$$$

 Aceasta este o poveste despre prietenia adevărată.

Freddie Mercury și Montserrat Caballé — două nume nemuritoare ale muzicii, amândoi plecați dintre noi, dar rămași pentru totdeauna în inimile noastre. Muzica lor va continua să inspire și să emoționeze generații întregi de oameni. Iar când rostești împreună aceste două nume — Montserrat Caballé și Freddie Mercury — gândul zboară imediat la Barcelona: orașul în care s-au întâlnit, orașul care a dat numele celebrului lor duet, interpretat în 1988, live, cu o intensitate aproape sacră.

Muzica, pe care amândoi au slujit-o cu dăruire și devotament până la ultima suflare, a fost cea care le-a unit destinele într-o prietenie profundă, sinceră, care a durat până la moartea lui Freddie în 1991. Să ne amintim cum a început totul...

Freddie Mercury era un admirator înfocat al Montserratei Caballé

Totul a început în 1983, la Royal Opera House din Londra. Freddie venise să-l asculte pe idolul său, Luciano Pavarotti, în opera Bal mascat de Verdi. Dar în actul al doilea, pe scenă a apărut Montserrat Caballé, originară din Barcelona, o maestră a belcanto-ului. Când a început să cânte, Freddie — după propriile mărturisiri — a încremenit. Fascinat, nu s-a mișcat și nici n-a respirat până la finalul ariei. A uitat complet de Pavarotti. Vocea Caballé l-a fermecat cu o forță irezistibilă.

Peter Freestone, asistentul personal al lui Freddie, povestea că de atunci înainte, Mercury asculta obsesiv doar înregistrări cu Caballé. „Asta e vocea perfectă!” — exclama deseori artistul, copleșit de admirație.

Într-un interviu acordat televiziunii spaniole, autorul Bohemian Rhapsody a declarat că Montserrat Caballé era artista lui preferată și că cea mai mare dorință a lui era să cânte alături de ea. Acele cuvinte, rostite de o legendă vie a rockului, au ajuns, desigur, și la urechile divei catalane.

O întâlnire care a devenit începutul unei prietenii rare

Datorită eforturilor fratelui Montserratei, Carlos Caballé — și el implicat în organizarea Olimpiadei de la Barcelona din 1992 — a fost aranjată o întâlnire. Carlos spera ca din colaborarea celor doi să se nască imnul muzical al jocurilor olimpice. Și așa s-a și întâmplat.

În martie 1987, Freddie Mercury a zburat la Barcelona și a așteptat-o pe Montserrat în holul impunător al Hotelului Ritz (astăzi El Palace). Era emoționat, aproape tremura. Caballé, bineînțeles, a întârziat — un obicei din copilărie, de altfel bine cunoscut.

Dar când s-au întâlnit, între ei s-a creat imediat o legătură caldă, de parcă s-ar fi cunoscut de o viață. Freddie i-a arătat câteva demo-uri și apoi s-a așezat la pianul din hol și a început să improvizeze, încercând să descopere ce fel de muzică i-ar plăcea sopranei pentru viitorul proiect olimpic.

Montserrat a fost profund impresionată de talentul său — atât ca interpret, cât și ca compozitor. Încă de la acea primă întâlnire, s-a născut ideea unui întreg album, nu doar a unui cântec.

O prietenie cimentată cu șampanie și muzică

Câteva săptămâni mai târziu, Caballé l-a vizitat pe Freddie în casa lui din Londra, Garden Lodge. A stat până în zori, încălcând propria regulă de viață: „O cântăreață de operă se culcă devreme.” Dar în acea noapte muzica, conversațiile și șampania i-au făcut să piardă noțiunea timpului.

Proiectul a prins viață rapid. În clubul Ku (actualul Privelege) din Ibiza, în cadrul emisiunii „Ibiza-92”, cei doi au interpretat pentru prima dată Barcelona în fața publicului. Era evidentă chimia dintre ei: pasiunea rockului și noblețea operei se contopeau într-un sunet unic, plin de emoție.

Confidențe, respect și o legătură care a sfidat boala

Montserrat a fost una dintre puținele persoane cărora Freddie le-a mărturisit că suferă de SIDA. Pentru amândoi, tot ce făceau împreună căpătase o greutate aparte. Caballé a povestit ulterior că trăia o durere surdă știind că Freddie se stingea și că nimic nu mai putea fi făcut.

La 8 octombrie 1988, au urcat din nou împreună pe scenă, lângă Fântâna Magică de la poalele Montjuïc-ului. A fost un moment de glorie: How Can I Go On, The Golden Boy și, desigur, Barcelona. Piesa a devenit ulterior imnul oficial al Olimpiadei din 1992.

Freddie ar fi trebuit să cânte Barcelona în deschiderea Jocurilor Olimpice. Dar nu a fost să fie. Boala îl măcinase. În 1991, când Montserrat a venit la Londra și a încercat să-l vadă, el i-a cerut, cu blândețe, să nu vină — nu voia ca ea să-l vadă în acea stare.

Pe 24 noiembrie 1991, Freddie Mercury a murit, răpus de o pneumonie pe fondul SIDA. În ultimele sale clipe, în camera lui răsuna aria D’Amor sull’ali rosee, înregistrată special pentru el de Montserrat Caballé.

După Freddie, tăcere

Pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 1992, Montserrat a refuzat să cânte Barcelona live. Melodia a fost difuzată înregistrată. Mai târziu, ea a refuzat categoric să o interpreteze din nou, cu oricine altcineva. „Pe Freddie nu-l poate înlocui nimeni”, declara ea cu hotărâre. Și avea dreptate.

Pe 6 octombrie 2018, Montserrat Caballé s-a stins din viață. Dar muzica lor, și mai ales prietenia lor — una dintre cele mai emoționante și neașteptate din istoria muzicii — a rămas vie. Așa cum vie rămâne și Barcelona, cântecul unei legături sufletești unice.