$$$

 Nicolae Popovici are 67 de ani și stă pe banca din parcul din Titan, cu un plic alb în mână. În plic sunt 10.000 de lei - toți banii lui economisiți din pensie timp de doi ani. Fiecare bancnotă reprezintă o lună în care a mâncat mai puțin, a economisit de la medicamente, a renunțat la lucruri necesare.

Astăzi e 15 noiembrie. Peste două zile, pe 17 noiembrie, e ziua de naștere a nepoatei lui, Irina, fiica fiicei sale, Adriana. Irina împlinește 18 ani. Majoratul.

Acum doi ani, când Irina avea 16 ani, Nicolae i-a făcut o promisiune. "Irinico, la majorat îți dau bani pentru carnetul de șofer. Știu cât îți dorești. O să am grijă."

Ochii Irinei se luminaseră. "Bunicule! Serios? Dar e scump!"

"Pentru nepoata mea, nimic nu e prea scump."

De atunci, Nicolae a economisit. Din pensia lui de 2.100 lei pe lună, punea deoparte 400-500 lei. Uneori mai mult, când renunța la mai multe. Doi ani de sacrificii pentru promisiunea făcută nepoatei.

Doar cei care au economisit ani întregi pentru un cadou știu că fiecare bancnotă din plic reprezintă o masă săracă, un medicament neînglut, o dorință amânată.

Ieri, Nicolae a sunat-o pe Adriana. "Adriana, dragă, pot să vin mâine la voi? Am ceva pentru Irina, pentru ziua ei."

"Tată, despre asta voiam să vorbesc cu tine. Irina face o petrecere mare, la un local. Sunt invitați 80 de copii. E o chestie pentru tineri. Nu cred că ți-ar plăcea - muzică tare, zgomot. Poate e mai bine să nu vii."

Nicolae simțise o strângere. "Dar vreau să îi dau cadoul personal."

"Poți să mi-l dai mie, îl dau eu."

"Dar Adriana... am economisit doi ani pentru asta. Vreau să îl dau eu, să văd fața ei."

"Tată, înțelege, e petrecerea ei. Sunt doar tineri acolo. Prieteni, colegi. Tu ai fi singurul adult."

"Sunt bunicul ei!"

"Știu, tată. Dar ea vrea o petrecere ca la carte. Fără părinți, fără bunici. Doar ea și prietenii."

"Adriana, te rog..."

"Tată, nu face drama. Dă-mi cadoul, eu îl dau. Sau vino acasă altă dată, îi dai atunci. Dar la petrecere nu poți veni."

Nicolae închisese telefonul cu inima frântă.

Acum, pe banca din parc, Nicolae privește plicul. Doi ani de economii. Pentru o nepoată care nu vrea să îl vadă la ziua ei.

O femeie în vârstă se așază pe bancă lângă el. "Bună ziua!"

"Bună ziua, doamnă."

"Frumoasă zi, nu?"

"Da, doamnă."

Femeia observă plicul. "Primiți ceva important?"

"Nu. Dau. E pentru nepoata mea. Ziua ei de naștere."

"Ce frumos! Sigur se va bucura!"

Nicolae nu răspunde. Pentru că nu e sigur de nimic.

Femeia continuă: "Știți, am și eu o nepoată. Azi e ziua ei, tocmai mă duc la ea. Am luat tort și flori. Nu e mult, dar măcar sunt acolo."

"Sunteți invitată?"

"Ei, nu e vorba de invitație când e familia! Nepoata mea știe că bunica vine mereu. De fiecare dată."

Nicolae simte cum i se umple ochii de lacrimi. "Sunteți norocoasă."

"Dumneavoastră nu mergeți la nepoata dumneavoastră?"

"Nu sunt invitat. Nu se potrivește cu atmosfera petrecerii."

Femeia îl privește șocată. "Cum adică nu sunteți invitat? Sunteți bunicul!"

"Da. Dar sunt bătrân. Și nu mă potrivesc la o petrecere de tineri."

"Îmi pare rău să aud asta. Nepoata mea nu ar face niciodată o petrecere fără mine."

După ce femeia pleacă, Nicolae rămâne pe bancă, privind plicul. Se gândește - poate ar trebui să meargă oricum. Să apară la petrecere, să îi dea plicul, să o îmbrățișeze pe Irina. Dar și-o imaginează - sala plină de tineri, muzică tare, el bătrân, în hainele lui modeste, cu plicul în mână. Priviri ciudate. Jeană.

