£££

 S-a întâmplat în 15 august1852: În această zi, a încetat din viaţă, la Bucureşti, Carl Friederich W. Mayer, arhitect german, cel care a realizat Grădina publică a Cişmigiului. Cel care a reuşit să sece balta din mijlocul oraşului şi să facă aici o adevărată grădină publică a fost arhitectul peisagist Carl Friedrich Wilhelm Meyer care a fost chemat de la Berlin în 1848 de către domnitorul Bibescu.

Meyer, un tânăr priceput şi deosebit de muncitor, a dat o adevărată bătălie cu mlaştinile din Cişmigiu, biruindu-le şi reuşind a transforma acest loc atât de insalubru într-o adevărată bijuterie a Bucureştilor. Fiind totul lăsat la aprecierea lui, Meyer foloseşte balta transformând-o într-un frumos lac, cu toate instalaţiile de canalizare pentru a putea fi lesne golită şi curăţată, iar în centrul lui a instalat o fântână arteziană.Iarna, lacul se transforma într-un imens patinoar, spre încântarea bucureştenilor.

Meyer avea 26 de ani când sosește la București însoțit de ajutorul său, Franz Harer. La 22 decembrie 1843, cei doi semnau contractul prin care se angajau să dea Bucureștiului o grădină cum nu se mai văzuse pe la noi. În planul de amenajare și memoriu explicativ arhitectul vienez propunea plantarea a două mii de tei așezați pe patru rânduri de-a lungul drumului. Sigur însă că sarcina lor a fost mult mai complicată decât poate părea la prima vedere, întregului teren sălbatic și plin de hârtoape trebuind să i se dea o formă.

Meyer este cel care a gândit Cișmigiul, dar și alte grădini din jurul Bucureștiului, printre care și grădina Măgurele. Și poate că ar fi apucat să facă și alte lucruri minunate pentru țara noastră, dacă n-ar fi fost răpus, la 35 de ani, de tifos, atât el cât și sora sa, Doris, în vârstă de numai 17 ani. A fost înmormântat în cimitirul evanghelic din București.

Grădina Cişmigiu este cea mai veche grădină publică din Bucureşti. Este aşezată în centrul oraşului, are o suprafaţă de circa 16 hectare şi este mărginită de două artere importante: bulevardul Regina Elisabeta şi bulevardul Schitu Măgureanu. În partea sud-estică a grădinii este Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr. Grădina Cişmigiu este amenajată în genul parcurilor engleze şi are mai multe intrări: două prin bulevardul Regina Elisabeta, două prin bulevardul Schitu Măgureanu, una prin str. Ştirbei Vodă. În 1779, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a două cişmele în Bucureşti. Prima cişmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Ştirbei Vodă. Balta apărută era un focar de infecţie în mijlocul oraşului. În vecinătatea acestei cişmele şi-a ridicat o reşedinţă Dumitru Siulgi-başa, şeful lucrărilor peste cişmelele oraşului, numit şi  „marele cişmigiu". El avea ca principală însărcinare supravegherea curgerii apelor. Treptat, în folclorul urban „lacul lui Dura Neguţătorul" dispare din toponimie şi apare acela al  „Cişmigiului".Oraşul nu s-a extins foarte mult către Vest din cauza inundaţiilor aproape anuale care umflau lacul Cişmigiu (nivelul său creştea până la Cercul Militar.de astăzi).

În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălţii şi transformarea terenului într-o grădină publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, şi însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost ajutat de grădinarul Franz Harer.După abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Ştirbei, hotărăşte să se sape un heleşteu şi un canal de legătură cu Dâmboviţa. Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852. Pentru prima dată s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de  „canapele" (laviţe) fără rezemătoare, din lemn de stejar şi lungi de un stânjen.Lucrările de înfrumuseţare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut şi inaugurarea oficială a grădinii Cişmigiu.

Surse:

https://arhivadearhitectura.ro/arhitecti/carl-friedrich-wilhelm-meyer/

http://www.romania-muzical.ro/emisiuni/es.htm?sh=4251&ed=70421&arh=1&y=2014

https://www.catchy.ro/s-a-intamplat-pe-15-august/78413

£££

 S-a întâmplat în 15 august 1877: La această dată, s-a născut Francisc Şirato, pictor, grafician şi critic de artă. Francisc Şirato (n. Craiova - d. 4 august 1953, Bucureşti) a fost un pictor, desenator şi grafician român, una din personalităţile de seamă ale artei româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea.A făcut parte din  „Grupul celor patru", alături de Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han. Francisc Şirato s-a născut la Craiova, într-o familie de mici meseriaşi, originară din Banat. Pasiunea pentru desen îi îndreaptă paşii spre Institutul Grafic din Craiova, unde învaţă tehnica litografiei. 

Aşa se face că cea dintâi lucrare a lui Şirato va fi de domeniul graficii, afişul pentru romanul Cum iubim de Traian Demetrescu. Şirato hotărăşte totuşi să se dedice picturii şi, în 1898, pleacă în Germania la Düsseldorf. Neavând suficiente resurse materiale, nu reuseşte să urmeze cursurile Academiei de Artă de acolo. Pentru a avea cu ce trăi, este nevoit să lucreze într-un atelier de gravură. În 1899 se întoarce în ţară, iar în anul următor se înscrie la „Şcoala Naţională de Arte Frumoase" din Bucureşti. Îşi câştigă existenţa lucrând afişe în diverse tipografii şi, mai ales, desenând şi litografiind icoane în culori. 

Expune pentru prima dată la  „Salonul Oficial" în 1907, pictura sa nu este remarcată, dar desenele sale nu pot trece neobservate. Ele apar cu regularitate în paginile revistei „Furnica", unele din ele inspirate din răscoalele ţărăneşti din 1907. Înainte de primul război mondial, între 1908 şi 1914, expune în cadrul „Tinerimii Artistice", numărându-se printre primii membri ai acestei asociaţii. În picturile din acea vreme, Şirato este preocupat de probleme de compoziţie şi caută să obţină, prin intensitatea pastei şi prin alăturări contrastante de culori, o anumită lumină capabilă să imprime mişcare unei scene.

Experimentează şi diviziunea de tonuri caracteristică neoimpresionismului, dar este nemulţumit cu reducerea picturii la efectele optice. În căutarea mijloacelor celor mai potrivite pentru exprimarea conţinutului pe care vrea să-l redea în artă, Şirato găseşte unele impulse în pictura lui Cézanne, cu arhitectura ei echilibrată, precum şi în folclorul românesc.În timpul războiului, Şirato realizează câteva cicluri de desene în care înfăţişează dramele provocate de război, lucrări pe care le prezintă la expoziţia personală din 1921. 

Cu această expoziţie se încheie o primă perioadă din activitatea artistului, deosebit de valoroasă în grafică, şi se consacră tot mai mult picturii.În 1920, aderă la gruparea „Arta Română", în cadrul căreia expune până în 1924.În anul următor, înfiinţează, împreună cu pictorii Nicolae Tonitza şi Ştefan Dimitrescu şi cu sculptorul Oscar Han „Grupul celor patru". Grupul nu şi-a alcătuit un anumit program, pe cei patru i-a unit o concepţie comună despre artă precum şi o strânsă prietenie.

în căutare de noi mijloace de limbaj, cu scopul de a reda mai pregnant conţinutul, artistul va fi şi mai mult preocupat de problema construirii imaginii prin lumină. Primele soluţii importante le va aduce în compoziţia „Întoarcerea de la târg" (lucrare dispărută), prezentată la Salonul Oficial din 1926. Delimitarea formelor se face prin contraste de culoare şi lumină rezultând din alăturarea a două culori de valori diferite. În 1917, devine custode la Muzeul Naţional de Artă populară, iar mai târziu, în anul 1932, Şirato este numit profesor la „Academia de Belle-Arte" din Bucureşti, remarcându-se ca un bun pedagog. În 1946, pictorului, căruia cu mulţi ani în urmă i se acordaseră premii la manifestări artistice internaţionale (Barcelona, Bruxelles, Paris, New York), i se decernează „Premiul Naţional pentru Pictură". 

În 1947, expoziţia sa personală se bucură de un mare succes. Aceasta a fost însă şi ultima sa expoziţie. Francisc Şirato a avut şi o bogată activitate publicistică, a scris numeroase articole şi cronici de artă în revista  „Sburătorul" a lui Eugen Lovinescu şi în „Cugetul românesc". A redactat (1938) o monografie consacrată lui Nicolae Grigorescu. La 4 august1953, Francisc Şirato se stinge din viaţă. În 1956, i se organizează postum în parcul Herăstrău din Bucureşti o amplă retrospectivă. Principalele muzee din ţară prezintă în expoziţiile lor permanente cele mai valoroase lucrări ale artistului.

Surse:

https://www.icr.ro/pagini/francisc-sirato

http://www.artnet.com/artists/francisc-sirato/

https://g1b2i3.wordpress.com/alexandru-ciucurencu-pictor-roman/s-francisc-sirato-15-august-1877-craiova-4-august-1953-bucuresti/

https://leviathan.ro/francisc-sirato-de-la-caricaturi-la-desene-de-razboi-de-daniela-sontica/

£££

 15 august - Adormirea Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită în fiecare an la  15 august. 

Această sărbătoare comemorează moartea, învierea şi slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturiseşte că Maica Domnului „a fost luată" de Dumnezeu în împărăţia cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieţii ei sufleteşti şi trupeşti. Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria. În conformitate cu Sfânta Tradiție, Maica Domnului a murit ca orice ființă omenească, „adormind”, așa cum indică și numele sărbătorii. Ea a murit așa cum mor toți oamenii, nu în mod „voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi.

Apostolii au fost aduși în mod miraculos la acest eveniment și au fost cu toții prezenți, cu excepția Sfântului Apostol Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viață. Apoi, ea a fost înmormântată. Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalți să deschidă mormântul Maicii Domnului.Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. Acest moment este pentru noi pârga (primul rod) al învierii de obște a credincioșilor, care va avea loc după a doua venire a lui Hristos.

Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viață, cuvântul „Adormire” traducând grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine și cuvântul cimitir). Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer (lat. assumptio, literal „primire” [în cer]) întrucât, ținând seama de dispariția trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălțată cu trupul la Cer.

La fel ca și în cazul Nașterii Sfintei Fecioare, sau în cazul Intrării în Biserică, nici pentru Adormirea Maicii Domnului nu există referințe istorice sau biblice pentru această sărbătoare. Biserica Ortodoxă propovăduiește că Maica Domnului este fără de păcat, dar și că Fecioara Maria a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos - mântuită de încercări, suferințe și moarte din lumea aceasta. Ea a murit cu adevărat și apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieții, și ia deja parte la viața fără de sfârșit din Împărăția Cerurilor. Această viață în rai este pregătită și promisă tuturor celor care „ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păstrează” (Luca 11,27-28) 

Cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mănăstirea Nicula, renumita pentru icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, se află la numai trei kilometric distanţă de oraşul Gherla, in localitatea Nicula, între dealuri împădurite. Aici credincioșii se adună cu sutele de mii. Foarte mulți, în semn de evlavie față de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer și îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, așteptând apoi cu răbdare ore și chiar zile la rând pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului.

În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri sau și în orașe, târguri și serbări populare. Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția Schimbării la Față (6 august), când este dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujește ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujbă de implorare) ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului. Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, este dezlegare la pește.

 Surse:

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/adormirea-maicii-domnului/

https://basilica.ro/†-adormirea-maicii-domnului-2/

https://doxologia.ro/adormirea-maicii-domnului-0

https://ziarullumina.ro/documentar/maica-domnului-mutata-la-cer-dar-pururi-aproape-de-oameni

£££

 15 august - Ziua Marinei Române. Oficializată ca onomastică a marinarilor români la 15 august 1902, de „Sfânta Maria Mare”, Ziua Marinei Romane şi-a certificat pe deplin, mai bine de un secol, caracterul de autentic festival al mării şi spiritualităţii marinăreşti.

Concepută la început ca serbare naţională, sărbătoarea marinarilor atrage atenţia, prin programul său deosebit de atractiv şi deopotrivă pitoresc. Ziua Marinei a oferit întotdeauna asistenţei un adevărat regal scenic, alcătuit atât din momente sobre, precum ceremonialul militar al întâmpinării oficialităţilor, arborarea pavilionului şi a marelui pavoaz, în acordurile Imnului naţional şi pe fundalul celor 21 salve de salut, serviciul religios, parada navală şi aviatică, defilarea Gărzii de onoare etc, cât şi din momente pitoreşti, specifice vieţii şi tradiţiilor noastre marinăreşti. 

Competiţiile, jocurile şi surprizele marinarilor, regizate şi puse în scenă, pe apă şi pe uscat, spre deliciul spectatorilor, au fost nelipsite din programele alcătuite din timp de organizatori pentru a da farmec şi culoare unei sărbători care este, deopotrivă, a Marinei, a oraşelor-porturi şi a ţării.

În urmă cu peste un secol, prin adresa cu Nr. 6082 din 6 august 1902, Cristea Georgescu, primarul Constanţei, din dorinţa de a atrage turişti, se adresa primarilor comunelor urbane reşedinţe de judeţ din toată ţara, atenţionându-i asupra semnificaţiei acestei sărbători: „Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. - Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de a fi văzute precum <regale>, alergări, corabia Argonauţilor şi altele.”

În Marina Militară această zi s-a serbat cu siguranţă şi înainte de 1902, întrucât în documentele de arhivă se vorbeşte de un precedent - chiar dacă nu s-au descoperit un decret sau o dată de referinţă, oficiale, pentru această sărbătoare. Anul 1902 rămâne, cronologic vorbind, anul consacrării Zilei Marinei ca sărbătoare a oamenilor mării şi a oraşului Constanţa, fapt care certifică aniversarea a 112 ani de manifestare a acestei datini la nivel naţional şi nu doar ca simplă sărbătoare a breslei marinarilor.

La 15 august 1902, Ziua Marinei a fost marcată la bordul crucişătorului „Elisabeta” printr-un Te-Deum la care a luat parte şi ministrul de Război Dimitrie A. Sturdza, urmat, în după-amiaza şi seara aceleiaşi zile, de un banchet şi serbarea marinărească propriu-zisă, dată în folosul Palatului Invalizilor. Un an mai târziu, la regate au participat şi bărcile vasului de război rus „Psezuape", aflat în vizită în portul Constanţa.

De la un an la altul, serbările au sporit în amploare şi semnificaţii. Astfel, în anul 1911, serbările au fost organizate de Societatea Marinarilor ,,Regina Elisabeta”.În anul 1912, serbarea nautică a fost pusă sub înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iniţiativa organizării sale aparţinând societăţii cu acelaşi nume a Marinarilor Civili din Constanţa. 

Ziua Marinei s-a serbat în virtutea aceloraşi frumoase tradiţii şi la bordul bricului „Mircea”, care, în perioada 1 iulie - 2 septembrie 1925, a executat un marş de instrucţie pe itinerarul Constanţa, Pireu, Corfu, Durazzo, Boche di Cattaro, Suda, Rhodos, Smirna, Ceanak, Cospoli, Constanţa. În anul următor, regele Carol al II-lea a hotărât ca unica şcoală pentru toţi marinarii români să se numească Şcoala Navală a Maiestăţii Sale „Mircea” şi a creat „Medalia Maritimă”, transformată în anul 1938 în „Virtutea Maritimă”. De asemenea, la 15 august 1936, a fost botezat în cadrul festiv al serbărilor primul submarin românesc, „Delfinul”.

În anul 1945, la sărbătoarea marinarilor români au participat şi membrii Comisiei Aliate de Control, atât la deschiderea expoziţiei Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din Bucureşti, cât şi pe Lacul Herăstrău, acolo unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României şi ale Naţiunilor Unite şi s-a dat startul serbărilor nautice. Între anii 1949-1953, ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei U.R.S.S. (ultima duminică din luna iulie), ceremonialul fiind diminuat ca semnificaţie din cauza intenţiei conducerii de atunci de a schimba data acestei tradiţionale sărbători naţionale.

Din anul 1954, când Ziua Forţelor Maritime Militare s-a serbat, conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, în prima duminică din luna august, programul Zilei Marinei a fost politizat şi adaptat noii ideologii promovată intens şi în rândurile oştirii. Ca urmare, la 1 august 1954, s-a serbat pentru prima dată în Republica Populară Română, Ziua Forţelor Maritime Militare. Din anii ’60, manifestările au dobândit vădite accente propagandistice, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe.Acestea includeau conferinţe despre semnificaţia Zilei Marinei susţinute de către ofiţeri şi propagandişti în întreprinderi şi în garnizoanele de marină, înmânarea de către delegaţiile de marinari a unor machete de nave, organizarea vizitării de către pionieri a navelor-şcoală „Mircea” şi „Libertatea” şi ieşiri pe mare cu acestea. 

Din anul 1990, o dată cu revenirea la tradiţie prin celebrarea Zilei Marinei Române la sărbătoarea Sfintei Marii - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, organizatorii, atât la Constanţa, cât şi în celelalte oraşe-porturi maritime şi fluviale, au păstrat în programele serbărilor atât elemente tradiţionale cât şi probe noi, în pas cu specificul local şi preferinţele publicului spectator al noului mileniu.Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004 s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august ca sărbătoare comună a marinarilor militari şi civili. Potrivit acestei legi, Ziua Marinei Române se sărbătoreşte anual, pe data de 15 august, fiind o sărbătoare civilă şi militară, marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Afacerilor Interne.

La Constanţa, manifestările au avut loc iniţial pe terasa falezei din faţa Comandamentului Marinei Militare, respectiv Statului Major al Forţelor Navale, pe platforma portuară, în perimetrul danei de pasagere şi a Farului „Carol I” şi ulterior din nou pe faleză, pe aceeaşi terasă, devenită a Comandamentului Flotei, pentru a da o încărcătură cuvenită acestui regal marinăresc. Mai mult, odată cu instituirea parteneriatului strategic cu NATO, cu aderarea la structurile Alianţei Nord-Atlantice, Ziua Marinei Române este onorată de prezenţa navelor străine aliate sau partenere, participante activ la această sărbătoare.

Surse:

https://www.navy.ro/zmr/istoric.php

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/08/15/ziua-marinei-romane--160604

https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-politia-de-frontiera-sarbatoreste-ziua-marinei-romane-13927.html

£££

 S-a întâmplat în 15 august…

- Adormirea Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august. Această sărbătoare comemorează moartea, învierea şi slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturiseşte că Maica Domnului „a fost luată" de Dumnezeu în împărăţia cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieţii ei sufleteşti şi trupeşti.

- Ziua Marinei Române se sărbătoreşte, din anul 1902, de Ziua Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor

- 1248: Arhiepiscopul Conrad von Hochstaden pune piatra de temelie a Catedralei gotice din Köln. Domul din Köln are o înălţime de 157,38 m, fiind - după Münsterul din Ulm - a doua biserică ca înălţime în Germania şi a treia - după Bazilica Notre-Dame de la Paix - ca înălţime în lume. Ea este situată pe marginea de nord a graniţei de odinioară a aşezării romane, fiind în imediata apropiere a gării principale de cale ferată ca şi a podului „Hohenzollernbrücke” sau a unor muzee a oraşului. Fluviul Rin se află la cca. 250 m de clădirea domului care se află pe o colină putând fi văzut din depărtare. Construcţia impozantă a domului a fost clădită în stil gotic, asemănător catedralelor din Sevilla şi Milano. Se poate observa combinarea armonioasă a elemetelor arhitectonice a stilului gotic medieval. Faţada gigantică de vest, flancată de cele două turnuri, ocupă o suprafaţă de peste 7.100 mp. Între anii 1880-1884 domul a fost cea mai înaltă clădire din lume. Domul din Köln este declarat din anul 1996 patrimoniu mondial UNESCO. 

- 1530: Este terminată construcţia Mănăstirii Humor, ctitorie a marelui logofăt Teodor Bubuiog; operă a zugravului Toma de la Suceava. Mănăstirea Humor (denumită uneori şi Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului din comuna omonimă (aflată în prezent în judeţul Suceava) de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an pe 15 august) şi Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie). Mănăstirea Humorului a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004 la poziţia 292, având codul de clasificare SV-II-a-A-05570. În anul 1993, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a inclus Biserica Adormirea Maicii Domnului” şi Sf. Gheorghe a Mănăstirii Humor, împreună cu alte 6 biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuţi, Moldoviţa, Probota, Suceava (Sf. Ioan cel Nou) şi Voroneţ), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

- 1534: Sfântul Ignaţiu de Loyola a întemeiat Ordinul iezuit Societatea lui Isus (Societas Iesu/Jesu (S.J.) în latină) este un ordin religios creştin al Bisericii catolice aflat în serviciul direct al Papei. Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenţi aiUniversităţii din Paris, în frunte cu Ignaţiu de Loyola.Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de Papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”.Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugăreşti obişnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiţii au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiţionată faţă de papă.Iezuiţii au întemeiat renumite instituţii de învăţământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale.S-au făcut remarcaţi atât în domeniul educaţiei, cât şi pe tărâm misionar. Au răspândit creştinismul în toate noile continente, fiind activi mai ales în Asia (Japonia, China, India) şi în America de Sud (Paraguay).Călugării iezuiţi s-au implicat în punerea în practică a hotărârilor Conciliului Tridentin, care a decis primenirea Bisericii Catolice după şocul Reformei protestante.Iezuiţii au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credinţa catolică în ţări cu tradiţie protestantă, precum Anglia, Germania, Olanda şi Ungaria.În Ucraina şi Transilvania iezuiţii au sprijinit afirmarea bisericilor greco-catolice, aducând importante servicii culturii ţărilor respective. Universitatea din Cluj este continuatoarea colegiului iezuit la care a învăţat şi Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul.Societatea lui Isus a fost desfiinţată în mai multe rânduri.În România ordinul a fost interzis ultima dată în anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist.După 1989 ordinul a reintrat în legalitate. Sediul Provinciei Române a Societăţii lui Isus se află în municipiul Cluj-Napoca.

- 1656: S-a născut Sfântul Ioan cel Nou de la Partoş, mitropolit al Timişoarei între anii 1650-1653, făcător de minuni; a fost canonizat oficial la 6.10.1956, iar prăznuirea lui în calendarul ortodox român se face la 15 septembrie 

-1714, 15/26: A fost ucis (decapitat), la Constantinopol, Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei); timp de un sfert de veac el a reuşit, pe plan extern, să menţină o poziţie de echilibru a ţării între Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic; domnia sa s-a caracterizat printr-o deosebită înflorire a culturii şi artei (în timpul său creându-se şi dezvoltându-se stilul brâncovenesc).Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, fiind prăznuit a doua zi după data morţii sale, la 16 august

- 1576:S-a stins din viaţă, la Padova, Italia, Valentin Greffi-Bakfark (n.1507), lăutist virtuoz şi compozitor transilvănean.A compus muzică pentru lăută şi a prelucrat melodii din folclorul românesc. A întreprins numeroase turnee artistice în Europa. 

- 1769: S-a născut, în Ajaccio, Corsica, Napoleon I Bonaparte (m.1821), general şi om politic francez.Împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815). Unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie.Ca militar s-a remarcat în campaniile din Italia, Egipt, Austria, Prusia, Rusia. A fost înfrânt în campania din Rusia (1812) şi Leipzig (1813).El a revoluţionat sistemul legal, politic şi economic din Franţa, prin Codul civil şi a pus bazele unei reforme economice. 

- 1771: S-a născut Sir Walter Scott, scriitor romantic scoţian, considerat creator al romanului istoric (m. 1832)..

-1772: S-a născut Johann Nepomuk Maelzel, constructor german de instrumente mecanice; inventatorul metronomului (m. 1838) 

- 1799:  A încetat din viaţă Giuseppe Parini (n.1729), scriitor italian. A susţinut de pe poziţii iluministe, funcţia morală a artei (Principiile literaturii, 1761).A scris versuri arcadiene (Ode, 1757/1796), poeme neoclasice cu caracter satiric (Ziua, 1763/1801 – capodopera sa) etc. 

1832: S-a născut Lucius O'Brien, pictor canadian 

- 1852: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Carl Frederich W. Mayer, arhitect german, cel care a realizat Grădina publică a Cişmigiului. 

- 1870: Pe prima pagină rezervată poeziilor excepţionale, a revistei „Convorbiri literare”, a apărut poemul Epigonii, de Mihai Eminescu. 

- 1877: S-a născut Francisc Şirato, pictor, grafician şi critic de artă. 

- 1881: A încetat din viaţă, la Rusăneşti, jud. Olt, Alexandru Golescu (Negru sau Arăpilă) (n.1819), om politic român. A participat, alături de marele său prieten Nicolae Bălcescu, la revoluţia din 1848 din Ţara Românească. A fost secretar al Guvernului provizoriu şi agent al acestui guvern în Occident. Militant pentru Unirea din 1859, ministru şi prim-ministru în timpul domniei lui Al. I. Cuza. 

- 1883:S-a născut, la Bârlad, jud. Vaslui, Corneliu Moldovanu (m.1952), scriitor român. Poet intimist de orientare clasicistă (Flăcări, 1907; Cetatea soarelui şi alte poeme, 1910; Poezii, 1924).A publicat romanul Purgatoriul, 2 vol. (1922) şi teatru (Fluturii, 1914).A dat o versiune românească a Cântării cântărilor (1908). 

- 1883:  S-a născut, la Vrpolje, Ivan Meštrović (m.1962), sculptor, pictor şi gravor croat. Membru de onoare al Academiei Române (1940).Stabilit în Marea Britanie (1914), apoi în S.U.A. (1947).Fondator al Academiei din Zagreb (1909). A executat statui ecvestre, reliefuri, portrete etc. A realizat la Bucureşti statuile lui Carol I, I.C. Brătianu şi monumentul lui Ferdinand I. Statuia ecvestră a regelui Carol I al României, realizată de Ivan Meštrović, a fost inaugurată la 10 mai 1939, pe atunci Ziua Naţională a României, în prezenţa regelui Carol al II-lea al României şi a Marelui Voevod Mihai (viitorul rege Mihai al României), dată la care se împlineau şi 100 de ani de la naşterea lui Carol I. Deşi Carol I nu a murit propriu-zis din cauza rănilor dobândite în război, calul său este totuşi reprezentat cu un picior din faţă în aer, ceea ce înseamnă, potrivit regulilor heraldice, că personajul înfăţişat a murit din cauza rănilor de război. Moartea regelui Carol I, intervenită subit în 27 septembrie/10 octombrie 1914, a fost atribuită rănilor sale sufleteşti, în contextul izbucnirii Primului Război Mondial, când ţara sa adoptivă, România, a ales să lupte împotriva ţării sale natale, Germania. După dezvelirea statuii plasate între Palatul Regal şi Palatul Cărţii - Fundaţia Universitară - sărbătorirea s-a desfăşurat conform unei vechi tradiţii: la ora 11 o ceremonie religioasă, apoi discursul lui Armand Călinescu şi cel al regelui. A urmat o defilare. Trupe şi câte o companie din toate unităţile din Bucureşti care existau şi în vremea lui Carol I. În încheiere au defilat funcţionarii, femei şi bărbaţi îmbrăcaţi în uniforma albastră a recent înfiinţatului Front al Renaşterii Naţionale.Printre cei prezenţi la inaugurarea statuii se afla şi Nicolae Iorga, în uniformă de consilier regal. Festivităţile sunt încheiate cu un banchet. În noaptea de 30 spre 31 decembrie 1947, imediat după ce regele Mihai a semnat abdicarea forţată şi România a devenit Republica Populară Română, comuniştii au dat jos de pe soclu statuia. Sculptorul Dimitrie Demu, care a asistat la demolarea statuii primului rege al României, relatează cele văzute:„O armată de muncitori trebăluia în jurul statuii ecvestre a lui Carol I, capodopera a celebrului sculptor iugoslav Ivan Mestrovici.Pieptul puternicului cal de bronz fusese închingat. Un lanţ lung şi gros îl lega de un tanc greu al armatei, care trăgea cu disperare să-l răstoarne. Zgâlţâiturile repetate biruiră în sfârșit statuia. Picioarele metalice se îndoiră şi statuia se zdrobi de pavaj. După care, tancul o târî într-un zgomot de pietre smulse şi un puternic scrâşnet de metal târât pe asfalt.”—Dimitrie Demu

După demolare, statuia mutilată a ajuns din Piaţa Palatului în curtea Pirotehniei armatei, devenită ulterior Garajele Grozăveşti. Mai târziu, statuia a fost topită, iar din bronzul ei a fost turnată Statuia lui Lenin din Bucureşti, realizată de sculptorul Boris Caragea, care a stat în parcul din faţa Casei Scânteii din 21 septembrie 1960 până în 3 martie 1990, când clădirea fusese deja redenumită Casa Presei Libere.Comuniştii nu au prevăzut că dl. Meštrović, stabilit în Statele Unite, va da în judecată Statul Român pentru daunele provocate operei sale de artă.La sesizarea sculptorului şi a UNESCO, a fost declanşată o acţiune judecătorească. Prin sentinţă internaţională, România a fost condamnată la plata unei despăgubiri pentru distrugerea unei opere de patrimoniu. Celebrul sculptor croat Ivan Mestrovic a realizat un ansamblu monumental în 1937 al Regelui Ferdinand I, fiind insa distrus de catre comunisti in 1948. Se afla amplasat la rondul I de pe Soseaua Kiseleff, aproape de Biserica Mavrogheni. Statuia lui Ion I. C. Brătianu de pe Bld. Dacia din Bucureşti. A fost realizată în 1937 de sculptorul croat Ivan Mestrovic, acelaşi care a sculptat şi renumita statuie ecvestră a regelui Carol I, aflată odinioară în faţa Palatului Regal. La scurt timp după ce a fost terminată, statuia lui Ion I. C. Brătianu de mai sus a fost inaugurată la 25.11.1938

- 1888: Începe să apară, la Bucureşti, cotidianul „Adevărul”, de orientare democratică.Primul director al ziarului a fost Alex. V. Beldiman.(Seria I până în 1916; seria a II-a: 1919-1937; seria a III-a: 1946-1951; seria a IV-a: din 1989, continuă să apară). 

- 1890: S-a născut compozitorul francez Jacques Ibert (m. 1962)   

- 1892: S-a născut fizicianul francez Louis de Broglie; de numele său se leagă punerea bazelor mecanicii ondulatorii (1924); membru de onoare străin al Academiei Române din 1957 (m. 1987) 

- 1896: S-a născut regizorul Sică Alexandrescu (m. 1973, la Cannes)   

-1907: A murit Joseph Joachim, violonist şi compozitor austriac de origine maghiară (n. 1831) 

- 1912: S-a născut profesorul Grigore Gheba, cunoscut autor de culegeri de matematică (m. 2004).Grigore Gheba  a fost un general de armată şi profesor de matematică român.A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar şi mediu, în special de algebră şi geometrie.A urmat liceul la Râmnicu-Sărat. Apoi a făcut şcoala de ofiţeri la Bacău, obţinând gradul de sublocotenent.În 1936 s-a căsătorit cu Lilica Popescu. La începutul războiului a luptat pe front la artilerie împotriva ruşilor, în Transnistria.În 1942 a căzut prizonier şi a trecut prin 3 lagăre de prizonieri. Gheba s-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu şi a luptat împotriva nemţilor. A fost rănit de două ori şi a primit 8 decoraţii.Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. A fost prizonier în lagărele din Siberia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1975 i s-a interzis să-şi mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i ţară, lucru care i-a deranjat pe şefii partidului comunist.După război a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea Bucureşti. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. Faima lui Gheba a atins maximul prin anii 1975.În 1957, la doi ani după moartea primei soţii, s-a recăsătorit cu Lucreţia.La 6 septembrie 2004, dimineaţa, a făcut un atac de cord. A murit fără să-şi termine noile culegeri pe care se pregătea să le publice.

-1916, 15/28. Germania declară război României (în prima conflagraţie mondială). La 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei

-1917: Bătălia de la Varniţa şi Muncelu. Ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu preţul unor grele pierderi. În cursul acestei bătălii cade eroic, la datorie, Ecaterina Teodoroiu, „Eroina de la Jiu” (15/28.08-21.08/3.09) 

- 1917:A murit Ecaterina Teodoroiu, sublocotenent român care a căzut în Bătălia de la Mărăsesti din timpul Primului Război Mondial, supranumită  „Eroina de la Jiu" (n. 14.01.1894, satul Vădeni, azi Târgu Jiu) 

- 1925: S-a născut Oscar Peterson, pianist şi compozitor de jazz canadian (m. 2007) 

- 1931:A apărut primul număr al ziarului „Scânteia” 

-1932: A murit generalul Traian Moşoiu; s-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial (1916-1919); după război, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială.

- 1935: Steagul cu svastica este oficializat drept steag al Germaniei 

- 1936: S-a născut (la Bazargic, azi în Bulgaria) Marian Traian Gomoiu, biolog şi oceanolog; cercetări privind evoluţia ecosistemelor în Marea Neagră şi Delta Dunării; membru corespondent al Academiei Române din 1993

- 1936: A murit scriitoarea italiană Grazia Deledda; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1926. Grazia Deledda (n. 27 septembrie 1871, Nuoro, Sardinia) a fost o scriitoare italiană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1926.Grazia Deledda s-a născut în localitatea Nuoro din Sardinia într-o familie de mici proprietari.Începe să scrie la 16 ani, dedicându-se literaturii şi publicând prima carte de povestiri în anul 1890 („În azur"). Spontaneitatea şi intuiţia compensează absenţa culturii teoretice (scriitoarea a fost autodidactă) iar puterea de muncă, neobişnuită, s-a concretizat în peste 50 de cărţi, marea majoritate romane, scrise în mai puţin de cincizeci de ani. În 1890, căsătorindu-se cu un înalt funcţionar de stat se stabileşte definitiv la Roma. Marea popularitate de care s-a bucurat în timpul vieţii se datorează deopotrivă numărului mare de cărţi publicate şi impactul pe care romanele sale, de factură realistă cu puternice accente lirice l-au avut cu gustul cititorului italian din epocă.

-  1951: A murit pianistul american de origine austriacă Artur Schnabel (n. 1882)  

- 1957: A murit medicul igienist Gheorghe Banu, unul din promotorii studiilor complexe de igienă socială din România (n. 1889) 

- 1960: S-a născut Ioan Ică jr., profesor de teologie (considerat unul dintre marii teologi contemporani), scriitor şi traducător

- 1966: A murit Jan Kiepura, tenor polonez naturalizat american (n. 1902) 

- 1967: A murit René Magritte, pictor belgian, reprezentant al suprarealismului.René François Ghislain Magritte (n. 21 noiembrie 1898, Lessines, Hainaut, Belgia — d. Bruxelles) a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte al suprarealismului în pictură [Suprarealismul este termenul care denumeşte curentul artistic şi literar de avangardă care proclamă o totală libertate de expresie, întemeiat de André Breton (1896 -1966) şi dezvoltat mai ales în deceniile trei şi patru ale secolului trecut (cu aspecte şi prelungiri ulterioare)]. 

- 1969 - Se deschide festivalul Woodstock; au participat aproximativ 500 000 de tineri iubitori ai genului, această manifestare fiind reprezentativă pentru generaţia anilor 60, generaţia „hippy"; (15-17) 

- 1972: S-a născut Ben Affleck, actor american 

- 1982: A murit biochimistul suedez Axel (Hugo Theodor) Theorell; cercetări asupra enzimelor respiratorii; a descoperit natura enzimelor oxidative şi modul lor de acţiune; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1955 (n. 1903) 

- 1992: A murit cântăreaţa şi actriţa Anda Călugăreanu (n. 1946) 

- 2000: A avut loc prima întâlnire simbolică a familiilor separate după războiul coreean, potrivit Acordului semnat la 14 iunie 2000; evenimentul a coincis cu aniversarea a 55-a de la eliberarea Peninsulei Coreene de sub ocupaţia coloniala japoneză, aniversată de cele două ţari (1945) 

- 2007: A murit Alexandru Dan Condeescu, antologator de ediţii, critic, istoric şi stilist literar, eseist; fost director al Muzeului Literaturii Române (n. 1950) 

- 2009: A murit compozitorul de muzică uşoară Florin Bogardo (n. 1942)

£££

 S-a întâmplat în 16 august1823: La această dată, s-a născut, în Cernăuca, Cernăuţi, Alecu (Alexandru) Hurmuzaki, publicist şi om politic român (d.1871).  Situaţia social-politică a românilor din Bucovina habsburgică în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea ajunsese într-o stare precară. Memoria istorică înregistrează la momentul 1848 o lipsă acută a unei pături intelectuale naţionale în toate sferele de activitate ale societăţii, aşa încât implicarea membrilor familiei Hurmuzaki în viaţa social-politică şi culturală a societăţii bucovinene de atunci ne apare astăzi, în retrospectiva anilor, ca o împlinire providenţială pentru comunitatea românească din Ducatul Bucovinei. 

Aşa cum în Ţările Române, Revoluţia de la 1848 „nu reprezintă un început, ci este punctul final al unei evoluţii, saltul calitativ al unei îndelungi şi complexe acumulări, rezultatul unei dezvoltări organice şi unitare a societăţii româneşti, baza de plecare către o nouă etapă a istoriei noastre” (Platon 1974: 37), tot aşa şi în Imperiul Habsburgic, „primăvara popoarelor” reprezintă o finalitate a unei evoluţii, un salt calitativ al unor „complexe acumulări”, un rezultat al dezvoltării organice a popoarelor, al spiritului şi al libertăţii naţionale (Luceac 2000: 26).

Alături de alţi intelectuali – în majoritatea lor fii de boieri, cum au fost Grigorcea, Popovici, Petrino, Stârcea, Cârste, Albotă, Logotheti sau Flondor – fraţii Hurmuzaki din prima generaţie au jucat un rol decisiv în coagularea unităţii de neam în Bucovina înstrăinată. Ei au ştiut să pună bazele culturii naţionale şi să arate drumul pe care urma să păşească societatea românească de aici, încât mai târziu, clasa intelectualilor români de la sfârşitul secolului al XIX-lea (inclusiv generaţia a doua a Hurmuzăkeştilor) a contribuit esenţial la înfăptuirea idealului de unitate naţională, care a culminat cu actul unirii de la 1918.

Alexandru Hurmuzachi (d. 8 martie 1871 (s.n. 20 martie), Napoli, Italia) a fost fiul marelui vornic bucovinean Doxachi Hurmuzachi și a Ilenei (Ilinca, Olena) Murguleț, fiica unui stolnic. A fost un publicist și om politic român originar din Basarabia, membru fondator al Societății Academice Române și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina.A fost ales deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac. În familia lui Doxachi Hurmuzachi și a Ilenei Murguleț au fost 12 copii dintre care au supraviețuit șapte: cinci frați si două surori (Eufrozina și Eliza). La inițiativa fraților Hurmuzachi a luat ființă Gazeta Bucovinei, prima gazetă care se tiparea în două limbi (germană și română). Familia a avut un rol important în timpul revoluției de la 1848. La moșia Cernăuca s-au adunat cei mai destoinici bărbați pe care i-a avut Moldova: Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Sion, Vasile Alecsandri. Tot aici, în sânul acestei familii a redactat Mihail Kogălniceanu faimoasa lui petiție.

 În perioada anilor 1829-1841, el a făcut studiile (primare, gimnaziale și liceale) la Cernăuți. În 1845 urmează studiile juridice la Viena. În perioada 1848-1850 redactează, împreună cu fratele său, Gheorghe, Ziarul Bucovina. În 1862 a inaugurat „Foaia Soțietății pentru cultură și literatură română în Bucovina”. În 1866 a fost deputat în Camera Consiliului Imperial de la Viena; membru al Academiei Române. În 1867 a fost deputat în Dieta Bucovinei.

Alexandru Hurmuzachi a murit în 8 martie 1871 la Napoli, Italia. A fost înmormântat în curtea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Dulcești (județul Neamț). Pe piatra sa funerară se află următoarea inscripție: „Aice zace în Domnul lêngă fratele seu Constantin, Alesandru Hurmuzachi; nescut în Cernauca, Ducatul Bucovinei, în 16.August 1823; deputat la parlamentul Austriei și la dieta țêrii; fost președinte al societății române literarie în Bucovina; membru societății academice din Bucuresci; reposat în Neapoli în 8.Mart 1871. Neuitatului seu frate cu spiritul cel ager și luminat, cu simțemintele-i cele nobile și nalte, iubirea-i cea severă de dreptate, și cu inima-i cea românească purure însuflețită pentru patrie și națiune, pune această peatră întru lacrimi de durere Elisa Sturdza, înconjurată de ceilalți frați sdrobiți de măchniciune.”

Surse:

http://193.231.13.10:8991/F?func=find-b&request=000007660&find_code=SYS&local_base=BCU10&CON_LNG=ENG

http://www.bjvaslui.ro/files/publicatii/02hurmuzaki.pdf

http://www.philippide.ro/Metafore%20ale%20devenirii_2011/53.%20I.%20Luceac.pdf

https://www.icr.ro/uploads/files/nr-1-4-2013.pdf

https://bibliotecacernauti.com/images/carte_pdf/carte-Hurmuzaki.pdf

£££

 S-a întâmplat în 16 august1888: S-a născut Thomas Edward Lawrence (d. 19 mai 1935), ofiţer britanic, celebru ca fiind acel Lawrence al Arabiei cunoscut pentru rolul jucat în revolta arabilor din 1916-1918. Este mai cunoscut ca T. E. Lawrence. Personalitatea sa plină de vitalitate, alături de scrierile sale şi de o largă varietate de activităţi şi asocieri, au făcut din el obiect de fascinaţie în întreaga lume, unde a fost cunoscut ca Lawrence al Arabiei (Lawrence of Arabia).

Thomas Edward Lawrence a fost  o figură enigmatică care ridică suspiciuni chiar asupra datei sale precise de naștere care este raportată fie pe data de 15 august, fie pe data de 16 august 1888. Născut în afara căsătoriei, Lawrence a aflat adevărata identitate a tatălui său abia după ce acesta a decedat. În anul 1879, Sarah Lawrence, în vârstă de 18 ani, a ajuns la proprietatea irlandeză a lui Sir Thomas Chapman pentru a lucra  ca guvernantă pentru cele patru fiice ale acestuia. Acesta și servitoarea sa au început să aibă o legătură amoroasă și ea a dat naștere în secret fiului lor nelegitim în anul 1885. După ce s-a descoperit „rușinea”, Chapman și-a părăsit soția și s-a mutat în Britania cu noua lui iubire. Cu toate că acest cuplu nu s-a căsătorit niciodată, au adoptat numele de familie Lawrence și au pretins că sunt soț și soție. T.E. care a fost al doilea dintre cei cinci copii ai cuplului, a aflat adevărata identitate a părinților săi după moartea tatălui în anul 1919. Ca fapt divers, în timp ce Peter O'Toole, actorul care l-a interpretat pe ofițer în filmul biografic din 1962 „ Lawrence al Arabiei” avea 1, 90 metri înălțime, adevăratul Lawrence avea doar 1, 65 metri înălțime. Acesta era conștient de statura sa care ar fi putut fi cauzată de un oreion. 

Lawrence și-a petrecut vara anului 1909 călătorind singur prin Siria și Palestina pentru a cerceta castelele cruciaților pentru teza sa. Acesta a mers aproape o mie de mile (1852 km) și s-a tras cu arma spre el, a fost jefuit și bătut grav. În ciuda călătoriei dificile, proaspătul absolvent s-a intors în Siria în anul următor făcând parte dintr-o expediție arheologică sponsorizată de British Museum. Anii petrecuți în regiune l-au ajutat să aprofundeze cunoștințele de limba arabă și legăturile cu arabii.  În anul 1914, armata britanică l-a angajat pe Lawrence pentru o expediție arheologică în Peninsula Sinai și Deșertul Negev, o excursie de cercetare care era, de fapt, o acoperire pentru o operațiune secretă de supraveghere a teritoriului deținut de otomani. Odată ce a început primul Război Mondial, Lawrence s-a înrolat în armata britanică  ca spion în Cairo. Acesta a făcut muncă de birou timp de aproape doi ani înainte de a fi trimis în Arabia în anul 1916 unde, în ciuda lipsei antrenamentului militar, a ajutat la comanda expedițiilor pe câmpul de luptă și a misiunilor periculoase din spatele liniei inamice în timpul revoltei arabe împotriva turcilor care a durat doi ani.

Doi dintre frații mai mici ai lui Lawrence, Frank și Will, au fost uciși pe frontul de vest la cateva luni diferență unul față de celălalt în anul 1915. Vina pe care acesta a simțit-o pentru că avea un loc de muncă sigur la birou în Cairo în timp ce milioane de soldați mureau pe font l-a îndemnat să iasă pe câmpul de luptă la izbucnirea Revoltei Arabe din anul 1916.

Umbrite de milioanele de vieți pierdute pe frontul de vest, faptele vitejești ale lui Lawrence au fost recunoscute la scară largă la sfârșitul Primului Război Mondial în anul 1918. Acesta era o figură nerecunoscută, încât turcii, care au pus o recompensă pe capul lui, nu știau cum arată. Cu toate acestea, când corespondentul american Lowell Thomas a lansat un turneu de conferințe reamintind sarcinile sale în Orientul Mijlociu, fotografiile și filmele lui „Lawrence al Arabiei”, l-au transformat de colonelul britanic atât într-un erou de război, cât și într-o celebritate internațională. Regele George al V-lea l-a convocat pe Lawrence la Palatul Buckingham la 30 octombrie 1918. Lawrence a sperat că subiectul audienței private era discutarea granițelor Arabiei independente, dar, în schimb, regele a dorit să dea rangul de cavaler supusului său în vârstă de 30 de ani. Crezând că guvernul britanic i-a trădat pe arabi retrăgând promisiunea independenței, acesta a spus încet monarhului că refuză onoarea. 

În anul 1921, viitorul prim ministru Winston Churchill a devenit Secretar Colonial și l-a angajat pe Lawrence consilier pe probleme arabe. Cei doi bărbați au ajuns să se admire reciproc și au devenit prieteni pe viață. După ce și-a terminat serviciul diplomatic sub Churchill, Lawrence s-a întors în armată în anul 1922 înrolându-se în Forțele Aeriene Regale. Dar pentru a încerca să evite celebritatea, a făcut acest lucru sub pseudonim: John Hume Ross. Câteva luni mai târziu presa a dezvăluit secretul său și a fost concediat. Lawrence s-a înrolat ca soldat în Royal Tank Corps, dar sub numele fals Thomas Edward Shaw, ca un omagiu adus prietenului său, renumitul scriitor irlandez George Bernard Shaw. Acesta a publicat o traducere în engleză a Odiseei lui Homer sub semnătura T.E. Shaw și a menținut numele fals până la moartea sa. 

Lawrence era un motociclist înflăcărat și deținea șapte motociclete diferite Brough Superiors numite „motociclete Rolls Royce”. În dimineața zilei de 13 mai 1935, Lawrence a mers cu viteză prin spațiul rural englezesc pe motocicleta sa Brough Superior SS100. A zărit brusc doi băieți pe biciclete pe drumul îngust de țară și a încercat să îi ocolească. Cu toate acestea, ofițerul a agățat una dintre biciclete și a fost aruncat înainte peste ghidon. Lawrence nu și-a mai revenit din masivele leziuni la creier  și s-a stins din viață la vârsta de 46 de ani pe 19 mai. 

Surse:

https://www.britannica.com/biography/T-E-Lawrence

https://www.descopera.ro/cultura/20866724-lawrence-al-arabiei-in-umbra-desertului-viata-secreta-a-lui-t-e-lawrence

https://www.iwm.org.uk/history/first-world-war/middle-east/t-e-lawrence

https://historia.ro/sectiune/general/10-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-lawrence-al-577353.html