$$$

 

🐻 Bună ziua, oameni buni! Aici Martinel, un urs brun din Carpați. Vă rog, ascultați-mă câteva clipe – nu vorbesc doar în numele meu, ci în numele tuturor fraților mei din pădure.

Știu că atunci când mă vedeți pe marginea drumului sau ieșind timid dintr-o poieniță, vi se pare un moment magic. Știu că vi se taie respirația și vi se pare că ați dat peste ceva rar, frumos, aproape ireal. Poate vă vine să mă filmați, să mă pozați, să mă chemați mai aproape cu ceva de ronțăit din portbagaj. Un biscuit, o napolitană, un rest de sandwich. Poate că vă gândiți că mă ajutați. Sau că faceți un TikTok viral.

Dar adevărul e că fiecare gest de-al vostru, oricât de bine intenționat ar fi, mă pune în pericol. Și, fără să știți, și pe voi. Eu nu sunt un animal domestic. Nu sunt o jucărie de pluş, nici o pisicuță curioasă. Sunt un urs. Un animal sălbatic. Trăiesc după legile pădurii, nu după algoritmii rețelelor sociale. Nu am cont de Facebook, nici de Instagram, nici de TikTok. Nu caut like-uri. Caut liniște. Caut hrană naturală. Caut un loc sigur pentru puii mei.

Când mă hrăniți, mă învățați să vin spre oameni. Să părăsesc pădurea mea și să cobor tot mai jos, spre șosele, spre gunoaie, spre sate. Devine un obicei. Un obicei care, într-o zi, mă poate costa viața. Pentru că, dacă voi mă hrăniți azi, dar alții se sperie de mine mâine, știți ce se întâmplă? Se spune că sunt „periculos” și se cere ca eu să fiu alungat sau chiar împușcat. Și nu e vina mea. Eu doar am urmat firimiturile.

Vă rog: nu vă apropiați de mine. Nu încercați să faceți selfie-uri cu mine în fundal. Nu mă strigați, nu mă filmați de la doi pași, nu aruncați mâncare să mă faceți să ies din pădure. Eu nu înțeleg regulile voastre. Eu cunosc doar instinctul – iar când simt pericol, mă apăr. Și nici nu vreau să devin cerșetorul pădurii.

Poate par blând. Poate par curios. Dar inima mea tresare la cel mai mic zgomot. Sunt mereu în gardă. Am nevoie de distanță. De respect. De libertate.

Tot ce îmi doresc este să pot trăi liniștit în pădure, să nu-mi fie teamă de oameni, să-mi cresc puii în tihnă, să vânez în voie, să mă plimb sub cerul liber fără să aud claxoane sau fără să găsesc ambalaje strălucitoare în iarbă.

Vă mulțumesc dacă veți ține cont de vorbele mele. Și, dacă vreodată mă veți zări, opriți-vă o clipă, păstrați distanța, priviți în liniște și plecați mai departe. Acel moment rămâne al vostru – și al meu – dar fără pericol, fără mâncare, fără poze periculoase.

Lăsați-mă să rămân sălbatic. Așa cum m-a făcut natura. Așa cum e bine pentru toți.

Cu respect,

Martinel, ursul care nu vrea celebritate, ci doar pădure.