sâmbătă, 22 iunie 2024

**$

 

Povestea cutremurătoare a marelui actor Puiu Călinescu, decedat pe 21 iunie 1997


La numai 5 ani, Puiu rămâne fără mamă și este dat unor mătuși. Actorul ajunge să suporte bătăi crunte, iar atunci când scapă de violență se confruntă cu sărăcia. Drumul său în viață nu a fost ușor, dar marea de tristețe a transformat-o în bucuria pe care le-o transmitea oamenilor de fiecare dată când urca pe scenă sau când apărea pe micile ecrane.

"Am fost orfan de mamă de la 5 ani şi am fost crescut de surorile ei. Prima mea muncă de artist a fost să lipesc afişe de spectacole în Bucureşti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute şi în pauză, când se schimbau rolele cu peliculă, eu ieşeam în sală, în faţa ecranului, ca să fac lumea să râdă. Eu nu am şcoli şi diplome, ce am învăţat am învăţat din acele filme, de pe stradă şi din viaţă. Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veşnice căutări! Păi eu sunt bolnav dacă nu am repetiţii, sau spectacole, sau turnee, trebuie să fac mereu câte ceva. Iar dacă nu am ce, caut până găsesc. Uite, am reparat televizorul şi de atunci nu mai am imagine la el. Am reparat radioul şi nu mai are sunet. Am reparat fierul de călcat şi am ars lumina în tot cartierul. Nu pot să stau într-un loc ţepenel, am în mine un demon De aia şi sunt ca şi scândura, că nu are timp grăsimea să se adune. Şi atunci scriu, că textele din comediile în care joc, eu le fac şi alţii le cenzurează”, povestea Puiu Călinescu în emisiunea “Planeta Cinema”, a Eugeniei Vodă.

După o copilărie grea și ani de sărăcie, Puiu o cunoaște pe care care avea să-i fie soție, la cinematograf. Cei doi se îndrăgostesc și se căsătoresc, dar socrii nu-l au la inimă pe actor. Totuși, odată cu războiul, artistul le dovedește că este un om de ispravă, fiind cel care i-a ajutat financiar în perioda aceea.

„Tata se ridicase şi devenise actor, putea ajuta familia financiar. Nu te puteai supăra pe el. Era un om care te făcea să lupţi, să nu fii deprimat, să nu clachezi niciodată. Spunea că, dacă nu-ţi chiorăie stomacul şi n-ai pantofii rupţi, e tot ceea ce îţi trebuie ca să fii fericit. Nu a ţinut la bani. Voia ca toată lumea din jurul lui să fie mulţumită”, spunea Carmen Călinescu, fiica actorului, pentru Jurnalul Naţional.

Prin anii '70, succesul lui ca actor atinge cote maxime și cunoaște fericirea în sânul familiei, odată cu nașterea celor două fiice. Totuși, ceea ce avea să urmeze a fost o lovitură mult prea grea pentru Puiu. A trăit să-și vadă una dintre fiice moartă.

„În 1995, sora mea, Silvia, a murit la 50 de ani. Între mine şi ea era o diferenţă de 11 ani. A avut o moarte fulgerătoare. Era văduvă şi rămăsese singură. Băiatul ei, Bogdan, era plecat la mare. În 1995 nu prea erau telefoane mobile să ţinem legătura. Eu, cu mama şi cu tata, eram în vacanţă, la Predeal. Când ne-am întors în Bucureşti, am sunat-o pe Silvia, dar nu răspundea. Am mers şi am spart uşa. Ea era moartă în hol. Făcuse comoţie cebrală”, povestea Carmen Călinescu.

După această cumpănă cruntă, Puiu Călinescu găsește puterea să urce din nou pe scenă, dar organismul lui cedează și i se face rău, apoi ajunge pe mâinile medicilor.

„Se pare că suferise un infarct. Urca pe scenă susţinut, sprijinit, doar ca să joace. Era din ce în ce mai rău. Şi, pe data de 1 mai 1997, ne-am strâns toţi, pentru că aşa a vrut tata, şi am plecat la Sinaia. Se simţea foarte rău, se sprijinea mereu de mine. Îmi spunea < ia-mi hârtia asta din mână >, iar el nu avea nimic în mână! Am fost să-i facem o ecografie, doctorul s-a uitat spre mine, vrând să-mi spună ceva. Eu eram terminată. I-am zis că tata este amator de bere şi l-am întrebat dacă pot să-i dau. Iar el mi-a răspus că pot să-i dau orice! Eu tot nu realizam gravitatea. A doua zi l-au dus de urgenţă la Spitalul Floreasca. Era o mână de om, dar îl dureau toate! Nu mai era tata!’’, mai spunea fiica lui.

Pentru scurt timp, starea lui se ameliorează, dar acesta îi mărturisește fiicei lui că s-a visat mort. La finalul acelei zile, actorul și-a dat ultima suflare. Pentru Carmen, a fost o lovitură extrem de grea, iar cinci ani mai târziu avea să-și piardă și mama.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 CALENDARUL ZILEI– 6 noiembrie                  "O idee trebuie s-o iubeşti întocmai ca pe o femeie.                   Să fii fericit o...