$$$

 RĂZBOIUL DE IARNĂ - FINLANDA ÎNVINGE URSS

„Ați făcut minuni care vor străluci

peste veacuri în analele noastre.”

CGE Mannerheim

Războiul de Iarnă a reprezentat dovada că un stat foarte mic poate învinge, într-un mod foarte clar, cel mai mare stat din lume, dar că treptat raportul de forțe în război înclină decisiv balanța în favoarea unuia dintre beligeranți.

Al Doilea Război Mondial (1939-1945) nu a fost doar cel mai sângeros conflict din istorie, ci și unul care a produs surprize neașteptate. O asemenea surpriză este reprezentată de războiul ruso-finlandez, denumit și Războiul de Iarnă, în care populația unei țări, Finlanda, a fost mobilizată cu spirit patriotic în apărarea în fața invadatorului. Cu un moral foarte ridicat, armata finlandeză a dat dovadă de mult eroism reușind ceea ce mulți considerau imposibil: să învingă o armată mult mai numeroasă. Făcând o comparație cu povestea biblică, Finlanda poate fi personificată în David, iar Uniunea Sovietică în Goliat.

Pactul de neagresiune germano-sovietic Molotov-Ribbentrop stabilea împărțirea Europei între cele două mari puteri revizioniste: Germania nazistă și Uniunea Sovietică. Aceasta din urmă avea să anexeze teritorii din estul Europei (Țările Baltice, estul Poloniei). În septembrie 1939, precum celelalte țări scandinave, Finlanda s-a declarat neutră, însă nu a rămas așa până la sfârșit. URSS a demarat negocieri pentru un schimb teritorial cu Finlanda în octombrie, cerând teritorii ce însumau în total 2.761 km. pătrați. Aceste teritorii aveau o importanță strategică pentru apărare în caz de invazie. Important pentru sovietici era să împingă granița cu Finlanda cât mai la vest, în cazul unui atac german. În schimb, aceștia oferea un teritoriu de 5.523 km. pătrați de la graniță, aproape nelocuit. Finlandezii au respins disponibilitatea de a ceda teritorii și au respins implacabil renunțarea la portul Hang ö, pe motiv că acest lucru ar însemna o încălcare a politicii lor de strictă neutralitate. Pe data de 30 noiembrie 1939, rușii au răspuns la respingerea finlandezilor cu atacuri de-a lungul frontierei. Astfel, Goliat îl provoacă pe David.

Armata regulată finlandeză era formată din aproximativ 300.000 oameni, iar conducătorul lor în acea perioadă a fost Mareșalul Carl Gustaf Emil Mannerheim. Aproape toată armata staționa pe Istmul Karelian, într-o centură fortificată formată din cazemate din beton și tranșee, cunoscută drept Linia Mannerheim. Finlandezii au fost nevoiți să apere o frontieră de peste 1.000 de kilometri, din nordul lacului Ladoga până la Oceanul Arctic. În mod suplimentar, finlandezii aveau unități formate din circa 100.000 de femei, pentru a îndeplini sarcini administrative. Ei nu se puteau compara cu aviația, tancurile sau flota rușilor. Așa se prezenta David.

Contra această forțe, armata rusă era formată din aproximativ 1.000.000 de oameni, 1.000 de tancuri și aproximativ 800 de aparate de zbor. Aproape jumătate din armată se află pe Istmul Karelian, contra Liniei Mannerheim. Așa se prezenta Goliat. Practic s-au purtat două războaie separate. Pe Istmul Karelian, finlandezii au stat îngropați în pământ, pregătiți pentru confruntarea cu rușii. Acolo, soldații s-au ghemuit în cazemate și tranșee, camuflați în zăpadă, îmbrăcați în salopete albe, în așteptarea inamicului. Rușii au atacat masiv, având loc bombardamente grele asupra orașului finlandez, dar rezultatul a fost mai degrabă întărirea hotărârii finlandezilor de a lupta decât slăbirea resurselor acestora.

