luni, 7 iulie 2025

$$$

 MEMORIE CULTURALA - GUY DE MAUPASSANT


Se împlinesc azi 132 de ani de la moartea scriitorului francez Guy de Maupassant care s-a născut la 5 august 1850, la Château de Miromesnil, Dieppe, decedat la data de 6 iulie 1893, Passy, Paris, Franța.

A copilărit în Normandia, când avea 11 ani părinții au divorțat, mai târziu se va teme să se căsătorească datorita traumei provocate de acest divorț. A studiat la Liceul Corneille din Rouen si din acea perioadă a început să scrie versuri.

În 1869 a început să studieze dreptul la Paris, peste un an s-a înrolat ca voluntar in armata franceză si a luptat in războiul franco-prusac. După război a făcut parte din cercul literar al scriitorului Gustave Flaubert, care i-a fost îndrumător.

A lucrat ca funcționar public din 1872 până in 1880, la Ministerul Afacerilor Maritime apoi la Ministerul Educației. A debutat editorial in 1880, cu volumul de poezie numit Des Vers, in același an a apărut scurta povestire care l-a făcut celebru, Boule de Suif, în volumul Soires de Medan, editat de Emile Zola.

Maupassant a scris in scurta sa existență 6 romane, circa 300 de nuvele, 3 cărți de călătorie si 1 singur volum de poezie. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se număra Une Vie(1883), Bel-Ami (1885),

Pierre et Jean (1888), considerat imoral, Le Horla (1887). A cucerit bublicul cu stilul sau realist, simplu si direct, comic sau ironic uneori.

Din pacate la 20 de ani s-a îmbolnăvit de sifilis, boală care i-a provocat probleme mentale și neurologice. Tema bolilor psihice este prezenta in opera marelui scriitor inca de la primele scrieri, din volumul de povestiri La Maison Tellier (1881).

Guy de Maupassant a murit la 6 iulie 1893, in Paris.

Iată câteva din cele mai frumoase citate pe care ni le-a lăsat ,spre liniștea sufletului și neliniștea minții :


1. Timpul este un reparator infailibil, care tămăduieşte fără niciun leac rănile sufletului


2. Totul este aşa de uniform; lipseşte noutatea


3. Inima are taine pe care nicio raţiune nu le poate pătrunde


4. Am fost făcuţi să trăim mai mult cu trupul decât cu sufletul; dar tot gândind, s-a creat o disproporţie între inteligenţa noastră dezvoltată şi condiţiile mereu aceleaşi ale vieţii noastre


5. Pentru oricare lucru pe care vrei să-l spui, nu există decât un cuvânt pentru a-l exprima, un verb pentru a-l însufleţi şi un adjectiv pentru a-l califica


6. Se duc anii, unul după altul, încet şi totuşi aşa de iute, domol şi totuşi grabnic unul după altul, şi fiecare-ţi pare lung, dar totuşi se sfârşeşte aşa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă aşa de puţină urmă după dânşii, se pierd atât ştergându-se, încât de te uiţi îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic şi nu’nţelegi cum se face de-ai îmbătrânit aşa de mult


7. Marea problemă a existenţei noastre vine din faptul că suntem pentru totdeauna singuri şi toate eforturile, toate actele noastre nu ilustrează decât tendinţa de a fugi de această singurătate


8. Viaţa este un povârniş. Cât urci, îi priveşti vârful şi te simţi fericit; dar când ajungi sus în creastă, zăreşti dintr-o dată coborâşul, şi sfârşitul, care e moartea. Merge încet la suiş, dar la coborâş merge repede


9. Viaţa nu-i niciodată chiar atât de bună, dar nici chiar atât de rea pe cât pare


10.Vreau o comoară care să le cuprindă pe toate celelalte. Vreau tinereţea…

Sursa:

https://m.cinemagia.ro/actori/guy-de-maupassant-53404/biografie/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 REVOLTELE ANTISISTEM DIN 1956 Anul acesta se împlinesc 69 de ani de ani de la Revoluţia maghiară, moment de cotitură în istoria politică a ...