Clasament final Spring SuperBlog 2020

Bun găsit, superbloggeri! Iată-ne ajunși la finalul celei de-a 20-a ediții a competiției noastre. Cum s-au soluționat și ultimele contestații, vă prezentăm mai jos clasamentul final Spring SuperBlog 2020 (cu bold sunt marcați finaliștii).

Vă felicităm pe toți pentru implicare și vă mulțumim că ne-ați fost alături (și) primăvara aceasta, în ciuda contextului dificil. Articolele voastre ne-au făcut izolarea mai plăcută 

Din păcate, date fiind restricțiile datorate pandemiei, nu vom putea organiza Gala de premiere la sfârșitul lunii mai, așa cum preconizam. Rămâne de văzut, în funcție de noile dispoziții oficiale, când / dacă s-ar putea amâna; vă ținem la curent.

Curând vă vor contacta sponsorii la ale căror probe ați câștigat, în vederea expedierii premiilor. La sugestia voastră, de data aceasta, diplomele finaliștilor vor ajunge exclusiv în format digital, pe adresa de e-mail cu care v-ați înregistrat în competiție.

Să ne regăsim sănătoși la ediția de toamnă SuperBlog 2020!

#	Concurent	Blog	Nota finală
1	Cătălina Popa	Cătălina Popa	1559
2	Grațiela Teodora Florescu – Vlad	Grațiela Vlad	1551
3	Alexandra – Anamaria Cardel	Inefabil	1539
4	Răzvan Dobre	Răzvan Dobre	1531
5	Dana – Maria Jugăurs	Bibelou	1527
6	Daria Scripcaru	Capsula cu idei	1519
7	Issabela Cotelin	SemaiÎntâmplă	1516
8	Cristina Cofaru	Cristina Cofaru	1516
9	Olimpia Săpunaru	Alma nahe(r)	1515
10	Almona Țilea	Almona călătorește	1513
11	Răzvan Lupitu	99 experiențe	1508
12	Adela Cacovean	Vanilla moon books	1507
13	Marius Mandache	Mandachisme	1504
14	Daniela Vereș	Moments. memories. emotions	1503
15	Alexandra Enache	Life&stories	1503
16	Mara Rus	Incabinadeproba	1500
17	Alina – Adriana Ion	Ionpozitivblog.wordpress.com	1500
18	Sebastian – Constantin Târnoveanu	Una alta cu Costică	1498
19	Constanța Creţu	Doritesinedorite.com	1497
20	Dana Toader	Metafora buzz-ului	1491
21	Mari Flămânzeanu	Copper attitude	1487
22	Carmen Bărtuș	Viața bate filmul	1483
23	Ioana Sipatchin	Monologpeblog	1483
24	Florina Popa Dumșe	Colț de suflet	1481
25	Emil Călinescu	Emil Calinescu Punct EU	1477
26	Loredana Cezara Tănăsuică	Puf de păpădii	1476
27	Moroșanu Teodor Marian	MTM blog	1476
28	Aniela Ciugureanu	Lumea Anielei	1471
29	Enikő – Beatrice Kovacs	Kovacs Eni	1470
30	Alina Iosub – Georgescu	Alegerile Sandei	1469
31	Andreea Chiriță	Călător prin viață	1467
32	Luminița Tudosă	Magia cuvintelor	1464
33	Denisa Grigoraș	Atitudine slabă	1463
34	Cristina Chifu	Cristina din Moinesti	1462
35	Cristian Lucian Hatschner	Cluc	1460
36	Mirela Marin	Unique by MM	1460
37	Silvia Puiu	Rayuela’s blog	1456
38	Valentin Toma	Moromete	1450
39	Ana Maria Blendea	Ana Maria B	1443
40	Ruxandra Lidia Ciupitu	AriciuBlog	1439
41	Daiana Slăvuțeanu	Daiana.eu	1438
42	Andreea – Olimpia Pop	Şoarece de bibliotecă	1434
43	Ioana Trif	Slasha cu de toate	1426
44	Andra Corina Vrabie	Andrakat	1424
45	Alexandra Cristina Hadarag	Femeiademaine.ro	1424
46	Teodor Cosmin Petre	Cosmin Petre – blog cu subiecte diverse	1401
47	Veronica Glodeanu	Pe muchie de cutit	1398
48	Ana Maria Gîlcescu	Gîlci	1397
49	Elena – Gabriela David	DJ Lady Kassandra	1391
50	Corina Gabriela Podocea	Aproape de prieteni	1367
