$$$

 Data viitoare când simți că munca ta te-a adus la capătul răbdării, gândește-te la soarta unui anume tânăr.

Se numește Rob. Este scafandru și lucrează pentru compania Global Divers din Louisiana, ocupându-se de repararea echipamentelor pentru foraj submarin. Iată mai jos un e-mail trimis de el surorii sale. Aceasta l-a expediat mai departe postului de radio 103.2FM din Fort Wayne, Indiana, care organizase un concurs pentru cea mai cumplită întâmplare la locul de muncă. Concurs pe care, de altfel, l-a câștigat.

„Salut, Sue! Încă o scrisoare de la fratele tău «ticălosul», cum îți place să mă alinti. Săptămâna trecută am avut parte de o întâmplare nefericită la serviciu. Știu că și tu ai trecut prin destule supărări profesionale în ultima vreme, așa că m-am gândit că, ascultând pățania mea, te vei mai înveseli și vei înțelege că, până la urmă, situația ta nu e chiar atât de rea.

Înainte de a-ți povesti ce mi s-a întâmplat, trebuie să-ți dau câteva detalii tehnice plictisitoare.

După cum știi, locul meu de muncă se află pe fundul mării. În timpul lucrului port un costum de scufundare, mereu unul „umed”. Apa este foarte rece în această perioadă a anului. Pentru a nu îngheța, folosim un dispozitiv industrial de încălzire cu motorină, în valoare de douăzeci de mii de dolari. Aparatul trage apă din mare, o încălzește până la o temperatură plăcută și apoi o trimite printr-un furtun, fixat cu bandă adezivă de cel de aer, direct la scafandru.

O invenție diabolic de ingenioasă, pe care am folosit-o de mai multe ori fără nicio problemă. Odată ajuns pe fundul mării, încep lucrul și, pentru confort, introduc furtunul cu apă caldă în partea de jos a costumului. Astfel, acesta se umple de apă fierbinte și lucrezi ca și cum te-ai afla într-un jacuzzi.

Totul mergea perfect, până în clipa în care am simțit o mâncărime puternică în spate. Firește, am început să mă scarpin, ceea ce a agravat situația: senzația a devenit o arsură cumplită. Am scos furtunul din costum, dar era prea târziu. Chinuit de durere, am înțeles, în cele din urmă, ce se petrecuse: încălzitorul aspirase din mare o meduză și o pompase direct în costumul meu.

Cum spatele meu e lipsit de păr, creatura nu a reușit să se prindă acolo. Dar zona fesieră nu a fost la fel de norocoasă. Iar când am început să mă scarpin, crezând că e o simplă iritație, am frecat meduza exact în partea cea mai sensibilă. Am raportat imediat problema șefului, dar instrucțiunile lui au fost neinteligibile, fiindcă el și alți cinci scafandri se prăpădeau de râs.

N-are rost să-ți spun că am fost nevoit să întrerup lucrul și să suport trei opriri decompresive sub apă, fiecare un adevărat chin, timp de 35 de minute, înainte să pot ieși la suprafață și să intru în camera de decompresie.

Am ieșit la lumină cu nimic altceva pe mine decât casca de cupru. Când am ajuns pe punte, asistentul medical, abia stăpânindu-și hohotele, mi-a întins un tub cu cremă, pe care trebuia să o aplic de urgență pe partea afectată. Unguentul a stins focul, dar două zile întregi n-am fost în stare să merg la toaletă, atât de umflat eram.

Așa că, data viitoare când ai necazuri la serviciu, gândește-te cât de mult mai rău ar fi putut fi dacă o meduză și-ar fi găsit adăpost… acolo unde nici nu-ți dorești să-ți imaginezi. Și acum repetă după mine: «Îmi iubesc slujba, îmi iubesc slujba, îmi iubesc slujba…»”

Autor: anecdote americane ale scafandrilor.