: reprezinta prima sa piesa, Fata din dafin (in colab. cu Scarlat Froda); editeaza (tot cu Froda) rev. Urzica (mai-iul. 1918, 7 nr.); redactor la Dimineata, colaboreaza la Chemarea, Fapta, Socialismul, Hiena; publica voi. Din paliarul cu otrava (1919). 

În 1920, se stabileste la Cluj, functionar la Banca Agricola si redactor la ziarul Vointa; prietenie cu L. Blaga, Cezar Petrescu, Gib Mihaescu, cu care fondeaza rev. Gandirea, unde publica ciclul de poeme Razboiul si o parte din poeziile ce vor intra in sumarul voi. Langa pamant (1924). 

Pana in 1930, intense preocupari teatrale: adapteaza Motanul incaltat (dupa Gozzi), scrie Mesterul (1922), Rodia de aur (in colab. cu Al. O. Teodoreanu, 1923), Dinu Paturica (adaptare dupa Ciocoii lui N. Filimon, in colab. cu I. Pillat, 1924), Tinerete fara batranete (1925), Lupii de arama (1929; jucata cu succes de Maria Ventura, in regia lui V. I. Popa si cu muzica de S. Dragoi); regizor la Nationalul din Craiova (1926-1927). 

Revenit la Bucuresti, reintra in presa, redactor la Dimineata (din 1931), colab. la Rampa, Adevarul literar si artistic, Viata literara, Universul literar, Boabe de grau, Revista Fundatiilor Regale, Muzica si poezie s. a. Inspector general in Ministerul Artelor (1928-1946); directorul programului vorbit, la Radiodifuziunea romana (1930-1933), consilier literar la Fundatia Regala pentru Literatura si Arta (din 1932). 

Ales membru coresp. al Acad. (1932). Publica voi. de poezie Drumul spre stele (1930), Cartea tarii (1934), Cantece de dragoste si moarte (1935) si ed. definitiva de Versuri (1938). in acelasi an. Premiul national pentru poezie. A mai editat culegeri de proza poematica si fantastica: Jupanul care facea aur (1930), Focurile primaverii si flacari de toamna (1935). 

Dupa 1946, trece printr-o perioada extrem de grea, traind dintr-o istovitoare munca de traducator (Balade populare ruse, 1954; Basme de Puskin, 1953; Cantecul Niebelungilor, 1958 s. a.), bolnav. intors la opera sa, in 1965: Cantece tacute si Versuri in proza, remanieri nu intotdeauna inspirate ale unor texte vechi. 

Îsi revizuieste intreaga creatie lirica, putin timp inainte de moarte: Scrieri, I-II, 1968. A fost si un patrunzator critic de arta, atras in egala masura de formele moderne ca si de arta veche si populara romaneasca, din structurile careia se hraneste propria sa viziune lirica. Premiul "M. Emines-cu" al Acad. (1965).