CRIMELE ȘI MINCIUNILE LUI SERGIU NICOLAESCU
Sergiu Nicolaescu nu doar că a fost regizorul preferat al dictatorului Nicolae Ceaușescu, el primind oricând finanțări generoase pentru filmele sale, în timp ce alți regizori așteptau cu anii. Nu ăsta e păcatul lui Sergiu Nicolaescu. Unul din marile lui păcate este acela că, pentru a plăcea dictatorului și aparatului politic comunist, a făcut niște compromisuri distrugătoare de suflete. Nu a fost pus, ci a avut inițiativa realizării unor policier-uri inspirate după cele occidentale, dar a căror acțiune era plasată în 1940-1941, filme în care s-a întrecut pe sine în a mistifica și prezenta într-o lumină puțin spus negativă pe leg...nari. Cele mai infame născociri ale propagandei și istoriografiei comuniste cu privire la acei oameni care suferiseră deja ani grei de pușcărie și lagăre, mulți din ei pierzând în gulagul comunist camarazi, membri ai familiei și prieteni, trăind după eliberarea din 1964 ca niște paria ai regimului, toate au fost ecranizate de Sergiu Nicolaescu, care pe deasupra a mai adăugat și născocirile sale.
Se știe ce forță are cinematografia în educarea sau reeducarea maselor. Toate tratatele de istorie, toate muzeele și studiile nu fac cât un film care rupe cinematografele ca audiență. Iar filmele lui Nicolaescu plăceau, căci erau destul de bine realizate artistic, dispuneau de bugete generoase, iar în cenușiul comunismului păreau ceva aparte. Dar ele poartă păcatul smintirii și spălării pe creier a generații și generații de tineri români, cărora le-a fost creată o imagine distorsionată despre istorie și despre o categorie de oameni care în marea lor majoritate n-au avut altă vină decât aceea că și-au iubit țara mai presus de orice. Ei au fost literalmente demonizați de aceste filme paralele cu orice realități istorice, fără a avea vreo posibilitate de a se apăra (oricine contrazicea părerea propagandei oficiale era încadrat la elogierea legio...smului și ajungea din nou în beciurile Securității sau chiar la Jilava).
Imaginea trezită în masele de feseniști cuprinși de un delir colectiv pe 13-15 iunie 1990, de apelul lui Iliescu de a ”salva” țara de "rebeliunea leg...ră" își are ecoul exact în filmele cu Paraipan și comisarul Moldovan. Vor spune însă eternii avocații ai diavolului că omul a fost nevoit să facă aceste compromisuri pentru a putea obține posibilitatea de a face filme. Dacă ar fi fost așa, după 1989 Sergiu Nicolaescu a avut foarte mult timp la dispoziție pentru a spune publicului românesc că îi pare rău pentru aceste compromisuri și că acele filme constituie falsuri istorice. Trăiau încă mii dintre oamenii pe care i-a calomniat. Nu doar că nu a făcut așa ceva, dar mai mult: prin 1997, la unul din posturile TV particulare nou înființate, am vizionat, într-o duminică, o emisiune la care au participat Sergiu Nicolaescu și pe atunci tânărul Șerban Suru. În fața încercărilor acestuia din urmă de a prezenta adevărul despre multele mistificari din filmele lui Sergiu Nicolaescu, acesta și-a prezentat cu mult aplomb producțiile cinematografice ca reprezentând cu maximă acuratețe adevărul istoric al acelor evenimente, mergând până la a spune că au valoarea unor documentare istorice!!! Așadar, nici o urmă de părere de rău, de căință, ci doar orgoliu și trufie.
O altă amintire funestă legată de Sergiu Nicolaescu este aceea a Mănăstirii Văcărești, bătută cu tunurile, cu mitralierele și cu aruncătoarele cu flăcări de militarii aduși să joace în filmul "Noi cei din linia I". Nicolaescu însuși a declarat după 1990 (iar discipolii săi au continuat să susțină) că, oricum, Văcăreștii urmau să fie demolați de Ceaușescu, iar el știind asta, a profitat și a filmat scene de război pe viu, cu prețul distrugerii iremediabile a inestimabilei opere de arhitectură. Dar Diavolul se ascunde cu prisosință în amănunte. Este adevărat că era deja cunoscută intenția diabolică a lui Ceaușescu de a demola cea mai mare mânăstire din sud-estul Europei din secolul al XVIII-lea și unul dintre cele mai valoroase ansambluri medievale ale României. Dar, chiar și într-un regim așa cum a fost cea mai absurdă și represivă tiranie din Estul comunist în acei ani, o crimă culturală de asemenea proporții, una din cele mai mari ale Europei secolului trecut, nu putea fi comisă peste noapte. Și așa, până la punerea în practică a deciziei au fost necesari mai mult de doi ani în care, atât cât erau și se puteau manifesta, instituțiile de resort au încercat să împiedice nenorocirea. Considerăm relevant să spunem că, în timp ce personalități ca Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Cella Delavrancea, Mihai Șora, Geo Bogza, Dan Nasta, Răzvan Theodorescu ș.a. scriau memorii prin care încercau să îl înduplece pe Ceaușescu să renunțe la actul barbar, Sergiu Nicolaescu obținea aprobarea de a filma la Văcărești, introducând în medievala incintă trupe și echipament greu militar, distrugând o mare parte a acestuia.