Nu. Nu vrea să îi facă rușine Irinei.

A doua zi, pe 16 noiembrie, Nicolae merge la Adriana acasă. Sună la interfon.

"Cine e?"

"Tată. Am venit să îi dau cadoul Irinei."

Adriana coboară. Stă pe holul blocului, nu îl invită sus.

"Tată, mergeam la sală. Nu pot sta mult."

"Nu iau mult timp. Iată, pentru Irina." Îi întinde plicul.

Adriana îl deschide, numără rapid banii. "Zece mii lei? Tată, de unde ai atâția bani?"

"Am economisit doi ani. Pentru carnetul de șofer. I-am promis."

Adriana pare jenată. "Tată, trebuia să mă anunți. Am cumpărat deja carnetul de șofer pentru Irina. Și mașină. I-am luat un Polo second-hand. E cadoul nostru."

Nicolae simte cum lumea i se prăbușește. "Deja i-ai luat?"

"Da. Săptămâna trecută. Am vrut să fie surpriză. Mașina e deja la ea."

"Dar... dar eu i-am promis..."

"Tată, nu știam că economisești pentru asta! Dacă îmi spuneai, așteptam. Dar am crezut că dai ceva simbolic, nu toți banii ăștia."

"Adriana, eu doi ani am economisit! Doi ani! I-am promis Irinei!"

"Știu, tată, și apreciez. Dar ce să fac acum? Mașina e cumpărată. Carnetul e plătit. Ia banii înapoi."

"Nu vreau banii înapoi! I-am promis nepoatei mele! Vreau să îi dau ei personal!"

Adriana oftează. "Bine. Vin la petrecere diseară și îi dau eu plicul de la tine. O să îi spun că e de la bunicul."

"Dar vreau să îl dau eu! Vreau să văd fața ei!"

"TATĂ! Ți-am spus că nu poți veni la petrecere! E o chestie de tineri! Tu nu te potrivești acolo!"

"Nu mă potrivesc?" Nicolae ridică vocea. "Sunt bunicul ei! Am economisit doi ani din pensie pentru ea! Și nu mă potrivesc?"

"Nu te potrivești pentru că ești bătrân și ar fi jenat pentru Irina! Toate prietenele ei au părinți tineri, moderni. Tu ești... ei bine... diferit."

"Diferit. Bătrân. Jenad."

"Nu am spus jenat! Am spus că nu te potrivești! E o diferență!"

Nicolae ia plicul înapoi din mâinile Adrianei. "Dacă nu mă potrivesc să fiu la ziua nepoatei mele, atunci banii ăștia nu se potrivesc nici ei."

"TATĂ! Nu fi copil! Dă-mi plicul!"

"Nu. Banii ăștia sunt economisiți cu dragoste pentru o nepoată care mă vrea lângă ea. Dacă Irina nu mă vrea, atunci îi păstrez."

"Irina te vrea! Dar nu la petrecere! Înțelege!"

"Nu înțeleg. Și nu dau banii dacă nu pot să îi dau personal."

Pleacă. Adriana strigă după el, dar el nu se întoarce.

Acasă, Nicolae pune plicul pe masă și plânge. Doi ani pentru nimic. Pentru o nepoată care se rușinează cu el. Pentru o fiică care îl consideră "diferit" și "bătrân" și "nepotrivit".

Seara, la ora când e petrecerea, Nicolae stă acasă, privind plicul. Își imaginează sala plină de tineri fericiți, Irina în centrul atenției, primind cadouri, râzând cu prietenii. Fără el.

Telefonul sună. E Adriana. "Tată, Irina întreabă de tine. De ce nu ai trimis cadoul?"

"Spune-i că bunicul ei e prea bătrân și prea jenat ca să fie la petrecerea ei. Și că banii lui bătrâni și jenați rămân cu el."

"TATĂ!"

Închide.

La miezul nopții, după ce petrecerea s-a terminat, telefonul sună din nou. E Irina.

"Bunicule?"

"Irina, dragă. La mulți ani."

"Mulțumesc, bunicule. Mami mi-a spus că ai vrut să îmi dai ceva."

