Lumea din si de dincolo de carti - un multivers dintre realitate si imaginatie

  Probabil ca m-am nascut sub o zodie speciala: zodia cartilor. Nu numai ca am invatat sa citesc de la o varsta extrem de frageda (nu aveam nici macar cinci ani), dar odata ce am reusit sa patrund in universul magic al cartilor nu am reusit sa ma desprind de el nici macar in ziua de astazi. Si probabil ca voi ramane captiva literelor toata viata mea.
Discutand cu cineva total necunoscut mie pana atunci pe messengerul unui site de nisa, specializat in carti si literatura, venise vorba despre stilul meu de a citi. "Aveti o viziune cinematografica in stilul dumneavoastra de a citi", mi-a spus gazda acelei discutii. Si oarecum avea dreptate. Si iata care este ideea si cum de s-a ajuns la o asemenea concluzie...
De regula citesc mai usor si cu mai multa placere cand am o atmosfera adecvata. Adica liniste in jurul meu, o lumina discreta si odihnitoare, o muzica in surdina... Si sa am siguranta ca nu sunt intrerupta prea curand din citit. Odata ce patrund in universul cartii, e ca si cum cuvintele se transforma in imagine, iar cartea devine un film in care imaginile se deruleaza sub propriii-mi ochi, sunetele capata substanta, iar personajele se misca in jurul meu ca dupa un scenariu dictat de actiunea cartii si sub bagheta regizorala a autorului. Totul pare atat de real incat parca, rand pe rand, eu insami as intra in pielea fiecarui personaj, miscandu-ma ca el, vorbind ca el, gandind ca el.
  Uneori, citind o carte, mi se intampla sa vreau sa ma identific cu personajul principal. Sau cu unul dintre personaje, oricare ar fi acesta. Dar personajul principal prezinta, pentru mine, un potential mai mare de a incerca sa ma identific cu el, cu atat mai mult cu cat respectivul personaj este eroul principal al mai multor carti. Si ma ajuta cu atat mai mult aceasta transpunere in pielea personajului cu cat respectiva carte sau respectiva serie de carti s-a(u) ecranizat in una sau mai multe versiuni si am reusit sa vad mai toate aceste filme o data sau de mai multe ori. Astfel cartea si filmul se contopesc intr-o singura serie de imagini, iar trairea este mai intensa.
Mi-ar fi placut, de pilda, sa ma identific cu Robert Langdon, eroul creat de Dan Brown. Poate ca vi-l amintiti pe profesorul de simbolistica din "Ingeri si demoni", "Codul lui Da Vinci" si "Simbolul pierdut". De ce mi-ar fi placut sa ma transpun in "pielea" lui? Poate pentru ca ma fascineaza si pe mine domeniul studiat de acesta. Mi-ar fi placut sa studiez mai mult istoria, simbolistica, ezoterismul. E ca si cum as fi patruns intr-un domeniu aflat la intrepatrunderea dintre stiinta si fictiune, un domeniu extrem de complex, care are un potential extrem de ofertant pentru studiul teoretic si aplicatiilor practice.
  Mi-ar fi placut totodata sa mi-l inchipui nu doar scriind carti ci si studiind foarte mult, citind foarte multe carti de-ale confratilor specialisti in acest domeniu.

  Nu stiu daca a citit cartea "Stirpea Sfantului Graal" de Laurence Gardner. Dar aceasta carte poate ca i-ar fi fost de ajutor in descifrarea misteriosului cod al lui Da Vinci. La fel de mare ajutor i-ar fi fost si cartea "Rosslyn si Graalul", scrisa de Mark Oxbrow si Ian Robertson. Iar cartea "Testamentul Magdalenei" a aceluiasi Laurence Gardner ar fi completat de minune seria cartilor dupa care s-ar fi putut documenta celebrul profesor in descifrarea misteriosului cod al lui Da Vinci.
Probabil ca ar fi citit si numeroase alte carti de simbolistica. Sau carti de ezoterism sau istoria diverselor societati secrete. Si le-ar fi citit, chiar studiat in profunzime, pur si simplu din placerea de a cunoaste modul de gandire si organizare nu doar a mintii umane ci si a diferitelor organizatii si societati umane, a modului lor de a se exprima si a-si impartasi cunoasterea si credintele proprii, faurite in timp si de-a lungul generatiilor si transmise spre noi sub o forma ce pare a apartine de domeniul legendelor.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Spirit practic in cochetarie...

Nu pot spune ca sunt o persoana supercocheta, dar prefer sa am grija cum ma imbrac: haine adecvate vremii de afara si contextului, potrivite intre ele ca si stil, material si culoare... Pe de alta parte sunt varii motive pentru care nu imi permit intotdeauna sa imi achizitionez in orice clipa cantitati mari de articole de vestimentatie si accesorii. Fie pentru simplul fapt ca nu am suficient spatiu acasa pentru pastrarea lor... Plus ca sunt destul de greu de imbracat/incaltat: sunt miniona, dar departe de a fi supla, asa ca probabilitatea de a gasi haine scurte si mai largi este destul de redusa. Plus ca traiesc pe picior mic, asa ca este un efort sa gasesc incaltaminte cu model pentru adulti dar de dimensiuni aproape cat pentru un copil mai mare.
Uneori as vrea sa gasesc un brand sau mai multe de unde sa gasesc si sa achizitionez tot ce mi s-ar potrivi si de ce as avea nevoie in acel moment. Atunci as putea spune: "Va apartin. Sunt fanul vostru. Sunt membru al oricarei comunitati de tipul #WeAreTheAnswear"...

 Sunt momente cand totusi ramai in pana cu imbracamintea sau incaltamintea. Se poate desprinde talpa pantofului sau vreo cusatura si risti sa ramai descult. Sau cedeaza un nasture, un fermoar sau o cusatura de la haina si risti sa ajungi acasa, in cel mai bun caz, dezbracat partial.
Am patit-o intr-o zi la servici. Era toamna, inca era relativ cald afara, asa ca nu aveam pe mine decat o fusta, o bluza si o jacheta mai scurta. Adica cat sa imi acopere doar fundul. Din nefericire, fusta in care ma imbracasem era una ceva mai veche si imi ramasese putin cam stramta. Putin mai mult... In fine... De asezat pe scaun... am reusit sa ma asez. Dar stateam intr-o pozitie putin cam nefireasca, caci fusta ma strangea cam tare; am tinut picioarele cat se poate de apropiate, practic lipite, asa ca stateam asezata in siguranta atata timp cat nu ma miscam aproape deloc. Dar am facut imprudenta sa ma ridic in picioare. Si cusatura mai veche si cu ata probabil subrezita, a cedat. Am auzit un parait scurt: fusta se rupsese de la cusatura. E adevarat ca miscarile mi se facusera putintel mai lejere in partea de jos, dar m-am gandit ca, rupandu-se cusatura, incepea sa se vada de sub fusta mai mult decat trebuia. Inca 2-3 miscari imprudente si cusatura din spatele fustei a cedat cu totul pana la fermoar. Practic eram goala la spate. "Asta e. Dar cum ajung acasa in halul asta?", asta a fost tot ce aveam in minte. "Esti cu masina?", mi-am intrebat colega. "Da! Te duc eu acasa, stii doar"... Atunci am gasit solutia de compromis. "Mi-a cedat fusta. Noroc ca esti cu masina, ca nu pot merge asa pe strada. Cred ca ies cu halatul pe mine, sa imi acopere ruptura macar pentru cativa metri de drum"...
Si asa am facut. Ruptura fustei a fost mascata de un halat pus pe deasupra. Solutia era rezonabila. Probabil ca daca nu era halatul, un defect aparut la imbracaminte in mod accidental ar fi putut fi mascat cu orice altceva folosit in mod inteligent ca accesoriu: o esarfa, o flanea legata in jurul taliei... Pentru cativa metri puteam sa trec neobservata pana la locul unde m-as fi putut schimba.
Si uite-asa se poate rezolva un necaz accidental...
Articol scris pentru SuperBlog 2017

