$$$

 S-a întâmplat în 18 aprilie1880: În această zi, a plecat în eternitate Costache Aristia, actor, traducător, poet, moralist, profesor de greacă şi franceză la colegiul „Sf. Sava”, precum şi de mimică şi declamaţie, la Şcoala Dramatică a Societăţii Filarmonice din Ţara Românească (n.1800). A fost unul dintre fondatorii teatrului românesc. A fost primul actor şi profesor de artă dramatică din ţara noastră, militant şi pasionat pentru crearea culturii teatrale moderne româneşti. A avut preocupări literare, ca poet şi traducător din Homer şi Alfieri.

Născut din părinţi greci, a studiat la şcoala grecească din Bucureşti şi a avut ca elev o scurtă apariţie pe scena de la Cişmeaua Roşie. A participat la mişcarea Eteriei din 1821 ca susţinător al emancipării greceşti. La intrarea turcilor în ţară, el a trecut Oltul şi a luptat alături de eterişti la Drăgăşani. Nevoit să se refugieze, trece graniţa şi ajunge la Paris. Ajutat de filo-elenul lord Gilfort, îşi continuă aici studiile cu J. Talma. După războiul ruso-turc din 1828, el se reîntoarce în ţară şi e numit profesor de franceză şi limba elenă la liceul „Sf. Sava” şi a devenit institutor al copiilor lui Nicolae Ghica, în casele căruia a pus în scenă piese de teatru. Se împrieteneşte cu Ion Heliade-Rădulescu, şi colaborând cu acesta, face traduceri din limba greacă. A tradus din Homer, Plutarh, Alfieri etc.

În 1833, împreună cu alţi intelectuali legaţi de mişcarea revoluţionară, pune bazele primei şcoli de artă dramatică. Ca membru al Societăţii filarmonice se remarcă printre cei mai activi. Traduce opere de teatru şi joacă în câteva roluri. Pregătind primele cadre profesioniste de actori, el a pus astfel bazele teatrului cult în Ţara Românească. Printre elevii lui Aristia s-au numărat Costache Caragiale şi Eufrosina Popescu. În timpul revoluţiei de la 1848 din Muntenia este numit comandant al gărzii naţionale, însă este arestat de turci. Reuşeşte însă să se refugieze în Franţa. Se va reîntoarce după mai mulţi ani şi din 1856 va fi bibliotecar al Statului, iar din 1863 va fi din nou profesor. Ajuns la bătrâneţe, el îşi pierde vederea. Moare la Bucureşti în 1880.

Surse:

Predescu, Lucian - Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 199

Popescu, Ana Maria, Constantin Aristia, Editura Meridiane, Bucureşti, 1967

Ion Heliade Rădulescu, Scrisori și acte, București, 1972 (notiță biografică despre Aristia - p.27)

http://galeriaportretelor.ro/item/costache-aristia/

$¢$

 S-a întâmplat în 18 aprilie 1909,18 aprilie/1 mai: La această dată, se înfiinţa „Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti”, care primea concesiunea transportului de călători. Începuturile transportului public în București datează de mai înainte, din 1871, atunci când apar primele tramcare, descrise de Alexandru Cebuc astfel: „Acest mijloc de transport avea înfățișarea unui camion acoperit, pe patru roți durate cu șine de fier, având o asemănare foarte mare cu cea a camioanelor de transportat mărfuri.”

În același an, pe 3/15 iulie, primăria a acordat o concesiune pe 45 de ani pentru crearea unor linii de tramvaie cu cai. Liniile Calea Moșilor - Piața Sf. Gheorghe și Piața Sf. Gheorghe - Calea Griviței au fost primele lansate, pe 28 decembrie 1872. Acestea au înlocuit gradual tramcarele, care au fost retrase complet în anul 1904. Pe 9 decembrie 1894 apar și primele tramvaie electrice, între Obor și Cotroceni, pe o lungime de 6,5 km. În aprilie 1909 este aprobată înființarea „Societății Tramvaielor București” (prescurtat S.T.B.), o nouă concesiune pe 40 de ani ce avea ca scop electrificarea întregii rețele de tramvaie.Capitalul social de 12 milioane de lei a fost vărsat în proporție de 50% de comună și 50% de acționari particulari. În 1921 și 1924 au apărut primele tentative de introducere a transportului de călători cu autobuzele, făcute de mici firme private, care însă nu s-au putut impune în fața concurenței tramvaielor.

În 1936,„Societatea Comunală pentru construcțiunea și exploatarea tramvaielor în București” obține exclusivitatea transportului în comun cu tramvaie și autobuze pentru București și 12 comune suburbane. Societatea avea la dispoziție 392 de autobuze construite la compania Leonida & Co, pe baza unor șasiuri Renault, Chevrolet și Henchel. După al Doilea Război Mondial, numele societății este schimbat în „Întreprinderea de Transport București" (ITB) și se înființează prima linie de troleibuz (în toamna anului 1949, pe traseul Piața Victoriei - Hipodrom. Aceasta se adăuga celor 27 de trasee de tramvai și 24 de autobuz. În 1953, la realizarea memoriului justificativ pentru metrou, se menționează faptul că viteza medie de deplasare era prea mică, iar mijloacele de transport erau aglomerate deoarece parcul rulant nu a ținut pasul cu dezvoltarea orașului.

ITB a atins dimensiunea maximă în anii 70, înainte de apariția metroului, când avea 34.000 de salariați și 4.859 vehicule. Întreprinderea includea și servicii de taximetrie, maxi-taxi și chiar transport de marfă. Cu toate acestea, întreprinderea nu mai reușea să asigure transportul în comun în zonele nou construite ale orașului. Drept urmare, în anul 1971, în cadrul Consiliului Popular al Municipiului București (CPMB) s-a înființat o Comisie centrală condusă de președintele CPMB, Dumitru Popa, precum și un colectiv de lucru, format din specialiști de la ITB, IPB etc., cu misiunea de a se documenta și a prezenta studii pentru realizarea metroului .În 1990 „Întreprinderea de Transport București” se transformă în „Regia Autonomă de Transport București”, prin decizia PMB. Serviciile de taxi și maxi-taxi sunt desprinse din R.A.T.B. În primul deceniu al secolului XXI, sistemul STB a trecut printr-o fază de reînnoire, prin achiziționarea a o mie de autobuze Mercedes Citaro și prin construcția la URAC a unor tramvaie noi, adaptate persoanelor cu handicap.

Mai nou, STB de azi a fost creată prin reorganizarea Regiei Autonome de Transport București (RATB) în septembrie 2018. La rândul ei, RATB a fost creată prin transformarea Întreprinderii de Transport București (ITB) printr-o decizie a Primăriei Municipiului București din anul 1990 și funcționa în baza Legii serviciilor de transport public local din 2007. Mijloacele de transport ale STB sunt garate și întreținute în opt autobaze, șapte depouri de tramvaie, trei depouri de troleibuze și un depou comun de tramvaie și troleibuze, plasate pe toată întinderea rețelei. Pe lângă serviciile pentru mijloacele STB, autobazele oferă și diferite servicii pentru terți, precum verificări ITP, școală de șoferi sau atestări profesionale.

