$$$

 IOAN BOROȘ

Preotul istoric Ioan Boroş a văzut lumina zilei în 20 octombrie 1850 la Carei, în familia nobililor Ioan Boroş şi a Mariei Varga. Unele surse istorice menţionează că numele familiei ar fi Pop.

A urmat şcoala primară în localitatea natală, studiile secundare la Beiuş. Deoarece nu a fost primit în Seminarul de la Oradea, s-a dus la Lugoj, de unde a fost trimis la Universitatea din Viena 1869 – 1873. După absolvire se stabileşte la Lugoj, unde îndeplineşte diferite funcţii în administraţia bisericească: cancelar diecezan, vicenotar consistorial, iar în anul 1877 este hirotonit preot celib. În anul 1880, este numit paroh la Zăbrani unde rămâne până în 1897.

Inițierea în jurnalistică prin colaborarea la “Sionul Românesc” din anii studenției, dar şi provocările din perioada petrecută în citadela de cultură de la Beiuş, îl determină să se dedice cercetării istoriei şi culturii neamului românesc şi comunicării rezultatelor prin scris şi viu grai.

A scris cărţi despre istoricul Diecezei şi parohiei Lugojului, despre Unirea românilor din Lugoj, despre „Evenimentele revoluţiei de libertate din anii 1848-1849 desfăşurate în Lugoj” şi despre Societatea Secretă „Constituţia”. „Rapoartele vechiului judeţ Severin”, scrise de Boroş, se citesc pe alocuri cu sufletul la gură, ca nişte romane poliţiste. Boroş descrie cu vervă inundaţiile catastrofale care afectau Lugojul, dezastre precum incendii, cutremure sau prăbuşiri de clădiri, dar şi marile cazuri care îi pasionau pe lugojenii de odinioară. Evadările din închisorile vremii sunt descrise cu lux de amănunte, iar tâlharilor nu numai că li se dau numele, dar li se fac şi scurte portrete.

Dincolo de consemnarea pedepselor cu spânzurătoarea sau prin împuşcare, Boroş scrie şi despre înăsprirea condiţiilor economice, care au dus la disperarea multora. Tâlharii epocii, precum Nicolae Stan sau „harambaşa” Pascu, erau conştienţi de gravitatea alegerii lor, devenind lotri şi luând drumul pădurilor, îmbrăcau cămaşa morţii.

La inițiativa sa, sub patronajul Ministerului Cultelor, Instrucţiunii Publice şi Bibliotecilor s-a înființat primul muzeu al Lugojului, în anul 1905, sub numele Reuniunea de Muzeu a Comitatului Caraş-Severin. În 1911 este numit canonic prepozit. A fost delegat de Lugoj la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918. În 1922 Sfântul Părinte Papa Pius al XI-lea îl numeşte Episcop titular, cu numele de „al Tesbiei”, însă nu a fost consacrat niciodată. Între 1918 şi 1936 a fost preşedintele secţiei Banat a Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice. Are importante contribuţii la istoria Banatului, a Caransebeşului, a răscoalei lui Horea, a mişcării revoluţionare condusă de Tudor Vladimirescu, ecourile lor în Caraş – Severin. Scrie mai multe lucrări privind istoria bisericii şi viaţa şi activitatea lui Eftimie Murgu etc. A colaborat la elaborarea Enciclopediei Române a Astrei. Grav bolnav, se stinge la 29 Ianuarie 1937 la Lugoj.

Ioan Boroş a depăşit, ca istoric, cadrul bisericii. A contribuit cu articole la Enciclopedia Română apărută la Sibiu în trei volume în anii interbelici şi a fost preşedintele Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice, secţia Banat (din 1929).

În urma sa, el chiar a lăsat un monument: Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Cimitirul Unit, din Lugoj, ridicată în 1936. În afara celei din biserică, o altă placă memorială amplasată la intrarea în muzeu aminteşte de el.