„Oare ce-ar fi dacă…?”.... “Dincolo de orizont”, dincolo de temeri

Am povestit asta de nenumarate ori. Dar nu ma pot abtine sa va mai povestesc din nou, iar si iar, mereu acest lucru: am invatat sa citesc extrem de timpuriu. Nu aveam inca cinci ani cand deja citeam cursiv aproape orice text; la acea varsta, lecturile mele se rezumau (inca!!!) la povesti, la basme, dar curand temele lecturilor mele s-au diversificat enorm. Pot spune ca citesc (aproape!) orice imi cade sub priviri. Si ani de-a randul am exersat patrunderea tainelor si savurarea farmecului cartilor; si cand, dupa cativa ani, am descoperit farmecul filmelor, pe de o parte, si a rebusului/enigmisticii, pe de alta parte. De atunci, in mintea mea s-au amestecat toate de-a valma: citesc cartile ca si cum as vedea un film desfasurandu-si actiunea in jurul meu, adesea vazandu-ma pe mine jucand rolul unuia sau altuiaa din personaje, pe rand, in functie de starea mea de spirit din acel moment.
In adolescenta si tinerete am descoperit un gen de literatura/filme ce mi-au aprins enorm imaginatia: literatura si filmele SF. Acest gen de carti/filme mi-au infiripat imaginatia intr-atat incat mi-as fi dorit sa aflu ce se afla „Dincolo de orizont” / „Beyond Skyline”... Ma vedeam un fel de supererou dintr-un thriller SF dornic mereu sa exploreze si sa caute mereu noi lumi si noi civilizatii cu care sa interactioneze si sa acumuleze cat de mult posibil din modul lor de viata, din experienta si cultura fiecarei populatii intalnite...
 Filmul de acțiune SF “Dincolo de orizont”/(“Beyond Skyline”) se va lansa în cinematografele din Romania vineri, 3 noiembrie 2017. Poate voi reusi sa il vad candva; nu neaparat acum, la lansare, ci poate candva la o data ulterioara. Pana atunci as vrea sa fac un exercitiu de imaginatie. Nu e nevoie sa fiu personajul principal din film, detectivul Mark Corley (interpretat de Frank Grillo), dar as putea sa imi imaginez ca pot veni in contact cu fiinte venite din alte lumi inca necunoscute mie. Ar putea aparea oricand si de oriunde si este greu de presupus ca as putea sa stiu care le sunt gandurile. Pot fi prietenosi, rezervati,d istanti sau chiar ostili. Nu le cunosc semnificatia gesturilor sau limbajul trupului, dupa cum este greu de presupus ca le pot cunoaste limba sau mimica fetei. Nu pot comunica cu ei, dupa cum mi-ar fi greu de presupus ca as putea intelege daca au intentia de a comunica cu mine sau le-as intelege limbajul. Nu pot sa prevad ca vor veni cu ganduri bune sau, dimpotriva, din fel de fel de motive, vor ataca oricand sau pe oricine. Mai mult ca sigur ma voi gandi ca teama nu este o solutie; teama ma va transforma fie intr-o fiinta slaba, usor de ucis, sau dimpotriva voi parea un potential atacator ce incearca sa isi apere viata sa si a semenilor, atacand la randul sau pe oricine ii sta in fata. M-as gandi ca singura solutie ar fi sa incerc sa parez un eventual atac, fara a rani macar pe adversar, sau macar sa incerc sa trec fara sa ma poata observa potentialul atacator. La fel as incerca sa imi protejez prietenii si pe toti cei apropiati mie, formand cu ei o adevarata echipa capabila sa se protejeze de orice atac.
Nu stiu daca as reusi sa fac fata in totalitate atacului. Asa ca prefer sa cred ca nu voi intalni niciodata in viata mea persoane ostile, care sa ma puna in pericol.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Contopiti cu apa intru fiinta

  Ne-am nascut din apa cu privirea atintita spre lumina spre care vroiam sa ne indreptam. Am tras suflet din sufletul cu care eram inconjurati si ne-am indreptat cu trupul, fiinta si spiritul spre o noua viata. Si totusi aceeasi...
Ne-am desprins din apa in care ne-am format pana la nasterea spre lumina si totusi traim in acelasi ocean de apa; caci ne scaldam intr-o mare de lichide, seruri si umori din care ne tragem hrana si suflarea de zi cu zi si clipa de clipa. Prin aceasta mare de lichide preluam informatii si transmitem informatii; insasi apa care ne inconjoara si care face parte din noi si din propria noastra structura este informatie pura.
Ne reintoarcem mereu la apa din care am iesit, intrand in ea ca in propria casa. Invatam sa o (re)descoperim treptat-treptat, uimiti de frumusetile pe care nu credeam sa le fi descoperit vreodata.
Oare suntem constienti ca apa de izvor, la fel de pura ca si viata insasi, ne este indispensabila in viata de zi cu zi? Cati dintre noi suntem constienti ca nu putem trai fara un aport corespunzator de apa, tocmai acea apa care ne structureaza, ne hidrateaza si ne purifica organismul?
Copii fiind, avem organismul imbibat cu o cantitate foarte mare de apa. E ca si cum organismul pruncului nu ar fi iesit inca din marea usor sarata in care a trait pana atunci in pantecele mamei. Treptat-treptat, organismul se deprinde sa functioneze si cu o cantitate sensibil mai redusa de apa; insa chiar si la cele mai inaintate varste, proportia de apa din corp nu scade sub 2/3 din greutatea sa totala.
Apa ajuta in mod esential la hranirea organismului si face ca organismul sa respire pana in cele mai profunde "cotloane" ale sale, caci nutrientii si oxigenul adusi din exterior prin sange trec prin lichidele ce inconjura fiecare celula pana in interiorul celular. Tot apa ne si purifica organismul; caci fiecare molecula de reziduuri face drumul invers din celule spre exterior, strabatand lichidele si fiind purtata de aceste lichide afara din celule si din organism.
Apa ne racoreste organismul supraincalzit de efort sau atmosfera torida din jurul nostru; caci tot binefacatoarea apa ne iese prin toti porii pielii, inundandu-ne de sudoare, dar si prin aerul expirat din plamani, iar prin transformarea siroaielor de apa curgand de peste tot din corp in aburi absoarbe si inlatura caldura in exces ce ne-ar fi incins corpul.
In momentul cand organismul are nevoie de mai multa apa, constientizeaza acest fapt prin senzatia de sete mai mult sau mai putin imperioasa; in acel moment, se pare, intreg echilibrul mentinut de apa din organism este deteriorat, iar creierul percepe asta pana in cele mai inalte niveluri ale constientului.
Numai ca nu trebuie sa se ajunga pana in acest stadiu. Ne este foarte la indemana sa purtam la noi un recipient cat de mic plin cu apa de izvor sau cu ceaiuri naturale din plante, bogate in apa si minerale,tocmai pentru a ne rehidrata organismul in orice moment ce ne poate stresa corpul, fortandu-l sa se deshidrateze: temperatura mare, atat la exterior cat si in interiorul corpului, acumularea in interior, in cantitate mare, de toxine ce trebuie rapid evacuate in exterior, tocmai pentru a nu ne otravi corpul. Caci nu trebuie sa ne spalam corpul doar in exterior, doar la nivelul pielii si parului, ci si in interiorul organismului, tocmai prin consumul de apa care sa ne rehidrateze si sa ne curete intreg organismul, celula cu celula. Si ce placere mai mare poti avea in momentul in care, rehidratandu-te, te simti mai curat in interior si mai plin de energie.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Energia casei mele