Surse:

http://stbsa.ro/istoric.php

http://stbsa.ro/urac.php

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/istoria-ratb-din-1871

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/dosare-declasificate-afaceri-cu-tramvaiele-bucurestene-v-5385475?p=1

$$$

 S-a întâmplat în 18 aprilie1955: În această zi, a plecat în eternitate fizicianul german Albert Einstein. Albert Einstein a fost una din cele mai strălucite minţi din istoria civilizaţiei umane. Contribuţia sa ştiinţifică pare să nu fie egalată de nimeni altcineva. Teoriile sale privind relativitatea ne ajută astăzi să înţelegem timpul, spaţiul, energia şi gravitaţia.

Albert Einstein s-a născut în Ulm, Germania, pe data de 14 martie 1879. Părinţii se numeau Pauline şi Hermann Einstein. Interesant este faptul că aceştia nu au avut niciodată vreo legătură cu domeniul matematicii sau cu ştiinţa în general. Chiar şi micul Albert nu a dovedit că ar avea vreo aptitudine pentru aşa ceva, fiind suspectat la un moment dat că ar fi chiar retardat. Vorbea lent, cu pauze îndelungate pentru a gândi temeinic ceea ce avea să spună.O povestioară pe care Einstein o spunea adesea s-a întâmplat pe vremea când avea cinci ani, văzând o „minune”: o busolă. Acul acesteia arata mereu nordul, deci există „ceva profund ascuns” ce determina acest lucru.Copil fiind, a fost stimulat de unchiul său, inginer şi de un student la medicină ce lua masa săptămânal cu familia acestuia.

Deşi, în general, a avut note bune, Einstein a dispreţuit şcoala academică la care a fost trimis în Munchen, unde succesul depindea doar de memorare şi supunerea faţă de autoritate. Studiul de bază şi l-a făcut singur, acasă, ajutat de cărţile de matematică, fizică şi filosofie. Un profesor chiar a sugerat la un moment dat că tânărul Albert să părăsească şcoală, deoarece prezenţa sa deteriora respectul elevilor faţă de cadrele didactice. Datorită mutării familiei în Italia, el chiar a părăsit acea şcoală. A suferit Einstein de sindromul Asperger, o formă uşoară de autism, așa cum s-a speculat? Cert este că nu există destule date istorice pentru a se putea răspunde cu certitudine. Poate a fost doar un copil timid şi retras. Dificultăţile avute la şcoală ar fi putut fi cauzate de exigenţa profesorilor germani, iar pe de altă parte de situaţia de a fi un copil evreu într-o şcoală catolică.

În 1895, el dă examen de admitere la Institutul Federal Elveţian de Tehnologie, însă nu reuşeşte să intre. Este sfătuit să se înscrie la şcoală elveţiană din Aarau; aici profesorii sunt deschişi ideilor sale. După finalizarea acestor studii, Einstein intra la Institutul de Tehnologie din Zurich. În această perioadă îşi dă seama că fizica este ceea ce îl interesează în special, „cea care găseşte căile de a ne îndruma către esenţă”. După absolvire, Albert Einstein face eforturi pentru a rămâne să lucreze în cadrul unei universităţi, dar încercările sale eşuează. Nu găseşte decât posturi temporare, la periferia vieţii academice. Ajunge, în cele din urmă, să deţină o funcţie la Oficiul Elveţian de Patente din Berna. Acest lucru a avut o importanţă covârşitoare pentru el, pe de o parte material, având un venit stabil, iar pe de altă parte munca antrenantă la care lua parte. Pe lângă toate acestea, acum va avea timp să se dedice şi studiului, ceea ce se va concretiza în începerea publicării diverselor articole ştiinţifice.

Cel mai apropiat prieten din acele vremuri şi, de asemenea, coleg la Biroul de Patente, a fost Michele Besso. Împreună cu acesta şi cu alţi amici din Berna, necunoscuţi în lumea ştiinţifică, Einstein obişnuia să se întâlnească regulat pentru a discuta pe subiecte ştiinţifice şi filosofice. Ei s-au autointitulat, în glumă, Academia Olimpia. Einstein a început să atragă atenţia odată cu articolele publicate, urmând ca nu peste mulţi timp să fie invitat în mediul academic, ca profesor asociat la Universitatea din Zurich, apoi profesor titular la Universitatea Germană din Praga. În vreme ce studia la Universitatea din Zurich, între tânărul şi chipeşul Albert şi o tânără de origine sârbă, Mileva Maric, singura femeie din clasa de fizică a lui Albert, a apărut o pasiune. Familia lui s-a opus temeinic ideii de căsătorie, chiar şi după ce Mileva a dat naştere unei fetiţe. Această fetiţă se pare că a fost dată spre adopţie. După ce Einstein a obţinut postul la Oficiul de Patente, el şi iubita sa au reuşit să se căsătorească, în 1904 şi 1910 soţia sa dăruindu-i câte un fiu. Cei doi soţi obişnuiau să discute despre fizică, însă nu sunt dovezi certe ci multe speculaţii că Mileva ar fi adus contribuţii majore la realizările lui Albert Einstein.

Prin intermediul corespondenţei, vizitelor şi reuniunilor ştiinţifice, Einstein ajunge să-i cunoască pe cei mai mulţi dintre fizicienii de marcă ai vremii.În 1912 Institutul Federal Elveţian de Tehnologie îl invită să activeze ca profesor. Aici, cu ajutorul unui prieten vechi, reuşeşte să-şi pună la punct aparatul matematic, atât de necesar pentru formularea teoriilor sale. În 1914, guvernul german îi oferă lui Einstein calitatea de membru al prestigioasei Academii Prusace de Ştiinţă, precum şi posibilitatea de a fi cercetător la Berlin.În momentul în care Einstein părăsise ţara în care se născuse, el renunţase la cetăţenia germană, ca şi la întreaga societate militară de acolo. Însă Berlinul, fără obligaţii de predare şi cu o întreagă galaxie de oameni de ştiinţă celebri drept colegi, a fost irezistibil. Era cel mai ridicat nivel al unei cariere ştiinţifice la care putea aspira. „Cu aşa faima, nu rămâne mult timp pentru soţia sa”, se plângea Mileva. Einstein s-a simţit tot mai sufocat şi constrâns în această relaţie. A găsit consolare într-o aventură cu o verişoară a sa, Elsa Lowenthal.Soţii s-au separat în 1914, iar divorţul a urmat în 1919. În acelaşi an s-a căsătorit cu Elsa.

În luna martie a anului 1905, Einstein trimite celei mai de seamă reviste de ştiinţă germane, „Analele fizicii”, un articol despre un alt mod de înţelegere a structurii luminii. Şi anume structura corpusculară, ce presupune existenţa unor particule independente de energie. Max Planck sugerase că energia ar fi discretă cu câţiva ani în urmă, însă Einstein merge mult mai departe, contrazicând teoria general acceptată a luminii formate din unde electromagnetice. În mai, revista respectivă primeşte un alt articol, în care teoria energiei cinetice explica temperatura ca un efect al agitaţiei continue a atomilor. Astfel, mişcarea browniană, bine-cunoscută, căpăta o rezolvare. Se crea astfel un puternic instrument de studiere a mişcării atomice. La aceeaşi revistă, Einstein trimite în luna iunie a aceluiaşi an un articol despre magnetism şi mişcare, în care explica principiul relativităţii: un obiect se comportă în acelaşi fel indiferent că este în repaus sau într-o incintă cu mişcare uniformă. Însă în acord cu teoria electromagnetismului lui Maxwell, lumina n-ar trebui să se comporte în acest fel. Viteza luminii nu variază. Einstein găsise că principiul relativităţii era compatibil cu teoria electromagnetică. A trebuit „doar” o nouă şi mai atentă reconsiderare a timpului.