"Da. Dar am înțeles că nu mă poți invita la petrecerea ta."

"Bunicule, nu e așa! Mami a spus că tu nu vrei să vii!"

Nicolae îngheață. "Ce?"

"Mami mi-a spus că ai spus că nu vrei să vii pentru că e prea zgomot și prea mulți tineri."

"IRINA! Eu am vrut să vin! Am rugat-o pe mama ta să mă lase! Ea mi-a spus că nu mă potrivesc, că sunt prea bătrân, că te fac de rușine!"

Tăcere la capătul celălalt.

"Bunicule... nu știam. Mami mi-a spus altceva."

"Irina, eu am economisit doi ani din pensie pentru carnetul tău de șofer. Am pus deoparte 10.000 lei. Voiam să ți-i dau personal, la ziua ta. Dar mama ta nu m-a lăsat să vin."

Irina începe să plângă. "Bunicule, îmi pare atât de rău! Eu nu știam! Dacă știam, insistam să vii! Nu mi-ar fi păsat ce spun altii!"

"E prea târziu, dragă. Petrecerea s-a terminat."

"Bunicule, pot să vin eu la tine? Acum?"

"Acum? E miezul nopții!"

"Nu îmi pasă. Vreau să te văd. Vreau să îmi dai tu cadoul. Te rog."

La ora unu dimineața, Irina apare la ușa lui Nicolae. E îmbrăcată în rochie de petrecere, machiată, frumoasă. Dar cu ochii roșii de plâns.

"Bunicule!" Îl îmbrățișează strâns.

Nicolae plânge. "Irinico, dragă..."

"Bunicule, îmi pare atât de rău! Mami nu ar fi trebuit să facă asta! Tu ești bunicul meu! Și vreau să fii la toate zilele mele!"

Nicolae îi dă plicul. "Pentru tine, dragă. Pentru carnetul de șofer."

Irina deschide plicul, vede banii, și plânge. "Bunicule, doi ani ai economisit pentru mine?"

"Da. Pentru că te iubesc."

"Dar mami a cumpărat deja mașină și carnet..."

"Știu. Păstrează banii. Folosește-i pentru altceva. Pentru permis, pentru asigurare, pentru ce ai nevoie."

Irina îl îmbrățișează din nou. "Bunicule, de acum înainte, la fiecare zi de naștere a mea, tu ești primul invitat. Și dacă cineva are probleme cu asta, nu vin nici ei."

Stau împreună până la ora trei dimineața. Vorbesc, râd, plâng. Irina îi arată poze de la petrecere pe telefon. "Ar fi fost mult mai frumoasă dacă erai și tu acolo."

Când Irina pleacă, Nicolae se simte mai ușurat. Nu pentru bani - banii nu contează. Ci pentru că și-a dat seama că nepoata lui nu se rușina cu el. Că fiica lui mințise. Că dragostea dintre el și Irina există, doar fusese blocată de Adriana.

A doua zi, Adriana sună furioasă. "Tată! De ce i-ai spus Irinei adevărul? Acum e supărată pe mine!"

"Pentru că ERA adevărul. Tu ai mințit-o."

"Am făcut-o pentru binele ei! Nu voiam să fie jenată cu un bunic bătrân la petrecere!"

"Adriana, Irina nu se rușina cu mine. TU te rușinai cu mine. Și ai proiectat rușinea ta asupra ei."

"Nu e adevărat!"

"Ba da. Și acum înțeleg. Tu ești cea care mă consideră jenad, bătrân, nepotrivit. Nu Irina. Tu."

Adriana închide.

Acum, trei luni mai târziu, relația dintre Nicolae și Irina e mai strânsă ca niciodată. Irina vine săptămânal. Îl vizitează, stau împreună, vorbesc. Relația cu Adriana e rece, distantă.

Pentru că Nicolae a învățat că uneori copiii tăi te renegă nu pentru că nepoții tăi te resping, ci pentru că ei se rușinează cu tine și proiectează acea rușine.

Că poți economisi ani întregi pentru un cadou, dar cel mai de preț cadou nu sunt banii - e prezența ta acceptată și dorită.

Și că dragostea adevărată trece peste minciuni și manipulări și găsește drumul înapoi, chiar dacă e la miezul nopții, într-o rochie de petrecere, cu lacrimi pe obraji. #fblifestyle