Respiră, transpiră, are propria energie, personalitate și poveste, ca și mine. Este casa mea. Nu este neaparat casa in care m-am nascut sau am copilarit. Poate ca nu este neaparat nici casa in care imi voi trai ultimele clipe din viata. Dar este casa in care traiesc ACUM, in care ma intorc intotdeauna dupa orele de munca si unde ma relaxez, ma odihnesc, imi incarc bateriile cu energie si unde incerc sa imi incarc mintea si spiritul cu informatii diverse.  Si asta e tot ceea ce conteaza. Pentru ca propria casa imi este camin, mediu de viata, prieten sau dusman in functie cum am grija de ea pentru a avea grija de mine ca persoana. Este mediul cu care fac schimb de energie si care poarta amprenta propriei persoane si propriei personalitati.
Nu trebuie sa aiba in mod obligatoriu un certificat energetic care sa ateste ca pot mentine o temperatura optima in interior si nici nu este nevoie, cred, in acest moment, sa angajez un auditor energetic care sa imi certifice eficienta energetica a propriei locuinte. Apartamentul, desi este plasat undeva spre mijlocul blocului, avand o suprafata destul de mica de pereti exteriori, acesti pereti exteriori sunt perfect izolati de exterior atat pe suprafata dinspre interior cat si pe suprafata exterioara, iar balconul este "captusit" cu geamuri tip termopan, care izoleaza atat termic cat si fonic. Mai mult ca sigur ca o termografie efectuata la nivelul fatadei blocului, in dreptul apartamentului in care locuiesc, ar arata ca prin pereti se pierde o cantitate foarte mica de caldura. Dar nici nu intra de afara nici caldura si nici frigul, chiar daca locuinta respira lejer atat prin pereti cat si pe langa ferestre. Asa se face ca vara, nici in zilele cele mai toride, temperatura din casa nu depaseste 26-27 de grade, iar in timpul iernii, cu un consum relativ mic de gaz de catre centrala termica, temperatura interioara nu scade sub 17-18 grade, ceea ce este extrem de confortabil pentru organism.
Iluminatul artificial este extrem de economicos, toate sursele de lumina (becuri/leduri) sunt de putere mica, consumand extrem de putin, caci lumina oferita este "rece", desi este suficient de intensa pentru a nu-mi forta ochii sa vada bine. Aparatura electrocasnica este aproape in totalitate din clasa energetica A, cu un consum extrem de redus, dar fara a afecta necesitatile casnice. In plus, nu folosesc surse de incalzire sau de iluminat, cat si majoritatea aparaturii consumatoare de energie decat doar atata timp si atunci cand este absolut necesar si doar atunci cand sunt acasa.
Si uite-asa reusesc sa am un confort bun in locuinta fara a avea costuri mari.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Nevoie acuta de bani... Moft sau necesitate?

  Intotdeauna in familia noastra a fost sfanta o idee: pe cat este posibil sa nu ne indatoram prin imprumuturi. Sa ne rezumam la posibilitatile pe care le avem fara a apela la altii. Si sa ne straduim sa punem un ban deoparte pentru "zile negre", pentru perioadele cand vom avea nevoie sa cheltuim bani mai multi decat ne intra in acea luna in casa.
 Pana acum treburile au mers bine fara sa apelam la imprumuturi. Desi, recunosc, s-au m-ai intamplat luni cu cheltuieli mai putin prevazute, cand cheltuiam ceva mai mult pe bunuri ce puteau fi necesare... Si chiar erau uneori necesare... Si cum veniturile nu au fost intotdeauna suficient de mari, ramaneam uneori pentru 1-2-3 zile "storcand" ultimele rezerve de bani de prin toate colturile buzunarelor. E drept ca nu s-a intamplat prea des, poate o data la cativa ani, dar pana la urma am reusit sa nu facem cheltuieli nechibzuite si sa cautam treptat-treptat noi surse de venituri.
Prima posibilitate de a castiga ceva in plus a fost munca suplimentara, peste norma. Au muncit peste norma parintii mei cat am fost eleva, apoi studenta. Dupa cativa ani de munca, am inceput sa muncesc si eu peste norma. Si se platea in plus, poate nu totdeauna, dar nu strica sa primesc in mana inca un sfert de salariu, oricat de mic ar fi fost in acel moment, si ceva in plus in unele perioade ale anului cand stateam la servici de dimineata pana spre seara,
Si a prins bine un ban pus deoparte... Caci la un moment dat mama s-a imbolnavit grav. A fost nevoie de ceva mai multi bani cheltuiti in plus cu drumurile prin spitale, mai ales ca a fost internata in centre medicale aflate in alte orase decat oraselul mic de provincie in care traiam (si traiesc si lucrez si acum), unele dintre ele destul de departe de casa. Banii nu au fost o problema; mai important a fost ca a mai trait cativa ani in plus, cu toata boala grava de care suferea, fara suferinte inutile.
Dupa moartea mamei, ne-am reconsiderat putin ideile referitoare la resursele financiare. Oricare dintre noi doi, cei supravietuitori, putea sa se imbolnaveasca grav, la randul sau. La un moment dat decesul sau infirmitatea este inevitabila. Si in atare conditii este din nou nevoie de sume mari de bani pentru a fi cheltuite. E adevarat, se pot face economii in decursul timpului. Se poate munci in plus, peste norma, un numar de ore suplimentare platite. Numai ca aceasta posibilitate devine limitata la un moment dat.
In cazuri extreme, cand ai nevoie imediata de o suma mai mare de bani, suma de bani depasind posibilitatile acelui moment, te poti gandi la un imprumut rapid care sa iti aduca aproape imediat o suma de bani necesara demararii rezolvarii problemelor. Pana la cautarea (si gasirea!) unor noi resusre financiare, te poți baza pe Telecredit.ro.
E online, ți se aprobă ușor și ai banii direct în contul bancar!
 Accesezi www.telecredit.ro, completezi formularul online și ai răspunsul imediat!
Iata caracteristicile acestui credit rapid online:

• Produsul Telecredit.ro este disponibil exclusiv online – site-ul este responsive, se poate accesa de pe orice dispozitiv conectat la Internet (laptop, tabletă, telefon mobil);
• 100% transparență – toate informațiile sunt exprimate într-o manieră transparentă, astfel încât clientul cunoaște încă de la început toate detaliile împrumutului;
• Solicitare simplă și rapidă – alegerea sumei și a perioadei dorite;
• Completarea formularului durează în jur de 5 minute;
• Minimum de documente;
• Procesare rapidă;
• Transferul banilor se face în aceeași zi, în urma aprobării împrumutului și a confirmării clientului.

 Un asemenea imprumut rapid functioneaza extrem de simplu. Este unul dintre cele mai bune credite, fara costuri si fara garantii suplimentare.
Desigur, trebuie sa te asiguri ca poti da banii inapoi in timp util, fara a fi nevoit sa regandesti totul in materie de bani. Asta inseamna ca este bine sa iti asiguri veniturile la un nivel suficient de ridicat pentru a-ti asigura o viata decenta in conditiile in care esti nevoit sa aloci o parte din venituri returnarii creditului si apoi sa reusesti sa pui din nou ceva (mai multi!) bani deoparte pana la urmatoarea cumpana financiara.
Cum nu se stie daca se mai poate munci peste norma, avand in vedere ore suplimentare platite, ar trebui reconsiderata o potentiala sursa suplimentara de venituri. Sa ma gandesc putin la ceea ce as face eu...
Desigur m-as baza pe salariu. Intreg, nediminuat de cheltuieli inutile. As incerca totusi sa lucrez ceva in plus fata de serviciul obisnuit. Unii colegi fac tratamente la domiciliu celor care au nevoie de ele. Am facut-o si eu de cateva ori si cred ca as putea repeta oricand experienta. Cu plata in bani sau "in natura", adica in diverse produse care mi-ar putea fi de folos la un moment dat. E un fel de al doilea job part-time. Tot aici se pot incadra si alte activitati temporare; daca ai indemanale la scris, poti face blogging, poti activa in presa sau audiovizual, poti realiza campanii publicitare pentru diverse proiecte. Si asta tot cu plata in bani sau "in natura", iar produsele primite, fiind de folos candva in viata de zi cu zi, pot aduce economii la buget, ajutandu-te sa pui deoparte, cum se spune, "bani albi pentru zile negre".
 
