_$$

 

Pe vremuri, s*xul era o taină. Nu o performanță.

Nu avea rubrici. Nu avea note. Nu se cronometra.

Nu era despre cât, cum, unde, în câte poziții și dacă „ai fost bun”.

Era o respirație comună. O împletire de frici și dorințe.

Era felul în care doi oameni, deși goi, se simțeau în siguranță.

Astăzi?

S*xul e CV.

Te angajezi temporar în trupul cuiva, sperând la un contract pe perioadă nedeterminată.

Primești feedback. Note. Rating. Și, uneori, o amintire cu gust amar.

Barbatul iese de la „întâlnire” cu inima grea și stima sub nivelul mării.

„Prea rapid.” „Prea stângaci.” „Prea soft.”

Și nimeni nu se-ntreabă când a fost ultima dată când a fost atins fără să i se ceară să demonstreze ceva.

Femeia rămâne cu eticheta: „Rece.” „Pasivă.” „Frigidă.”

Sau mai rău...  „Bună de pat, dar nu de suflet.”

„Bună de vorbit, dar nu de iubit.”

Sau, dimpotrivă, „prea sensibilă, prea intensă, prea greu de dus.”

Am uitat că o mângâiere poate repara.

Că o femeie are nevoie de blândețe, nu de trucuri.

Că un bărbat, dacă e văzut, dacă e cuprins fără presiune, poate deveni zmeu sau semizeu... nu pentru că face magie în pat, ci pentru că în sfârșit se simte iubit, nu analizat.

Ne iubim pe repede-înainte.

Pe fast-forward.

Pe bază de tutoriale și scene din filme pentru adulți, în care totul e lucios și umed și sărat, cu gust de mosc, dar nimic nu e adevărat.

Nu mai e timp de explorare.

Nu mai e loc pentru stângăcie.

Pentru un oftat. Pentru o oprire. Pentru un „hai doar să ne ținem în brațe azi și să ne sărutăm fără grabă”.

Dar știi ce e s*xul adevărat?

Nu când iese ca-n filme.

Ci când tremuri.

Când nu-ți mai recunoști corpul, dar ți se pare mai al tău ca niciodată.

Când te miri. Când plângi. Când râzi.

Când spui „te rog nu pleca” doar dintr-o privire.

Când taci… și celălalt te aude.

S*xul adevărat e rugăciune, nu spectacol.

E un act sacru, nu un show de talente.

Dar azi? Trăim cu impresia că trebuie să fim semizei în dormitor și roboți în viață.

Să nu cerem prea mult. Să nu fim vulnerabili. Să fim eficienți.

Să „dăm bine” la pat și să „fim ușor de iubit”. Să nu punem întrebări. Și cu atât mai mult să nu îndrăznim să avem "pretenții". 

Și uite-așa, din dorința de a fi perfecți…

am uitat cum e să fim oameni.

Poate că n-avem nevoie de s*x mai bun.

Ci de oameni care să nu se sperie și care MĂCAR să vrea să rămână.

Care să ne țină strâns când ne dezbrăcăm de ego, nu doar de haine.

Care să nu fugă când ne văd lacrimile, fricile, cicatricile adânci și rănile grotești.

Poate că n-avem nevoie de poziții noi.

Ci de o poziție sinceră față de noi înșine:

„Te vreau. Cu tot. Chiar și când nu știi ce să faci cu mine.”

Pentru că la final, orgasmul dispare.

Dar atingerea adevărată… aia rămâne.

Ca o rugăciune spusă în tăcere, la pieptul cuiva care nu te cere perfect. Ci real.

Oh, ce romantică sunt!!! 

Sursă foto: Pinterest