$$$

 S-a întâmplat în 18 aprilie 2003: În această zi, a murit Emil Loteanu. Emil Loteanu (n. 6 noiembrie 1936, Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova - d. Moscova) a fost un actor, regizor, scenarist, poet și scriitor moldovean. Printre filmele regizate de el amintim Poienile roșii (1966), Lăutarii (1971), Șatra (1975), Gingașa și tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983) și Luceafărul (1986). A fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească”

Emil Loteanu s-a născut la data de 6 noiembrie 1936, în satul Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova. A învățat la școala din Clocușna. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, împreună cu tatăl său (Vladimir), în timp ce fratele său, Marcel, și-a însoțit mama (Tatiana) la București. A urmat apoi studii la Liceul Sf. Sava din București. În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuți. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București, unde mama sa lucra la ambasada sovietică. În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat filmul artistic „Viața învinge”. A încercat să dea examen la IATC București, dar dosarul său de admitere a fost respins .

În anul 1952 a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de a urma studii de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la București. În perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul dramatic „A.S.Pușkin” din Chișinău. A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova (1954-1956) și de regie la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din capitala URSS (1956-1962). După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973 - 1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova.În anul 1968 a devenit membru al PCUS. În anul 1985 a revenit în RSS Moldovenească, îndeplinind în perioada 1987-1992 funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din R.Moldova. A avut un rol important în formarea a două promoții de regizori de film în cadrul Școlii superioare de regie. El a fondat „Asociația experimentală de creație Phoenix-M", revista de teatru și film „Lanterna Magică", fiind și autorul emisiunii televizate „Se caută o stea". De asemenea, a fost conducătorul cursului de actori de teatru și film la Institutul de Arte din Chișinău. Printre tinerii actori formați de Emil Loteanu amintim pe Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, frații Victor și Mircea Soțchi-Voinicescu etc.

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 2001, a primit Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București. Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, la realizarea cărora a participat atât prin regizarea lor, cât și prin scrierea de scenarii. El a debutat în cinematografie în anul doi de studenție, semnând scenariul și regia la filmele documentare de scurtmetraj Hora mare (1959), Amintiri din copilărie (1960), Piatra, timpul, cântecul (1961).

Debutul său ca autor de filme de lungmetraj a avut loc în anul 1963, cu Așteptați-ne în zori (1963), film în care au debutat o serie de actori moldoveni cum ar fi: Ion Șcurea, Ecaterina Malcoci, Ilie Guțu, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni, Iulian Codău etc. Au urmat filme ca Poienele roșii (1966), în care au debutat actorii Svetlana Toma și Grigore Grigoriu, Această clipă (1968) (care a obținut Premiul II la Festivalul unional de filme de la Minsk din 1970) și Lăutarii (1971), cu care a obținut mai multe premii cum ar fi: Premiul Scoica de aur la Festivalul internațional de filme de la San Sebastian (1972), Marele Premiu la Festivalul internațional ce dezvăluie tema artei și folclorului (Italia, 1972), Premiul Nimfa de aur la Festivalul Internațional de filme din Neapole (Italia, 1972), premiul spectatorilor și al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978) și filmul „Da tu eşti rău" cu Mihai Cernat în rolul principal.

Colaborarea sa cu studioul „Mosfilm" a fost marcată de regizarea a două capodopere: filmul Șatra (1976) despre viața țiganilor de la începutul secolului al XX-lea, care a câștigat o mulțime de premii și anume Marele Premiu Scoica de aur la Festivalul Internațional de la San Sebastian (1976); premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977); premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional din Praga (1977); premiul pentru rezolvarea plastică a secvențelor la Congresul XI al UNITEX din Paris și filmul Gingașa și tandra mea fiară (1978), ecranizare a nuvelei „O dramă la vânătoare" de Anton Cehov, care a participat la Festivalul celor mai bune fime din lume din Belgrad (1979).

Participă apoi la regizarea a două episoade a filmului Anna Pavlova (film distins cu Marele Premiu Pentru cea mai înaltă contribuție în arta cinematografică, Marele Premiu pentru cea mai bună coproducție, premiul Pentru cea mai bună lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film străin), realizat în coproducție cu cineaști din Anglia, Franța, Cuba, RDG. În anul 1986, revenit în RSS Moldovenească, el a regizat filmul artistic de televiziune Luceafărul, despre viața și creația poetului Mihai Eminescu. În anul 1993, Emil Loteanu a realizat ultimul său film, intitulat Găoacea, în care are în distribuție numeroși interpreți din România: (Silviu Stănculescu, Mircea Diaconu) etc. A fost profesor onorific al Facultății de Arte Hyperion din București, al cărei decan este regizorul Geo Saizescu, interpret în ultimul film al cineastului basarabean.

În afară de filmele de ficțiune, Loteanu a realizat și filmele de scurt metraj: Frescă pe alb (1967), Academicianul Tarasevici (1970), Orașul meu alb (1973), Ecoul văii fierbinți (1974), Eugeniu Doga (1983), Svetlana Toma (1984), Grigore Grigoriu, Durerea (1985) etc. Emil Loteanu s-a făcut cunoscut și ca autor de cărți de poezie și proză scurtă. El a debutat cu versuri în paginile revistei Contemporanul din București (1949). A publicat apoi volumele de versuri Zbucium (1956), Versuri (Ed. Lumina, Chișinău, 1970), Sufletul ciocârliei (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1974) și plachetele Chemarea stelelor (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1962) și Ritmuri (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1965).

A publicat și cărți de proză cum ar fi Vioara albă (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1963), Bucolica (1966) și Lăutarii (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1972), ultimele două fiind ecranizate de către el însuși. Deși versurile sale prevesteau un talent de poet, la sfârșitul anilor '60, Loteanu a renunțat la activitatea literară în favoarea celei cinematografice. Emil Loteanu a încetat din viață la data de 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.

Surse:

http://m.moldovenii.md/md/people/184/

https://www.cinemagia.ro/actori/emil-loteanu-1699/

http://www.cinemarx.ro/persoane/emil-loteanu-116296.html?biografie

https://adevarul.ro/cultura/arte/va-mai-amintiti-de--emil-loteanu-1_50acf15b7c42d5a6638c4953/index.html

https://revistamagazin.ro/404/

$$$

 S-a întâmplat în 18 aprilie 2005: În această zi, a decedat Cornelia Pillat, scriitoare, istoric de artă şi istoric literar (n. 22 martie 1921, Bucureşti – d. Bucureşti). A fost fiica socialistului Gheorghe Ene-Filipescu, mort în închisoare (1952), şi a Ecaterinei, a studiat istoria artei la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Alexandru Busuioceanu, Basil Munteanu, Mihai Ralea şi Tudor Vianu. Căsătorită, din dec. 1944, cu scriitorul Dinu Pillat (1921–1975), fiul poetului Ion Pillat (1891–1945).

Din cauza acuzării şi arestării tatălui său, o perioadă nu i se permite să se angajeze. Activează apoi ca documentaristă la Institutul de Istoria Artei (1955–1958), bibliograf şi muzeograf la Biblioteca Academiei Române (1958–1965), cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei (1965–1975) şi documentaristă la Direcţia Monumentelor Istorice. Debutează editorial în 1960, cu Gogol în literatura română. 1860–1960. Publică studii de istoria artei în vol. „Pictura murală în epoca lui Matei Basarab” (1980), Variaţiuni pe teme date în arta medievală românească (2003), precum şi lucrarea de memorialistică Eterna întoarcere (1996), reeditată în 2002, cu titlul Ofrande. Editează opera lui Ion Pillat, 7 vol. în prima ediţie (1983–1998), 5 vol. în cea de-a doua (2000–2003).

A fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1998) şi Premiul Fundaţiei „Cella Delavrancea” (1996).„Cornelia Pilat face parte din generaţia de intelectuali români pe care urgiile istoriei din veacul XX au lovit-o din plin şi poate cel mai dur” (Gabriel Dimisianu). „Cornelia Pilat are harul expresiei şi fineţea gustului caracteristic marilor artişti” (Nicolae Manolescu).

Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012

http://www.rador.ro/2016/04/18/cornelia-pillat-credeam-in-onestitate-in-cuvantul-dat-credeam-in-adevar/

https://radioromaniacultural.ro/amintiri-din-temnitele-comuniste-cornelia-pillat-despre-condamnarea-sotului-sau-scriitorul-dinu-pillat/

http://www.edituracasaradio.ro/prod.htm?grp=3&cat=41&prod=611

$$$

 S-a întâmplat în 18 aprilie…

 – „Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor”; stabilită în 1983 de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) – creat pe lângă UNESCO; sărbătorită pentru prima dată în 1984, ziua oferă posibilitatea conştientizării diversităţii patrimoniului la nivel mondial, dar şi vulnerabilităţii acestuia şi, în consecinţă, eforturilor necesare pentru protecţia şi conservarea sa

- „Ziua mondială a radioamatorismului"; marchează data de 18.IV.1925, când, la Paris, s-a luat hotărârea de înfiinţare a Uniunii Internaţionale a Radioamatorilor – IARU

- 1480: S-a născut Lucrezia Borgia, fiica papei Alexandru al VI-lea (d. 24.06.1519) 

- 1605: S-a născut, la Marino, Giacomo Carissimi (m.1674), compozitor, cântăreţ şi organist italian, primul mare maestru al cantatelor profane şi al oratoriilor latine. Din 1629 şi până la sfârşitul vieţii, a fost maestrul capelei bisericii iezuite San Apollinare, din Roma. A compus cantate şi oratorii. Operele Sacrificiul lui Isaac; Lamentatio damnatorum şi Judecata lui Solomon, l-au impus ca maestru al muzicii.

- 1772: S-a născut David Ricardo, economist şi om politic englez; ideolog al burgheziei industriale în ascensiune; promotor al sistemului de piaţă liberală (m. 1823) 

- 1806: S-a născut Pavel Vasici-Ungureanu, medic şi scriitor; a întemeiat şi redactat prima revistă românească de medicină din Transilvania, „Higiena şi şcoala" (1876-1882); membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1881)

- 1819: S-a născut, la Split, Franz von Suppé (m.1895), compozitor austriac de origine belgiană. Reprezentant al operetei vieneze, s-a făcut remarcat prin lucrări ca: Poet şi ţăran; Cavaleria uşoară; Frumoasa Galateea).A mai compus vodeviluri, farse etc.

- 1842: S-a născut Anthero Tarquinio de Quental (m.1891), poet şi filozof portughez. A publicat versuri de inspiraţie romantică şi revoluţionară (Ode moderne, 1865; Primăveri romantice, 1872).Eseurile în proză sunt reprezentate în volumul Tendinţe generale de filosofie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A întemeiat „Revista Occidental” (1845-1894). 

- 1846: S-a născut, în Densuş, jud. Hunedoara, Nicolae Densuşianu (m.1911), istoric şi folclorist român. Membru corespondent al Academiei Române (1880). A elaborat lucrări bazate pe o largă informaţie decumentară (Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria 1784-1785, 1884).A publicat 6 volume de documente externe (perioada 1199-1575) privitoare la istoria românilor (în colecţia Hurmuzaki), lucrarea Dacia preistorică (postum, 1913) şi altele. S-a preocupat şi de folclorul românesc.

- 1848, 18/30: Prima adunare politică a românilor transilvăneni, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, la care se hotărăşte convocarea, pentru 3/15 mai, a unei mari adunări populare la Blaj (printre fruntaşii participanţi la adunare s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian, Ion Buteanu)

- 1873: A murit Justus von Liebig, chimist; a descoperit cloroformul, primul gaz adormitor folosit de medici in cursul operaţiilor.(n.12.05.1803)

- 1880: A murit Costache Aristia, actor, traducător, poet, moralist, profesor de greacă şi franceză la colegiul „Sf. Sava”, precum şi de mimică şi declamaţie, la Şcoala Dramatică a Societăţii Filarmonice din Ţara Românească (n.1800). 

- 1882: S-a născut dirijorul american de origine poloneză Leopold Stokowski (m. 1977). Ca dirijor al Orchestrei din Philadelphia (1912-1938) este considerat creatorul sonorităţii spectaculoase, caracteristice orchestrelor americane. A realizat transcripţii celebre ale unor lucrări de Bach. 