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Cartile!!... Ah! Cartile!!... Sa le citesc? Sa le scriu?

   Am mai povestit asta de nenumarate ori... Am invatat sa citesc de pe la patru ani... Si ceva... Ca sa va faceti o idee, acum am aproape 50 de ani batuti pe muche... Daca stau si socotesc putin, am ceva vechime intr-ale cititului, asa ca lectura mi-a intrat in sange, in toate celulele creierului si ale intregului corp si cred ca a intrat si in structura propriului ADN.
Intotdeauna mi-a placut sa citesc. In copilarie si prima tinerete, lectura era, fara sa exagerez, principala si una din putinele indeletniciri pe care o aveam in timpul liber. Ce puteam sa fac ca sa imi "omor" timpul? Ascultam radioul si citeam... Cam asta era viata mea timp de cateva ore bune pe zi, zi de zi.
Citind, am invatat sa intru in alta lume. De fapt, intram intr-o alta lume, mereu alta de fiecare data cand citeam o carte. Si in cele peste patru decenii si jumatate de citit, zi de zi de zi, cred ca am citit rafturi intregi de carti. Citeam oriunde: acasa, pe banca in aer liber, in tren, fie ca stateam pe bancheta, fie calare pe bagaj. Cand intram intr-o librarie, in copilarie ii ofticam pe parintii mei, care se vedeau nevoiti sa imi cumpere macar o carte sau chiar mai multe, caci adesea ma tenta cate ceva si, punand mana pe o carte sau uitandu-ma mai inssistent la ea, nu o mai lasam din mana si din priviri. Mai tarziu am inceput sa imi cumpar singura carti, ofticandu-i pe parinti care erau disperati ca cheltuiam, dupa parerea lor, prea multi bani pe carti. Daca nu se ofticau parintii, ma ofticam eu, caci simteam ca vreau sa iau si sa citesc cu mult mai multe carti decat aveam posibilitatea.
La un moment dat ma batea gandul sa nu ma rezum doar la citit. Visam ca eu insami as fi putut sa scriu carti. Stiti vorba cantecului: "Ca nu e om sa nu fi scris o poezie..."? E adevarat. Si nu e vorba doar de poezii; cred ca multi dintre noi au scris la un moment dat texte mai lungi sau mai scurte, in versuri sau mai des in proza. Cand eram copil, poate ca am scris mai mult in joaca. Sau fortata de imprejurari, adicatelea compunerile pentru orele de limba romana. Apoi m-am axat pe citit. E drept, nu intotdeauna aveam timp sa citesc dupa placul inimii, dar m-am straduit in ultimele doua decenii, pe putin, sa citesc enorm, fie literatura de specialitate, fie beletristica. Mai precis, sa citesc cat mai mult din ceea ce imi pica in mana si sub priviri.
Cand am inceput sa scriu pe blog, nu m-am gandit ca scrisul poate fi la fel de important pentru mine ca si cititul. Unii care au citit ce am mai pus pe bloguri imi spusesera ca as putea avea ceva usurinta la scris si ca as putea scrie in mod constant. Dar nu i-am bagat in seama in mod serios. Nu ma vedeam scriitor de cariera...
Ca sa ma verific, si nu numai din acest motiv ci si pentru tentatia unor castiguri, nu musai in bani ci mai degraba si mai usor in obiecte, m-am bagat cu blogurile in diverse concursuri. De blogarit... Scriam vrand-nevrand nu neaparat pentru ca imi placeau subiectele sau pentru ca as fi fost convinsa ca voi castiga, dar scriam din dorinta de a urca in clasament. Nu pe locurile "premiantilor", ci macar in primii... sa zicem... 100. La editia urmatoare a competitiei vroiam sa urc mai sus in clasament. Sau cel putin sa nu cobor. Si cred ca am reusit ceva-ceva...
Daca m-am gandit sa scriu vreo carte? Poate ca da... Dar nu am luat ideea in serios atata timp cat nu am vreme prea multa de asa ceva. Si totusi ideea inca sta in picioare. Poate sub forma unui blog cu pretentii de roman-foileton... Cine stie.... poate ca visul va deveni candva realitate...

Momentul adevărului! Sa ne cunoastem ca pe propriul buzunar!!!

De multi ani, nu neaparat de cand eram mic copil, eram obsedata sa am imbracamintea "asortata" cu cat mai multe buzunare. Oricat se straduia mama sa ma convinga ca o domnisoara/posibil viitoare doamna trebuie sa poarte o geanta micuta si neaparat cocheta (si am dulapurile destul de pline cu astfel de genti, din perioade diferite, de stiluri si modele si dimensiuni diverse, din tot felul de materiale si tot felul de culori), nu reusea sa ma dezbare de ideea de a avea buzunare. Fara buzunare la haine aproape ca nu stiam ce sa fac cu mainile. Adevarat! Mi s-a parut intotdeauna extrem de la indemana sa am un buzunar la haina in care sa imi indes o sumedenie de batiste si tot felul de nimicuri, caci, de ce sa nu recunoastem, e mai usor sa scoti batistele din buzunar atunci cand ai nevoie imperioasa sa iti stergi nasul decat sa cotrobai prin geanta pana in fundul ei pentru a gasi o batista, atunci cand nasul iti curge mai ceva decat un robinet stricat.
Cand am inceput sa lucrez ca medic, am simtit in plus nevoia sa port cu mine pe langa o geanta extrem de spatioasa, in care sa indes, pe langa "ustensilele" de medic, un portofel incapator si zeci de unelte de scris (stilouri, pixuri, creioane) plus ascutitoare si radiere, precum si tot felul de nimicuri absolut utile un caz de nevoie (pieptene, unghiera, plasturi si multe asemenea nimicuri), si o sacosa sau geanta in care sa inghesui carti, foi de hartie/caiete sau carnetele, reviste si alte surse de lectura, in cazul in care as fi avut una sau mai multe pauze de odihna in timpul orelor de program. Daca ar fi fost dupa mine, in loc de sacosa as fi luat un ditamai rucsacul, in care sa inghesui o biblioteca de carti si/sau ditamai colectia de reviste, in cazul in care ar fi trebuit sa stau mai mult timp la program.
In unii ani, eram nevoita sa stau sa asigur asistenta medicala la diverse examene (de pilda la bacalaureat), iar in zilele in care se dadeau probe orale/practice stateam cate 8-10-11 si chiar spre 12 ore intr-o zi, in cazuri exceptionale. Atunci imi era extrem de mult de folos sa am asupra mea carti sau reviste de rebus. Ma strecuram intr-un colt, imi era suficient un scaun si o masuta, si ma apucam de citit sau de completat careuri, fireste cu urechile ciulite la tot ceea ce se intampla prin preajma. Astfel timpul trecea mai repede, fara pic de plictiseala, iar daca cititul sau completarea careurilor rebusistice, daca deveneau adevarate automatisme, chiar ma ajuta sa imi mentin activa atentia asupra oricarui zgomot ce putea insemna o solicitare.
Acum nu mai stau atatea ore la serviciu intr-un singur loc; sunt nevoita sa ma deplasez de colo pana colo intre diverse locatii. Va imaginati cumva ca port mai putine sacose/genti cu mine? Sau mai putin incarcate? Deloc. Am acelasi "bagaj" in mana: o geanta plina de ustensile de scris, stampilele necesare serviciului, eventual si tus, pieptene, chei, unghiera, acte, bani carnetele, agende si diverse foi si carti de vizita, plus o sacosa plina cu carti, hartie, reviste rebusistice... Nu stiu cum de reusesc sa le car dupa mine. Nu stiu cum de ma abtin sa nu iau mai multe lucruri in ele. Nu stiu daca chiar ma folosesc de tot acest continut in timpul unei zile. Dar simt ca un astfel de om am inceput sa devin: un om care cara dupa el o multime de lucruri mai mult sau mai putin utile. Caci nu se stie cand voi avea nevoie de ele...
 