În nordul Finlandei, rușii au făcut unele progrese, reușind să cucerească portul Petsamo. În Finlanda centrală ei au suferit totuși înfrângere după înfrângere. Aici ei au trecut cu ușurință frontiera, însă deoarece coloanele lor grele au avansat de-a lungul câtorva drumuri, armata finlandeză i-a atacat și i-au învins. Aceasta este prima lovitură a praștiei lui David.

Rușii estimau inițial că ocuparea Finlandei avea să dureze doar câteva săptămâni . Chiar li se recomanda trupelor să nu treacă din greșeală frontiera suedeză. Luptele primei săptămâni le-au arătat comandanților sovietici că se înșelau și că nu putea fi vorba de un război-fulger. La începutul lui decembrie, rușii de pe istm erau exasperați. Calculele lor se dovediseră greșite. În ciuda pregătirilor și resurselor, ei întâlniseră multe greutăți în aprovizionarea trupelor ce operau pe frontul vast, aproape pustiu. Armata sovietică înainta în coloane separate de kilometri întregi de păduri pustii și fără posibilitatea ca diviziile să poată coopera. Terenul împădurit îi împiedicau să profite de superioritatea numerică și materială ca în cazul Istmului. Astfel, finlandezii au putut să atace coloanele una câte una dându-le lovituri decisive. David învinge din nou.

La Tolvajärvi a avut loc una dintre cele mai importante încleștări ale războiului. După o ofensivă rusească începută la 7 decembrie, dar respinsă inițial, finlandezii au atacat la 12 decembrie prin surprindere. Armata rusă nu a rezistat și a fost zdrobită. Iar în ciuda pozițiilor solide și a tancurilor de care dispuneau, la 14 decembrie finlandezii au recucerit toată regiunea Tolvajärvi. Pierderile suferite de către ruși au fost cele mai mari din tot războiul. Această bătălie a avut o influență strategică și psihologică pentru finlandezi, iar vestea victoriei a trezit reacții benefice și în alte zone ale frontului și a inspirat comandamentului și nației un sentiment de încredere în armată.

Tot pe 7 decembrie, în nord, în pădurile întinse de la Suomussalmi, s-a desfășurat o luptă foarte crâncenă, între forțe inegale. Armata rusă ocupase satul Suomussalmi, astfel că drumul le era liber spre vest. Însă finlandezii au realizat un atac surpriză, reușind să taie pe 11 decembrie comunicațiile rutiere sovietice. În ziua următoare, la o temperatură de -40°C, finlandezii au atins satul, apărat de ruși susținuți de artilerie și multe. După cinci zile de lupte dure, cea mai mare parte a satului fusese cucerit de finlandezi. În ciuda superiorității covârșitoare rusești, și a unei temperaturi ajunse chiar la -46 °C, finlandezii au făcut posibil imposibilul.

Bătăliile de la Tolvajärvi și Suomussalmi sunt cele mai remarcabile din război fiindcă au avut o importanță decisivă în stimularea forței de rezistență a finlandezilor. Goliat pare neputincios.

La sfârșitul primelor luni de război s-a putut observa că situația evoluase contra așteptărilor, trupele finlandeze producând surprize ce au uimit o lume întreagă. Trupele rusești au arătat că nu erau puse cu totul la punct, condițiile climaterice și-au spus cuvântul. Pe alte fronturi, atacurile au fost stopate, sovieticii suferind mari pierderi, ceea ce le-a permis finlandezilor să captureze o mare parte din armamentul acestora. Pe mare toate atacurile navale sovietice fuseseră respinse. Supremația aeriană sovietică nu a avut un efect decisiv, aviația URSS ieșind cu mult în pierdere: un avion finlandez distrugea, în medie, trei sovietice. Goliat este neputincios.

