miercuri, 5 iunie 2024

***

 

ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI

.

          În fiecare zi sărbătorim câte ceva, în fiecare zi îi mai așternem vieții câte un strop de mulțumire sufletească și o facem să se rupă de trăirile cotidiene și să tresalte de bucurie. Astăzi, să ne colindăm copilăria, să-i retrăim frumusețile și să ne reamintim cu dragoste și profundă recunoștință de primii noștri dascăli, de aceia care ne-au deschis fereastra spre înțelepciune, spre lumina minții. Și, pentru că astăzi este Ziua Învățătorului, să începem prin a le mulțumi cu dragoste și recunoștință pentru nobila lor profesie, pentru darul lor minunat de a modela caractere și de a forma prin talent, dăruire și perseverență alte și alte generații de oameni destoinici.

          Se spune că învăţătorul este ,,al doilea părinte al fiecărui copil”, prietenul acestuia şi responsabil de modul în care este educat şi învăţat pentru a face faţă rigurozităţii vieţii de adult.

          Un om cu vocaţie, un modelator de suflete, învățătorul pune temelia în educaţie şi lasă o amprentă uriaşă asupra vieţii, pentru că lucurile cele mai importante se învaţă în copilărie. Aşa că, oricât de mult timp ar trece, învăţătorul rămâne cel care şlefuieşte şi lansează copiii pe drumul spre maturitate.

          Pentru meritul muncii și strădaniei sale, în data de 5 iunie, nu întâmplător odată cu ziua în care s-a născut dascălul Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc, s-a instituit prin lege, Ziua învățătorului.

          Cu drag şi bucurie, de Ziua celor care cu credinţă şi dăruire slujesc şcoala românească şi conştientizează că aceasta este un „atelier al umanităţii” şi „drumul regal spre înţelepciune”, le dăruim din suflet poezia ,,Dăscăliţa”, de Octavian Goga.

          LA MULȚI ANI, DRAGI DASCĂLI!

.

DĂSCĂLIŢA

Octavian Goga

.

Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,

Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,

Şi-un trandafir crescut în umbră moare,

Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,

Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,

A vremii noastre dreaptă muceniţă,

Copil blajin, cuminte prea devreme,

Sfielnică, bălaie dăscăliţă.

.

Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,

Poveste nu-i mai jalnic povestită,

Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,

Pe buza ta n-a tremurat ispită.

Cununa ta de zile şi de visuri

Au împletit-o rele ursitoare,

Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,

Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.

.

Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană,

Din graiul tău culeg învăţătură,

E scrisă parcă-n zâmbetele tale

Seninătatea slovei din scriptură.

În barba lor, căruntă ca amurgul,

Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,

Căci văd aievea întrupat ceaslovul

În vorba ta domoală şi cuminte.

.

La tine vin nevestele să-şi plângă

Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul,

Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,

În alte ţări când le trimiţi oftatul..

Şi fete vin, să le-nfloreşti altiţa,

La pragul tău e plină ulicioara,

Şi fetele îşi şopotesc în taină:

"Ce mâini frumoase are domnişoara! ".

.

... Aşa, grijind copiii altor mame,

Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,

Iar căpătâiul somnului tău vitreg

De-un vis deşert zadarnic se-nfioară.

Tu parc-auzi cum picură la geamuri

Un ciripit de pui de rândunică

Şi-un gând răzleţ îţi înfierbântă tâmpla,

Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.

.

Sfios, amurgul toamnei mohorâte

Îşi mişcă-ncet podoaba lui bolnavă,

Ca din cădelniţi fumul de tămâie,

Prelung se zbate frunza din dumbravă.

Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză

La sânul tău s-a coborât să moară,

Iar vântul spune crengilor plecate

Povestea ta, frumoasă domnişoară...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...