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Bucatar pentru propriul idol

Cu cateva zile in urma m-am intalnit cu un vechi si drag prieten pe care nu il mai vazusem cam de mult timp. Mai precis, de cand terminasem amandoi liceul, drumurile noastre s-au cam despartit. Eram oarecum prieteni de familie, dar ne-am cunoscut mai bine in timpul cat eu eram eleva de liceu, iar el era maistru instructor in acelasi liceu. Nu era instructorul clasei mele intr-ale meseriei, dar tineam oarecum legatura intre el si toata clasa noastra; era extrem de sociabil si faptul ca era extrem de tanar (diferenta de varsta intre el si noi era suficient de mica incat sa il "adoptam" ca fiind aproape ca si colegul nostru, iar el stia sa ne intre in voie in timp ce ne invata meserie). Dar simteam ca nu era in firea lui sa fie maistru instructor la clase de liceu cu profil tehnologic, desi nu arata acest lucru pe fata.
Dupa cativa ani de la terminarea liceului (nu stiu daca inca eram studenta sau deja eram angajata ca medic), am aflat ca isi schimbase profilul de activitate. Probabil oarecum fortat de imprejurari, caci industria din oras era atata de sublima ca aproape disparuse cu desavarsire. Chiar electrician sau mecanic fiind, era destul de greu sa iti gasesti ceva de munca intr-un oras de provincie atat de mic. Asa ca, de aproape doua decenii sau chiar mai mult, amicul nostru de familie, Vasilica, cum il alintam, devenise... bucatar/ospatar. Trecuse cu munca de la un local la altul, dupa cum se ivea ocazia.
Cum l-am vazut, l-am salutat zambind. M-a recunoscut mai mult pentru ca eram insotita de o ruda apropiata pe care o cunostea mai bine. Dupa vreo 10-15 minute in care am povestit vrute si nevrute despre cum se desfasura viata mea si a familiei, l-am provocat sa povesteasca despre ce mai facuse in timpul lung in care nu ne mai vazusem. Dupa cateva minute in care a insirat cateva din locurile pe unde mai lucrase, a inceput sa povesteasca ceva care ne-a atras subit atentia...
- Sa va povestesc ceva senzational... Nu ca sa ma laud, dar... nu ma pot abtine sa nu va povestesc ceva care mi-a marcat viata in acel moment. Pentru cateva luni am prins un loc de munca "in afara"... Un restaurant micut, dar bine "plasat" si cu ceva stele Michelin. Nu era ceva definitiv si de durata, dar nu puteam rata experienta lucrului ca bucatar intr-un restaurant in care puteam sa capat experienta... Clientii nu erau multi, dar oricand putea aparea aici vreo celebritate care sa salte cota restaurantului si care sa atraga brusc clienti multi si profit asemenea. Intr-o zi m-a chemat seful meu la el cu o figura serioasa si imi spune direct: "Nu stiu cum sa-ti spun, dar cred ca avem o problema....". Vazand ca m-am speriat putin a incercat sa ma linisteasca: "Nu te speria, nu e o problema, mai mult o provocare... Vom avea doi clienti mai speciali la masa"...
- Cine era? am intrebat...
- Cum sa spun? Zona in care se afla restaurantul era oarecum in afara orasului. Ca un fel de restaurant de motel. Zona e superba, de aceea adesea era folosita pentru filmari exterioare pentru realizarea unor filme artistice. Aveam sa aflu ulterior ca se purtau demersurile pentru niste filmari, iar producatorii filmului erau mai mereu prin zona. In ziua aceea, seful era anuntat ca producatorul filmului invitase un actor celebru la o cina "de lucru", pentru a negocia contractul de angajare pentru unul din rolurile principale.
Cand Vasilica mi-a spus despre cine era vorba, am amutit... Era unul dintre actorii mei preferati...
- Ca sa vezi... e si unul dintre idolii mei. Pe moment am ramas blocat. Nu stiam daca ma voi descurca, dar am acceptat. Mi s-a dat o idee de meniu. Numai ca nu stiam daca idolul meu are vreo preferinta sau o pretentie speciala. Singurul lucru pe care il stiam intamplator era ca omul nu era fumator si nici consumator de alcool sau droguri. Asa ca m-am apucat de lucru cu ideea ca trebuie sa fie amator de hrana sanatoasa, naturala.
- Cum te-ai descurcat?
- Pe moment mi-am procurat doar ingrediente "bio"... Nu conserve, nu preparate industriale. Totul proaspat si fara chimicale, nici macar conservanti sau antibiotice. Pentru ingredientele de baza rezolvasem problema, dar ce sa ma fac cu condimentele si aromele? Tot seful meu mi-a dat ideea: "Incearca sa folosesti seminte proaspete. Preseaza-le la rece si foloseste uleiurile obtinute..."
- Si a mers?
- Da. A iesit perfect. Cu un gust, o aroma, o savoare ce nu poate fi obtinuta prin nici un aditiv.
- Stai putin... Poti presa la rece tot felul de seminte ca sa obtii uleiurile respective chiar in propria bucatarie? Daca e intr-un restaurant mai select, atunci iti permiti dotarea cu ustensile corespunzatoare.
- Se poate si la tine acasa. Si exista ustensilele potrivite.
Exista pe piata presa de ulei la rece pentru utilizare casnică Yoda YDZY02A1, foarte eficienta si la un pret avantajos. O poti comanda online de pe magazinul profistore.ro, foarte usor, rapid si la un pret convenabil. Din orice fel de seminte uleioase poti obtine ulei presat la rece, fara aditivi si conservanti, foarte rapid si cu mult mai sanatos. Si uite-asa nici nu se cunoaste ca esti bucatar amator. Capeti "stofa" de profesionist.



- Felicitari! Inseamna ca te-ai descurcat excelent si ai raspuns cu brio provocarii. Si ai avut satisfactia ca ai gatit ceva gustos pentru idolul tau.
- Exact! Acum te las. Ma grabesc spre casa. Sigur ne vom mai intalni.
Si uite asa ne-am despartit. Iar din intalnirea asta am mai aflat cate ceva despre cum poti gati gustos si sanatos.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Ștampila. Între utilitate și necesitate.