În septembrie 1905, Einstein supune atenţiei o consecinţă remarcabilă a teoriei speciale a relativităţii: dacă un corp emite o anume cantitate de energie, atunci masa corpului va scădea proporţional. Apare celebra ecuaţie E=mc2.Einstein nu a fost cel care a avut primele idei despre relativitate.Teoriile sale au fost construite pe o bază pregătită de zeci de experimente şi câteva încercări de teoretizare. După cum a spus chiar el, fără Maxwell şi Lorentz n-ar fi reuşit să descopere relativitatea. Bineînţeles, acest mare om de ştiinţă a reuşit să înţeleagă, să gândească mai departe, să lege faptele şi să construiască o teorie ce ne-a adus mult mai aproape de înţelegerea Universului în care trăim. După relativitatea specială, Einstein a simţit nevoia unei teorii generale. A început să întrevadă legătura dintre mişcare şi gravitaţie. Munca a fost una asiduă, iar o colaborare în materie de tehnici matematice a fost esenţială, teoriile sale atingând un grad de abstractizare tot mai ridicat. În acelaşi timp, viaţa particulară nu era tocmai satisfăcătoare, producându-se separarea de soţia sa. Pe lângă această, după terminarea primului război mondial, savantul a început să participe la viaţa politică.

Teoria generală a relativităţii a fost finalizată în 1915.Noile ecuaţii ale gravitaţiei prezentau o logică simplă, în ciuda matematicii complicate. Cu nouă viziune oferită asupra timpului, spaţiului, materiei şi energiei, Albert Einstein devine simbolul noii fizici. Ziarele la acea vreme chiar i-au exagerat calităţile, spunând despre el că este singurul capabil să îşi înţeleagă noile teorii.Mai ales că mulţi gânditori sau oameni de rând aveau dificultăţi serioase în a face asta. În 1922 i se acorda premiul Nobel pentru fizică. Albert Einstein se implica tot mai mult în viaţa politică şi socială, mai ales după terminarea primului război mondial. Îşi reia cetăţenia germană, susţine cauza liberală. Partidul Nazist începe să devină puternic. Fizicienii ce făceau parte din ele îl atacă pe Einstein, susţinând că teoria relativităţii e doar „fizică evreiasco-comunistă”. Odată cu venirea la putere a lui Hitler, lupta antisemită şi antifascistă începe să devină zadarnică şi, mai mult, periculoasă. 

Einstein părăseşte Germania în 1932, iar anul următor renunţa din nou la cetăţenia germană. Multe universităţi doresc să-l aibă, însă el deja acceptase oferta Institutului de Studiu Avansat din Princeton, New Jersey. În 1940 devine cetăţean american. În 1936 soţia sa, Elsa, moare. În anii ’30, oamenii de ştiinţă începuseră deja să lucreze cu aparatură tot mai sofisticată. Tendinţele erau de colaborare între tot mai multe persoane, un lucru cu care Einstein nu era obişnuit, el fiind învăţat să teoretizeze singur. În august 1939, fizicienii nucleari, ce descoperiseră deja fisiunea nucleului de uraniu, au venit la el, însă nu pentru un ajutor ştiinţific, ci politic. Ei realizaseră potenţialul distructiv al acestei descoperiri şi se temeau că naziştii experimentează deja acest lucru. Einstein îi scrie lui Roosevelt, atenţionându-l de pericol. Guvernul Statelor Unite începe să pregătească războiul nuclear...În tot acest proiect al bombei nucleare, a fost singurul rol jucat de Einstein, chiar dacă diverse surse speculează altfel!

După terminarea celui de-al doilea război mondial, savantul a făcut apel pentru dezarmarea nucleară, având influenţă atât asupra oamenilor de ştiinţă, cât şi asupra publicului larg. De asemenea, s-a opus reînarmării Germaniei şi a criticat Războiul Rece. Susţinător fervent al Naţiunilor Unite, a crezut întotdeauna că soluţia conflictelor internaţionale este legea mondială, guvernul mondial. Einstein a crezut că dacă poate găsi o teorie unificată, aceasta va putea explica structura materiei. Din această cauză a respins teoria cuantică, ce descria realitatea în termeni de probabilităţi. De-a lungul timpului, el a propus diverse teorii unificate, cărora însă le-au fost găsite diverse lacune, în special chiar de către el personal. Nu s-a descurajat însă niciodată, încercând iar şi iar. „Este de ajuns ca unul singur să încerce să înţeleagă câte o părticică de mister în fiecare zi.” Cu acest crez, Einstein a dat umanităţii o nouă viziune a universului fizic, ca şi un model despre ceea ce o persoană poate deveni.

În 1952 i se oferă postul de preşedinte al Israelului, un titlu onorific. Bătrân şi bolnav însă, trăind liniştit la Princeton, el respinge această onoare. Însă interesul pentru acţiuni publice continuă. La 17 aprilie 1955, în timp ce lucra la un discurs prin care se pregătea să marcheze cea de-a șaptea aniversare a statului Israel, Einstein a suferit un anevrism abdominal, dublat de o hemoragie internă, a fost dus de urgenţă la Centrul Universitar Medical din Princeton pentru tratament, dar a refuzat operația, declarând că și-a trăit viața şi că este mulţumit cu ce a realizat: „Dacă e momentul să mă sting din viață, prefer să fac asta într-un mod elegant”, ar fi declarat el. Einstein a murit a doua zi dimineaţa, la 18 aprilie 1955, la vârsta de 76 de ani.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/physics/1921/einstein/biographical/

https://www.ro.biography.name/fizicieni/56-germania/178-albert-einstein-1879-1955

https://www.britannica.com/biography/Albert-Einstein

https://www.descopera.org/albert-einstein-o-scurta-biografie/

https://radioromaniacultural.ro/portret-albert-einstein-povestea-extraordinara-a-unui-savant-genial/

https://www.scientia.ro/blog-gabriela-costache/2576-albert-einstein-o-biografie.html

$$$

 S-a întâmplat în 18 aprilie 2003: În această zi, a murit Emil Loteanu. Emil Loteanu (n. 6 noiembrie 1936, Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova - d. Moscova) a fost un actor, regizor, scenarist, poet și scriitor moldovean. Printre filmele regizate de el amintim Poienile roșii (1966), Lăutarii (1971), Șatra (1975), Gingașa și tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983) și Luceafărul (1986). A fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească”

Emil Loteanu s-a născut la data de 6 noiembrie 1936, în satul Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova. A învățat la școala din Clocușna. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, împreună cu tatăl său (Vladimir), în timp ce fratele său, Marcel, și-a însoțit mama (Tatiana) la București. A urmat apoi studii la Liceul Sf. Sava din București. În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuți. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București, unde mama sa lucra la ambasada sovietică. În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat filmul artistic „Viața învinge”. A încercat să dea examen la IATC București, dar dosarul său de admitere a fost respins .

În anul 1952 a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de a urma studii de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la București. În perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul dramatic „A.S.Pușkin” din Chișinău. A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova (1954-1956) și de regie la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din capitala URSS (1956-1962). După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973 - 1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova.În anul 1968 a devenit membru al PCUS. În anul 1985 a revenit în RSS Moldovenească, îndeplinind în perioada 1987-1992 funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din R.Moldova. A avut un rol important în formarea a două promoții de regizori de film în cadrul Școlii superioare de regie. El a fondat „Asociația experimentală de creație Phoenix-M", revista de teatru și film „Lanterna Magică", fiind și autorul emisiunii televizate „Se caută o stea". De asemenea, a fost conducătorul cursului de actori de teatru și film la Institutul de Arte din Chișinău. Printre tinerii actori formați de Emil Loteanu amintim pe Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, frații Victor și Mircea Soțchi-Voinicescu etc.

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 2001, a primit Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București. Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, la realizarea cărora a participat atât prin regizarea lor, cât și prin scrierea de scenarii. El a debutat în cinematografie în anul doi de studenție, semnând scenariul și regia la filmele documentare de scurtmetraj Hora mare (1959), Amintiri din copilărie (1960), Piatra, timpul, cântecul (1961).

Debutul său ca autor de filme de lungmetraj a avut loc în anul 1963, cu Așteptați-ne în zori (1963), film în care au debutat o serie de actori moldoveni cum ar fi: Ion Șcurea, Ecaterina Malcoci, Ilie Guțu, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni, Iulian Codău etc. Au urmat filme ca Poienele roșii (1966), în care au debutat actorii Svetlana Toma și Grigore Grigoriu, Această clipă (1968) (care a obținut Premiul II la Festivalul unional de filme de la Minsk din 1970) și Lăutarii (1971), cu care a obținut mai multe premii cum ar fi: Premiul Scoica de aur la Festivalul internațional de filme de la San Sebastian (1972), Marele Premiu la Festivalul internațional ce dezvăluie tema artei și folclorului (Italia, 1972), Premiul Nimfa de aur la Festivalul Internațional de filme din Neapole (Italia, 1972), premiul spectatorilor și al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978) și filmul „Da tu eşti rău" cu Mihai Cernat în rolul principal.

Colaborarea sa cu studioul „Mosfilm" a fost marcată de regizarea a două capodopere: filmul Șatra (1976) despre viața țiganilor de la începutul secolului al XX-lea, care a câștigat o mulțime de premii și anume Marele Premiu Scoica de aur la Festivalul Internațional de la San Sebastian (1976); premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977); premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional din Praga (1977); premiul pentru rezolvarea plastică a secvențelor la Congresul XI al UNITEX din Paris și filmul Gingașa și tandra mea fiară (1978), ecranizare a nuvelei „O dramă la vânătoare" de Anton Cehov, care a participat la Festivalul celor mai bune fime din lume din Belgrad (1979).

Participă apoi la regizarea a două episoade a filmului Anna Pavlova (film distins cu Marele Premiu Pentru cea mai înaltă contribuție în arta cinematografică, Marele Premiu pentru cea mai bună coproducție, premiul Pentru cea mai bună lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film străin), realizat în coproducție cu cineaști din Anglia, Franța, Cuba, RDG. În anul 1986, revenit în RSS Moldovenească, el a regizat filmul artistic de televiziune Luceafărul, despre viața și creația poetului Mihai Eminescu. În anul 1993, Emil Loteanu a realizat ultimul său film, intitulat Găoacea, în care are în distribuție numeroși interpreți din România: (Silviu Stănculescu, Mircea Diaconu) etc. A fost profesor onorific al Facultății de Arte Hyperion din București, al cărei decan este regizorul Geo Saizescu, interpret în ultimul film al cineastului basarabean.

În afară de filmele de ficțiune, Loteanu a realizat și filmele de scurt metraj: Frescă pe alb (1967), Academicianul Tarasevici (1970), Orașul meu alb (1973), Ecoul văii fierbinți (1974), Eugeniu Doga (1983), Svetlana Toma (1984), Grigore Grigoriu, Durerea (1985) etc. Emil Loteanu s-a făcut cunoscut și ca autor de cărți de poezie și proză scurtă. El a debutat cu versuri în paginile revistei Contemporanul din București (1949). A publicat apoi volumele de versuri Zbucium (1956), Versuri (Ed. Lumina, Chișinău, 1970), Sufletul ciocârliei (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1974) și plachetele Chemarea stelelor (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1962) și Ritmuri (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1965).

A publicat și cărți de proză cum ar fi Vioara albă (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1963), Bucolica (1966) și Lăutarii (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1972), ultimele două fiind ecranizate de către el însuși. Deși versurile sale prevesteau un talent de poet, la sfârșitul anilor '60, Loteanu a renunțat la activitatea literară în favoarea celei cinematografice. Emil Loteanu a încetat din viață la data de 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.

Surse:

http://m.moldovenii.md/md/people/184/

https://www.cinemagia.ro/actori/emil-loteanu-1699/

http://www.cinemarx.ro/persoane/emil-loteanu-116296.html?biografie

https://adevarul.ro/cultura/arte/va-mai-amintiti-de--emil-loteanu-1_50acf15b7c42d5a6638c4953/index.html

https://revistamagazin.ro/404/

$$$

 S-a întâmplat în 18 aprilie 2005: În această zi, a decedat Cornelia Pillat, scriitoare, istoric de artă şi istoric literar (n. 22 martie 1921, Bucureşti – d. Bucureşti). A fost fiica socialistului Gheorghe Ene-Filipescu, mort în închisoare (1952), şi a Ecaterinei, a studiat istoria artei la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Alexandru Busuioceanu, Basil Munteanu, Mihai Ralea şi Tudor Vianu. Căsătorită, din dec. 1944, cu scriitorul Dinu Pillat (1921–1975), fiul poetului Ion Pillat (1891–1945).

Din cauza acuzării şi arestării tatălui său, o perioadă nu i se permite să se angajeze. Activează apoi ca documentaristă la Institutul de Istoria Artei (1955–1958), bibliograf şi muzeograf la Biblioteca Academiei Române (1958–1965), cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei (1965–1975) şi documentaristă la Direcţia Monumentelor Istorice. Debutează editorial în 1960, cu Gogol în literatura română. 1860–1960. Publică studii de istoria artei în vol. „Pictura murală în epoca lui Matei Basarab” (1980), Variaţiuni pe teme date în arta medievală românească (2003), precum şi lucrarea de memorialistică Eterna întoarcere (1996), reeditată în 2002, cu titlul Ofrande. Editează opera lui Ion Pillat, 7 vol. în prima ediţie (1983–1998), 5 vol. în cea de-a doua (2000–2003).

A fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1998) şi Premiul Fundaţiei „Cella Delavrancea” (1996).„Cornelia Pilat face parte din generaţia de intelectuali români pe care urgiile istoriei din veacul XX au lovit-o din plin şi poate cel mai dur” (Gabriel Dimisianu). „Cornelia Pilat are harul expresiei şi fineţea gustului caracteristic marilor artişti” (Nicolae Manolescu).

Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012

http://www.rador.ro/2016/04/18/cornelia-pillat-credeam-in-onestitate-in-cuvantul-dat-credeam-in-adevar/

https://radioromaniacultural.ro/amintiri-din-temnitele-comuniste-cornelia-pillat-despre-condamnarea-sotului-sau-scriitorul-dinu-pillat/

http://www.edituracasaradio.ro/prod.htm?grp=3&cat=41&prod=611

$$$

 S-a întâmplat în 18 aprilie…

 – „Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor”; stabilită în 1983 de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) – creat pe lângă UNESCO; sărbătorită pentru prima dată în 1984, ziua oferă posibilitatea conştientizării diversităţii patrimoniului la nivel mondial, dar şi vulnerabilităţii acestuia şi, în consecinţă, eforturilor necesare pentru protecţia şi conservarea sa

- „Ziua mondială a radioamatorismului"; marchează data de 18.IV.1925, când, la Paris, s-a luat hotărârea de înfiinţare a Uniunii Internaţionale a Radioamatorilor – IARU

- 1480: S-a născut Lucrezia Borgia, fiica papei Alexandru al VI-lea (d. 24.06.1519) 

- 1605: S-a născut, la Marino, Giacomo Carissimi (m.1674), compozitor, cântăreţ şi organist italian, primul mare maestru al cantatelor profane şi al oratoriilor latine. Din 1629 şi până la sfârşitul vieţii, a fost maestrul capelei bisericii iezuite San Apollinare, din Roma. A compus cantate şi oratorii. Operele Sacrificiul lui Isaac; Lamentatio damnatorum şi Judecata lui Solomon, l-au impus ca maestru al muzicii.

- 1772: S-a născut David Ricardo, economist şi om politic englez; ideolog al burgheziei industriale în ascensiune; promotor al sistemului de piaţă liberală (m. 1823) 

- 1806: S-a născut Pavel Vasici-Ungureanu, medic şi scriitor; a întemeiat şi redactat prima revistă românească de medicină din Transilvania, „Higiena şi şcoala" (1876-1882); membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1881)

- 1819: S-a născut, la Split, Franz von Suppé (m.1895), compozitor austriac de origine belgiană. Reprezentant al operetei vieneze, s-a făcut remarcat prin lucrări ca: Poet şi ţăran; Cavaleria uşoară; Frumoasa Galateea).A mai compus vodeviluri, farse etc.

- 1842: S-a născut Anthero Tarquinio de Quental (m.1891), poet şi filozof portughez. A publicat versuri de inspiraţie romantică şi revoluţionară (Ode moderne, 1865; Primăveri romantice, 1872).Eseurile în proză sunt reprezentate în volumul Tendinţe generale de filosofie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A întemeiat „Revista Occidental” (1845-1894). 

- 1846: S-a născut, în Densuş, jud. Hunedoara, Nicolae Densuşianu (m.1911), istoric şi folclorist român. Membru corespondent al Academiei Române (1880). A elaborat lucrări bazate pe o largă informaţie decumentară (Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria 1784-1785, 1884).A publicat 6 volume de documente externe (perioada 1199-1575) privitoare la istoria românilor (în colecţia Hurmuzaki), lucrarea Dacia preistorică (postum, 1913) şi altele. S-a preocupat şi de folclorul românesc.

- 1848, 18/30: Prima adunare politică a românilor transilvăneni, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, la care se hotărăşte convocarea, pentru 3/15 mai, a unei mari adunări populare la Blaj (printre fruntaşii participanţi la adunare s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian, Ion Buteanu)

- 1873: A murit Justus von Liebig, chimist; a descoperit cloroformul, primul gaz adormitor folosit de medici in cursul operaţiilor.(n.12.05.1803)

- 1880: A murit Costache Aristia, actor, traducător, poet, moralist, profesor de greacă şi franceză la colegiul „Sf. Sava”, precum şi de mimică şi declamaţie, la Şcoala Dramatică a Societăţii Filarmonice din Ţara Românească (n.1800). 

- 1882: S-a născut dirijorul american de origine poloneză Leopold Stokowski (m. 1977). Ca dirijor al Orchestrei din Philadelphia (1912-1938) este considerat creatorul sonorităţii spectaculoase, caracteristice orchestrelor americane. A realizat transcripţii celebre ale unor lucrări de Bach. 

- 1882: La Teatrul Scala din Milano are loc premiera absolută a operei Il violino di Cremona, de Giulio Litta, la care a participat şi cunoscuta soprană Elena Teodorini (1857-1926).

- 1882: S-a născut, la Vânju Mare, jud. Mehedinţi, Victor Gomoiu (m.1960), chirurg şi istoriograf român. A fondat Societatea Română de Istoria Medicinii (1929).A organizat şi condus pe plan internaţional cercetările în domeniul istoriei medicinii. Ca profesor universitar, a întemeiat şcoala românească de istoria medicinii. Chirurg de mare virtuozitate, a contribuit la afirmarea ştiinţei româneşti pe plan internaţional. A fost distins cu titlul de Cavaler al Legiunii de onoare franceze (1922).

- 1892: S-a născut, la Peterburg, Rusia, Edith Irene Södergran (m.1923), poetă finlandeză de expresie suedeză. Reprezentantă a expresionismului scandinav.A publicat lirică exprimând bucuria vieţii şi sentimentul predestinării morţii (Liră de septembrie, 1918; Altarul trandafirilor, 1919; Umbra viitorului, 1920). 

- 1897: S-a născut, la Murgeanca, jud. Ialomiţa, Ion Linteş (m.1946), ofiţer de artilerie şi inginer aeronautic român. A efectuat studii şi cercetări în domeniul balisticii interioare, exterioare şi nadirale (balistica antiaeriană). În matematică s-a ocupat cu teoria numerelor.

- 1898: A murit Gustave Moreau, pictor simbolist francez. Gustave Moreau (n. 6 aprilie 1826, Paris - d. 18 aprilie 1898, Paris) a fost un pictor, gravor şi desenator francez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în pictură..

- 1901: S-a născut Alexander Alexeieff, grafician, ilustrator, scenograf şi regizor de animaţie francez de origine rusă, creatorul procedeului tehnic numit "ecranul cu ace" (m. 1982)

- 1901: S-a născut, la Iaşi, George Băileanu (m.1975), publicist şi istoric român. A publicat numeroase studii şi articole despre trecutul Iaşilor şi al instituţiilor din acest prestigios centru cultural şi ştiinţific: Originea Iaşului; Istoricul Spitalului orăşenesc clinic de adulţi din Iaşi; Istoricul Facultăţii de Medicină din Iaşi; Curtea Domnească din Iaşi etc. A scris şi beletristică: Răzmeriţa bairamului domnesc (nuvele istorice) şi Volnicii norodului (roman). 

- 1906: Un cutremur cu o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter distruge mare parte din oraşul San Francisco, California 

- 1909: Se înfiinţa „Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti”, care primea concesiunea transportului de călători (18.IV/1.V)

- 1912: Vasul Carpathia ajunge la New York cu 706 supravieţuitori ai dezastrului Titanic

- 1914: S-a născut, la Căianul Mic, jud. Bistriţa-Năsăud, Gheorghe Silaş (m.2001), inginer român.Membru corespondent al Academiei Române (1991). A efectuat cercetări de mecanică generală şi analitică. A adus contribuţii la studiul vibraţiei în domeniul construcţiilor (Mecanica. Vibraţii mecanice, 1974; Sisteme vibropercutative,1986). 

- 1918: S-a deschis, la Iași, prima expoziție a grupării „Arta română" (înființată la 9 mart. 1917, la Iași); au fost expuse lucrări de valoare a pictorilor fondatori ai societății; printre membrii acesteia se numărau pictorii Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu şi Nicolae Tonitza, sculptorul Oscar Han ș.a.

- 1921: S-a născut Jean Richard, actor francez ce a interpretat rolul comisarului Maigret, în 96 de episoade ale celebrului serial de televiziune (d.12.12.2001) 

- 1927: S-a născut Samuel Phillips Huntington, politolog american. Samuel Phillips Huntington (n. New York City, New York - 24 decembrie 2008, Martha's Vineyard, Massachusetts) a fost un politolog american, cunoscut pentru teza sa referitoare la ciocnirea civilizaţiilor. Samuel P. Huntington, supranumit „un Machiavelli al vremurilor noastre”, s-a impus pe plan mondial, în 1993, când a publicat Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale. O altă carte fundamentală, Ordinea politică a societăţilor în schimbare.În ultimii ani a predat la John M. Olin Institute for Strategic Studies al Universităţii Harvard şi a fost consilier al Departamentului de Stat (Ministerul de Externe) al SUA.În anul 1993 a publicat în revista Foreign Affairs studiul intitulat „Ciocnirea Civilizaţiilor?", care a provocat o amplă dezbatere. Tezele lui Huntington contrazic pe cele ale lui Francis Fukuyama, exprimate în 1991, care preconizau succesul global al democraţiei liberale după sfârşitul Războiului Rece.

- 1928: S-a născut scriitorul Dumitru Popescu; lider comunist (membru al CC al PCR între anii 1965 şi 1989, vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă); era poreclit „Dumnezeu" pentru duritatea cu care îşi trata subalternii. A publicat versuri (Pentru cel ales, 1968; Un om în Agora, 1972; Gustul sâmburelui, 1974), eseuri filosofico-culturale (Ieşirea din labirint, 1973) şi note de călătorie (Drumuri europene, 1965; Impresii de călător prin Egipt, Irak şi Cuba, 1962). Popescu este autorul unui număr mare de volume în proză, poezie şi eseuri. După căderea regimului socialist, a scris mai ales memorialistică.  

- 1929: S-a născut Ion Voinescu (Ţop), fost internaţional de fotbal, component al echipei de aur a CCA; portar de legendă, a fost poreclit „Ţop" din cauza neastâmpărului din poartă, fiind într-o permanentă „ţopăială"

 -1931: După demisia guvernului naţional-ţărănesc condus de Gh. Gh. Mironescu (la 4 aprilie), se formează un guvern de „tehnicieni", prezidat de istoricul Nicolae Iorga, secondat de Constantin Argetoianu (la Finanţe şi Interne); fără un program de guvernare şi lipsit de omogenitate, guvernul Iorga nu se va bucura nici de sprijinul partidelor politice, nici al cercurilor financiare şi nici de cel al Parlamentului

-1934: S-a deschis prima spălătorie automată pentru public in Texas, Statele Unite

-1936: A murit compozitorul italian Ottorino Respighi; este îndeobşte cunoscut pentru Trilogia Romană şi cele trei suite Dansuri Antice (n. 1879)

- 1937: S-a născut, în Buzeşti, com. Corbu, jud. Olt, Doru Scărlătescu, filolog şi istoric literar român. Funcţionează la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (din 1973). A publicat volumele Geo Bogza (1983), Semne şi simboluri (1995), Istoria literaturii române vol. I-II (1995), Eminescu şi universul artei (1995), Eminescu şi religia (2000) etc. 

- 1941: Al Doilea Război Mondial: Aviaţia SUA bombardează Tokio, Yokohama şi Nagoya

- 1943: A murit Isoroku Yamamoto. Isoroku Yamamoto (n. 4 aprilie 1884 – d. 18 aprilie 1943) a fost unul din comandanţii marinei japoneze. În 1904, la doar câteva luni de la absolvirea academiei, ia parte la Războiul Ruso-Japonez. A studiat la Universitatea Harvard între anii 1919–1921. În 1939 a fost numit comandant al marinei japoneze, pe care a condus-o în Bătălia de la Midway. A decedat în 1943, când avionul în care se afla a fost interceptat şi doborât de americani.

- 1943: S-a născut Florin Codre, sculptor şi regizor, autorul primului film realizat din iniţiativă particulară, după 1989, „Şobolanii roşii” (n. Brașov). Florin Codre (n. 18 aprilie 1943) este un sculptor român, creator de artă monumentală, cascador şi crescător de cai de rasă. A realizat Statuia ecvestră a lui Carol I din Bucureşti şi a câştigat concursul pentru ridicarea unei statui a regelui Ferdinand, destinată a o înlocui pe cea înaltă de 18 m, realizată în 1937 de Ivan Meštrović, care era situată aproape de Piaţa Victoriei, lângă Biserica Mavrogheni, topită de comunişti.

- 1945: A murit John Ambrose Fleming, inginer electrician britanic care a brevetat dioda sau valva Fleming, componentă aflată la originea tuturor lămpilor care au fost utilizate în radiotelecomunicaţii (n.29.11.1949) 

– 1946: S-a născut dirijorul şi pianistul Cristian Mandeal; prim-dirijor și director general al Filarmonicii „George Enescu” între anii 1991-2009

- 1946: A fost adoptată, oficial, hotărârea de autodizolvare a Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), misiunea sa fiind transferată Organizaţiei Naţiunilor Unite; creată la 10.I.1920 (România fiind membru fondator), Liga Naţiunilor încetase, practic, să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial

- 1948: A murit Aurel Petrescu, regizor şi operator, pionier al filmului de animaţie românesc; a realizat, în 1920, primul film de desene animate românesc, „Păcală în Lună" (n. 1897). 

- 1949: Irlanda părăseşte Commonwealth–ul şi devine republică independentă

- 1952: S-a născut Eugen Cristea, actor de teatru şi film; în decursul carierei a fost prezentator şi realizator de emisiuni TV, a regizat şi compus ilustraţia muzicală a unor piese de teatru, a publicat un volum personal de proză şi a tradus literatură beletristică

– 1955: S-a născut interpretul de muzică populară Drăgan Muntean (m. 2002)

- 1955: S-a născut Adrian Sârbu, regizor de film documentar; director operaţional (octombrie 2007) şi Chief Executive Officer (iulie 2009) al Central European Media Enterprises (CME); fost director al trustului de presă MediaPro

- 1955: A murit fizicianul german Albert Einstein, emigrat în SUA (în 1933), unde a primit cetăţenia în 1940; autorul teoriei relativităţii restrânse, care stă la baza electrodinamicii relativiste şi al teoriei relativităţii generalizate; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1921 (n. 1879, la Ulm/Germania). A murit la locuința lui din Princeton, Meser Street 112. Prin testament, a cerut ca funeraliile sa se desfășoare fără ritual religios sau ceremonie oficială, să fie incinerat, iar ora să fie ținută secretă. La crematoriu, trupul neînsuflețit a fost însoțit de cativa prieteni apropiați (n.14.03.1879).

- 1955, 18-24: Conferinţa de la Bandung (Indonezia), prima conferinţă afro-asiatică care a pus, practic, bazele mişcării de nealiniere (la conferinţă s-a relevat interesul ţărilor în curs de dezvoltare de a acţiona într-un cadru internaţional organizat, care să asigure armonizarea intereselor lor).

- 1956: S-a născut Eric Roberts, actor american 

- 1959: Dramaturgul Paul Everac debutează cu piesa „Poarta", reprezentată în premieră pe scena Teatrului Naţional din Iaşi.

- 1966: Mao Zedung lansează conceptul de „marea revoluţie culturală proletară”. China intră într–o fază de haos şi teroare

- 1971: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Marin Sârbulescu (n.1921), poet, prozator şi ziarist român. Remarcat prin volumele de schiţe Prin foc şi pară (1971). A tradus din literatura rusă, germană etc.

 - 1974: A murit compozitorul Nicolae Buicliu (n.1906). A lucrat ca profesor de contrapunct şi fugă la Conservatorul din Capitală. A compus muzică de teatru, piese simfonice, muzică de cameră şi corală. A fost distins cu titlul de Artist Emerit (1957).

- 1974: A încetat din viaţă, la Paris, Marcel Pagnol (n.1895), dramaturg şi cineast francez. Membru al Academiei Franceze.Cea mai bună dintre piesele sale de teatru este Topaze (1930).A debutat în cinematografie în 1933, în calitate de regizor şi scenarist, ecranizându-şi propriile piese.

- 1982: A fost hotărâtă, prin decret guvernamental, schimbarea denumirii capitalei Republicii Zimbabwe din Salisbury în Harare

- 1991, 18-19: Vizita oficială în România a preşedintelui Franţei, François Mitterrand, prima vizită a unui şef de stat occidental după decembrie 1989

- 1992: A murit Benny Hill, comic britanic (n. 21.01.1924) 

- 1993: A încetat din viaţă, la Iaşi, Gérard D’Albon (n.1911), inginer electrician român. În decursul unei jumătăţi de secol de activitate la Institutul Politehnic „Gh. Asachi” din Iaşi, a obţinut toate gradele didactice, şi a condus Catedra de Termotehnică. Între anii 1972-1976 a fost profesor la Universitatea din Alger şi director al Institutului de Energie Solară (1972). A publicat peste 80 de lucrări, în majoritate din domeniul industrial. 

- 2001: A murit Eugen Crăciun, pictor şi grafician român. A studiat cu maeştrii Alexandru Ciucurencu, Octav Angheluţă şi Corneliu Baba (n.28.02.1922) 

- 2002: A murit Thor Heyerdahl, etnograf, arheolog şi explorator norvegian; conducător al expediţiei „Kon-Tiki", în 1947, a străbătut Oceanul Pacific (între Callao/Peru şi arhipelagul Touamotou) pe o plută din lemn de balsa, încercând să demonstreze ipoteza populării Polineziei de către amerindieni; a condus expediţiile „Ra I" şi „Ra II" (1969-1970), de traversare a Atlanticului cu ambarcaţiuni din papirus; a fondat Muzeul „Kon-Tiki" din Oslo (1949) (n. 1914) 

- 2003: A murit Emil Loteanu, regizor de film, scenarist şi poet din Republica Moldova (n. 1936). A fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova (1968-1991). A avut predilecţie pentru creaţii pitoreşti sau de mare amploare (Poienile roşii, 1966; Şatra, 1976; Găoacea, 1990 etc.).A publicat versuri, proză şi scenarii cinematografice.

- 2003: Gimnastul Marian Drăgulescu a câștigat patru medalii de aur la Campionatele Europene de gimnastică de la Ljubljana, Slovenia

- 2005: A murit Cornelia Pillat, scriitoare, istoric de artă şi istoric literar (n. 1921)

- 2005: Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 a intrat oficial in funcţiune

- 2010: A murit folclorista Emilia Comişel (n. 1913)

– 2012: A murit ziaristul Emanuel Valeriu, fost director general al Televiziunii Române (1990-1992), membru CNA (2001-2008) (n. 1925)

- 2012: A murit Dick Clark, realizator şi producător de televiziune american, celebru pentru emisiunile „American Bandstand" şi „Dick Clark's New Year's Rockin' Eve"; a înfiinţat compania Dick Clark Productions, care organizează galele „Globul de Aur", „American Music Awards" şi „Academy of Country Music Awards" (n.30.XI.1929)

– 2013: A murit desenatorul britanic Storm Elvin Thorgerson, considerat designerul celor mai populare coperte de albume rock (n. 1944)

$¢$

 S-a întâmplat în 19 aprilie1847: La această dată, s-a născut scriitorul Calistrat Hogaş (d. 1917). Unele surse dau ca an al naşterii 1848.Talentat „cântăreţ al munţilor” din ţinutul Neamţului, despre care G. Ibrăileanu spunea că: „a pus în paginile lui numai lumină şi viaţă, numai soare şi bucurie”, Calistrat Hogaş aparţine epocii marilor clasici, iar opera sa este aşezată în tradiţia literaturii de călătorie din ţara noastră. 

Calistrat Hogaş a descris în pagini de o rarisimă frumuseţe peisajul natural al ţării noastre, pe care l-a receptat cu maximă atenţie şi trezire a simţurilor, iar lucrarea sa de căpătâi, „Pe drumuri de munte” relevă un „Creangă trecut prin cultură“, după cum îl numește Tudor Vianu, un Hogaș uneori greu de urmărit, însă, de cele mai multe ori, genial povestitor și observator, cu o admirație continuă, aproape obsesivă, pentru natură și foarte apropiat dorinței multora dintre noi de a călători prin peisaje de munte decupate din basme. Calistrat Dimitriu, după numele la naştere, s-a născut la Tecuci, tatăl său, Gheorghe Dimitriu, fiind protopop de Tecuci, iar mama sa, Mărioara, provenea dintr-o familie boierească. Familia Dimitriu avea nu mai puţin de 12 copii. Se spune că învăţătorul din sat, Gheorghe Nicolau, a insistat ca numele de familie al copilului să fie schimbat cu cel al bunicului după tată – sub pretextul că într-o bună zi, va ajunge un om important şi nu trebuie să poarte un nume obişnuit pe care să-l întâlneşti la oricine -, astfel că învăţătorul a reuşit să-l convingă pe protopop să-i pună fiului său numele de Hogaş.

Tatăl său şi-a dorit pentru el să urmeze calea preoţiei, dar micul Calistrat avea alte planuri. Primul său învăţător pe care l-a avut a fost Ioniţă Hrisanti, care era şi dascălul bisericii, însă Calistrat nu a vrut să studieze cu el, spunând că nu vrea să devină preot, ci să „înveţe carte”. În anul 1859 a absolvit, „foarte bine”, şcoala primară din Tecuci, apoi este înscris la Academia Mihăleană, unde devine bursier. Aici este coleg cu nume sonore precum A.D. Xenopol, Vasile Conta sau Alexandru Lambrior. Având în vedere extrem de numeroasa sa familie, tânărul urmăreşte independenţa financiară, astfel că, încă din vremea liceului, acorda meditaţii colegilor mai slabi la învăţătură dar scria şi poezii. Apoi, Calistrat Hogaş este admis la Facultatea de Litere din Iaşi, ca student bursier. După absolvire, devine profesor la gimnaziul proaspăt înfiinţat în Piatra-Neamţ, unde se şi căsătoreşte cu Elena Gheorghiu, fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamț, cea care, în perioada 1871 – 1882 avea să-i dăruiască nu mai puţin de opt copii.

În anul 1874, Calistrat Hogaş debutează literar cu poezia „Legenda lăcrămioarei”, în ziarul local „Corespondenția provincială”. În anul 1878, intră în conflict cu autorităţile din învăţământ şi este obligat să se mute la Tecuci, unde devine profesor de istorie și geografie la gimnaziul real comunal. La scurtă vreme, gimnaziul din Piatra Neamţ avea să fie desfiinţat. În anul 1880 devine profesor la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi. În această perioadă, invitat fiind în casa unei rude a Veronicăi Micle, îl cunoaşte pe Ion Creangă. Calistrat Hogaş a continuat în toată această perioadă să scrie, însă succesul său literar s-a lăsat îndelung aşteptat, fără ca acest lucru să-l deranjeze.În anul 1881, revine la Piatra-Neamț, ca director al gimnaziului reînfințat şi tot atunci îl cunoaşte pe revizorul școlar I.L. Caragiale. La 3 iulie 1882, Hogaş a debutat și ca prozator în revista locală „Asachi”, cu fragmente din volumul „Amintiri dintr-o călătorie”. După câţiva ani încep din nou şicanele autorităţilor la adresa sa, drept urmare este obligat să se mute la Alexandria, unde este numit director al gimanziului.

În anul 1891, însuşi regele Carol I îi recunoaşte lui Hogaş realizările extraordinare din domeniul educației, conferindu-i profesorului Medalia „Răsplata muncii pentru învățământ”, clasa I. În perioada 1891-1899, este director la gimnaziul din Roman, şi profesor la Seminarul Teologic din acelaşi oraş, unde Mitropolitul Visarion Puiu, pe atunci elev seminarist, îi face un portret memorabil în cartea autobiografică „Însemnări din viața mea”, descriindu-l pe Hogaş ca un „dascăl, ce transforma ora de română într-o veritabilă sărbătoare”.A devenit apoi profesor și „subdirector” la liceul internat din Iași.Hogaş a continuat activitatea sa literară, iar după ce l-a cunoscut pe Garabet Ibrăileanu, în anul 1907, s-a lăsat înduplecat de acesta, debutând în revista „Viața Românească”, unde a început şi a continuat să-și publice însemnările de călătorie.Lunga activitate didactică i se va reflecta în opera literară, multe din scrierile sale adresându-se tinerilor.

În anul 1912, se pensionează, în acelaşi an fiind publicată cea mai cunoscută creație a sa, „Pe drumuri de munte”. Interesant este că din cauza numeroaselor greşeli de tipar, tot tirajul volumului este dat la topit. Deşi şi-a încetat oficial calitatea de dascăl, fiind extrem de iubit și apreciat de elevi, este rugat să continue să predea, şi chiar la această vârstă înaintată, fascina prin prospețimea sa, prin dinamismul orelor de clasă și prin dragostea imensă pe care o arăta elevilor săi. În povestirea „Spre mânăstiri” din volumul „Pe drumuri de munte” (1912), Hogaş relatează trecerea sa pe la Cetatea Neamţului, din oraşul Târgu Neamţ, aflat pe valea unui pârâu limpede ce scânteia sub lumina soarelui. Hogaş spune că „Alăturea, în umbra depărtării, stătea nemişcată şi gânditoare pare că vestita Cetate a Neamţului, cetatea lui Ştefan, martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute”. Aici a stat Hogaş, la umbra unui mesteacăn, pentru a se odihni şi a-şi sătura „ochii şi sufletul de această măreaţă privelişte”.În 1914 apare ediţia a doua a volumului „Pe drumuri de munte”, care este însă mistuită integral de un incendiu.

În anul 1915, una din fiicele sale se îmbolnăveşte grav, iar el, îndurerat, se retrage la Piatra-Neamț, în casa care aparţinea soției, unde începe, la rându-i, să fie măcinat de o boală cumplită. Fiica sa, Sidonia, avea să mărturisească aerul zilelor de final ale tatălui său: „În a treia săptămână de când ne aflam la Roman, într-o zi de vineri (25 august 1917), îl găsesc pe tata stând în ogradă, departe de ceilalți, cu privirea pierdută în asfințitul roșu al soarelui.«Mi-i urât. Să-mi dai volumul meu, că vreau să mai corectez ceva».Îi dădui În Munții Neamțului şi în adevăr că începu a-l corecta. Sâmbătă, 26 august şi duminică, 27 august, fu atât de liniștit, că nimeni în lume nu m-ar fi putut convinge de sfârșitul de după câteva ore. /…/ În lipsa mea, spuse surorii mele: «Cleopatră, a fost dat să mor în casa ta; la Piatra (unde locuiau Elena, soția şi o altă fiică, Cecilia), să nu daţi de ştire de asta; să mă îngropați cât se poate de simplu şi numai cu un singur preot».”La 28 august 1917, aflându-se la Roman, Calistrat Hogaş trece la cele veşnice, la vârsta de 70 de ani, ca urmare a unui enfizem pulmonar. El a fost înmormântat, la 30 august, la cimitirul din Roman, într-un sicriu care a fost cioplit dintr-un brad sădit chiar de el în tinereţe. Slujba a fost oficiată de un singur preot, așa cum și-a dorit, iar Cleopatrei și Sidoniei, fiicele sale, le rămăsese de împlinit ultima dorință a părintelui lor, de a-l duce acasă, la Piatra Neamț.

După mai multe formalități, în octombrie 1917, rămăşiţele sale au fost deshumate, iar trupul așezat într-un sicriu de zinc și transportat la Piatra Neamț, în condițiile în care România se afla în plin război. La 8 octombrie, Calistrat Hogaş avea să fie reînhumat în cimitirul Borzoghean, la poalele Petricicăi.

„Pe drumuri de munte” este republicată în anul 1921, postum, de această dată în două volume, ultimul – cel intitulat „În Munţii Neamţului” – fiind prefațat de Mihail Sadoveanu, care avea să scrie şi prima recenzie cu adevărat importantă a operei lui Hogaş. În anul 1922, lui Calistrat Hogaş, căruia în 1915 îi fusese refuzat premiul Academiei în valoare de 5.000 lei, i se conferă postum primul premiu iniţiat de Societatea Scriitorilor Români, în baza unui raport redactat de Liviu Rebreanu. La 12 iunie 1939, rămasă singura locatară a fostei gospodării a familiei, Sidonia deschide spre vizitare o cameră amenajată muzeal şi îşi oferă serviciile de ghid autorizat, tuturor celor care îi trec pragul. Mărturiile vremii o descriu pe aceasta ca moştenitoare a dragostei tatălui pentru necuvântătoare, ea trăind înconjurată de zeci de pisici pentru a căror hrană îşi cheltuia aproape toate veniturile, în ceea ce o privea fiind o vegetariană convinsă. În anul 1967, Sidonia a donat statului casa părintească pentru a fi restaurată şi a pentru a se organiza aici un muzeu memorial. Tot ea a oferit, spre achiziţie, în două rânduri, Muzeului Judeţean de Istorie, obiecte şi manuscrise care alcătuiesc astăzi fondul muzeistic majoritar existent în expoziţia memorială.

Surse:

http://www.autorii.com/scriitori/calistrat-hogas/index.php

http://www.radioiasi.ro/stiri/supliment/amintiri-dintr-o-calatorieviata-lui-calistrat-hogas/

https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/calistrat-hogas-sa-ma-ingropati-cat-se-poate-de-simplu-numai-cu-un-singur-preot

https://radioromaniacultural.ro/portret-calistrat-hogas-scriitorul-singuratatii-muntilor/

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/25-calistrat-hogas-1848-1917