joi, 13 iunie 2024

***

 


Gregory Peck (născut ca Eldered Gregory), a decedat pe 12 iunie 2003, Los Angeles, California. A fost unul dintre cei mai celebri actori americani de după război. El a reprezentat etica morală a marelui ecran.


Părinții lui Gregory Peck au divorțat când el avea doar 6 ani, fiind nevoit să se mute la bunica lui. A lucrat ca șofer de camion înainte de a urma cursurile de la Berkeley, unde a început de altfel să joace pentru prima dată. Se mută New York, unde, deși a studiat medicina, s-a înscris și la cursuri de actorie.


În primii 5 ani ai carierei sale, a fost nominalizat de patru ori la premiile Oscar, ca cel mai bun actor, dar a câștigat mult râvnita statuetă abia în anul 1962, cu rolul Atticus Finch din filmul Să ucizi o pasăre cântătoare. Prestația sa artistică a fost onorată și cu un Glob de Aur.

În afara faptului că a fost și producător de film, nu numai actor, Peck a avut și o mare contribuție în industria filmului. A fost președinte fondator al Institutului de Film American (AFI), și președinte al Academiei de Știință și Artă a Filmului, între 1967 - 1970, fapt pentru care, mai târziu, academia i-a acordat premiul umanitar Jean Hersholt.

În 1968, președintele Lyndon Johnson, i-a înmânat Medalia Libertății, cea mai înaltă distincție civilă din America.

În 1942 s-a căsătorit cu prima sa soție, cu care a avut 3 băieți, și de care a divorțat în 1954, iar în 1955 s-a căsătorit a doua oară, cu Veronique Passani, o reporteră pariziană, cu care a avut un băiat și o fată, deveniți amândoi actori.

Peck a jucat alături de cele mai mari staruri ale Hollywood-ului. Printre aceștia, se numără Audrey Hepburn, Ava Gardner, Anthony Quinn. "A arătat simplitatea unui mare om și măreția unui om simplu", a spus despre el Audrey Hepburn, pentru care Peck a reprezentat cel mai mare actor al timpurilor noastre.

În anul 1991, a fost numit Comandor al Ordinului Artelor și Literelor.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...