Cine nu cunoaste expresia: "i s-a pus stampila/eticheta (pe frunte)"? Expresia poate sugera stabilirea unor idei preconcepute referitor la o persoana sau caracterizarea cuiva, din start si fara prea multa analiza, intr-un anumit fel, uneori fara a se potrivi imaginea formata despre acea persoana cu realitatea.
Legatura dintre obiectul denumit "stampila" si caracterizarea automata a unei persoane este evidenta si extrem de logica pentru cine stie importanta si utilitatea stampilei.
Ștampila este cea mai ieftină, rapidă și mai ușor de folosit metodă de a personaliza o gamă largă de documente, și nu numai (colete, anvelope, tricouri, ambalaje alimentare, materiale din plastic, metal etc) si este cunoscută drept instrumentul de validare a unui act oficial (contract etc.), fiind folosită îndeosebi de companii, instituții ș.a. Utilitatea ei este evidenta si foarte larga in diverse domenii.
Oare cat poate costa un tricou banal? O nimica toata, chiar daca este fabricat dintr-un material de calitate. Dar valoarea sa, exprimata in pret, poate creste extrem de mult daca i se ofera personalizare printr-o stampila bine conceputa. Aceeasi personalizare o pot obtine si alte obiecte: cutii, plicuri, orice ambalaj in interiorul caruia se poate trimite orice produs cumparat sau orice factura spre potentialii clienti.
Problema este cu mult mai complexa pentru institutii, firme, companii si orice persoane care lucreaza cu acte oficiale (medici, avocati, etc,etc). Orice act este personalizat si autentificat, capatand valoare oficiala, legala, prin aplicarea uneia sau a mai multor stampile. De aceea orice companie, institutie, firma, persoane care desfasoara o activitate cu caracter oficial trebuie sa aiba in dotare articole de birotica (stampile, printere,datiere) folosite pentru personalizarea si autentificarea oricarui act sau hartie/inscris emis si eliberat.Astfel, orice act astfel personalizat si autentificat capata un caracter legal si oficial.
Lucrez ca medic de aproape 20 de ani. Din primavara anului 2001 am inceput sa lucrez "pe propriile picioare", adica avand drept deplin de libera practica. Inca din primele zile m-am dotat cu doua stampile: parafa care contine datele mele de identificare personala ca si medic/persoana (numele, titlul profesional si un cod de identificare propriu) si o stampila rotunda prin care ma identific ca si institutie/unitate medical (dispensar medical scolar, in cazul meu, sau, in cazul altora: spital, sectie a unui spital, cabinet medical individual, etc). Pe orice hartie pe care o scriu si o eliberez spre orice persoana care imi solicita o informatie scrisa aplic ambele stampile. Aceste stampile ofera hartiei respective caracterul de document medico-legal, cu urmatoarele consecinte:
- Autentifica actul respectiv ca fiind un act original emis de mine, fara sa poata fi considerat o copie sau un fals. Asta ma protejeaza, pentru ca sunt sigura ca nimeni altcineva nu poate emite acte in numele meu, acte de care sa se foloseasca cineva fara ca eu sa stiu si pentru care, poate, nici nu mi-as da acordul, sau chiar acte care ma pot incrimina vreodata...
- Automat aplicarea acestor stampile ma si responsabilizeaza, in sensul ca informatiile continute de acel act trebuie sa fie reale, adevarate, conforme cu realitatea, constienta fiind ca de acele informatii poate depinde sanatatea si chiar viata unui potential pacient.
- Aplicarea stampilelor respectiva confera actelor o anumita autoritate, in sensul ca orice hartie scrisa si eliberata de mine poate servi ca modalitate de comunicare dintre mine si un alt coleg, cu un pacient sau cu orice persoana sau institutie cu care colaborez sau interactionez la un moment dat, continand informatii solicitate mie, informatii oferite de mine mai departe, diverse cereri si solicitari.
Consider ca aceste doua stampile fac parte din mine, ca si medic, oferindu-mi acea putere de care trebuie sa ma folosesc cu enorm de multa intelepciune si discernamant.
 
Articol scris pentru SuperBlog 2017

It takes two to tango. The words are on us!

"It takes two to tango"... Da! Tangoul se danseaza in doi... De regula, unul invita, iar celalalt accepta invitatia. Odata ce partenerii se dezlantuie in dans, totul, muzica si miscare, se transforma intr-o pasiune de nedescris...
Mi-ar fi placut sa invat sa dansez. Ascult enorm de multa muzica; imi place la nebunie combinatia de ritm si sunete. Si daca se adauga si miscarea, totul pare a fi perfect. Nu stiu daca as fi avut talent la dans, caci nu pot sa spun ca am invatat sa dansez. Desi ocazii am avut, nu am perseverat niciodata sa ma straduiesc sa devin o buna dansatoare. Cu toate acestea, cu mintea de acum, nu as mai refuza o oportunitate de a invata sa dansez: m-ar relaxa, mi-as consuma energiile, chiar si cele negative, as elimina stresul, as stabili o relatie stransa cu partenerul.
Trecand peste faza cu dansul... Sau pornind tocmai de la aceasta...
Mi-as fi dorit sa invat ceva la fel de mult. Si recunosc ca "invitatii" (oportunitati!!!) am avut cu duiumul. Pot spune ca aici am fost o rasfatata a sortii care, din pacate, nu prea a profitat din timp de toate aceste oportunitati. Si totusi, pe undeva, sunt sigura ca ceva-ceva s-a prins de mine... Ma refer la invatarea limbilor straine...
Cand eram copil, nu era o deschidere atat de mare ca acum spre informatie... De aceea, tinand cont de contextul in care am crescut, pot spune ca am avut un noroc chior, acela de a intra in contact cu limbile straine extraordinar de devreme, ceea ce este un avantaj fenomenal, pentru ca un copil mic absoarbe informatiile mai ceva ca un burete, adica in cantitate foarte mare si foarte exact. Iar ceea ce se asimileaza la varste fragede ramane in memorie pana spre finalul vietii.
Nu pun la socoteala anii gradinitei... Am prins cateva cuvinte frantuzesti, dar... nu se pune... Parca eram prea mica si ceea ce am prins in memorie nu a fost prea mult. Insa in scoala, am inceput sa invat ("oficial"..😅) liba engleza din clasa a doua. Practic abia invatasem literele si cifrele, ca am alaturat invatarea limbii engleze de invatarea celorlalte materii. Din pacate, nu am simtit ca profesorul din scoala generala era suficient de "stralucit" ca sa ma solicite suficient de mult sa invat; pentru ca prindeam notiunile din zbor extrem de repede, reseam sa raspund destul de bine la intrebari, asa ca din pacate nu eram pusa pe treaba destul de mult pentru a lua o nota mare. La studiul limbii engleze s-a adaugat, dupa trei ani (din clasa a cincea) si studiul limbii germane. Aceeasi situatie ca si la engleza in timpul scolii generale... Invatarea pentru nota maxima era o pospaiala. Si aproape nimic nu ma motiva sa invat in plus de una singura. Imi placeau prea multe lucruri ca sa ma ocup prea mult doar de studiul limbilor straine.
Din pacate, profesorii buni (ma refer la profesorii de limbi straine) i-am intalnit abia in liceu. Adica cam tarziu: am urmat cursurile unui liceu cu profil real/tehnologic, iar pentru limbile straine era rezervata doar cate o ora pe saptamana, asta doar in saptamanile in care invatam doar teorie. Asa ca, desi aveam stimulente pentru a invata din partea profesorilor, nu mai aveam atat de mult timp pentru studiul limbilor straine. Asa ca ma temeam sa nu uit pana si ceea ce invatasem pana atunci.
Dupa liceu a urmat facultatea. Din (ne)fericire am urmat cursurile uneo facultati care nu avea de-a face decat tangential cu limbile straine. Adica facultatea de medicina... In care, practic, era obligatoriu sa studiem o limba straina doar doua ore pe saptamana si doar in primul an de studiu. Desigur, optional, puteam participa la studiul limbilor straine aplicand si pentru a doua limba... si pentru mai multe... Din nefericire eram limitati de timp; ziua are totusi 24 de ore, iar saptamana de studiu doar 5 zile... Iar cantitatea de informatii si de practica pentru invatarea meseriei de medic este enorma. Si trebuie sa inveti permanent pana la sfarsitul vietii de medic. In anul doi am mers in continuare la orele de limba engleza si germana. Prima am invatat-o optional, in sensul ca era la alegere cu informatica. Asa ca pe moment am ales... limba straina... Iar la germana am mers facultativ, de bunavoie si nesilita de nimeni, poate doar pentru palmares... Oportunitatea studiului facultativ a uneia sau mai multor limbi straine a fost oferita si pentru anii 3 si 4, numai ca intelesesem mult prea devreme ca efortul putea fi mult prea mare, iar reursele de timp si energie mult prea limitate.
Din pacate am mai inteles un lucru: ca accesul la informatii, atat de necesar in meseria pe care o practic (si nu numai!), este mult favorizat de cunoasterea limbilor straine; fiind stapan pe 1-2-3 limbi straine si chiar mai multe, poti citi carti si reviste in cantitate practic nelimitate, te poti exprima in alte limbi si iti poti impartasi experienta si altora.poti comunica cu infinit mai multi oameni de specialitate, cu care poti face schimb de experienta si de informatii.
In cazul in care nu esti suficient de stapan pe cunoasterea unei/unor limbi straine, nu ai alte optiuni decat sa apelezi la ajutorul unor persoane si firme specializate: poti beneficia de traduceri specializate realizate de fime specializate cum ar fi agenția de traduceri Swiss Solutions. Sau, daca vrei totusi sa iti perfectionezi cunostintele de limbi straine, poti beneficia de cursuri de limbi străine pentru firme, putand invata mai aprofundat o limba straina insusindu-ti cat mai multi termeni de stricta specialitate.
Orice optiune ai accesa, ai posibilitatea de a-ti deschide noi orizonturi spre alte culturi, alti oameni, alte legaturi interpersonale. Si asta pentru ca "It takes two to tango"; adica tangoul se danseaza in doi. Intotdeauna in doi.

