$$$

 Deși la prima vedere dorința unei fete sau a unei femei de a deveni medic nu pare deloc ieșită din comun, ce se întâmplă când pe tine, una ca tine, nu te primesc la universitate, nu te socotesc capabilă pentru studii temeinice și nu te consideră deopotrivă cu medicii bărbați? Și dacă, pe deasupra, acasă te așteaptă o familie numeroasă, nu cu unul-doi copii, ci cu nouă? Dorotheei Erxleben i-a reușit aproape de neconceputul – și-a împlinit visul și și-a dedicat întreaga viață profesiei iubite. Iată cum s-a întâmplat.

Înzestrare firească, hărnicie și un noroc binevenit

Desigur, această femeie nu ne este contemporană: s-a născut în 1715, în Prusia. Tatăl ei, Christian Polycarp Leporin, era medic. Trăiau într-un orășel mic, Quedlinburg. Fiul, Tobias, se pregătea să calce pe urmele părintelui, însă fiica Dorothea, căreia în viitor îi era, de fapt, rezervat un destin obișnuit de soție și mamă, a surprins pe toată lumea – învăța cu drag, pricepea repede lucrurile noi și vădea nevoia unui nivel de educație mult mai serios decât cel îngăduit, de regulă, fetelor. Mulțumită tatălui – acesta i-a angajat un profesor de latină, iar el însuși a inițiat-o în științele naturii.

În secolul al XVIII-lea, medicina nu doar că era mult mai puțin dezvoltată, dar era și un domeniu exclusiv „bărbătesc”.

Dar nu s-a rezumat doar la teorie: de la șaisprezece ani îl ajuta pe tatăl ei să primească și să trateze pacienți. Când Tobias a ajuns la vremea admiterii la universitate, Dorothea a dorit să studieze alături de el. Singura problemă era aceea că femeile nu erau admise la un asemenea tip de învățământ: tânăra domnișoară Leporin era hotărâtă să răstoarne rânduielile, căci medici femei pur și simplu nu existau. Pentru a i se permite accesul în Universitatea din Halle, pe picior de egalitate cu fratele ei, Dorotheei i s-a cerut o autorizație specială de la regele Frederic. Aceasta a fost obținută în 1741.

Totuși, Dorothea nu și-a început studiile îndată: fratele Tobias avea de rezolvat chestiuni legate de serviciul militar, iar fără el fata nu a dorit să frecventeze universitatea. N-a stat însă cu mâinile în sân și s-a măritat – cu Johann Christian Erxleben, un văduv cu cinci copii, căruia i-a mai dăruit, de-a lungul căsniciei, încă patru. Căsnicia a fost, în linii mari, fericită; Dorothea se ocupa de gospodărie și de creșterea copiilor, dar nu a abandonat profesia, nădăjduind ca, după încheierea studiilor, să găsească o cale de a ocoli interdicția existentă atunci pentru femei de a practica medicina.

De ce nu li se îngăduie femeilor să studieze – și alte întrebări ridicate de Dorothea

Se știe că Dorothea avea un model de inspirație – italianca Laura Bassi, fiziciană, prima femeie care a primit titlul de profesor universitar și doctor în științe naturale. Laura era doar cu patru ani mai mare decât Dorothea – în colțuri diferite ale Europei, femeile își croiau încet-încet drum către afirmarea profesională, stăruind asupra faptului că nimic nu le împiedică să învețe și să muncească deopotrivă cu bărbații.

Dorothea Erxleben – un nume respectat în Germania; iar în orașul Quedlinburg s-a păstrat casa în care a trăit și a profesat

În 1742, însuflețită de asemenea gânduri, Dorothea a scris cartea „Cercetare amănunțită a cauzelor ce împiedică sexul feminin să învețe”. Prefața a fost semnată de tatăl ei, doctorul Leporin, care înțelegea ca nimeni altul necesitatea reformării universităților și a ridicării restricțiilor pentru femei. Tot el i-a lăsat fiicei moștenire propria practică medicală. Când, în 1747, tatăl a încetat din viață, Dorothea s-a apucat de lucru ca medic, nu doar din pasiune pentru meserie, ci și din motive materiale.

Încă nu deținea o diplomă, iar acest lucru i-a adus anumite neajunsuri, stârnind nemulțumirea altor medici. Se spune că, la un moment dat, o pacientă a Dorotheei a murit, iar autoritățile au deschis o anchetă judiciară. Nici de această dată nu s-a putut fără intervenția regelui Frederic – el a hotărât că Dorothea trebuie să susțină un examen și să-și apere teza pentru a-și putea continua activitatea, lucru pe care doctora Erxleben l-a și făcut. Lucrarea ei, intitulată „Despre vindecarea rapidă și plăcută, dar din această pricină incompletă a bolilor”, aborda numeroase aspecte privind administrarea medicamentelor și dozajul lor, cu o atenție deosebită acordată opiaceelor.

Doctora Erxleben

La 12 iunie 1754, Dorothea, în vârstă de 38 de ani, a obținut titlul de doctor în medicină, devenind o pionieră și, s-ar fi zis, deschizând calea spre educație și carieră și altor visătoare înzestrate. Din nefericire, reformele în învățământ nu au avut loc atunci în țara ei și, timp de un secol și jumătate, niciun alt nume de femeie nu a mai fost înscris în analele medicinei germane. Abia în 1908 dreptul femeilor la studiu a fost, măcar parțial, recâștigat: reprezentantelor sexului frumos li s-a permis în sfârșit să pășească pragul universităților.

Fiii Dorotheei au urmat pilda mamei lor și au devenit oameni de știință

Dorothea s-a ocupat de pacienți până la sfârșitul vieții; din păcate, destinul i-a fost scurt: în 1762, la vârsta de 46 de ani, s-a stins din viață, probabil din cauza unui cancer mamar. Fiul cel mare, Johann Christian Polycarp, a devenit biolog, iar cel mic – jurist; fiul fiicei sale, nepotul Dorotheei, s-a dedicat botanicii. Pe Dorothea au prețuit-o nu doar pentru exemplul uluitor de perseverență și fidelitate față de calea aleasă, ci și pentru meritele ei științifice. În orășelul Quedlinburg, unde și-a trăit viața doctora Erxleben, se bucura de mare respect: cuvintele ei, potrivit cărora este o nebunie să nu fie puse în valoare talentele jumătății din populație, au fost, în cele din urmă, ascultate.