51	Cristina Scacun	Jurnalul Cristinei	1359
52	Ștefan Bogdan Trepăduș	Agenția False Press	1157
53	Otilia Dima	Cughilimele	1145
54	Alina Lerca	Madmoiselle Sarcastique	1129
55	Simona Oxana Rusinescu	O carte nescrisă	1065
56	Diana – Elena Neață	De-ale Dianei	1061
57	Nicoleta – Liana Petruț	De toate pentru toți de Nicoleta Liana	986
58	Mădălina Marincas	Lifestyle de poveste	930
59	Ioana Razk	Comentator amator	926
60	Marius Ionel Voinea	Marius blog	921
61	Silviu Petrariu	Agora bizantina	898
62	Mariana – Evelina Petrică	Carrusel	878
63	Violeta Giol	Povești de neadormit	840
64	Gerlinde Iuhasz	Lindemona blog	810
65	Mihaela Mîța	Madame Mitza	806
66	Adrian Găinaru	Ai heart you	804
67	Irninis Miricioiu	Things unsaid	753
68	Roxana – Gabriela Clapa	Jurnal de mămică	738
69	Ramona Badea	Random prin viață	727
70	Sorina Ciocarlan	Scrinul cu carti	618
71	Camelia – Maria Cîmpean	Toamna mea	548
72	Cătălina Mitu	Viața cu parfum de cafea	521
73	Raluca Zaharia	Andréia Z.	503
74	Raluca Andreea Filimon	Ralu story	479
75	Eliza – Teodora Bratu	Miss E	418
76	Givan Iusein	La Gigel	390
77	Georgiana Țonef-Filip	Ordine sau dezordine	374
78	Alexandra Rogojan	Alexandra Rogojan	369
79	Oana-Alexandra Nica	Crâmpeie de suflet	365
80	Cornelia Crina Popa	Despre nimicuri si alte fantezii	365
81	Ciprian Stoian	One24pm by stoianciprian.blog	354
82	Adriana Rajala	Aila	353
83	Oana Rădoi	A blogg	343
84	Mihaela Lămășanu	Blogul de beauty	327
85	Corina Lazăr	Artificii blog	285
86	Oana Cioroianu	Skincare another drug	277
87	Roxana Elena Trandafir	Copilărie la rang de poveste	275
88	Laurențiu Artugyan	Laurentiu Artugyan	267
89	Andra Dan	Marchiza de stih	262
90	Ramona Ștefana Manoliță	The soul keeper	250
91	Ioana Vlad	Marisimici	199
92	Elena – Cristina Alexandroaia	Blogul Cristinei	188
93	Andrei Neagu	Andrei Neagu	186
94	Ana Tugearu	Naturoteca	182
95	Larisa Militaru	LarisaM	177
96	Mihaela Dobre	My mind	173
97	Viorica Picincu – Hobjila	Altceva	171
98	Ștefan Apostol	Dincolo de vârf	170
99	Adriana Iulia Gherghiceanu	Adrillia	162
100	Ramona Anastasiu	SEO stories with our words	99
101	Florina Ivan	Florance daily	95
102	Georgiana Florentina Moldovan	AnaBlog	92
103	Radu – Alin Balaj	BalajRaduAlin	88
104	Florina Pandrea	Florina Pandrea, a chaos of what i love the most.	83
105	Ștefan Ilioaica	The magical letters	75
106	Larisa – Maria Mustață	Sa calatorim	69

Filed Under: Spring SuperBlog 2020Tagged With: clasament, Clasament final, clasament SuperBlog, competitie, competitie blogging, competitie creativitate, concurs bloggeri, concurs blogging, concurs bloguri, superblog

Arhivar întârziat la „Casa Pâinii”(I)

 Apropo de postarea de ieri. Promisesem o continuare, adică să povestesc ce a fost. Mă trezesc cam cu două ore mai devreme ca de obicei, obiceiul din vremea de izolare. Adică pe la ora 6, tocmai ca să ajung în timp util la program. În fine... Ajung printre ultimii, ocup un loc și aștept. Se face prezența de rigoare, semnăm de sosire pe o foaie stil tabel cu pretenții de condică. Program de la 7 la 15. În fine, să zicem că accept. Se zice că nu e bine să te pui în fața boului, în spatele calului și în gură cu șeful, că ți-o iei. Mai ales dacă șeful e șefă, adică femeie, că nu te speli cu toată apa din univers.

Acum se pune întrebarea: ce avem de făcut? Și răspunsul a venit imediat: pe o masă apar teancuri de dosare mari și groase. La fiecare dintre ele trebuia făcut opisul, adică un fel de sumar al conținutului fiecărei file. Mi se pune în față un astfel de dosar, având aproape 840 de file. Trebuia să scriu pe coli albe ce era pe fiecare filă, bucată cu bucată. „Pe lângă dosarul pe care îl aveți în față mai aveți de făcut opisul la încă patru. În total cinci.” Șocul a venit pe urmă, când, începând să scriem, realizăm ce însemna atâta scris. Nu greu, dar migălos. La finele programului nici nu terminasem de scris opisul primului dosar, dar trecusem de jumătate. Mi se părea că „mirosea a creier încins”.

Durerea era că mi se părea că cineva își bătuse joc de noi: era ca și cum cineva vroia să ne țină în mod ciudat și stupid la lucru. Nu era ceva care nu se putea face și nu se putea învăța.Dar actele erau de acum 10-11-12 ani și în mod normal trebuiau să fie deja „casate”, adică trimise la maculatură. Asta doar dacă nu trebuiau să fie ținute pentru un timp nelimitat. Îmi vine greu să cred că un funcționar normal la cap și conștiincios nu ar fi făcut opisul la toate aceste dosare în atâția ani de zile. Și trebuia să venim noi să scoatem cotiga dintre șleaurile pline de noroi. Sau ca și cum ar fi vrut cineva să ne demonstreze că și în domeniul Asistenței Sociale din cadrul Primăriei se lucrează. Și încă cum se lucrează...

Acum sincer... Să nu se creadă că în medicină nu se scrie. Și încă destul de mult dacă îți pui mintea. Teoretic, mai tot ce faci trebuie să scrii. Sau să pui cumva într-o arhivă tocmai ca să ai înregistrat într-o memorie tot ceea ce ai descoperit și ai făcut de-a lungul timpului. Faci ca un fel de „dosar medical” pentru fiecare pacient și pentru fiecare unitate medicală în parte care să conțină totul într-o succesiune logica și cronologică. Un „dosar medical” pe care să îl poți prelucra statistic și care să te ajute ca și istoric pentru fiecare pacient în parte pentru a putea contura viitoarele strategii diagnostice și terapeutice. Practic cam jumătate din timpul petrecut la programul de muncă îl petreci scriind și alcătuind propria arhivă/bază de date.

Posibil că cineva a vrut să ne pună la lucru mai mult ca să ne dea de lucru. Sau să încerce cumva să ne umilească odată și odată. Ideea este că munca aceasta poate fi acceptată; în fond și noi putem munci ca oricine altcineva, oricând și oriunde. Nu este necesar să ni se demonstreze nimic. Mai mult, cred, ba chiar sunt sigură că noi putem demonstra mai mult decât altcineva va putea încerca vreodată să ne demonstreze.

Ce să mai vorbim... În continuare îmi voi vedea de treabă așa cum se cuvine. Pe cât posibil... Dar să ferească Dumnezeu să încearcă cineva să umilească sau să subestimeze corpul medical fără motiv și fără rost. Putem munci oriunde, oricum, oricând și oricât de mult. Comunicare și înțelegere să fie. Tinem legătura!!!

Izolare(???)

De (aproximativ) o lună și jumătate stau în casă. Nu am ieșit afară în tot acest timp decât de 3-4 ori, și atunci chemată de alții, în speță de șefi. Recunosc că, din anumite puncte de vedere, acest lucru mi-a prins bine într-o oarecare măsură, deși privită situația din alte unghiuri, m-a și deranjat. Nu situația în sine, ci prelungirea ei. Izolarea aceasta la domiciliu este dictată de starea de urgență justificată de pandemia provocată de o nouă varietate de coronavirus. Recunosc că, in calitate de medic, sunt de acord și chiar recomand izolarea la domiciliu sau în spital a celor suferinzi de boli infecțioase, mai ales a celor contagioși pentru ceilalți, atât pentru tratarea corespunzătoare a acestora cât și pentru prevenirea transmiterii bolii la alți indivizi din comunitate. Se pare că în contextul actualei pandemii nu este suficientă izolarea doar a celor infectați. In contextul actual nici nu pot fi depistați toți cei potențial infectați decât doar în prezența simptomelor și a contextului epidemiologic, poate nici chiar atunci.Se pare de asemenea că afecțiunea este totuși mult mai contagioasă decât ceea ce a fost până acum, poate și din cauză că virusul nou apărut atacă populația lipsită încă de mecanisme eficiente de apărare, iar boala odată declanșată poate da adesea simptome grave și chiar decese la indivizii slăbiți deja de alte afecțiuni.

În mod normal nu ar fi indicat să mă expun ieșind în colectivitate fără motive justificate. Ca atare, poate chiar de aceea, nu am mai mers nici la programul normal de lucru de până acum. Nu mi-am dorit eu asta, poate că este mai bine așa în condițiile date, căci este mai importantă sănătatea mea și a celor apropiați mie decât conștiința activității profesionale. Ideal ar fi ca expunerea să se facă doar atunci când nu este încotro și pe durată scurtă.

Apropo de asta. Acum câteva zile am primit următorul mesaj:

„Începând de luni 04 mai 2020, tot personalul se va prezenta la „Casa Pâinii”. Programul va fi de la ora 07-15”

Să explic puțin situația, căci mi se pare ceva contrar normelor din această perioadă total anapoda. „Tot personalul” inseamnă cam 30-40 de oameni. Dacă vin și șefii, cu siguranță numărul se apropie vertiginos de 40, dacă nu este depășit acest număr. Deci un număr destul de mare de persoane într-un spațiu relativ inchis (o sală!), cel puțin pentru început cât va fi o oarece organizare. Chiar dacă sala este destul de mare, oricum ne vom așeza, tot nu vom putea sta prea departe unul de celălalt. Chiar dacă, aparent, toți suntem (cel puțin aparent!) sănătoși, nu garantează nimeni că în mediu nu sunt virușii incriminați, fie în sala cu pricina, fie pe drumul de acasă până acolo. Ok, ne asumăm riscul pe perioade scurte de timp atunci când este neapărată nevoie. In aceste condiții fiecare își limitează deplasarea ca timp și spațiu și evită aglomerația. Dar 30-40 de oameni într-un spațiu închis pe durata a 8 ore, fără oferirea unor explicații și justificări de bun simț, mi se pare ceva aiurea și de risc.

Spun să nu tragem în mesager. Contează mai puțin cine ne-a transmis mesajul, în fond persoana respectivă nu are nici o vină, doar a trimis o comunicare venită mai de sus, de la conducătorii instituției pentru care lucrez. Nu este prima dată când se iau decizii fără ca noi, executanții, să fim întrebați și consultați pe problema respectivă. Ok, accept o decizie luată unilateral doar atunci când respectă toate normativele în vigoare și se știe exact situația fiecăruia dintre noi astfel încât să nu ni se facă nici un potențial rău, mai mic sau mai mare. Să nu uităm că pot fi persoane care, odată ce contractează boala, pot face o formă gravă ce se poate solda cu sechele ulterioare sau cu deces. Probabil că acești oameni vor muri mai repede sau mai uțor decât ceilalți, dar de ce să le accentuăm suferința și să grăbim deznodământul în mod deliberat și (in)conștient? Aceste persoane cu risc pot fi unii dintre noi sau unii din anturajul nostru, în special familia. Nu cred că cineva își riscă viața și integritatea corporală, fie pentru el, fie pentru membrii familiei. Ar fi sinucidere sau crimă. Și nu cred că noi, subordonații, suntem capabili de așa ceva.

Nu cred că este bine să forțăm inutil lucrurile, încercând să evadăm forțat înainte de vreme dintr-un mediu relativ sigur spre viața și activitatea noastră dinainte de criză, înainte de a trece perioada de risc. Nu este cazul să avem mustrări de conștiință că nu ne desfășurăm activitatea la locul de muncă după programul normal, doar pentru a ne justifica primirea unui salariu. Putem trece în șomaj tehnic. Sau, dacă nu, putem lucra de acasă. Putem studia din punct de vedere profesional. Putem efectua lucrări de statistică sau putem elabora materiale de educație pentru sănătate, pe care să le distribuim în online. Nu este tocmai ok, din punctul de vedere al unui ritm normal de muncă, dar, dacă tot suntem forțați să stăm izolați la domiciliu și este mai bine deocamdată să fie așa, de ce să nu profităm de situație?

Să sperăm că situația nu va fi chiar atât de gravă. Sincer vorbind, o fărâmă de teamă tot există. Putem alege să alimentăm teama și chiar anxietatea sau să o înlăturăm. Personal vorbind, aș prefera să se revină cât mai repede la un regim aproape normal de lucru. Acum am făcut lucruri pe care nu reușeam să le fac înainte, și asta este bine. Dar sunt și lucruri pe care le-am lăsat deoparte, pentru a le face când vom ieși cât de cât din criză. Lucruri a căror rezolvare nu o pot amâna la infinit. Deci hai să ne abținem cu toții să facem lucruri necugetate și nelalocul lor acum tocmai pentru a evita neplăcerile și pentru a nu prelungi criza mai mult decât este necesar.
 Pentru cei care au în mână pârghiile activitâții aș avea o sugestie. Hai să încercăm să lăsăm orgoliile la o parte. Să ne gândim că vom avea nevoie cu toții, mai târziu, după ce vor trece aceste vremuri tulburi, tocmai de acești oameni care se îmbolnăvesc grav, atât de grav încât își riscă viața și integritatea corporală, atât de mult încât unii dintre ei pierd în final lupta. Avem nevoie de ei după criză apți de muncă printre noi și nu îngroșând rândurile morților din cimitire. Haidem să îi protejăm pe ei și pe cei din familiile lor, fie că îi punem la muncă în stil clasic, la birou, sau îi lăsăm să muncească acasă. Să încercăm să nu îi tracasăm inutil; își vor face datoria din plin și din proprie inițiativă dacă se simt protejați. Nimeni nu este bucuros să stea degeaba închis în casă pe timp nelimitat și să se simtă inutil. S-ar putea ca odată ce se simte pus în pericol să riposteze: fie vor face un pas înapoi, fie vor riposta, fie vor face cu totul altceva decât li se cere. Este reacția obișnuită la stres. Iar stresul este tot o formă de agresiune pe care nu și-o dorește nimeni.

Vom vedea ce va fi. Sper să ne vină tuturor mintea la cap și vom face exact ceea ce trebuie! Ținem legătura! Pe curând!

Izolare

Până nu de mult, în timpul când încă eram în activitate, am trecut printr-o perioadă destul de tracasantă. Ajunsesem într-o stare de epuizare fizică și, mai ales, psihică care și-a lăsat puternic amprenta asupra organismului meu, în special asupra creierului. Îmi doream intens o perioadă lungă de pauză, dar fără a fi desprinsă totuși de tumultul vieții și activității cuprinsă în rutina vieții de zi cu zi. Odihnă activă, dar odihnă să fie... Ideea era să îmi las organismul să se odihnească, să acumuleze rezervele de energie absolut necesare, dar și printr-o activitate bine condusă să permit forțarea creierului să își (re)capete atât funcțiile oarecum moleșite, dacă nu pierdute aproape pe de-a-ntregul, dar și funcții noi sau funcții aproape pierdute sau „adormite” de mulți ani sau chiar decenii.
Și știți cum se spune... Ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se împlinească. Când aproape că nu mai aveam ce pierde, în afară de, ipotetic vorbind și de Doamne ferește!, locul de muncă sau bruma de sănătate ce îmi mai rămăsese si cea pe care o recâștigasem cu chiu cu vai, a ajuns informația că undeva, departe, se declanșase o epidemie virală destul de puternică și cu răspândire destul de rapidă. „Oare va ajunge și pe la noi?”, ne întrebam. „Cine știe? Vom trăi și vom vedea....”. Și a venit. Mai pe ocolite, mai direct, dar a venit. Nu singură, ci adusă tot de noi, de oameni. Boala se răspăndea extrem de rapid, fugărită și de panica produsă de gravitatea la care putea ajunge. Virusul nou instalat în organismul uman ne prinsese absolut nepregătiți. Sistemul imunitar, complet nepregătit să reacționeze în favoarea apărării organismului, lăsase garda jos și lăsase totodată drum liber virusului să penetreze organismul uman și să producă daune. Nimeni nu știa precis care sunt mecanismele de producere ale distrugerilor, ceea ce implica necunoașterea modului prin care se putea contracara atacuul și de a ajuta vindecarea. Deși se aplică un tratament, acesta este destul de agresiv, fie și pentru că împlică administrarea mai multor medicamente, cu efecte adverse proprii fiecăruia. Se caută în același timp și alte variante de tratament, alte medicamente active pe alte afecțiuni, mai mult prin experimentare, prin tatonare. Se încearcă, prin eforturi intense, să se găsească și metode de prevenire a viitoarelor îmbolnăviri, sub forma unor procese de imunizare pasivă, prin izolarea anticorpilor deja produși de organismul celor care învinseseră deja boala, si de imunizare activă, prin producerea de vaccinuri. Procedeul este destul de anevoios, un vaccin producându-se „ca la carte” până la variante suficient de sigure într-un timp destul de lung, mergând chiar până la 1-2 ani. Trebuie să se lucreze sub presiunea timpului. Molima se poate extinde cu o repeziciune fantastică, boala este aproape învalidantă și poate ucide cu ușurință, mai ales dacă organismul este deja tarat de vârsta înaintată prin uzura inevitabilă a organismului expus bolii, dar și de bolile deja instalate în organism anterior infectării.
Singura soluție de a frâna cât de puțin extinderea răspândirii bolii și de a câștiga timp cât de puțin pentru a căuta și a găsi soluții ar fi izolarea fiecăruia dintre noi, fizic vorbind, departe de ceilalți semeni, tocmai pentru a nu da și primi virusul de la unul la celălalt.
Pentru unii dintre noi, mulți sau puțini, izolarea poate fi greu de suportat. Este greu să stai departe de prieteni, de cei dragi, singurul motiv care te poate ține în casă ar fi dorința de autoprotecție. În plus, apare acea teamă de incertitudine legată de revenirea la locul de muncă și la posibilitatea câștigurilor materiale, financiare. Dar cu cât respectăm mai bine regulile care duc la ținerea sub control a pericolului, cu atât revenim mai repede la normalitate, chiar dacă această normalitate nu va mai fi aceeași ca înainte,
Aceste temeri m-au încercat și pe mine în anumite momente. Dar, ca să pot rezista mai ușor și să sper că voi reveni mai repede și mai în forță la activitatea cât de cât normală, încerc să îmi caut de lucru, punându-mi creierul să luucreze. In primul rând citind, dar și ascultând muzică, urmărind filme, documentare, ocupându-mă cu jocuri logice. Alternez activitâțile tocmai ca să fiu cât mai mult activă fără să obosesc și să mă plictisesc. În acest fel mi se pare că timpul trece mai repede și îmi mențin tonusul general al organismului la un nivel acceptabil.
Nu spun că nu am avut și poticneli. Că nu am avut temeri. Că nu am fost dezorientată sau că nu au fost reacții și decizii complet aiurea din partea șefilor, în urma câărora am avut de suferit. În fond, n-ar fi nici prima și nici ultima oară. Este absolut firesc, atâta vreme cât nu avem informații certe și minți destul de destupate pentru a gândi logic și bine.
Pauza aceasta de la munca cea de zi cu zi și de toate zilele mi-a prins bine. Mi-aș fi dorit ca pauza să fi fost ceva mai lungă, dar prelungirea ei poate duce la dezavantaje. Mult mai bine ar fi fost să profit de ea încă de la început, dar bulversarea de la început nu ne-a prins bine. Important este însă să pornesc cât mai sigur pe un drum bun și corect pentru a mă menține pe acest drum în continuuare. Pauza mi-a prins bine pentru că am început să rezolv anumite probleme rămase mult în urmă cu rezolvarea: citit, studiu, odihnă, hobby-uri. Anchilozarea organismului în anumite privințe începe să dispară. Încep să mă (re)descopăr ca om, ca posibilități de acțiune și ca limite. Și acesta este și trebuie să fie un bun câștigat.