Articol scris pentru SuperBlog 2017

Vacanță în stil Royal

Am un loc de munca destul de solicitant, desi imi place enorm ceea ce fac. Dar cum oboseala si stresul se acumuleaza periodic, bateriile trebuie incarcate, iar stresul si emotiile negative trebuie eliminate.
Cel mai bine imi revin la o stare normala si imi recuperez forta de munca dupa un timp petrecut in mijlocul naturii. Ador marea si soarele, dar, recunosc, sunt omul muntelui. Al padurii... Al vegetatiei... Al naturii verzi, chiar daca verdele dispare iarna sub albul ninsorilor, nametilor si dantelariei de promoroaca.
Se spune ca undeva in centrul Romaniei ar fi o cantitate mai mare si mai... speciala de energie. Tocmai acolo ar fi ideal, dintr-un punct de vedere, sa iti petreci o parte din timpul liber. Undeva in "creierul" muntilor, departe de forfota oraselor, a multimii,a agitatiei vietii de zi cu zi. Sa simti parfumul cetinii de brad. Sa simti racoarea si aerul tare al padurii. Sa simti culorile si sunetele naturii.
De cateva ori am mers la Brasov. Tocmai in centrul tarii. In "creierii" muntilor... sau pe aproape. Aer cu parfum de cetina, cu straluciri de verde intens si brun. Acolo m-as gandi sa imi petrec cateva zile libere, izolata de lumea stresanta ce ma inconjura zi de zi. As merge si singura, dar parca mai bine ar fi sa ne "cuplam" cativa prieteni si sa mergem in grup.
Primul pas: cautarea unui loc de cazare. Varianta ideala ar putea fi hotelul Royal din Poiana Brasov. Iata o scurta prezentare:

Amplasat în mijlocul țării, într-o mică oază din împărăția munților, Hotel Royal este locul ideal pentru a vă relaxa în compania familiei sau a prietenilor ori pentru evenimente (corporate sau private).

Situat în stațiunea Poiana Brașov, în apropierea lacului Miorița, la 1 km de teleschi, hotelul oferă o priveliște superbă și condiții excelente de cazare persoanelor care doresc intimitate într-o atmosferă deosebită.

Elegant mobilat și dotat, Hotelul Royal vă pune la dispoziție 10 apartamente de 4 persoane, 1 apartament de 5 persoane, 8 triple, 8 duble matrimoniale, o cameră twin și o cameră twin superior, dispuse în două corpuri pe 4 niveluri + mansardă, toate dotate cu televiziune prin cablu, frigider, telefon, Internet wifi. Condițiilor deosebite de cazare oferite turiștilor li se adaugă facilitățile de agrement și relaxare: saună, bar, biliard, darts electronic, fotbal de masă.

 Am fi putut sa ne facem o rezervare in prealabil, dar mizam si pe sansa de a prinde un loc atunci cand ajungem. Odata ajunsi si cazati, ne instalam repede. Prima miscare? Facem o plimbare prin imprejurimi, incarcandu-ne plamanii cu aerul tare al muntilor. Asta e si ideea: mult timp petrecut in aer liber.
Cum in perioada rece a anului, zilele sunt scurte, plimbarile in aer liber nu se pot prelungi prea mult.Seara sau atunci cand vremea este mai putin prielnica, avem modalitati de a ne petrece timpul liber si sa ne relaxam la maximum in interiorul complexului hotelier: saună, bar, biliard, darts electronic, fotbal de masă...
Timpul trece repede cand esti inconjurat de un grup de prieteni in care te integrezi mai mult decat perfect. Si la plecare te simti cu mult mai bine si gata de munca...

 Articol scris pentru SuperBlog 2017

O viata plina (si dependenta) de muzica

Eram copil si, ca orice copil normal, ma mai imbolnaveam din cand in cand. Nu grav, erau doar bolile copilariei. Dar pana imi trecea mica si banala suferinta, tocmai pentru a nu aparea complicatii si a nu-i imbolnavi si pe alti copii de varste apropiate, trebuia sa stau izolata acasa. In pat...
Cine nu-si aduce aminte de perioada copilariei sau nu a avut copii, fie si numai in supraveghere, nu poate intelege usor ce inseamna pentru un copil sa stea linistit la pat sau macar linistit in casa, doar cu parintii si cei foarte apropiati. Un copil nu are rabdare... Un copil se plictiseste repede daca nu are mai nimic de facut. Soarta asta urma sa o am si eu daca nu ma avea sub obladuirea sa o doctorita pediatra cu un suflet mare intr-un trup micut cat un pumn de copil. Cat de mare putea fi sufletul acestei femei (inca o mai vad si acum pe strada, din ce in ce mai rar, cu trupul micsorat si usor garbovit de varsta!) incat nu a ezitat sa imi imprumute, prin intermediul parintilor, un pick-up si cateva discuri de vinil, avand imprimate povesti. Un fel de teatru radiofonic in miniatura special pentru copii. Asa au scapat bietii mei parinti de grija statului nonstop in preajma mea; avantajul  era de ambele parti: eu aveam la dispozitie o lume de vis plina de povesti, iar parintii se puteau ocupa in tihna (vorba vine!) si de treburile gospodaresti.
De insanatosit m-am insanatosit destul de repede, asa ca a trebuit sa accept sa returnez, nu fara strangere de inima, sursa mea de povesti de pana atunci. "Strangerea de inima" nu a durat prea mult timp, caci curand, pe langa difuzorul simplu din bucatarie a aparut nu dupa mult timp, un pick-up nou (la vremea aceea!), tot pentru discuri de vinil, cu aparat de radio incorporat sub el, in aceeasi cutie de lemn. De data asta aparatul de productie romaneasca, fabricat la Iasi, era al nostru si numai al nostru. Langa el a inceput sa creasca teancuri--teancuri de discuri de vinil, mici si mari, pline cu de toate: muzica de diverse genuri, piese de teatru, scenete... Discurile de vinil s-au inmultit si dupa ce vechiul pick-up, uzat de atata folosire, a fost inlocuit prin anii '80-'90 de o combina muzicala cu radio, dublu casetofon si pick-up. Normal ca, pentru a folosi combina la maximum de capacitate, au inceput sa fie cumparate casete. Asa ca pe langa cele peste 100 de discuri de vinil, s-au adunat peste 100-150 de casete audio.
Acum "batrana" combina troneaza pe balcon, impreuna cu "batranele" si romanticele discuri de vinil. Asa ca toata vara (si nu numai!) am placerea sa ascult muzica copilariei mele de pe discurile de vinil. Asta pentru ca in sufragerie a aparut o combina mai moderna, tot cu radio si dublu casetofon; insa pick-up-ul a fost inlocuit de un triplu CD-player. Sub ea au ramas cuibarite teancurile de casete audio mai vechi si mai noi, langa care au inceput sa se insiruie pe rand CD-uri dupa CD-uri. Nu prea multe, doar... cateva zeci. Si sa nu uit... In fiecare incapere a casei (cele doua dormitoare si bucataria) am cate un aparat de radio. Ce mai veste-poveste!!!... Muzica e la ea acasa... Ca sa nu mai vorbim ca, de cand a aparut calculatorul si internetul, calculatorul odata pus in functiune... "canta", captand muzica de pe youtube sau alte site-uri. Asta ma ajuta chiar in timp ce lucrez, pentru ca reusesc sa imi mentin un ritm de lucru constant. De mica sunt invatat sa citesc si sa invat ascultand muzica in surdina, ca fond sonor, care imi da un tonus deosebit si un spor de lucru extraordinar.
In timp, recunosc!, muzica ma domina la fel ca un drog. Nu pot concepe viata mea fara sa ascult muzica; daca in jurul meu s-ar face brusc liniste, cred ca as simti ca am murit in modul cel mai oribil cu putinta. De aceea voi folosi la maximum posibil orice forma de muzica din casa.
Mai mult ca sigur si aparatura pe care o am acum in casa se va uza la un moment dat. Se va uza cu siguranta atat fizic cat si moral: mereu vor aparea aparate noi, mereu mai bune si mereu mai... altfel, asa incat, mai mult ca sigur, voi fi nevoita sa le inlocuiesc cu aparatura noua, de alt tip, mai performant si functionand dupa parametri noi. Si voi fi atenta, in alegerile pe care le fac, si la firma producatoare.
Unul din brandurile in plina afirmare este EDIFIER.

