Cum s-a îndrăgostit filosoful Emil Cioran la 70 de ani: „Am fost un mare vânător de fuste!"
Deşi şi-a trăit mare parte din viaţă alături de o singură femeie, Cioran dovedeşte în scrisori şi în „Caiete“ că poate iubi la fel de pătimaş cum scrie despre sinucidere, chiar şi la 70 de ani. Astăzi se împlinesc 112 ani de la nașterea filosofului.
„Am fost un mare vânător de fuste!“, avea să declare el în martie 1993, cu puţin timp înainte să se îmbolnăvească de Alzheimer, faţă de Simone Boué, partenera lui de viaţă, şi de Friedgard Thoma, iubirea lui de la maturitate, scrie Dan C. Mihăilescu, în volumul „Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei“.
De altfel, el aducea frecvent în conversaţie, la ospeţe în cercuri intime sau simandicoase, escapadele lui din tinereţe prin bordeluri.
Cea mai cunoscută relaţie a scriitorului rămâne cea cu Simone Boué, cea care, chiar dacă nu i-a fost niciodată soţie în acte, i-a stat alături nu mai puţin de 40 de ani, până când Cioran a murit. Eleonora Cioran, cumnata scriitorului, a dezvăluit pentru Adevărul din ce i-a povestit Emil Cioran: „40 de ani au fost împreună. Simone Boué a fost prietena lui de-o viaţă. A cunoscut-o chiar la cantină, cu tava în mână. Se ducea să-şi ia meniul şi acolo a cunoscut-o. Au intrat în vorbă, s-au împrietenit şi pe urmă au convieţuit până la sfârşitul vieţii. Ea l-a îngrijit de fapt şi l-a iubit“. Simone Boué este, de fapt, cea care l-a echilibrat pe Cioran.
Pasiunea din toamna vieţii
La 70 de ani, scriitorul avea să trăiască un alt fel de iubire, de-o profunzime şi intensitate rar întâlnite, cu o femeie mult mai tânără decât el.
„A mai avut o prietenă la bătrâneţe, pe Friedgard Thoma, o femeie deosebită. Am cunoscut-o, a fost aici. A venit la Răşinari, pentru un colocviu, şi s-a bucurat aşa de mult că ne-am cunoscut, am stat mult de vorbă. O femeie foarte inteligentă. Prin corespondenţă s-au cunoscut, dar pe urmă s-au îndrăgostit unul de altul. Friedgard Thoma era o femeie de o inteligenţă şi o cultură excepţionale, preda filosofia la o facultate din Germania. Un episod romantic. Era mult mai tânără, drăguţă, foarte drăguţă, şi caldă“, şi-o aminteşte Eleonora Cioran pe cea care avea să-i tulbure bătrâneţile cumnatului ei.
Povestea a început în februarie 1981, când Friedgard Thoma, pe atunci în vârstă de 35 de ani, mamă a unui copil şi doctorandă în filosofie, îi scrie pentru prima dată lui Emil Cioran, atrasă fiind de lucrările lui. „În general, toate frazele lui aveau prospeţimea sănătoasă a acelor lucruri care trec drept viciate sau cinice, în realitate însă sunt eliberate de tabuuri, printr-o manevră elegantă. (…) M-am hotărât curând să-i trimit la editură o scrisoare acestui Cioran, despre a cărui viaţă nu aveam habar“, avea să scrie, mai târziu, Friedgard Thoma.
La momentul respectiv, Cioran trăia de decenii bune cu Simone Boué, „semi-însurat“ cum i-a mărturisit, la un moment dat, lui Friedgard Thoma, într-o scrisoare, el rămânând de altfel alături de Simone Boué până la sfârşitul vieţii.
Între Cioran şi Friedgard s-a născut o profundă legătură intelectuală, materializată printr-o corespondenţă purtată între anii 1981 şi 1991. Cioran s-a aruncat cu toată fiinţa sa în iluzia acestei legături, cu femeia superbă, pe care a numit-o, într-una dintre scrisori, blestemul său indispensabil. După moartea lui Cioran, Friedgard Thoma a publicat, într-un volum, povestea legăturii ei cu filosoful şi, parţial, scrisorile. Volumul a fost tradus în limba română de Nora Iuga, cu titlul „Pentru nimic în lume – O iubire a lui Cioran“ şi publicat în 2005 la EST – Samuel Tastet Éditeur.
Actrița Sorana Țopa, iubită de doi prieteni
Sorana Ţopa (1898-1986), actriţă celebră în perioada interbelică şi autoare dramatică, dar mai bine cunoscută şi ca un „vulcan gata să erupă“, de o „genialitate senzuală“ şi cu un „temperament clocotitor“, aşa cum o descriau vocile epocii, a fost iubită de public şi adorată, în privat, de cei doi prieteni: Mircea Eliade şi Emil Cioran.
„Dna Sorana Ţopa de la Teatrul Naţional“ era chiar mai mult de atât! Pentru Nae Ionescu, femeia tunsă bob, cu un contur perfect al buzelor, era, după Mihai Eminescu „cel mai mare dar pe care Iaşiul l-a făcut culturii române“.
În faţa acestei femei cu nouă ani mai mare decât el, Mircea Eliade se pierde în toamna anului 1932. Nu peste mult timp, iubita sa va da viaţă personajului Cătălina din romanul „Noaptea de Sânziene“, pe care o descria drept „o femeie care şi-ar jertfi nu numai cariera, ci şi sănătatea, tinereţea, liniştea, ca să poată iubi aşa cum visează ea, «arzând la alb»“. Numai că dragostea pentru ea îl exasperează şi, în timp ce e înnebunit după Sorana, Eliade se îndrăgosteşte de Nina, prietena sa, cea care îi va deveni soţie.
Eliade îşi aminteşte mai târziu despre Cioran şi ceea ce va deveni „a lor“ Sorana: „Nu putea înţelege cum un om inteligent, care avusese norocul să fie iubit de o asemenea femeie, poate dori şi provoca despărţirea. Singura explicaţie plauzibilă era inerţia mea spirituală, incapacitatea mea de a accepta riscul unei pasiuni, la capătul căreia m-ar fi aşteptat, poate, nebunia sau moartea; într-un cuvânt, mediocritatea şi făţărnicia mea“. Atunci, la Sibiu, se naşte idila dintre Emil şi Sorana.
Sursa - adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu