Testamentul lui Andrei Gheorghe: „Vă blestem să muriţi stând la coadă, să trăiți din salariu și să vă petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuită!”

Testamentul lui Andrei Gheorghe. Celebrul prezentator a fost găsit în seara de 19 martie, în propria casă, fără suflare. În urmă cu câteva luni de zile acesta şi-a alcătuit testamentul, unul social, şi l-a postat pe una dintre reţelele de socializare. Cuvintele lui sunt de-a dreptul impresionante.  

Andrei Gheorghe milita pentru dreptate, pentru o viaţă mai uşoară a tinerilor, pentru respectarea legilor. În emisiunile pe care le-a realiza de-a lungul timpului,  la TV sau la radio, acesta aborda, în maniera care l-a consacrat, teme sociale de actualitate, devenind astfel și unul dintre cei mai incomozi jurnaliști de la noi. Andrei Gheorghe își susţinea punctul de vedere şi în mediul online, acolo unde era foarte activ. De altfel, tocmai această virulență a mesajului său a făcut ca, luna trecută, contul lui de Facebook să fie suspendat pentru o perioadă de 30 de zile.
Un astfel de mesaj acid, cu tema politică, dar cu rezonanță socială a fost postat de către Andrei Gheorghe în septembrie 2017.
Acesta scria că speranţele i-au fost năruite, îi blestema pe conducătorii României şi cu mâna lui i-ar fi băgat în puşcărie. Îi huleau să moară stând la coadă, să trăiască din salariu şi să aibă o pensie obişnuită. Evident, celebrul prezentator era nemulţumit de situaţia din ţara noastră. Lupta aşadar pentru dreptate, pentru un cadru social bun cătăţenilor.
„Sunt obosit. Am fost „generația de sacrificiu” și am crezut ca după un drum lung și greu o sa ajungem intr’o poiana cu soare si flori. Dar nu a fost așa. Drumul nu ducea nicăieri si intr’o zi sătui de foame si mizerie ne’am revoltat, ne’am ucis conducătorii si am crezut ca după un alt drum lung si greu o sa ajungem la malul unei ape dulci. Apa însă e salcie, terenul mlăștinos si cei mai nevolnici și netrebnici dintre noi se răsfață in calești scumpe, copiii lor ni se urca in cap și dansează țonțoroiul iar părinții noștri mor încet de piocianic. Frății fug scirbiti si’si caută fericirea in alte zări. Speranta a leșinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall iar eu imi număr firfireii și ma gândesc daca’mi ajung de o funie mai sănătoasă. In fata nu văd nimic decit bezna și întuneric, in jurul nostru doar mizerie și dezmăț și nu mai pot și nu mai am răbdare. Am inima uscata si’n gura gust de cenușă. Va blestem conducători ai României si’n pușcărie dacă v’as bagă pe toți, cu nimenea nu as greși. Va blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, infumurarile și prostia voastră agresiva. Va blestem sa muriți stind la coada, sa trăiți din salariu și sa va petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuita, intr’un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți in sufragerie și cu părinții in întreținere pe veci. Sint obosit și drumul nu se mai zărește.”, este mesajul lui Andrei Gheorghe din septembrie 2017.

Cauza morţii lui Andrei Gheorghe

Celebrul prezentator de radio Andrei Gheorghe a murit.  Acesta avea 56 de ani și, potrivit primelor informații, ar fi fost găsit fără suflare, în seara de 19 martie, în jurul orei 22.00, în baia locuinței sale din Voluntari. Totul a fost anunțat printr-un apel la 112. Acesta a murit în urma unui stop cardio-respirator. 
Foto: Facebook

Autor: Pirvu Cristina

Peter Rabbit – Aventuri din (i)realitate

Bun gasit, dragii mei prieteni. Sa ma prezint: sunt cel mai simpatic iepure din cati se gasesc pe pamant.Sunt Peter Rabbit / Peter Iepurașul si ca orice iepure de treaba imi duc viata si veacul la tara. Pana acum singurii mei prieteni au fost animalele din imprejurimi. Si inca sunt cu totii prietenii mei. Suntem cu totii o gasca foarte unita si, daca vreti sa ne cunoastem mai bine, va invit peste cateva zile, pe data de 30 martie 2018, la cinema pentru a ne vedea intr-un haios film de animatie, care este nu doar un film pentru copii, ci un film pentru intreaga familie, plin de actiune si comedie.
  Pana nu de mult, teritoriul nostru era o minunata gradina de legume. Ne era teren de joaca si ascunzatoare, dar si sursa de "rontaieli". Bineinteles ca nu o ingrijeam noi, ar fi insemnat sa vindem castraveti gradinarului, dar eram atat de haiosi in tot ce faceam incat nimeni nu era in stare sa ne alunge de acolo. Mai ales ca intotdeauna eram iuti de picior ori de cate ori simteam pericolul aproape.
Totul a fost bine pana cand a aparut ca de nicaieri un nou proprietar al gradinii de legume. Am simtit ca teritoriul ne era ocupat pe nedrept si se cerea recuserit, daca vroiam sa ne fie bine. Desi, daca era dupa noi, am fi putut sa ne ducem viata ca si pana acum, caci oricat de poznasi am fi fost, nu o faceam niciodata de oaie. Nu am fi facut niciodata stricaciuni pe proprietatea pe care o consideram a noastra. Dar cine se putea pune cu Thomas McGregor? Desi nu ii faceam nici un rau, ne ura din tot sufletul sau bicisnic si ne fugarea din gradina ori de cate ori ne gasea pe acolo.

  Nu stiu cum s-a facut intr-o zi ca m-am furisat prin gradina, in cautare de racoare si de ceva de rontait, ca foamea imi cam rodea stomacul. Nici macar nu am simtit pasi in vecinatatea mea, ca sa pot sa vad cine m-ar fi urmarit si sa fug. Doar ce m-am pomenit cu o ploaie de rosii si castraveti ce zburau prin aer in directia mea. Simtindu-ma lovit in cap atat de tare incat simteam cucuiele rasarind pe propria teasta ca ciupercile dupa ploaie, am luat-o la fuga atat de tare incat aproape ca nu stiam incotro ma indrept si pe unde merg. Nu vroiam decat sa scap. Asa ca am trecut ca vantul printre niste buruieni lipicioase si pline de scaieti, care mi s-au lipit de blana atat de tare incat, incercand sa scap, m-am smucit atat de tare ca sa mi se desprinda ciulinii din blana incat am smuls buruienile din pamant cu totul. Nici de ciulini nu am scapat, dar mai si taraiam dupa mine ditamai buruienile agatate strasnic in blana si care ma incurcau la alergat. Si cum nu era de ajuns, din fuga asta nebuna m-am pravalit cu totul intr-o baltoaca mare plina de apa si noroi in care am intrat aproape cu totul, cat pe ce sa ma inec. Cu ultimele puteri am reusit sa ies de acolo, plin de apa si noroi, cu buruienile si mai tare lipite si incleiate in blana. Norocul meu era ca gardul era la doi pasi si prin gard se zarea o gaura suficient de mare incat sa pot iesi din gradina si sa scap.
Am avut noroc ca odata iesit afara m-a vazut o vecina care incepuse sa ma indrageasca. Pesemne ca ma vedea ca pe un tovaras de joaca pentru toti copii de prin partile locului. M-a cules de pe jos aproape pe jumatate lesinat si murdar de nici macar eu nu m-as fi recunoscut. Cu chiu cu vai mi-a curatat blana si m-a pus pe picioare.
Mi-am adunat apoi prietenii si am facut un plan de bataie. Colac peste pupaza, in gradina aparuse si ditamai cainele, cel mai fioros cu putinta. Cum sa intri in gradina fara sa fii luat in coltii dulaului? Totul era sa ne adunam mai multi si sa pornim simultan la atac. Eram prea mici ca sa putem rani fiorosul animal, dar puteam sa facem sa se raneasca cumva singur. Doar asa puteam sa il punem oarecum la respect. Asa ca am intrat cu totii pe furis in gradina, ochind din start orice posibilitate de a iesi nevatamati, dar totodata sa il atragem pe dulaul fioros prin cele mai nebanuite capcane. Zis si facut. Intrati in gradina, am fost imediat vazuti de javra fioroasa. Am rupt-o la fuga cu totii in toate directiile, avand grija sa ii distragem atentia spre altii dintre noi ori de cate ori se apropia in mod periculos de cate unul dintre noi. Am gonit fiecare spre gardul ce imprejmuia gradina, cautand sa ne nimerim cat de aproape de orice deschizatura suficient de marisoara prin care sa putem iesi cu usurinta. Numai ca am si ochit din timp un maldar de fiare vechi aruncate ca din intamplare intr-un colt al gradinii. Daca l-am fi putut atrage pe dusmanul cel coltos prin zona, poate il "ispiteam" ca din greseala sa se incurce printre acele fiare suficient de tare incat sa nu mai poata iesi. Ne-am inteles din priviri: cu totii intelesesem ca aveam o sansa cat de mica sa scapam bagandu-l pe dusman in capcana. Asa ca am fugit prin toate directiile, facandu-l sa ne urmareasca peste tot prin gradina. Si intr-un tarziu l-am facut sa se apropie de zona cu pericol... pentru el.Si cand ne pierdusem aproape toata rabdarea, dupa cateva salturi si derapaje prin ograda, javra a facut un salt aproape razant cu pamantul si a nimerit tocmai printre sarme si tevi, unde s-a incurcat atat de tare incat cu tot zbuciumul si schelalaielile scoase din toti rarunchii nu a mai putut iesi. In secunda urmatoare iesisem cu totii din gradina prin toate crapaturile pe care le-am vazut suficient de mari incat sa ne permita iesirea fara probleme.
Daca am reusit in final sa ii invingem pe cei care ne ocupasera teritoriul si sa ne redobandim locul pe care il aveam inainte va las pe voi sa descoperiti. Cert este ca am ramas aceeasi gasca de jucausi amatori de pozne si ghidusii si ca am capatat un nou prieten: vecina cea draguta care acum ne iubeste enorm pe toti. Si care cu siguranta nu ne-ar lasa pe nici unul in coltii nici unui dusman.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Gerovital Beauty – Mai mult decât culoare

Fiecare dintre noi ne dorim sa fim cat mai frumoase si totodata sa ne pastram un aspect cat mai natural si mai firesc posibil. Si cum, cu siguranta, foarte putine dintre noi au un aspect cat mai aproape de perfectiune, e logic ca, pentru a capata un aspect cat mai frumos si totodata adecvat contextului in care ne gasim la un moment dat, sa recurgem la tot felul de artificii si "imbunatatiri".
Desigur ca vestimentatia si accesoriile isi au rolul lor. Numai ca acestea ne "modeleaza" mai mult trupul decat chipul. Coafura are si ea rolul sau, dar cel mai bine ne modelam trasaturile cu ajutorul machiajului.
  Pentru a obtine din machiaj cele mai bune efecte si totodata sa avem o extrem de buna protectie a pielii este indicat sa avem la dispozitie o gama de produse de calitate. Si ce poate fi mai potrivit decat produsele "Farmec". Iata cum este prezentata noua gama de machiaj "Gerovital Beauty":

"Farmec a lansat Gerovital Beauty, o gama completă de produse pentru machiaj, prin care intra pe piața cosmeticelor decorative. În dezvoltarea produselor din aceasta gama, specialiștii Gerovital au folosit doar ingrediente active de ultimă generație, precum acidul hialuronic, pudra de diamant și Vitamina E. Acestea conferă pielii beneficii certificate: hidratare, protecție, rezistenţă îndelungată şi matifiere.

Reunite sub sloganul „Mai mult decât culoare”, primele 74 de produse din gamă conferă lejeritate tenului, păstrează aspectul său natural, fără a-l încărca. Acestea se regăsesc într-o varietate generoasă de nuanţe şi texturi şi au un ambalaj elegant, ergonomic şi modern.

Gama Gerovital Beauty acoperă toate necesitățile unui machiaj complet şi include produse pentru ten, ochi, sprâncene, buze și unghii:

• Astfel, pentru buze, a fost creat Rujul cremos cu Acid Hialuronic, disponibil în 18 nuanţe, Rujul mat cu Acid Hialuronic (7 nuanţe), Rujul lichid cu rezistenţă îndelungată (5 nuanţe) şi Balsamul de buze. Toate au o textură bogată, hidratează intens şi conferă o culoare intensă.
• Din categoria produselor de machiaj pentru ochi fac parte Mascara Supreme Lash, Mascara Devilash, Kit-ul pentru sprâncene ce conține două nuanțe, Creionul dermatograf disponibil în 4 nuanţe şi 3 palete de Farduri de pleoape (Nude, Rose şi Smokey).
• De asemenea, sunt disponibile Pudra compactă şi Fardurile de obraz, ambele având câte 3 variante cromatice, un Iluminator care asigură luciul natural şi uniform, datorită pudrei de diamant din compoziţie şi un Anticearcăn ce conferă fermitate și tonicitate zonei din jurul ochilor.
• Gama Gerovital Beauty oferă şi o varietate generoasă de lacuri de unghii Magic Gel Effect, cu 20 de nuanțe de culoare, care pentru rezistenţă îndelungată, pot fi combinate cu Gelurile UV Top coat şi Matt Top Coat.

Produsele Gerovital Beauty se pot achiziționa doar din reteaua proprie de magazine de brand Gerovital şi Farmec şi in magazinul online www.farmec.ro. De asemenea, gama este destinată şi serviciilor profesionale, fiind utilizată în cabinetele cosmetice şi şcolile de machiaj."

Uneori ma intreb: de ce m-as machia? Nu am facut-o aproape niciodata pana acum. Si totusi, uitandu-ma in oglinda, observ ca varsta incepe sa isi spuna cuvantul. Trasaturile se aspresc, pielea se usuca, iar micile imperfectiuni, altadata aproape neobservabile, incep sa se vada.
  Un aspect ceva mai deosebit al infatisarii se poate obtine cu ajutorul produselor de machiaj. Cu ajutorul unei pudre bine alese si bine aplicate se pot masca micile imperfectiuni ale pielii si totodata se poate oferi un grad mai mare de luminozitate tenului. Iar rujul potrivit ca si culoare si sclipire poate contura buzele si le poate accentua volumul astfel incat sa sporeasca impresia de senzualitate.
 Nu sunt adepta machierii exagerate si stridente. Dar atunci cand situatia o cere, fie ca trebuie sa distragem atentia de la micile noastre imperfectiuni, acoperindu-le discret, si totodata accentuand anumite trasaturi care ne pot avantaja, pledez pentru machiajul facut, daca nu ultraprofesionist, macar frumos si cu foarte mult bun gust.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Munca in strainatate - intre moft si necesitate

Uneori imi spun ca viata este mult prea scurta pentru a fi irosita. Si totusi la aceasta concluzie am ajuns putin cam tarziu, asa ca incerc sa recuperez "ramanerea in urma" cat de rapid posibil si sa merg in paralel si in continuare cat de mult "pe repede inainte"...

Dar niciodata nu am avut in minte ideea ca voi avea nevoie de ajutorul unei firme precum  e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România, specializata in traduceri si activand online. Si totusi am luat in considerare ideea de a apela la ei intr-o zi. Iata care a fost contextul...

De mica am visat sa devin medic. Si am dat examen de admitere la facultate de cateva ori pana cand am reusit sa intru. Dupa sase ani de studiu destul de dificili m-am vazut  cu diploma de medic in mana. Apoi am mai lucrat inca un an in spital pana cand am reusit sa imi iau, in urma unui alt examen, autorizatia de libera practica.
Dintr-o data m-am vazut singura in bataia vantului... Si a vremurilor. Incotro o iau? Ce vreau sa fac? Unde lucrez? Pe moment aveam dreptul sa lucrez in medicina primara. Ca medic de familie sau pe orice alt post in care nu se cerea calificare de specialist. Sau puteam sa trag tare cu invatatul, sa intru la o specializare si apoi eventual sa imi caut un loc de munca conform specializarii.
Pentru inceput am intrat in somaj. Temporar, dar cu gandul sa imi gasesc cat de repede un loc de munca. Sau macar sa incerc. Oricat ar fi parut de modest, orice loc de munca ce imi aducea un venit
Si dupa 2 luni m-am angajat. Ca medic scolar. Un post despre care nu stiam mare lucru, dar aveam sa invat din mers.
Sa nu credeti ca m-am lasat de gandul de a intra la o specializare. Am mai incercat de cateva ori, dar fara succes. Apoi am renuntat, zicandu-mi ca e mai bine sa raman unde sunt si sa incerc sa devin cat mai buna in domeniul in care lucrez.
Dupa cativa ani de munca, am inceput sa merg la cursuri si simpozioane. In primii ani mai mult din obligatie, ca sa fie ceva la dosarul meu profesional. Insa rapid am descoperit cursurile online. Se dadea si acolo punctaj ca si ore de studiu facute. A inceput sa imi placa, si in cativa ani aproape ca m-am rezumat doar la astfel de cursuri. In ultimii 1-2 ani cred ca am facut intr-un an cat pentru 2-3 ani, ca si punctaj. Si am inceput sa imi dau seama ca pe langa diplome si certificate ma aleg si cu multe informatii si noutati in domeniu.
Acum sunt singura in oras in domeniul in care lucrez. Nu ca nu ar mai trebui inca 4-5 colegi sa acoperim tot orasul in domeniul medicinei scolare, dar... aici nu prea se ingramadesc sa vina noi medici. Practic nu am concurenta deocamdata, asa ca nu ar trebui sa demonstrez ca sunt mai tare in domeniu decat ceilalti colegi... care nu exista deocamdata. Dat trebuie sa demonstrez asta in primul rand mie si, mai mult decat atat, sefilor care cred ca suntem prea slabi pentru a ne da dreptul de a protesta cand ceva nu ne convine.
Asa ca mi-a incoltit in minte o idee: lucrul in strainatate pe o durata limitata de timp, ca un fel de stagiu de pregatire profesionala, in care sa capat mai multa experienta pe care sa o folosesc la intoarcerea la locul meu de munca.
Zis si facut. Am depus CV-uri din ce in ce mai complete, pe masura ce adunam certificate si diplome de studiu de pe unde apucam, atat in domeniul medical cat si ca studiu al diverselor limbi straine. Fara prea mari sperante de reusita. Cine eram eu atat de indreptatita sa am o astfel de sansa?
Si totusi sansa a sosit intr-o zi. Eram oarecum pregatita pentru orice eventualitate si nu prea. Adunasem si pusesem deoparte toate actele pe care le considerasem necesare: certificat de naștere, diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a facultății, foaie matricolă, diverse diplome si certificate de studii.O adeverinta medicala si un cazier le puteam obtine pe loc... in cateva ore. Intr-o zi, cercetand casuta de e-mail, am avut o surpriza: fusesem acceptata pentru un post in strainatate. Aveam sa aleg intre Austria si Germania. Mi se parea aproape perfect: cunosteam destul de bine si engleza si germana. In cateva luni de aprofundare, fara prea mare efort, puteam sa ajung sa vorbesc germana aproape la fel de bine ca si limba mea materna, adica romana.
In timp ce citeam raspunsul primit pe e-mail, ceva mi-a atras atentia. Toate documentele necesare, pe care deja le aveam puse deoparte, trebuiau traduse in germana si trimise in maximum trei zile la adresa pe care mi-o comunicasera.
Cu trimiterea rapida a actelor nu era nici o problema. Existau si firme de tip curierat rapid, cu care puteam trimite extrem de repede documentele. Problema era sa gasesc rapid o firma de traduceri autorizata care sa imi faca traducerea actelor la fel de rapid. Aici era problema. Orice firma de traducere autorizata din oras as fi gasit, erau cateva riscuri si dezavantaje:

• nu eram sigura ca firma putea sa imi traduca actele in germana. Ma gandeam ca majoritatea solicitantilor ajung sa lucreze in Marea Britanie, Italia, Franta, Spania... Mai putin Austria sau Germania.
• chiar daca, ipotetic vorbind, gaseam o firma care sa faca traduceri de documente personale sau traduceri de acte de studiu in limba germana, probabil ca as fi riscat sa obtin traducerile in timp cu mult mai lung decat 1-2 zile. Ceea ce mi-ar fi zadarnicit din start toate planurile...

Aici un avantaj foarte mare iti poate oferi un magazin online de traduceri autorizate. Aici se fac o gama larga de traduceri: traduceri medicale, traduceri tehnice, traduceri acte auto, traduceri documente personale, traduceri tehnice, traduceri juridice, traduceri financiar-bancare, traduceri juridice, traduceri marketing & PR, traduceri acte studii. Orice nevoie ai avea sa iti fie tradus un act, de orice fel ar fi acesta, obtii ajutorul scontat. Plus ca traducerea se poate face intr-un numar mult mai mare de limbi.
Comanda oricari traduceri pe o astfel de platforma se poate face extrem de rapid doar cu telefonul mobil, in doar cateva minute, iar plata comenzii se poate face tot de pe telefon. Trimiterea actelor se poate face in format electronic, la fel si primirea acestora, dupa care actele primite se pot imprima rapid, la nevoie, pe suport de hartie. Simplu si usor, fara drumuri inutile si fara sta la cozi infernale, problema se poate rezolva cu mult mai rapid decat iti poti face griji in aceasta problema.
Traim in secolul vitezei si orice zi in plus sau in minus in care ne putem rezolva o problema poate face diferenta intre reusita si esec. De aceea un ajutor pe care il poti cere online si care ti se ofera tot online este extrem de util si de binevenit.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Maitreyi - pe urmele lui Mircea Eliade

Imi este inca dor de zilele cand citeam enorm timp de cel putin cateva ore pe zi doar pentru propria-mi placere. Nu ca acum nu as citi la fel de mult, ba chiar cu mult mai mult, dar am trecut cam de mult de faza unei vieti aproape lipsita de griji, cand singura mea grija era sa invat, sa imi fac temele constiincios... Si cam atat. Nu era afluxul acesta extrem de abundent, innebunitor chiar, de informatii si tentatii, cand iti este din ce in ce mai greu sa iti stabilesti prioritatile.
Atunci credeam uneori ca, daca citesc atat de mult, voi ajunge sa fiu la curent cu aproape totul. La acel nivel, intr-adevar citeam aproape tot ce era prin biblioteci si librarii. Bineinteles aproape ce era la nivelul meu de intelegere de la acel moment. Si nu imi dadeam seama pe moment ca lumea informatiilor, la nivel global, nu era nici pe departe aceea pe care o percepeam atunci la nivelul meu de intelegere, nici pe departe ca volum de informatii si posibilitati de acces.
Imi trebuia totusi un dus rece sa ma trezeasca la realitate. Si nu doar un singur dus rece. Si acel dus rece a venit prin clasa a 11-a sau a 12-a de liceu, cand profesorul de limba romana a anuntat sec: "A murit Mircea Eliade!". A urmat un moment mai prelung de tacere. Apoi ora a continuat ca de obicei.
Nu stiu ce era in mintea colegilor mei. Nimeni nu avea curajul (sau probabil tupeul!!!) sa spuna ceva. Dar stiu exact (si tin minte si acum de parca as retrai momentul!) ce era in mintea mea. Ma simteam debusolata pe moment si ma gandeam: "Cine o fi fost acest Mircea Eliade?"... Evident ca nu aveam de unde sa stiu prea multe. Genialul scriitor plecase de decenii din tara, stabilit fiind in ultimii ani de viata in Statele Unite, la Chicago, unde primise oportunitatea de a-si desfasura o cariera universitara bogata. Si nu numai... Desi scria si publica enorm, desi isi impartasea cunostintele vaste spre generatii intregi de studenti si nu numai, in Romania era un imens necunoscut.
In cativa ani am inceput sa am acces la informatii despre el. Primul lucru care mi-a atras atentia a fost o carte pe care o citea tata: Maitreyi. La maxim 4-5 ani dupa acel episod penibil din timpul liceului am inceput sa citesc si eu o parte mica din cartile sale. Incepusera sa fie publicate si apareau prin librarii. Cum inca imi permiteam sa cumpar carti, desi in limite extrem de restranse, tot am reusit sa citesc cateva din cartile sale si sa incep sa imi formez o idee. Si totodata sa capat dorinta de a afla din ce in ce mai mult.
Printre cartile pe care am apucat sa le citesc a fost si romanul Maitreyi. Era inspirat de intamplari reale din viata Lui Eliade care, pornit intr-o calatorie de studii in India, traieste o frumoasa poveste de dragoste cu fiica profesorului sau. Facand o paranteza absolut necesara pentru ceea ce as vrea sa va povestesc pornind de aici, repet ceea ce v-am povestit si in alte dati. Intotdeauna cand citesc o carte, sau aproape intotdeauna, nu parcurg cartea ca pe ceva scris, ci ca pe un film. Sau, mai precis spus, ca pe ceva care se desfasoara in jurul meu, ceva ce nu doar privesc, ci si traiesc, de parca as fi in mijlocul actiunii si implicata in actiune, de parca m-as contopi si identifica cu unul sau cu altul dintre personaje, traind nu numai actiunea ci si trairile si sentimentele personajului. E ca un fel de viziune cinematografica,a sa cum mi-a spus ulterior cineva.
De ce va povestesc asta? Poate pentru ca, asemenea lui Eliade, as vrea sa cunosc si eu candva India. Si nu doar din carti sau filme documentare, ci real, mergand intr-acolo.
Acum ar fi relativ simplu sa imi fac un plan de calatorie si de cunoastere a "supercontinentului India". Cu siguranta ca un partener de nadejde intr-ale turismului cum ar fi CND Vacante Speciale primul pas din plan ar fi deja posibil de realizat. Cu siguranta ca as putea accesa una din numeroasele destinatii speciale pentru vacante speciale sau una dintre numeroasele destinatii exotice pentru vacante speciale... Si una sau mai multe dintre aceste destinatii m-ar putea conduce spre India.
Nu cred ca m-as duce in India fara sa ma informez dinainte despre obiectivele turistice pe care le-as putea vizita, despre cultura, oamenii si peisajele de acolo. Ar fi absurd sa ma duc "in orb" spre o destinatie care mi-ar fi, din start, necunoscuta. Deja cred ca stiu cate ceva despre India si cu siguranta as gasi multiple surse de documentare prealabila. Dar cred ca as imbina studiul despre India cu o frumoasa poveste de dragoste pentru acest tinut indepartat si exotic, asa cum a facut-o si Eliade. Cu siguranta as descoperi oarecum altceva decat India pe care o cunosc deja, desi infinit prea putin, dar acesta este si scopul: sa cunosc aceeasi Indie si totusi alta decat ceea ce se poate sti de aici, de departe.
Poate ca as descoperi o tara a contrastelor. O tara in care saracia si stralucirea aproape opulenta se imbina in mod paradoxal. O tara in care traditia se imbina cu modernismul. O tara in care accesul la o viata mai buna si mai decenta este inca limitat pentru unele comunitati, in timp ce de aici, din India, se ridica si se afirma multe minti si talente parca facute din briliante dure si pline de stralucire. O tara care a dat prin Bollywood o sursa aproape inepuizabila de povesti pline de lumina si stralucire, dar care totusi in realitate este destul de ... altfel, mult diferit.
As vrea sa cunosc cat de mult posibil despre tara in sine, despre oamenii sai si despre natura si cultura acesteia. As vrea sa relationez cu oamenii si sa le cunosc traditiile si modul de gandire. As vrea sa cunosc atat istoria si cultura traditionala cat si dorinta de dezvoltare si de autodepasire, atat pe plan individual, personal, cat si ca societate in sine.Si ma voi stradui sa reusesc sa imi indeplinesc cat de mult dorintele.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Cod rosu de reabilitare termica

Nu a trecut bine iarna ca ma gandesc ca nu a fost, pe ansamblu, excesiv de friguroasa sau/si cu nameti cat casa, de sa nu se poata merge nici pana la coltul casei. Desigur... Au fost zile friguroase, au fost si zile cu ninsori mai abundente, dar nu peste tot in tara. Si nu tot timpul iernii. Si desigur... au fost perioade cand trecerile de la o stare a vremii la alta au fost bruste, brutale, greu de suportat de persoane mai sensibile: azi-maine puteau fi zile frumoase, insorite, relativ calduroase, ca peste cateva zile temperatura aerului sa scada brusc, cerul sa se acopere de nori grosi din care ploaia sau ninsoarea sa potopeasca pamantul.
Privind in urma, spre zilele adolescentei, imi aduc aminte de o iarna de "cod portocaliu", ca sa fim modesti si sa nu o categorisim ca fiind de "cod rosu", dupa standardele de acum...
Eram eleva de liceu. Clasa noastra se nimerise intr-o cladire veche, poate chiar centenara pe vremea aceea sau nu cu mult dupa aceea. O cladire veche, cu peretii grosi, construiti din caramida presata. Teoretic nu ar fi trebuit sa induram nici arsita verii si nici gerurile taioase ale iernii. E drept ca incalzirea se facea cu sobe cu gaze naturale (gaz metan). Numai ca la fel de drept era ca toate clasele erau mai mari sau mai mici, dar extrem de inalte. Iar clasa noastra (nu stiu cum de ne nimerisem noi tocmai acolo!!!) era situata la etaj, pe coltul cladirii... Adica, practic, cu doi pereti afara, iar al treilea perete... direct pe casa scarilor. Geamurile, destrul de mari, dar departe de a fi etanse, erau orientate spre nord. Practic aproape exact pe directia vanturilor din timpul iernii, vanturi care bateau cu toata forta, suierand sinistru, prin spatiile dintre elementele componente, direct in clasa. Si colac peste pupaza, peste toate acestea, aveam "vedere" completa direct spre o piata destul de larga, marginita de liceul nostru, cladirea administrativa (primaria) si casa de cultura. Asadar mai nimic care sa opreasca curentii puternici de aer in bataia lor in forta direct in geamuri.
In iarna aceea (iarna 1984/1985) temperaturile au scazut, la un moment dat, mult sub limita suportabilului. Senzatia de frig a fost accentuata de ninsoarea destul de bogata ce se asternuse peste tot pe pamant. Si odata asternuta ninsoarea, acolo a ramas: adica aproape "sudata" de pamant. Iar in fiecare noapte, tot albul acela inghetat aluga orice bruma de caldura spre cerul parca si mai inghetat, aproape sticlos, pe al carui fond cumplit de negru si de intunecat doar cate o steluta cu lumina tremuranda mai palpaia discret.
  Si parca frigul acesta aproape polar nu mai avea loc doar pe afara. Se ingramadea sa intre si in peretii cladirilor, in toate incaperile, pana ajungea sa ne intre in corpurile noastre inca fragile de adolescenti pana in maduva oaselor. Cum sa te incalzesti intr-o clasa care parca sfida legile fizicii, parca dilatandu-se in loc sa se contracte sub actiunea frigului? De parca nu era de ajuns ca orice cladire din acest oras nici macar nu avea de gand sa se conformeze la ceea ce s-ar numi acum "certificat energetic",nici o sala de clasa din acel liceu nu putea fi incalzita cu nici un chip la temperaturi ce sa poata fi numite cat de cat decente, confortabile. Nici vorba sa se fi putut face vreun audit energetic oricarei cladiri de la acea vreme. Totul se incalzea cu economie facuta la sange, la acel sange care mai ramanea ca prin minune neinghetat in vene. Sobele din clasa erau calde maxim 2-3 ore pe zi, poate nici atat, insuficient sa se simta macar un firicel de caldura. Iar holurile, pavate cu ciment, se transformau intr-un patinoar cumplit de alunecos cu ajutorul zapezii aduse de fiecare elev pe talpile incaltamintei.
Odata scapati de la ore, fiecare cauta sa isi dezmorteasca picioarele si mainile incercand sa mearga cat de mult posibil pe jos pana acasa. Multi dintre noi aveam degeraturi la maini, dar mai ales la picioare, care se miscau extrem de putin in timpul orelor. Si odata ajunsi acasa dezamagirea era crunta. Teoretic toti eram conectati, pentru furnizarea de caldura si apa calda, la o centrala de cartier. Centrala care aproape ca nu furniza mai deloc caldura, iar apa calda ajungea "cu taraita" si la o temperatura nu cu mult mai mare decat temperatura camerei. Mai mult decat atat: nici curentul electric nu reusea sa circule prin reteaua casei decat cu foarte mari intreruperi: deci cu greu se putea folosi un resou electric pentru a dezmorti putin casa pana la o temperatura cat de cat suportabila. Ce sa spun mai mult? Cand ajungeam acasa, primul gest era sa vad daca iesea abur de la centrala de cartier de la care stiam ca ar fi trebuit sa ne vina bruma de caldura. Fireste ca de cele mai multe ori nu vedeam nici urma de abur nici in visele cele mai frumoase.
Ca sa ne incalzim totusi macar acasa, ne retrasesem din doua camere intr-una singura, cu toate riscurile posibile. Toti dormeam intr-o singura camera, intr-un singur pat, folosind aproape ca singura sursa de caldura un resou electric. Odata ajunsi acasa, prmul sosit verifica daca era macar o bruma de curent electric si, la fel de automat, in cazul in care functiona reteaua electrica, conectam resoul la priza. Eram in stare, fiecare dintre noi, sa ne lipim de rezistenta incinsa a resoului, fara teama ca ne puteam frige.
Cat eram acasa, cautam su disperare orice sursa de caldura: aproape ca ne lipeam de resoul electric, ne cuibaream sub un teanc cat mai mare de plapumi si paturi, ne imbracam cat de gros posibil. Dar cat timp eram la scoala se schimbau datele problemei. Cum nu aveam practic mai nici o sursa de caldura, incercam sa fortam organismul sa isi produca singur caldura de care avea atata nevoie... miscandu-ne cat mai mult. Prin clasa sau in curte/pe terenul de sport alergam mai ceva ca atletii de la maraton, incercand sa biruim durerile provocate de degeraturi.
Trecut-au anii... Am supravietuit acelei ierni si multor altora. Acum avem acces la surse de caldura variate. Ne putem amenaja locuinta astfel incat sa invingem intemperiile naturii si ale vremurilor cu costuri cat mai mici. Bunavointa si inteligenta sa fie, ca totul se rezolva...
Articol  scris pentru Spring SuperBlog 2018

Guest-post Bogdan Dărădan: „Înțelege competiția în ansamblu înainte de a scrie pentru o probă”

Bun găsit la un nou guest-post! Astăzi este rândul lui Bogdan Dărădan, autorul blogului Presainblugi.com – fost participant, acum blogger partener – să vă ofere câteva gânduri și rânduri din experiența lui în cadrul competiției și modul în care l-a ajutat aceasta în activitatea de blogger. Bogdan, ai cuvântul!

Dincolo de rumoare, de tradiții, de denumire, de mii de articole, de sute de parteneri, SuperBlog e un challenge, e mai mult decât un concurs de creativitate, e un mindset care te ajută, dacă vrei, să înțelegi mai bine industria de Marcomm.

Fie că vorbim de SEO, de strategii de marketing, de Social Media, fiecare concurent trebuie să vadă dincolo de enunțul unei probe.

Eu am descoperit SuperBlog în 2013 și atunci a fost prima și ultima oară când am trecut prin toate probele. An de an, chiar dacă am mai avut participări, din motive obiective, n-am putut să duc la bun sfârșit provocările. Dar, în acești 5 ani de SuperBlog si zeci de ediții, am înțeles mai multe lucruri pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

SuperBlog e despre voi, dar e și despre client în aceeași măsură

Ce vreau să spun cu asta: fiecare blogger are un stil unic, o abordare unică, o sclipire de creativitate pe care o dezvoltă. Dar SuperBlog nu e despre Coloana Infinitului sau Luceafărul. SuperBlog e, până la urmă, o competiție care să genereze ROI pentru client, fie că vorbim de click-uri, reach, awareness, engagement, totul trebuie să fie cuantificabil pentru el în diferiți parametri. Pentru client sunt niște costuri pe care vrea să și le amortizeze. E strategia lui de a deveni client SuperBlog și implicit, de a fi provocat de voi.

Celor care se simt lezați că primesc 90 de puncte în loc de 100 sau 88 de puncte în loc de 97, chiar dacă poate au respectat brieful fără eroare, le spun atât: SuperBlog NU e un concurs de creații literare.

Altfel spus, dacă un articol nu respectă parametrii SEO, dacă nu poate fi indexat de către Google din varii motive, atunci nu poate fi punctat cu nota maximă. Citiți modul în care scriu Daniel Botea sau Dana Afrăsinei [n.n. foști participanți, câștigători ai trofeelor Spring SuperBlog 2015 și respectiv SuperBlog 2017, actuali bloggeri parteneri] și o să înțelegeți. Am dat doar câteva nume, dar exemplele sunt mult mai multe.

Îmi aduc aminte de primele mele articole din 2013 și cum credeam eu că, dacă scriu mii de cuvinte, primesc 100 de puncte. Și nu a fost asa. Pentru că eu scriam din perspectiva mea, nu din perspectiva clientului, nu din perspectiva unui cititor care ajunge întâmplător pe blogul tău și vrea informații relevante despre un subiect, despre un produs, despre o experiență. Au fost probe la care am obținut 99 de puncte pentru că înțelegeam clientul și brieful dincolo de enunțul probei.

Când scrii despre produsele sau serviciile unui client, învață să îți asumi brandul respectiv, să crezi

SuperBlog are multe probe și va avea multe probe. SuperBlog are o mulțime de provocări, de la servicii de ticketing la fashion, de la barista la certificate energetice. Nu spune nimeni să folosești toate produsele, toate serviciile, dar, dacă scrii despre un client, învață să îți asumi acel client. Dacă tu nu crezi în servicii financiare, dacă îți e frică să călătorești cu avionul, dacă nu bei cafea, dar scrii despre servicii financiare, despre călătorii cu avionul, despre cafea, clientul o să simtă și la fel și cititorul.

Un exemplu personal: a fost o proba Farmec la o cremă împotriva acneei. Eu n-am avut în viața mea probleme cu asta, n-am avut prieteni, rude cu acnee, nu știam de produs, nu înțelegeam nevoia de a exista pe piață un astfel de produs. Și acest lucru s-a văzut în punctaj, în notare.

Înainte de a publica articolul pentru orice probă, folosiți toate resursele ca să înțelegeți clientul

Nu pot să oblig pe nimeni cum să scrie și când să scrie. Dar, atunci când scrii la nici o zi de la anunțarea probei și te aștepți să primești 100 de puncte, pot să îți spun „BAFTĂ!”.

Am făcut și eu, la început, greșeala să scriu, din entuziasm, primul. Din păcate, SuperBlog nu punctează extra pe cei care scriu primii, nu e maraton de creativitate. Altfel spus, lasă ideile să prindă contur, documentează-te asupra subiectului, vezi ce s-a mai scris despre acel produs, despre acel client, cine e clientul, ce produse mai are în portofoliu. E o muncă laborioasă, dar te va ajuta să înțelegi brandul și, implicit, produsele din spatele brandului, indiferent că vorbim de servicii sau alte lucruri.

Nici strategia cu porcul în Ajun nu cred că funcționează la mulți. Știu că toți avem agende încărcate. De asta eu am ales, atunci când am văzut cum stau cu timpul, să abandonez decât să livrez texte în viteză. Când scrii cu presiunea deadline-ului fără să fi încercat să înțelegi până atunci proba sau clientul, e destul de complicat să primești 100 de puncte.

Mă opresc aici, știu că nu aveți timp de citit texte ajutătoare pentru că aveți de scris Succes în competiție!