În ianuarie 1940, sovieticii au lansat atacuri, respinse de trupele finlandeze, care și-au făcut apariția pe schiuri, purtând puști cu ghinturi și tunuri ușoare. Tancurile rusești au încercat să treacă dincolo pe suprafața lacurilor înghețate; finlandezii au spart gheața lacurilor și au scufundat tancurile înăuntru, forțând supraviețuitorii să se întoarcă la drumul strangulat. Pe toată durata lunii ianuarie, atacurile rusești au fost respinse. David gândește mult mai bine ca Goliat.

Chiar dacă rușii nu-și pregătiseră mai mult decât finlandezii asaltul, se poate spune că au suferit pierderi mai grele decât cele ale inamicului. În luna februarie, rușii s-au concentrat pe Istmul Karelian. Au fost aduse multe întăriri pe Ism. Pe data de 1 februarie ei au declanșat atacuri puternice, concentrându-se asupra atacului timp de aproape două săptămâni, ignorând pierderile, care atinseseră proporții fantastice și, în final, pe 13 februarie, frontul finlandez s-a prăbușit. Finlandezii au fost împinși la capătul istmului și pe data de 1 martie, disperați și nemaiavând nicio speranță de ajutor din Vest, la începutul negocierilor de pace. Războiul de Iarnă a luat sfârșit pe data de 12 martie 1940, după 105 zile de lupte , mult mai multe decât crezuseră rușii inițiale. În ziua de 13 martie, s-a anunțat că toate condițiile impuse de sovietici au fost acceptate. Este interesant de observat cum erau motivați finlandezii, dovadă fiind Ordinul de zi din 14 martie, adresat de mareșalul Mannerheim :

Soldați ai glorioasei Armate Finlandeze!

Pacea s-a încheiat între țara noastră și Rusia Sovietică, o pace dură care dă Sovietelor aproape toate câmpurile de luptă pe care v-ați vărsat sângele pentru tot ceea ce prețuim drept scump și sfânt. Nu ați vrut războiul, iubeați pacea, munca și progresul, dar lupta v-a fost impusă. Ați făcut minuni care vor străluci peste veacuri în analele noastre. […] Mulțumesc Armatei și tuturor care, într-o evoluție nobilă, a îndeplinit atâtea fapte vitejești din prima zi a războiului, pentru îndârjirea cu care a trecut la atac împotriva unui vrăjmaș superior ca număr și dotat cu arme în parte necunoscut și pentru tenacitatea cu care a avut grijă de fiecare fâșie a teritoriului național. […] La capătul a șaisprezece săptămâni de lupte sângeroase fără încetare, zi și noapte, armata noastră a rămas, până în această clipă, invincibilă împotriva unui inamic care, în ciuda pierderilor enorme, a crescut permanent ca număr. […] Soarta noastră este dură, pentru că trebuie să abandonăm unei nații străine, cu alte concepții și idealuri decât ale noastre, un pământ pe care ne-am clădit așezări cu sudoare și trudă. […] Avem conștiința mândră a unei misiuni istorice pe care vom continua astfel să o îndeplinim, pentru a apăra civilizația occidentală care este patrimoniul nostru de secole, dar știm, de asemenea, că ne-am plătit până la ultima centimă datoria față de Occident.

Finlandezii au fost nevoiți să încheie pacea pentru a evita ocuparea țării lor, din cauza faptului că erau copleșiți numeric de sovietici. Nu se poate spune că finlandezii au pierdut războiul. Efortul lor de a-și apăra țara, motivația de patriotism și conștientizarea că luptă pentru existența statului lor au fost factorii decisivi care au înclinat balanța în favoarea lor împotriva unui invadator ce dorea să îi pedepsească să fie cererea lui ar fi fost refuzată. Sau, mergând pe comparația biblică reeditată, David l-a învins pe Goliat, dar cum Goliat părea nemuritor, pentru a-și salva semenii, David s-a dat bătut.

Surse:

Liddell Hart – Istoria celui de-al doilea război mondial. , p. 66

James L. Stokesbury – Scurtă istorie a celui de-al doilea război mondial , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, pp. 67-68

CGE Mannerheim – Memorii ., Ed. a II-a, Editura Militară, București, 2011., pp. 194-195