După terminarea filmărilor lui Sergiu Nicolaescu, s-a constatat distrugerea unei mari părți a clădirilor și prezența pe teren a unei impresionante cantități de muniție utilizată. Raportul realizat de organele însărcinate cu problemele ce țineau de custodia monumentului istoric, document care există, prezintă un adevăr consternant: ca urmare a folosirii munițiilor și incendierii unor clădiri, valoarea arhitecturală a acestora fusese iremediabil depreciată. De altfel, ulterior, administrația ceaușistă a justificat necesitatea demolării Văcăreștilor și prin invocarea avariilor ireparabile cauzate de filmările lui Nicolaescu, care astfel s-a constituit într-un veritabil complice al dictatorului.
Un alt mare păcat al lui Sergiu Nicolaescu este faptul că a confundat Revoluția din Decembrie 1989 cu platoul său de filmare. El însuși a recunoscut că, grație relațiilor pe care le avea cu numeroși comandanți de unități militare cu care colaborase la filmări, a chemat personal pe unii din aceștia la București, începând cu noaptea de 22 și 23 decembrie 1989. Ceea ce nu a recunoscut regizorul, dar relevă anchetele făcute, este că, profitând de ascendentul moral ce i-l conferea deja statutul de exponent și factor de autoritatea, mai ales după apariția sa la TVR în urma fugii lui Ceaușescu, Sergiu Nicolaescu a dispus efective militare în apărarea Televiziunii, în timp ce altor efective le-a solicitat să vină spre Televiziune dinspre Arcul de Triumf. În acea atmosferă de psihoză generalizată, el a contribuit astfel cu cinism la generarea unor ciocniri și la crearea fenomenului de foc fratricid care a dus la moartea a aproape 1000 de oameni în toată țara, între 22 și 27 decembrie 1989, dar și la legitimarea și consolidarea noii puteri politice constituite în jurul lui Ion Iliescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru ș.a., putere din care el însuși a făcut parte în anii ce au urmat.
În fine, Sergiu Nicolaescu a fost, în primii ani de după 1990, unul dintre cei mai importanți complici ai regimului politic patronat de Ion Iliescu și <<Patrulaterul Roșu>> (PDSR, PRM, PUNR, PSM), contribuind la: 1) măsluirea grosolană a adevărului despre evenimentele de după 22 Decembrie 1989, astfel fiind făcuți scăpați cei vinovați de diversiunea militară și de moartea a aproape 1000 de oameni, majoritatea lor tineri. 2) regruparea structurilor comuniste și ale fostei Securități sub forma noilor instituții democratice ale statului român, acestea păstrându-și privilegiile și controlul total asupra societății românești. 3) perpetuarea (sub)culturii național-comuniste, provenite din perioada ceaușistă, prin care Iliescu și regimul său și-au legitimat puterea, consolidându-și-o. 4) prin filmul Oglinda, a contribuit, pe bani publici, nu puțini, la promovarea și legitimarea mitului reabilitării mareșalului Ion Antonescu, operațiune a regimului Iliescu-Patrulaterul Roșu prin care se intenționa a se lovi direct în imaginea opoziției anticomuniste (partidele istorice, dar și legionarii) și în special a Majestății Sale Regele Mihai, ca factor principal al realizării actului de la 23 august 1944 (prin care s-a salvat ceea ce se mai putea salva din statul român, asigurându-se astfel și revenirea Ardealului la trupul Țării).
Minciunile comunistoide și securistoide împroșcate de Sergiu Nicolaescu au cauzat mult rău României. Să ne gândim la sutele de mii de oameni denigrați de filmele lui de propagandă, oameni care au trecut la Domnul cu mâhnirea-n suflet, dar să ne gândim mai ales la acei tineri morți inutil în diversiunea din 22-27 decembrie 1989, pe care și astăzi părinți, copii, frați, neveste si soți îi așteaptă acasă în lacrimi. Și gândindu-mă la necăința cu care Nicolaescu a ales să plece Dincolo, mă întreb cât de negru trebuie să fi avut sufletul de a cerut să fie incinerat, asemenea lui Brucan, Nicolschi, Florian, Militaru și alți "liber-cugetători"? ("Cu voia dvs, ultimul pe listă", Iliescu și-a schimbat dispozițiile testamentare cu câțiva ani înainte de recenta sa plecare...).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu