duminică, 30 august 2026

$$$

 S-a întâmplat în 30 august1940: La această dată, se semnează, la Viena, documentele „arbitrajului" germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) este luată României şi cedată Ungariei horthyste.

Dezmembrarea Transilvaniei venea după ce România abia pierduse, în iunie 1940, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei, în favoarea URSS. Toate pierderile teritoriale din 1940 s-au produs fără ca armata română să lupte pentru integritatea ţării şi fără ca România să fie, oficial, în război. România a intrat în cel de-al doilea război mondial abia în anul 1941.

Din punct de vedere riguros ştiinţific, documentul care a tranşat România, în anul 1940, se numeşte „al doilea Tratat de la Viena”. Primul Tratat de la Viena fusese cel din noiembrie 1938, prin care Ungaria lui Horthy obţinuse teritorii din componenţa Cehoslovaciei. Atât la primul, cât şi la al doilea Tratat de la Viena, Ungaria a avut câştig de cauză, întrucât a fost sprijinită de Germania lui Hitler şi de Italia lui Mussolini, iar celelalte mari puteri europene, Franţa şi Marea Britanie, erau preocupate să-şi asigure propria securitate. Presiunile asupra României, pentru a o determina să cedeze fără luptă Transilvania către Ungaria, s-au bazat pe o promisiune a Germaniei, care se angaja să „garanteze”, ulterior, frontierele României. Acceptarea Dictatului de la Viena a fost favorizată de faptul că, în anul 1940, românii erau „complet izolați și lipsiți de sprijinul material și politic al oricărei puteri străine'', aşa cum releva un studiu elaborat de Marele Stat Major al Armatei Române.

În acest context, la Viena, România a acceptat să cedeze o suprafaţă de 43.492 kilometri pătraţi şi o populație de 2.667.000 de locuitori, dintre care 50,2 la sută erau etnici români. Delegaţia României la Viena a fost formată din Mihail Manoilescu (ministru de externe) şi Valter Pop. Ei au sosit la Viena încă din 29 august, dar au semnat Tratatul la data de 30 august.

În dimineaţa aceleiaşi zile, 30 august, Consiliul de Coroană condus de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, zece contra, o abţinere), în schimbul garantării de către Germania şi Italia a noilor graniţe ale României. Pentru a se bucura de victorie, la data de 11 septembrie 1940, regentul Ungariei, Miklos Horthy, a intrat călare în oraşul Cluj, pe un cal cu potcoave din aur.

Stăpânirea maghiară asupra nord-vestului Transilvaniei s-a încheiat de facto la data de 25 octombrie 1944, zi în care armata română a eliberat ultimele două localităţi aflate sub ocupaţie maghiară, orașele Satu Mare și Carei.

Surse:

Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii — iulie–august 1940, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1991

Ion Mamina, Consilii de Coroană, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1997

https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/30/dictatul-de-la-viena-30-august-1940-documente-istorice/

http://transilvaniareporter.ro/actualitate/esential/dictatul-de-la-viena-dincolo-de-wikipedia-decizia-de-acceptare-a-arbitrajului-a-fost-salutara-altfel-dispaream-de-pe-harta/

https://romanialibera.ro/special/documentare/dictatul-de-la-viena--acum-75-de-ani--romania-a-pierdut-nord-vestul-transilvaniei--cum-s-a-facut-ungaria- mare-391062

&&&

 S-a întâmplat în 30 august1950: În această zi, a murit Alexandru Lapedatu, istoric și om politic român, membru al Academiei Române (n. 1876).  Născut în Transilvania, cu studii începute în capitala Moldovei şi finalizate apoi la Bucureşti, Alexandru Lapedatu, s-a remarcat în perioada interbelică ca unul dintre istoricii reprezentativi ai României. Studiile sale ce se disting prin forma literară îngrijită şi prin documentaţia vastă şi de multe ori inedită, au contribuit decisiv  la orientarea şi conturarea istoriografiei României reîntregite. 

Alexandru I. Lapedatu (născut la 14 septembrie 1876 în Cernatul Săcelelor  şi decedat la. 30 august 1950 la închisoarea Sighet) a fost Ministrul Cultelor și Artelor în șase guverne și Ministru de Stat al României în patru guverne, președinte al Senatului României, membru şi preşedinte al  Academiei Române, precum şi secretarul său general. A fost fiul lui Ioan Alexandru Lapedatu, doctor al Universității din Bruxelles, poet, prozator și jurnalist român transilvănean și profesor de limbi clasice la Gimnaziul Superior Greco-ortodox Român din Brașov. Alexandru I. Lapedatu a avut un frate geamăn, Ion I. Lapedatu, economist, politician și Guvernator al Băncii Naționale a României. Gemenii au rămas orfani de tată la vârsta de un an și jumătate, mama lor a primit un modest ajutor social de la municipalitatea Brașov și a fost sprijinită de familie

Alexandru I. Lapedatu s-a înscris la școala primară din Săcele în 1883; apoi la Brașov și din 1888 la Iași, unde mama lui se recăsătorise după moartea tatălui. A obținut diploma de bacalaureat la Colegiul Central din Iași. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, absolvind în 1904 și obținând licența în geografie și istorie în 1910 cu calificativul „magna cum laude”. Și-a finanțat studiile dând meditații și exersând diferite funcții la ziarul „România Jună” (1899) sau profesor de limba română la Colegiul Francez și la Colegiul Lolliot (1901-1903). 

Alexandru I. Lapedatu a început să publice studii de istorie națională încă din facultate, obținând premiul Fundației Universitare Carol I pentru lucrările asupra domnitorilor Radu cel Frumos și Vlad-Vodă Călugărul, fiind laureatul Universății și câștigătorul importantului premiu  „Hillel” pentru lucrarea „Istoria breslelor la români”. La absolvirea facultății, Alexandru I. Lapedatu a fost chemat ca funcționar la Biblioteca Academiei Române (secția manuscriselor) unde a lucrat între 1903 și 1908. In 1904 a fost desemnat ca secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice, devenind membru pe 12 august 1919 și președinte al secțiunii pentru Transilvania (1921 – 1941). 

El a fost ales Președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice pe 15 octombrie 1941, exersând această funcție până la dizolvarea Comisiunii de către regimul comunist în 1948. Alexandru I. Lapedatu a fost activ în numeroase comisii și asociații.  A fost numit secretar al Comisiei Istorice Române în 1909 și a devenit membru între 1911-1919, fiind re-confirmat prin decretul regal din 1924.

A fost secretarul Comitetului Asociației „Steaua” înființată de Spiru Haret. A fost ales în asociația „Arta Românească” în 1909; a fost membru activ al Societății Regale Române de Geografie (1915); a fost ales membru onorific al Societății Numismatice Române (1920), a asigurat președinția Comisiunii pentru reforma organizării muzeelor din Transilvania (1921) și a Comisiunii instituite pentru organizarea arhivelor din Transilvania; a fost numit membru al Comisiunii pentru naționalizarea numelor de localități din Transilvania, Banat și părțile ungurești și al Comisiunii pentru verificarea lucrărilor de valoare a bunurilor publice ale fostei monarhii austro-ungare (1922) etc. 

În 1919, atunci când Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria a înființat la Cluj prima universitate românească din Ardeal, el a fost numit pe 23 august 1919 profesor de istoria veche a românilor, fiind confirmat prin decret regal pe 28 ianuarie 1920 şi a exersat această funcție până în 1938. A fost ales decan (1921-1922) și vice-decan (1922-1923) al Facultății de Litere și Filosofie și a fost co-fondator, împreună cu colegul său Ioan Lupaș, al Institutului Național de Istorie din Cluj, azi Institutul de Istorie „Gheorghe Barițiu" al Academiei Române. El a fost co-directorul insitutului (1920-1938), apoi directorul său onorific (1943-1945). Alexandru I. Lapedatu a fost director general al Arhivelor Statului Român (30 martie 1923 - 24 martie 1924). 

În 1910 a fost ales membru correspondent iar în 1918 membru activ al Academiei Române,Secția Istorică. A fost ales vicepreședinte (1934-1935, 1938-1939), apoi președinte al Academiei Române (3 iunie 1935-31 mai 1938), iar la sfârșitul mandatului a fost ales Secretar General (30 mai 1939-12 august 1948). Alexandru I. Lapedatu a fost unul din cei 113 membri ai Academiei Române epurați  prin Decretul Nr. 76 din 8 iunie 1948 al regimului comunist. Adunarea Generală a Academiei Române l-a repus în drepturi pe 3 iunie 1990. În 1917, armatele Triplei Alianțe au ocupat Bucureștiul și au început să avanseze către Iași. Guvernul României, refugiat la Iași, a decis să evacueze Tezaurul de Stat în Rusia. 

Evacuarea a avut loc în două etape. Alexandru I. Lapedatu a fost delegat să acompanieze al doilea transport care includea și bunuri culturale. El a plecat de la Iași către Moscova pe 28 iulie 1917, unde a rămas până pe 19 decembrie 1917, asistând la luarea în stăpânire a orașului de către revoluția bolșevică. Alexandru I. Lapedatu a fost numit membru al delegației române la Conferința de pace de la Paris (1919), participând la negocieri în trei rânduri: decembrie 1918 - iunie 1919, întorcându-se în țară după ce asistase la ceremonia semnării Tratatului de la Versailles; din nou în iulie – august 1919 luând parte la faza incipientă a negocierilor privind Basarabia; și în fine decembrie 1919 - martie 1920, contribuind la negocierile cu Ungaria concluzionate prin Tratatul de la Trianon. 

Alexandru I. Lapedatu a participat încă din anii de liceu la mișcările de protest ale românilor contra opresiunii naționale, cum ar fi demonstrațiile de solidaritate cu memorandiștii care au avut loc la Iași. În timpul studiilor universitare, el a devenit un mebru activ al Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor. La începutul războiului mondial a fost numit, la București, secretarul Comitetului de ajutorare a refugiaților din Transilvania, Banat și Bucovina (1914-1916). În ianuarie 1918, la Odesa, el a fost cofondator al Comitetului național al românilor emigrați din Austro-Ungaria, care apoi l-a ales președinte, s-a mutat la Iasi și a devenit o platformă politică aducând contribuții substanțiale în prepararea României pentru viitoarele negocieri de pace la încheierea primului război mondial. În 1920, Alexandru I. Lapedatu a fost numit membru al Comisiei de Încoronare însărcinată cu organizarea festivităților care l-au consacrat pe Ferdinand I ca rege al tuturor românilor, încheind formal procesul politic al Marii Uniri. În 1927, la moartea regelui Ferdinand I, el a fost membru în delegația Senatului la stabilirea Regenței, acompaniind-o la depunerea jurământului în fața camerelor reunite ale Parlamentului. A devenit membru al Partidului Național Liberal în 1920, fiind ales membru al Comitetului Central și al Delegației Permanente. Ca profesor al noii universități de la Cluj, Alexandru I. Lapedatu a fost primul Senator ales să o reprezinte în Senatul României (1919-1920). 

În 1936, el a devenit senator de drept și a fost ales Președinte al Senatului României între 16 noiembrie 1936 - 20 martie 1937. După demiterea regimului absolutist, el a fost ales în Camera Deputaților pentru ultima data, obținând unul din rarisimele mandate care nu au revenit comuniștilor și aliaților lor în alegerile puternic distorsionate sub presiunea sovietică (1946 -1947). Alexandru I. Lapedatu a fost Ministru al Artelor și Cultelor în șase guverne; pe 9 iunie 1936, fiind Ministru de Stat, el a preluat și responsibilitatea pentru Departamentul Cultelor și Artelor ca și pentru Sub-secretariatul minorităților de sub egida Președinției Consiliului de Mininștri, iar între 4-6 iunie 1927, el a fost, în plus față de mandatul său, Ministru ad-interim al Muncii, Cooperării și Asigurărilor Sociale. 

A fost Ministru de Stat în patru guverne. Ca Ministru de Stat pentru Ardeal în guvernul I.G. Duca, el a fost unul din cosemnatarii Jurnalului Consiliului de Miniștri din 9 decembrie 1927 care a scos în afara legii grupul fascist „Garda de Fier”. După  23 august 1944, Alexandru I. Lapedatu a preluat inițiațiva pentru Partidul National Liberal - Brătianu în Transilvania  Alexandru I. Lapedatu a format în câteva circumscripții din Transilvania un cartel electoral cu Partidul Țărănesc, obținând o modestă și efemeră victorie electorală în alegerile din 19 noiembrie 1946, în care, în ciuda intensei presiuni și falsificării buletinelor de vot de Blocul Partidelor Democrate dominat de comuniști, doi candidați liberali au fost declarați aleși: Alexandru I. Lapedatu la Cluj și Vasile Netea la Satu Mare. El recunoaște însă repede că represiunea comunistă se va impune inevitabil, dar își păstrează speranța: în denunțul înregistrat la Securitate pe 30 septembrie 1949 se raportează că Alexandru I. Lapedatu „crede în viitorul neamului și în capitularea Rusiei și a comunismului”.

Alexandru I. Lapedatu s-a angajat în lupta politică pentru unitatea națională a românilor încă din 1918, ca președinte al Comitetului national al românilor refugiați din Austro-Ungaria format la Odesa pe 21 ianuarie 1918, apoi mutat la Iași. Comitetul s-a angajat în lupta pentru unitatea politică a tuturor românilor intenționând și să-I reprezinte în Asociația Naționalităților stabilită de Thomas G. Masaryk la Kiev. Ca președinte al acestui Comitet, Alexandru I. Lapedatu a intrat în contact cu personalitățile politice de frunte ale României și, mulțumită sprijinului ambasadorului Franței, Contele de Saint-Aulaire, cu reprezentanții Triplei Antente.

Pe 6 / 19 octombrie, Comitetul a emis o Declarație contestând manifestul Împăratului Carol I al Austriei care proclama federalizarea imperiului; declarația, distribuită tuturor actorilor vieții politice din Iași, inclusiv regelui Ferdinand I, cerea unirea cu România a tuturor teritoriilor locuite de români. Martor al instalării Misiunii Germane la Iași ca o consecință a Tratatului de la București (1918), Alexandru I. Lapedatu a publicat articolul „Chestiunea transilvană” în „Neamul Românesc” afirmând că problema românilor își va găsi soluția când problema tuturor naționalităților ca fi luată în considerare la tratativele de pace la sfârșitul războiului care va avea loc în viitorul apropiat. 

În scrisoarea sa din 28 iunie 1918 adresată lui Ion I.C. Brătianu, președintele Partidului Național Liberal, Alexandru I. Lapedatu subliniază nevoia urgentă a unui document concis conținâmd poziția pe care trebuie să o adopte România în evoluțiile politice din viitorul apropiat cu privire la 1) situația geografică, etnică, socială, culturală și politică a românilor din Austro-Ungaria;  2) evoluția relațiilor între români și unguri; 3) de-naționalizarea practicată în Transilvania și Bucovina;  ca și 4) necesitatea dezmembrării monarchiei austro-ungare ca premiză necesară pentru reconstrucția postbelică a unor state naționale. Recunoscându-i-se competența în materie, Alexandru I. Lapedatu a fost numit între 1919 și 1922 ca expert în delegația română la Conferința de pace de la Paris (1918); documentele pe care le-a redactat au fost supuse Conferinței și au fost utilizate de delegația română ca bază pentru negocieri. 

Alexandru I. Lapedatu a desfăşurat activități culturale în diferite asociații și fundații, cum ar fi  Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA)] care l-a proclamat membru de onoare în 1924) și l-a ales membru activ în secția demografică și etnopolitică. Alexandru I. Lapedatu a avut convingerea că promovarea dezvoltării culturale este o misiune esențială a Statului și a națiunii și a propus și implementat măsuri culturale pentru prestigiul tuturor orașelor din țară și pentru prestigiul cultural și artistic al României întregite. Alexandru I. Lapedatu a formulat principiile conservării și restaurării monumetelor încă din 1911. Sub președinția sa, Secția pentru Transilvania a Comisiunii Monumentelor Istorice a executat între 1929-1948 peste 240 de proiecte de conservare și restaurare a patrimoniului românesc. Ca Ministru al Cultelor și Artelor pentru aproape șapte ani, el a condus o intensă activitate în numeroase domenii deosebit de importante. 

În 1950, regimul comunist a anulat pensia lui Alexandru I. Lapedatu, lăsându-l fără nici un venit. El a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 în grupul „demnitarilor”. A murit pe 30 august 19,50 în închisoarea din Sighetu Marmatiei și a fost îngropat în groapa comună fără vreun semn pe mormânt. Cenotaful său se află în cimitirul „Groaveri" din Brașov. Alexandru I. Lapedatu s-a căsătorit cu Victoria Pană (1878-1965) pe 1 iunie 1911; pentru ea era a doua căsătorie și avea doi copii din prima căsătorie, pe Mircea și Maria Lipăneanu. Ei au avut o fiică, Ana Victoria, zisă Mica (1914-1999). 

Alexandru I. Lapedatu a avut o viaţă cât pentru trei generaţii. Păcat că ne aducem aminte destul de rar de oamenii ce au făurit istoria!

Surse:

https://www.e-cultura.info/alexandru-lapedatu/

https://www.bcucluj.ro/bibliorev/arhiva/nr20/carte3.html

http://mcubrasov.ro/expozitii-temorare/item/40-bra%C5%9Foveni-din-elita-rom%C3%A2neasc%C4%83-%E2%80%93-fra%C5%A3ii-ion-%C5%9Fi-alexandru-lapedatu-la-140-de-ani-de-la-na%C5%9Ftere

https://romaniabreakingnews.ro/alexandru-lapedatu-omul-care-a-insotit-tezaurul-romaniei-la-moscova/

http://www.memorialsighet .ro/alexandru-lapedatu/

$$$

 S-a întâmplat în 30 august 2003: În această zi, a murit Charles Bronson, îndrăgit actor al filmelor de acţiune („Cei şapte magnifici", „Justiţiarul"). Charles Dennis Buchinsky (n. 3 noiembrie 1921), cunoscut sub numele Charles Bronson, a fost un actor american, celebru pentru rolurile sale de „dur". În majoritatea filmelor sale a interpretat roluri de detectiv de poliţie, pistolar în Vestul sălbatic, răzbunător, boxer sau asasin al Mafiei.

Bronson s-a născut într-un cartier sărac de mineri din localitatea Johnstown, statul Pennsylvania. Tatăl său a fost un emigrant lituanian de origine tătară, iar mama era de origine lituaniano-americană.  Împreună au avut 15 copii.Tatăl său a murit când Bronson avea doar zece ani, așa că a fost nevoit să muncească în minele de cărbuni alături de frații săi mai mari, până la începerea stagiului militar. Plata era un dolar pentru fiecare tonă de cărbune. Familia sa era atât de săracă încât la un moment dat a fost nevoit să poarte rochia surorii sale la școală, pentru că nu avea alte haine. În 1943, Bronson a intrat în Forțele Aeriene ale SUA și a servit pe frontul din Oceanul Pacific ca mitralior la bordul unui bombardier B-29 Superfortress. Datorită originii sale tătare, multă lume a crezut că Bronson este mexican sau metis. Așadar, datorită acestui aspect, el a întruchipat în mod credibil pe ecran mexicani sau indieni americani.

După terminarea războiului, Bronson a decis să devină actor, nu de amorul artei, ci pentru că a fost impresionat de sumele de bani care se câștigau în domeniu. Bronson a fost coleg de cameră cu Jack Klugman, alt actor în devenire. Klugman a declarat mai târziu că Bronson era expert la călcatul hainelor.

Charles și-a schimbat numele de familie în „Bronson" în timpul „vânătorii de comuniști" a comisiei condusă de senatorul Joseph McCarthy, deoarece persoanele cu nume slavic erau considerate suspecte. Numele a fost inspirat de intrarea Bronson Gate de la sediul Studiourilor Paramount. Una din primele sale acreditări sub noul nume a fost filmul de groază „House of wax" (Muzeul figurilor de ceară) din 1953, alături de Vincent Price.

Bronson a apărut și la televiziune în anii 1950 și 1960, în mai multe seriale populare. Începând din 1958 și până în 1960, Bronson a avut rolul principal în serialul polițist Man With A Camera (Fotograful), difuzat de canalul american ABC. Bronson a interpretat personajul „Mike Kovac”, fost reporter de război, fotograf în New York City. Tot la ABC, Bronson a câștigat noi fani în 1963 în rolul Linc din serialul western The Travels of Jaimie McPheeters, în care a apărut și Kurt Russell.

Deși și-a început cariera în Statele Unite, Bronson a devenit inițial celebru prin câteva filme europene. Ca urmare a acestei popularități a obținut un premiu Globul de Aur în 1971 pentru „Cel mai popular actor din lume". În același an, Bronson și-a pus întrebarea dacă era „prea masculin" pentru a se consacra în Statele Unite.Între cele mai populare filme ale lui Bronson se numără Marea evadare (The Great Escape, 1963), în care a interpretat rolul Danny Velinski, un prizonier de război poreclit „regele tunelelor", și O duzină de mizerabili (The Dirty Dozen, 1967), în care a avut rolul unui soldat condamnat la moarte care este trimis într-o misiune de sacrificiu în timpul celui de-al doilea război mondial.

În filmele western Cei șapte magnifici (The Magnificent Seven, 1960) și Undeva, cândva în vest (Once Upon a Time in the West, 1968, regia Sergio Leone), a interpretat roluri de pistolari eroici, luând apărarea celor slabi. Sergio Leone s-a referit la el ca fiind „cel mai mare actor cu care am lucrat vreodată" - asta venind de la un regizor care a lucrat cu legende ale ecranului precum Henry Fonda, Clint Eastwood, Rod Steiger și James Coburn. Leone a dorit ca Bronson să fie în rolul principal al celor trei filme care au devenit cunoscute drept trilogia Omul fără nume (Man with No Name), dar Bronson l-a refuzat de fiecare dată. În filmul Vremuri dure (Hard Times, 1975), a avut rolul unui bătăuș de stradă care-și câștiga existența din meciuri ilegale de box în Louisiana.

Altă serie populară de filme este Dorința de a ucide (Death Wish), titlu sub care au apărut patru filme în care a interpretat același personaj, Paul Kersey, un arhitect de succes din New York, a cărui soție (rol interpretat de Hope Lange) este ucisă și fiica violată. Kersey devine un răzbunător care bântuie străzile din cartiere rău famate în timpul nopții, un rol extrem de controversat, al cărui execuții au fost aplaudate și aclamate de audiențele sătule de crimă. După ce în anul 1984 un pasager de metrou din New York, Bernhard Goetz, inspirat de filmele din seria Death Wish, a împușcat mortal trei tineri care au încercat să-l jefuiască, Bronson a recomandat publicului să nu imite personajul din film.

În anii 1980, Bronson a apărut în numeroase filme produse de case de film mai mici, în special Cannon Films. Filme ultra-violente ca The Evil That Men Do și 10 minute până la miezul nopții (10 To Midnight) au fost atacate de critici dar i-au oferit lui Bronson cecuri bune de-a lungul deceniului. Ultimul rol principal al lui Bronson pe marele ecran a fost în 1989 în Kinjite: subiecte interzise (Kinjite: Forbidden Subjects), o dramă violentă în care un polițist dur anchetează un cerc de prostituție de minori, condus de un criminal sadic.

Bronson a fost căsătorit cu actrița britanică Jill Ireland din anul 1968 până la decesul acesteia la vârsta de 54 de ani în 1990 de cancer la piept. Ea a fost a doua sa soție. S-au cunoscut în timp ce ea era încă soția actorului britanic David McCallum. În acel moment, Bronson (care juca în filmul „Marea evadare" împreună cu McCallum) i-a spus lui McCallum: „Am să mă însor cu nevastă-ta" (I'm going to marry your wife). Doi ani mai târziu, Bronson s-a căsătorit într-adevăr cu Jill, și au trăit fericiți împreună până la decesul ei în 1990.

La data de 30 august 2003, Bronson a murit de pneumonie, fiind internat la spitalul Cedars-Sinai Medical Center suferind de boala Alzheimer, la vârsta de 81 ani. Sănătatea sa s-a deteriorat în urma unei operații de transplant de șold în august 1998. La data decesului, trăiau soția sa Kim, trei copii, doi copii adoptivi și doi nepoți. Unul din copiii săi adoptivi, Jason McCallum Bronson, a decedat în 1985 ca urmare a unei supradoze de droguri.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/charles-bronson-2469/

https://www.imdb.com/name/nm0000314/

https://www.imdb.com/name/nm0000314/bio

https://www.britannica.com/biography/Charles-Bronson

https://www.biography.com/actor /charles-bronson

$$$

 S-a întâmplat în 30 august…

- 1265: Prima menţiune documentară a Hunedoarei, sub numele de Hungnod, conform registrului de dijme papale.

- 1483: A murit regele Ludovic al XI-lea al Franţei (n. 1423) Ludovic al XI-lea al Franţei (în franceză Louis XI, supranumit „le Prudent” (cel Prudent); n. 3 iulie 1423) a fost rege al Franţei, al şaselea din familia Valois din Dinastia Capeţienilor.A continuat strădaniile tatălui sau, aducând ţării unitate şi stabilitate după devastările Războiului de 100 de Ani. A domnit între anii 1461 - 1483 cu o autoritate şi cu o abilitate duse uneori până la un cinism extrem, fiind poreclit şi „cel Şiret” (Le Rusé) şi „Păianjenul universal” (l'Universelle araigne).Ludovic al XI-lea a semnat în 1482 tratatul de la Arras cu Maximilian I de Habsburg prin care i-au fost cedate ducatul Burgundiei si Picardia. A fost cel dintâi rege care a luat pe faţă apărarea păturilor sociale inferioare în faţa marilor feudali şi chiar împotriva Inchiziţiei, şi de aceea ţăranii valdezi din Valpute, în Dauphiné, l-au cinstit dând văii lor numele de Vallouise. Ludovic al XI-lea a suprimat puterile excesive ale baronilor francezi aşa cum erau reprezentate de Casa de Armagnac. A întărit monarhia, a semnat pacea cu Anglia, a deschis calea dezvoltării economice după un veac de războaie şi ocupaţie.

-1535: S-a încheiat înălţarea Bisericii Sf. Dumitru din Suceava (începută la 10.VIII.1534), ctitorie a domnitorului Moldovei Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546)

- 1748: S-a născut Jacques-Louis David, pictor francez. Jacques-Louis David (d. 29 decembrie 1825) a fost unul dintre cei mai influenţi pictori francezi ai stilului neoclasic. În anul 1779, David vizitează Napoli şi ruinele de la Pompei. Această călătorie va avea un rol decisiv pentru viitoarea sa dezvoltare artistică, devenind adeptul neoclasicismului. Se ocupă, de asemenea, de înfiinţarea acelei instituţii la care visase şi Diderot –Muzeul Naţional, reprezentând embrionul Louvre-ului de astăzi. După ce va fi încoronat împărat, Napoleon îi va încredinţa funcţia de artist oficial al regimului.În anul 1803, îl decorează cu „Legiunea de Onoare", în decembrie 1804, îl numeşte primul pictor al curţii imperiale.

- 1751: A murit Christopher Polhem, inventator suedez. Christopher Polhem (n. 18 decembrie 1661) s-a specializat în domeniul noilor scule de minerit, pentru producerea cărora a realizat si o fabrică.

- 1797: S-a născut scriitoarea britanică Mary Shelley, soţia poetului Percy Shelley (m. 1851) 

- 1811: S-a născut Théophile Gautier, Théophile Gautier (n.Tarbes – d.23 octombrie 1872, Neuilly-sur-Seine) a fost un scriitor francez, la început reprezentant al romantismului, popular prin romanul istoric Le Capitaine Fracasse (1863), devenind apoi unul din teoreticienii „artei pentru artă" şi unul din maeştrii Şcolii parnassiene.

- 1840: Prima menţiune referitoare la teatrul din Brăila a apărut în contextul susţinerii unei reprezentaţii teatrale prilejuită de ziua domnitorului Alexandru Ghica; se pare că evenimentul s-a desfăşurat în sala „Caiafa”, în casa lui G. Economu, situată pe strada Teatrului, denumire pe care strada o poartă şi astăzi 

- 1848: S-a născut Gheorghe Bengescu, diplomat si publicist român, membru al Academiei Române. Gheorghe Bengescu (n. 30 august/13 septembrie 1848, Craiova - d. 23 august 1921, Paris) a fost un diplomat, istoric şi publicist de limbă română si franceză, membru titular al Academiei Române. S-a semnat uneori cu George Bengescu sau Georges Bengesco. A publicat studii sau cărti pe diverse teme istorice sau politice.

- 1852: S-a născut Jacobus Henricus van't Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1911).Părintele fondator al stereochimiei, domeniu al chimiei care studiază structurile spaţiale şi repartizarea moleculelor şi atomilor din diferitele elemente chimice.

- 1856: A murit John Ross, cercetător polar englez. Sir John Ross (n. 24 iunie 1777 în Balsarroch, Wigtownshire, Scoţia; d. Londra) a fost un contraamiral şi cercetător polar englez. El a descoperit în anul 1818 regiunea Thule din Groenlanda, iar între anii 1829 - 1833, împreună cu nepotul său James Clark Ross, a explorat arhipeleagul canadian, unde descoperă peninsula Boothia şi insula King William; el va ajunge până la punctul magnetic de la Polul Nord. 

- 1871: S-a născut Ernest Rutherford (n. Nelson, Noua Zeelandă — d. 19 octombrie 1937), fizician si  chimist britanic, originar din Noua Zeelandă, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1908 pentru lucrările sale despre structura atomului.Este considerat „părintele" fizicii nucleare. (d. 1937)

- 1877, 30.VIII / 11.IX: A treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii din Războiul de independenţă; trupele române ocupă puternica redută Griviţa-1; au căzut în luptă maiorul Gheorghe Şonţu (1851-1877), căpitanul Valter Mărăcineanu (1840-1877) şi aproape 800 de soldaţi.

- 1881: Inginerul francez Clement Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo în Franţa

- 1883: S-a născut Theo van Doesburg, pictor şi teoretician de artă olandez (m.7.III.1931) 

- 1884: S-a născut Theodor Svedberg, chimist şi fizician suedez; a construit prima ultracentrifugă (1922); contribuţii la studiul suspensiilor şi al soluţiilor coloidale; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1926 (m. 1971)

- 1891: A murit Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist și matematician român. Emanoil Bacaloglu (n. 11 aprilie 1830, Bucureşti) a fost un fizician, chimist şi matematician român, de origine bulgară. A studiat la Leipzig şi Paris. A fost profesor de fizică la Universitatea Bucureşti şi membru al Academiei Române din 1879. A participat la Revoluţia de la 1848. Este creditat cu primele lucrări ştiinţifice româneşti de matematică, fizică şi chimie, contribuind astfel la crearea terminologiei în limba română pentru aceste domenii. Este şi unul dintre principalii iniţiatori ai „Societăţii de ştiinţe fizice”, înfiinţată în 1890.

- 1897: S-a născut Aurel Petrescu, regizor şi operator, pionier al filmului de animaţie românesc (m. 1948) 

- 1901: S-a născut pictorul Dimitrie Ştiubei, stabilit în Germania, din 1976 (m. 1985)  

- 1910: S-a născut istoricul literar Augustin Z. N. Pop; în paralel cu contribuţiile la lămurirea unor probleme ale culturii şi literaturii vechi, şi-a consacrat eforturile în direcţia elucidării problemelor biografiei eminesciene (m. 1988) Studiază la Bucureşti unde în 1931 absolvă cu scucces Facultatea de Litere şi Filosofie. Profesează până în 1953 în sistemul preuniversitar, iar din 1955 devine angajat pentru 4 ani cercetător principal la Biblioteca Academiei Române. Continuă cariera universitară, ajungând profesor şi îndeplinind, la Institutul Pedagogic din Piteşti, funcţia de decan al Facultăţii de Filologie (1966-1968) şi ulterior pe aceea de rector (1968-1971). Îşi susţine în 1968 teza de doctorat la Universitatea din Cluj, iar în 1970 primeşte şi titlul de doctor docent.

Opera

Neamul mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei, Bucureşti, 1938;

Contribuţii eminesciene, I-II, Bucureşti, 1938-1940;

Biografia mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei, Bucureşti, 1940;

Glosări la opera mitropolitului Dosoftei, Cernăuţi, 1943;

G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1956;

Catalogul corespondenţei lui Mihail Kogălniceanu, Bucureşti, 1960;

Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Bucureşti, 1962;

Contribuţii la biografia lui Bălcescu, Bucureşti, 1963;

Din istoria culturii argeşene, Piteşti, 1965;

Mărturii.Eminescu - Veronica Micle, Bucureşti, 1967;

Liviu Rebreanu, Bucureşti, 1967;

Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Bucureşti, 1969;

Scriitorii argeşeni şi copiii, Piteşti, 1970;

Întregiri la biografia lui I. Eliade Rădulescu, Bucureşti, 1972;

Ovid Densusianu. Fişier, Deva, 1973;

Pe urmele lui Mihai Eminescu..., Bucureşti, 1978;

Pe urmele lui Mihail Kogălniceanu..., Bucureşti, 1979;

Pe urmele Veronicăi Micle..., Bucureşti, 1981;

Întregiri documentare la biografia lui Eminescu, Bucureşti, 1983;

Mărturia documentelor de la vechile tiparniţe româneşti la Nicolae Labiş, Bucureşti, 1985;

Caleidoscop eminescian, Bucureşti,1987.

- 1912: S-a născut Edward Mills Purcell, fizician american.Edward Mills Purcell (n. Taylorville, Illinois, SUA - d. 7 martie 1997, Cambridge, Massachusetts, SUA) a fost un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1952 pentru descoperirea rezonanţei magnetice nucleare în solide şi lichide, simultan cu Felix Bloch, cu care a împărţit premiul.

- 1913: S-a născut Vlad Voiculescu, medic român, membru al Academiei Române (d. 2001).Născut în 1913 la Târgu Jiu, Vlad Voiculescu a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi apoi - reprezentant al Şcolii Române de Neurologie a lui Gheorghe Marinescu - a urcat toate treptele ierarhiei universitare devenind, în 1967, profesor la Clinica de Neurologie a Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti.În paralel cu activitatea universitară a desfăşurat o bogată activitate de cercetare la Institutul de Neurologie al Academiei Române, al cărui director a devenit în 1978, abordând teme interdisciplinare în domeniul epilepsiei, bolilor vasculare cerebrale, în studiul etiopatogeniei şi diagnosticului hemoragiilor cerebrale, în bolile neuromusculare, precum şi în problemele de bază ale neurofiziologiei. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în peste 170 de lucrări, studii şi articole, apărute în ţară şi străinătate.A fost ales membru titular al Academiei Române în anul 1991.Ca recunoaştere a valorii ştiinţifice a contribuţiilor sale, Vlad Voiculescu a fost ales membru în Royal Society of Medicine (Londra), Société Française de Neurologie, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.

 - 1914: Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa „Soţul ideal", de Oscar Wilde.

- 1916: Germania a declarat război României 

- 1925: La Hollywood, Charlie Chaplin şi-a prezentat/lansat filmul Goana după aur

- 1927: S-a născut chimistul Victor-Emanuel Sahini; intensă activitate ştiinţifică în domeniile chimiei fizice, spectroscopiei moleculare, chimiei cuantice; membru titular al Academiei Române din 1990 

- 1928: A murit Wilhelm Wien, fizician german, laureat al Premiului Nobel. Wilhelm Carl Werner Otto Fritz Franz Wien (n. 13 ianuarie 1864 în Fischhausen, pe atunci în Prusia Orientală, acum Primorsk în Rusia, - d. München) a fost un fizician german care a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1911 pentru „descoperirea şi formularea legilor radiaţiei căldurii" (Legii lui Wien). 

- 1928: A murit pictorul german Franz von Stuck (n. 1863)

- 1933: A fost înfiinţtată compania aeriană Air France 

- 1935: A murit scriitorul francez Henri Barbusse (n. 1873) 

- 1936: S-a născut prozatorul Dumitru Matală 

- 1940: A murit Sir Joseph John Thomson, fizician englez. Joseph John Thomson (n. 18 decembrie 1856) a fost un fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1906, ca apreciere pentru meritele deosebite ale investigaţiilor sale teoretice şi experimentale asupra conducţiei electrice în gaze.

- 1940: Se semnează, la Viena, documentele „arbitrajului" germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) este luată României şi cedată Ungariei horthyste.

- 1941: S-a născut bas-baritonul George Emil Crăsnaru, stabilit în Germania

- 1942: S-a născut Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (m. 1994) 

 - 1944: România a rupt relatiile diplomatice cu Ungaria horthystă

- 1948: A fost creată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea)

-1950: A murit Alexandru Lapedatu, istoric si om politic român, membru al Academiei Române (n. 1876).Urmează studiile secundare la Braşov şi Iaşi, iar cele universitare la Bucureşti.Devine cercetător la Biblioteca Academiei Române (1903-1908).Este ales secretar al Comisiei Monumentelor Istorice (1904-1919) şi al Comisiei Istorice a României (1911-1919).A fost expert în delegaţia română la Conferinţa de pace de la Paris (1918-1920). Profesor de istoria veche a României la Universitatea din Cluj (1919-1938). Fondator şi codirector, alături de Ioan Lupaş, al Institutului de Istorie Naţională din Cluj (1920-1938). A fost om politic, senator, ministru şi preşedinte al Senatului României. S-a stins din viaţă în temniţa comunistă de la Sighet. S-a ocupat îndeosebi de istoria evului mediu, scriind studii asupra monumentelor feudale româneşti şi monografii consacrate unor domni ai ţărilor române (Radu cel Frumos, Mihnea cel Rău). 

- 1952: Inventatorul american Buckminster Fuller si-a prezentat inventia denumită dom geodezic.Un dom geodezic este o structură aproape sferică, asemănătoare unui solid multifatetat, ale cărui elemente sunt reprezentate de o retea de diferite poligoane care aproximează suprafata unei sfere. Reteaua se intersectează în numeroase puncte care sunt, în esentă, pentagoane regulate, formate din triunghiuri echilaterale plane sau curbilinii, care sunt aproape tangente la suprafata sferei circumscrise sau la cea a celei înscrise.Aceste puncte preiau greutatea ansamblului redistribuind-o omogen întregii structuri. Când structura este foarte aproape de a constitui o sferă, domul geodezic devine o sferă geodezică.

- 1963: A devenit operaţional „telefonul roşu" între Moscova şi Washington; Uniunea Sovietică şi Statele Unite au decis, la 20 iunie acelaşi an, stabilirea unei linii directe de comunicaţii între Kremlin şi Casa Albă, pentru a preveni riscurile declanşării accidentale a unui război nuclear (nevoia unei astfel de linii directe a apărut în urma „crizei rachetelor din Cuba", din octombrie 1962, când cele două super-puteri ale „războiului rece" au fost la un pas de a declanşa un război nuclear)  

- 1964: A murit Scarlat Lambrino, istoric român, membru al Academiei Române.Scarlat Lambrino (n. 16 august 1891, Bucureşti - d.Lisabona) a fost un istoric român, membru corespondent al Academiei Române (din 1934).S-a format la Sorbona ca istoric şi epigrafist şi şi-a luat doctoratul în anul 1927. Între anii 1923 şi 1925 s-a aflat printre membrii Şcolii Române din Franţa de la Fontenay-aux-Roses. A urmat o activitate rodnică de aproape 20 de ani desfăşurată la Universitatea din Bucureşti. A fost şef de săpături pe şantierul arheologic de la Histria (1928-1940) iar în perioada 1 august 1938 - 20 iulie 1940 a fost şi director al Muzeului Naţional de Arheologie, înainte de a fi numit director al Accademia di Romania din Roma (1941-1947).În 1947, autorităţile comuniste de la Bucureşti au închis Accademia di Romania. La solicitarea Universităţii din Lisabona, profesorul Scarlat Lambrino, a plecat la catedra de epigrafie de acolo, unde şi-a continuat şi încheiat cariera.

 - 1965: S-a născut, la Oradea, A.G. Weinberger, compozitor şi solist vocal, promotor al blues-ului american în România, chitarist, producător şi realizator de emisiuni radio şi de televiziune 

- 1972: S-a născut Cameron Diaz, actriţă americană

- 1974: A fost realizat calculatorul pe bază de laser Coral

- 1974: A fost inaugurat, la Bucureşti, Centrul demografic ONU - România.

-1981: Preşedintele Iranului, Mohammad Ali Rajai, şi prim-ministrul Mohammad Javad au fost ucişi într-un atac cu bombe efectuat asupra clădirii Guvernului

- 1982: S-a născut Alina Alexandru Dumitru, judoka româncă, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008 (n. Ploiesti)

- 1983: Primul zbor al navetei Challenger

- 1989: A murit economistul Costin Murgescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, publicând lucrări în domeniul gândirii economice româneşti şi universale şi al economiei politice; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1919) 

- 1991: Atletul american Mike Powell a reusit să depăsească recordul mondial la săritura în lungime, record stabilit în 1968 de Bob Beamon

- 1992: A murit (la Wernack, Germania) Mihai Berindei, trompetist, saxofonist, conducător de formaţii de jazz şi critic muzical (n. 1907) 

- 1992: A murit regizorul de film documentar Gheorghe Horvat (n. 1934) 

- 2003: A murit Charles Bronson, îndragit actor al filmelor de acţiune („Cei şapte magnifici", „Justiţiarul") -Charles Dennis Buchinsky (n. 3 noiembrie 1921; d. 30 august 2003), cunoscut sub numele Charles Bronson, a fost un actor american, celebru pentru rolurile sale de „dur". În majoritatea filmelor sale a interpretat roluri de detectiv de poliţie, pistolar în Vestul sălbatic, răzbunător, boxer sau asasin al Mafiei.

- 2006: A murit Naghib Mahfuz(n. 11 decembrie 1911), scriitor egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1988 si autor al „Trilogiei din Cairo", primul scriitor de naţionalitate arabă laureat al acestui premiu; acordarea acestei distincţii a fost contestată de către arabi care l-au acuzat de tratarea exclusivistă a problemelor Egiptului; la 14.10.1994, scriitorul a fost ţinta unui atentat al fundamentaliştilor islamici, căruia i-a supravieţuit cu greu (n. 1911).

. - 2006: A murit actorul american de film Glenn Ford (n. 1916) 

- 2009: A murit compozitorul Dan Voiculescu (n. 1940)

- 2011: A murit cântăreaţa basarabeancă Alla Baianova, considerată regina romanţelor ruseşti şi ţigăneşti (n. 1914) 

-2012: A murit  Cornel Todea, regizor de teatru, de film şi operă, realizator TV. (n.18.XI.1935)

$$$

 Ce s-a întâmplat cu femeia care a cerut tăierea capului SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL?


Cătălin Acasandrei


     -SALOMEEA, fiica IRODIADEI, este cea care a cerut și a primit de la Irod, capul SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL, pe o tipsie, după ce aceasta a promis că-I va dărui orice, în urma dansului ei. Ce s-a întâmplat cu ea după acest moment?

     -În urma morții fratelui său, FILIP, Irod s-a căsătorit cu soția acestuia, IRODIADA, acest lucru fiind împotriva legii. Pentru gestul său, SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL l-a mustrat pe IROD în fața poporului și, în cele din urmă, pentru aceasta, regele l-a aruncat în temniţă și a poruncit să fie legat cu lanțuri, dar nu l-a omorât, pentru că știa că este bărbat drept şi sfânt și îi era frică de oameni, după cum precizează Evanghelistul MATEI. Nu la fel gândea și IRODIADA, care ar fi decis imediat uciderea lui.

       -Sărbătorindu-și IROD ziua de naștere, i-a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile GALILEEI şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica IRODIADEI, jucând şi plăcând lui IROD şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după sfatul mamei sale – capul SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL. Deci, ea a câştigat ceea ce a cerut, căci IROD se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie.

        -Nevrând să-și calce jurământul, IROD îl trimite pe călău imediat în temniță să-i taie capul SFÂNTULUI IOAN şi să-l aducă pe tipsie, lucru care s-a și întâmplat. Luându-l în mâini fără frică, SALOMEEA l-a dus IRODIADEI. Aceasta, luându-l, a înţepat cu un ac ascuțit limba care mustra fărădelegea lor, după care a poruncit ca să nu-i fie îngropat capul împreună cu trupul, crezând că prorocul ar putea învia. De aceea, ea i-a luat capul şi l-a îngropat adânc într-un loc ascuns şi necurat din curtea palatului.

      -După momentul uciderii SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL, IROD a continuat să guverneze până când regele arab ARETAS i-a declarat război, dorind să se răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, cea dintâi soție a lui IROD. Adunând armată, a pornit împotriva lui Irod și l-a înfrânt, trimițându-l în exil alături de IRODIADA și de SALOMEEA, mai întâi în GALIA, apoi în SPANIA.

     -Într-o iarnă, aflându-se în exil în orașul LOREDO, SALOMEEA a vrut să traverseze râul SIKARIS. La un moment dat, mergând ea pe gheaţă, aceasta s-a rupt, iar SALOMEEA a căzut în apă până la gât. Adunându-se gheața în jurul gâtului, ea încearcă să scape, rotindu-se în apă ca într-un soi de dans, „precum a dansat cândva la curtea lui IROD ”, după cum subliniază SINAXARUL. În pofida încercărilor ei disperate de a se salva, gheaţa i-a strâns gâtul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea deasupra, pe gheaţă. A rămas așa până când o bucată ascuțită de gheață i-a retezat capul. Apa râului i-a purtat trupul în aval, iar capul i-a fost adus lui Irod și Irodiadei pe o tipsie, precum odată se adusese capul SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL, însă nu tăiat de sabie, ci de gheaţă.


Astfel, pentru păcatul comis, dreapta judecată a lui DUMNEZEU a venit asupra lui IROD, a IRODIADEI și a SALOMEEI, chiar în timpul vieții lor pământești, după cum este scris: „Căci toți cei ce ridică sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26,52)


Pictura:

Jan Adam Kruseman ap roximativ 1861

$$$

 ,,Am și eu sensibilitățile mele..."

M-am încăpăţânat să rămân actor de cinema”

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️ILARION CIOBANU... forță expresivă, magie, rigoare, voce și ținută, toate întregite de caracter." 

  S-a născut în 28 octombrie 1931 la CIUCUR, TIGHINA, în Regatul ROMÂNIEI, azi în Republica MOLDOVA, într-o familie cu șase frați.

  "Am trăit ca pasărea cerului portul e un părinte mare și generos care dă de mâncare la toate păsările. La 12 ani am intrat băiat la prăvălie, după care am urmat lunga caravană de meserii: hamal, ţăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, marinar, pescar și altele", spunea ILARION CIOBANU.

Una dintre amintirile sale dragi era legată de mama sa...este ...

....Din primii bani câștigați în port i-a cumpărat o blană de astrahan, drept pentru care aceasta a îmbrăcat-o și s-a plimbat după-amiază călduroasă de august.

"Prima dată am fost arestat în timpul războiului aveam 12 ani pe atunci, când, împreună cu nişte prieteni de-ai mei, umblam după porumbei prin magaziile Oborului din CONSTANŢA.

Şi tot trecând dintr-una în alta prin răsuflătorile de aerisire, am ajuns într-o magazie care, dracu știe cum, era plină de torpile nemțești. Ne-au găsit, ne-au arestat, duşi la chestură și bătuţi. Ne-au ținut o noapte acolo şi ne-au dat drumul: eram copii", îşi amintea actorul într-o confesiune consemnată de EVA SÂRBU, în cartea „INTERVIURI UITATE",

Avea să ajungă iar în beciurile poliției, trei ani mai târziu în 1946 când tot alături de doi prieteni, a furat un porc, într-o vreme de mare foamete în țară.

"Altă dată, prin '46, cu încă doi „şobolani", aşa ni se spunea în port la ăştia care vânturam cheiurile în căutare de lucru, am furat un porc din curtea unui vameș. 

Nu mai ţin minte dacă l-am furat să-l vindem sau să-l mâncăm noi. Cert e că era un porc, şi un porc e de mâncare.

După război, vremurile erau tulburi, dublate de o năpastă naturală, seceta aia care a adus foamea după ea. Și omul trebuia să se descurce cum putea. Pe urmă, un om crescut în port, crescut la malul mării are un fel de a fi direct, mai brutal.

Condițiile vitrege, sărăcia mea și a mamei, mediul, prietenii, într-un cuvânt aş găsi justificări pentru ceea ce am făcut atunci.

Le-am făcut și am tras ponoasele. Am plătit pentru toate,că se plătește..." mai afirma Ilarion Ciobanu.

      Până la urmă a ajuns să lucreze ca şofer de basculantă pe şantierul BUMABEŞTI-LIVEZENI, transportând piatră din localitatea OVIDIU pentru Canalul DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ.

     După moartea mamei, la 20 de ani, se însoară cu o profesoară de franceză, mariaj care nu ține mult timp. După divorţ, ea pleacă definitiv la PARIS.

    Înflăcărat de iubirea pentru o dansatoare din anasamblul „CIOCÂRLIA", TAMARA BARNA, care devine între timp asistentă medicală, o ia de nevastă de două ori, divorţând tot de atâtea ori, până în 1965.

     În 1972 se căsătorește cu MARION, adoptând-o pe pe NATALIA DOINA, fata din prima căsătorie a soţiei, iar în august 1978 se naște IOACHIM, care a absolvit tot I.A.T.C., fiind la ora actuală un apreciat actor si regizor....

    ILARION CIOBANU a murit în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, la 76 de ani, răpus de un cancer faringian .

Web

     ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🙏🕯CONSIDERAȚIE,RESPECT!

***

 S-a întâmplat în 29 august1526: La această dată, avea loc bătălia de la Mohács, localitate din Ungaria, în care armata ungară, condusă de Ludovic al II-lea, a fost învinsă de armata otomană, condusă de sultanul Soliman Magnificul; în urma acestei bătălii, o parte din Ungaria a ajuns în stăpânirea otomanilor.  

În această bătălie, forțele Regatului Ungariei, conduse de arhiepiscopul Pál Tomori si de regele Ludovic al II-lea (în vârstă de 20 de ani) au fost învinse de forţele superioare numeric ale Imperiului Otoman, conduse de sultanul Soliman Magnificul. Victoria otomanilor a avut ca rezultat împărţirea Ungariei timp de circa 150 de ani între Imperiul Otoman si Casa de Habsburg din Austria. O a treia parte a teritoriului era Principatul Transilvaniei. Ungaria s-a opus timp de mulți ani expansiunii Imperiului Otoman în sud-estul Europei, dar căderea cetății Belgrad în 1521 a însemnat că majoritatea teritoriului din sudul Ungariei a rămas fără apărare. Pentru a contracara puterea crescândă a otomanilor, Ludovic al II-lea, regele Ungariei și Boemiei, s-a căsătorit cu Maria de Austria în 1522, sperând să obțină ajutorul casei Habsburg a Austriei în războiul cu otomanii. Otomanii au văzut această alianță ca o amenințare la puterea lor din Balcani și au plănuit s-o distrugă.

Într-un efort de a amâna o ofensivă militară completă și o posibilă cucerire a Ungariei, Înalta Poartă a făcut ungurilor cel puțin una sau chiar două oferte de pace. Nu este clar motivul pentru care Ludovic a refuzat aceste oferte. Este posibil că datorită presiunilor din partea nobililor din vestul Ungariei, influențați de proximitatea puterii crescânde a Habsburgilor, s-au temut de posibile agresiuni din partea Austriei, în cazul semnării unui tratat de pace cu otomanii. Regatul Poloniei (1385–1569) semnase un tratat similar de pace cu Poarta cu câțiva ani înainte. În cele din urmă, încercările pentru un acord de pace au eșuat și turcii au hotărât să atace. În iunie 1526 armata otomană a urcat pe Dunăre cu acest scop.

Armata ungară era împărțită în trei părți principale: armata Transilvaniei, sub comanda lui János Zápolya, număra între 8.000 și 13.000 oameni și avea ca misiune păzirea trecătorilor din munții Transilvaniei; armata principală, condusă de regele Ludovic; și o armată mai mică de circa 5.000 de oameni, comandată de contele croat Cristofor Frankopan. Datorită situării geografice a regatului, țelul final al armatei turcești nu a putut fi determinat până la trecerea munților. Din nefericire, după ce turcii au traversat munții, armata Transilvaniei era mai departe de Buda decât otomanii. Documentele istorice ale vremii, deși rare, au consemnat faptul că Ludovic a preferat să se retragă, lăsând turcilor cale liberă.

Forțele maghiare au ales câmpul de luptă, o câmpie deschisă dar nu netedă, cu câteva mlaștini, de lângă Mohács, în apropierea Dunării.Otomanii au putut avansa aproape fără opoziție. În timp ce Ludovic aștepta în capitală, turcii au asediat mai multe orașe și au traversat râurile Sava și Drava. Ludovic a adunat între 26.000 și 40.000 de soldați, în timp ce armata otomană număra circa 70.000 - 100.000 de oameni. Ungurii au ocupat terenul avantajos și au sperat să hărțuiască cu succes armata otomană. Începutul confruntării este în general plasat între orele 1:00 PM și 2:00 PM, dar durata exactă a bătăliei este greu de stabilit, ca dealtfel și numărul total de combatanți. Deși unii istorici au estimat durata bătăliei la circa două sau trei ore, aceasta pare puțin probabil datorită mai multor factori. Armata otomană nu s-a retras de pe câmp pentru a intra în tabără după bătălie, însă a rămas în câmp toată noaptea, fără alimente, apă sau adăpost. Dat fiind faptul că cronicarii otomani au notat că ploua, pare posibil că bătălia a fost de scurtă durată și s-a terminat după-amiaza devreme, cel târziu înainte de ora 5:00 PM, iar sultanul ar fi ordonat ca trupele să se întoarcă în tabără. 

Câteva surse credibile indică faptul că regele Ludovic a părăsit câmpul de luptă după apusul soarelui și a încercat să scape după lăsarea nopții; deoarece soarele nu avea cum să apună înainte de aproximativ ora 6:30 PM la data de 29 august 1526, asta pare să însemne că bătălia a durat mai mult de două sau trei ore - poate patru sau chiar cinci. După ce primele trupe ale lui Suleiman, armata din Rumelia, au avansat pe câmpul de luptă, au fost atacați și împrăștiați de trupele maghiare conduse de Pál Tomori. Acest atac pe flancul drept a cauzat o panică considerabilă între rândurile otomanilor, dar pe când ungurii au înaintat, otomanii s-au regrupat datorită sosirii întăririlor. 

În timp ce, pe flancul drept, ungurii au înaintat suficient de mult încât l-au pus pe sultan în pericol prin săgețile care i-au lovit cuirasa, superioritatea numerică a otomanilor și contraatacul la timp al ienicerilor, trupele de elită, probabil i-au copleșit pe atacanți, mai ales cei de pe flancul stâng. Ungurii nu și-au putut menține pozițiile, iar cei care nu s-au retras au fost încercuiți și capturați sau uciși. Regele a încercat să scape sub acoperirea întunericului, dar a fost aruncat de pe cal într-un râu lângă Csele și s-a înecat, fiind îngreunat de armura sa. Circa o mie de nobili și conducători unguri au fost de asemenea uciși. În general este acceptat că peste 10.000 de unguri au căzut în timpul bătăliei, la fel ca și un număr relativ similar de otomani. După terminarea bătăliei, sultanul a dat ordin să fie executați toți prizonierii. Printre cei vreo două mii de prizonieri executați s-au aflat mai multe nume maghiare de seamă.

Victoria nu le-a oferit otomanilor securitatea dorită. După data de 30 august, corpul principal al armatei turce, urmând cursul Dunării, avansează spre Buda, iar la data de 11 septembrie intră în orașul de reședinţă a regilor maghiari. Cetatea regală și orașul practic sunt abandonate, regina și curtea se refugiază la Pozsony, exemplul lor fiind luat de burghezia germană și maghiară. După ce oastea otomană a prădat orașul și vecinătățile ei, sultanul, în data de 14 septembrie ordonă incendierea orașului. Prada de război, încărcată pe nave fluviale, a fost transportată pe Dunăre spre teritoriile turcești; la 21 septembrie, sultanul hotărăște retragerea trupelor otomane. 

Motivul retragerii rapide se pare că se datora apropierii iernii și insecurității strategice a teritoriului Ungariei. La data ocupării Budei pe teritoriul Regatului se aflau cantonate trei armate creștine: la Zagreb armata condusă de banul croat Kristóf Frangepán, oastea condusă de Voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya, staționată la Szeged și o armată de mercenari străini cu tabăra la Györ și Székesfehérvár. Abia în anul 1541 au reușit să captureze și să ocupe capitala.Totuși, bătălia de la Mohács a însemnat sfârșitul Regatului Independent al Ungariei ca teritoriu unificat. Ocupația otomană a fost contestată de Arhiducele de Habsburg al Austriei, Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman, cumnatul regelui Ludovic și succesorul acestuia, prin tratatul cu regele Ladislau II Jagiello al Boemiei și Ungariei. Boemia a căzut sub stăpânirea Austriei, care a dominat treimea vestică a Ungariei și porțiuni din teritoriul Croației de astăzi (Regatul Ungariei), în timp ce otomanii au stăpânit centrul Ungariei și suveranitatea asupra Transilvaniei, iar nordul Ungariei a rămas independent până la sfârșitul anilor 1500. Anii următori, de război aproape constant, au necesitat un angajament susținut al forțelor otomane, dovedindu-se a fi așa o povară asupra resurselor încât regatul relativ sărac al Ungariei nu i-a putut face față. Armatele creștine au asediat Buda de mai multe ori în timpul anilor 1500, iar Suleiman însuși a murit în timpul bătăliei de la Szigetvár din 1566; au mai avut loc și două asedii otomane eșuate la Eger, care nu a căzut decât în 1596, la finalul rezistenței independente maghiare.

Mohács este considerat de mulți unguri ca momentul decisiv nefavorabil din istoria țării, o traumă națională persistând și astăzi în memoria populară. În momentele de ghinion, ungurii au o expresie: „mai multe s-au pierdut la Mohács" (Több is veszett Mohácsnál). Mohács a fost o înfrângere decisivă, evenimentele ce i-au urmat au semnificat, de facto, sfârșitul independenței Ungariei. Următoarele două secole de lupte aproape constante dintre cele două imperii, Habsburg și Otoman, au devastat economia zonei și au decimat populația.

Surse:

„A Magyarok Krónikája", Ed.Officina Nova,1996

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/soliman-magnificul-contra-regatului-maghiar-mohacs-1526

https://www.britannica.com/event/Battle-of-Mohacs

http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Battle_of_Moh%C3%A1cs

http://www.mohacs.hu/en/info/battle-of-mohacs/battle-of-mohacs.html

https://europebetweeneastandwest.wordpress.com/2015/09/22/worse-was-lost-at-mohacs-hungarys-histo rical-psychosis/

$$$

 S-a întâmplat în 31 august12: În această zi, s-a născut Caligula, împărat roman. Caligula (în latină, Caius Iulius Caesar Augustus Germanic...