 Din 1996 până în prezent, EDIFIER a crescut de la o companie mică, axată doar pe piața din China, până la o organizație internațională importantă, cu operațiuni în America de Nord, America de Sud, Europa, Orientul Mijlociu și în regiunile Asia-Pacific. Integrată ca o companie pe verticală, EDIFIER și-a dezvoltat, prin propriul departament de cercetare și dezvoltare, secții ce fac ca un produs să fie realizat în totalitate în curtea proprie: design de produs, mase plastice, producție PCB, asamblare, serigrafie etc. Brandul EDIFIER este definit de trei concepte: pasiunea pentru sunet, pasiunea pentru design și pasiunea pentru calitate. EDIFIER își propune să devină un lider recunoscut la nivel internațional în furnizarea de soluții audio premium și să ofere cea mai bună experiență audio posibilă.

Mai mult decât un producător de sisteme audio, EDIFIER are un angajament față de comunitate, angajament ce depășește muzica. EDIFIER oferă burse studenților de la diverse discipline de la Institutul de Tehnologie din Beijing. Programul de burse EDIFIER este și un angajament față de inovație. De asemenea, prin programul EDIFIER Angel Sound Foundation, compania îi ajută pe copiii cu deficiențe de auz să descopere puterea sunetului. Fundația a primit la lansare, din partea EDIFIER, o donație de 2 milioane de dolari, cu ajutorul cărora peste 60 de copii cu deficiențe de auz au primit implanturi cohleare.

Oricare ar fi alegerea privind produsele, sunt sigura ca nu voi regreta. Performantele aparaturii sunt de necontestat.  Orice sistem audio confera o calitate a sunetului de necontestat pe langa eleganta si rafinamentul designului, totul stand sub semnul pasiunii cu care se lucreaza si a experientei indelungate.
 
 Articol scris pentru SuperBlog 2017

Gata de selfie... Sau nu?

Niciodata nu am avut un ten perfect. Poate doar in frageda-mi pruncie, cand oricum intreaga piele este extraordinar de fina si de delicata. din pacate nu putem ramane bebelusi o viata intreaga. Si pe masura ce "imbatranim" apar si problemele cu tenul. Si nu numai.
Matura fiind, am avut mereu nemultumiri de felul cum imi arata tenul. Si pielea in general. Prea uscata in unele zone sau prea imbibata in grasime in altele. O vreme nu prea am dat importanta. Refuzam sa folosesc creme, spunandu-mi ca e prea devreme sa imi incarc pielea cu cosmetice. De vreo cativa ani incoace insa a aparut o problema noua. Pe fruntea, de regula uscata, ca si nasul, pe langa faptul ca se descuama pe ici-colo, a aparut o zona excesiv de uscata, incarcata cu un strat de celule moarte si pline de keratina ingrosata. Desi suprafata afectata nu e mare (ar fi cam in dreptul sinusurilor frontale), pare uscata si "patata", de o culoare usor cenusie, probabil din cauza stratului de celule moarte care refuza sa se descuameze. Ce era de facut? Pielea parea vizibil inestetica. Curand am incercat sa improvizez ceva: folosind diverse lotiuni si creme pe care le aveam uzual prin casa, aplicandu-le pe locul cu pricina, am incercat sa fortez stratul de piele atat de uscat incat forma riduri ca niste crapaturi fine pe un fond cenusiu sa se descuameze. Numai ca de sub acel strat de piele odata inlaturat a aparut o piele subtire, fragila  si atat de iritata incat emana aproape din toti porii un sebum lichid ce se intindea pe toata fruntea ca o pata de ulei ce nu putea fi inlaturata. Sebumul a iritat si mai mult pielea proaspat descoperita incat prin micile crapaturi fine si prin pori s-au ivit mici focare de infectie (in fond sebumul devenise o "hrana" extrem de satioasa pentru microbi) care s-au transformat incetul cu incetul in mici cosuri fine, micute, dar extrem de dureroase.
Ce era de facut? Acum nu eram in nici un caz "gata de selfie"... Daca incercam sa inlatur, periodic, pielea keratinizata ce s-ar fi refacut, sau sebumul in exces, zgandaream cosurile care usturau cumplit. Daca le lasam in pace, pielea se facea iarasi urata. Si oricand riscam sa ma pricopsesc cu o acnee de toata frumusetea.
Ma gandeam atunci la problemele adolescentilor. Statisticile spun că mai mult de 90% dintre adolescenţi vor suferi la un moment dat de acnee. Pe lângă o alimentaţie sănătoasă și igiena zilnică a feţei, exista acum și o gamă completă de îngrijire a tenului acneic: Gerovital Stop Acnee.
Această gamă de îngrijire a fost special concepută pentru tenul cu imperfecţiuni și reprezintă primul pas către o piele sănătoasă şi un chip luminos. Având produse cu eficacitate antiacneică demonstrată clinic, gama Gerovital Stop Acnee este tratamentul recomandat de specialiștii Gerovital pentru îngrijirea tenului gras, mixt sau acneic.

Gama Gerovital Stop Acnee este dezvoltată ca o gamă completă pentru problematica tenului gras acneic, având produse complementare care trebuie folosite conform unei scheme de tratament. Ordinea etapelor de utilizare este sugerată prin cifrele de pe eticheta produselor:
1 – curățare / purificare;
2 – acțiune / tratare;
3 – mascare / camuflare.

Pentru acnee/cosuri treaba ar fi rezolvata. Numai ca pe nas apareau din ce in ce mai multe puncte negre, greu de inlaturat cu ce aveam la indemana. Doar cu benzile de curățare pentru puncte negre s-ar fi putut rezolva problema.Si totul cu produse eficiente create de specialisti.

Articol scris pentru SuperBlog 2017