- 1882: La Teatrul Scala din Milano are loc premiera absolută a operei Il violino di Cremona, de Giulio Litta, la care a participat şi cunoscuta soprană Elena Teodorini (1857-1926).

- 1882: S-a născut, la Vânju Mare, jud. Mehedinţi, Victor Gomoiu (m.1960), chirurg şi istoriograf român. A fondat Societatea Română de Istoria Medicinii (1929).A organizat şi condus pe plan internaţional cercetările în domeniul istoriei medicinii. Ca profesor universitar, a întemeiat şcoala românească de istoria medicinii. Chirurg de mare virtuozitate, a contribuit la afirmarea ştiinţei româneşti pe plan internaţional. A fost distins cu titlul de Cavaler al Legiunii de onoare franceze (1922).

- 1892: S-a născut, la Peterburg, Rusia, Edith Irene Södergran (m.1923), poetă finlandeză de expresie suedeză. Reprezentantă a expresionismului scandinav.A publicat lirică exprimând bucuria vieţii şi sentimentul predestinării morţii (Liră de septembrie, 1918; Altarul trandafirilor, 1919; Umbra viitorului, 1920). 

- 1897: S-a născut, la Murgeanca, jud. Ialomiţa, Ion Linteş (m.1946), ofiţer de artilerie şi inginer aeronautic român. A efectuat studii şi cercetări în domeniul balisticii interioare, exterioare şi nadirale (balistica antiaeriană). În matematică s-a ocupat cu teoria numerelor.

- 1898: A murit Gustave Moreau, pictor simbolist francez. Gustave Moreau (n. 6 aprilie 1826, Paris - d. 18 aprilie 1898, Paris) a fost un pictor, gravor şi desenator francez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în pictură..

- 1901: S-a născut Alexander Alexeieff, grafician, ilustrator, scenograf şi regizor de animaţie francez de origine rusă, creatorul procedeului tehnic numit "ecranul cu ace" (m. 1982)

- 1901: S-a născut, la Iaşi, George Băileanu (m.1975), publicist şi istoric român. A publicat numeroase studii şi articole despre trecutul Iaşilor şi al instituţiilor din acest prestigios centru cultural şi ştiinţific: Originea Iaşului; Istoricul Spitalului orăşenesc clinic de adulţi din Iaşi; Istoricul Facultăţii de Medicină din Iaşi; Curtea Domnească din Iaşi etc. A scris şi beletristică: Răzmeriţa bairamului domnesc (nuvele istorice) şi Volnicii norodului (roman). 

- 1906: Un cutremur cu o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter distruge mare parte din oraşul San Francisco, California 

- 1909: Se înfiinţa „Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti”, care primea concesiunea transportului de călători (18.IV/1.V)

- 1912: Vasul Carpathia ajunge la New York cu 706 supravieţuitori ai dezastrului Titanic

- 1914: S-a născut, la Căianul Mic, jud. Bistriţa-Năsăud, Gheorghe Silaş (m.2001), inginer român.Membru corespondent al Academiei Române (1991). A efectuat cercetări de mecanică generală şi analitică. A adus contribuţii la studiul vibraţiei în domeniul construcţiilor (Mecanica. Vibraţii mecanice, 1974; Sisteme vibropercutative,1986). 

- 1918: S-a deschis, la Iași, prima expoziție a grupării „Arta română" (înființată la 9 mart. 1917, la Iași); au fost expuse lucrări de valoare a pictorilor fondatori ai societății; printre membrii acesteia se numărau pictorii Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu şi Nicolae Tonitza, sculptorul Oscar Han ș.a.

- 1921: S-a născut Jean Richard, actor francez ce a interpretat rolul comisarului Maigret, în 96 de episoade ale celebrului serial de televiziune (d.12.12.2001) 

- 1927: S-a născut Samuel Phillips Huntington, politolog american. Samuel Phillips Huntington (n. New York City, New York - 24 decembrie 2008, Martha's Vineyard, Massachusetts) a fost un politolog american, cunoscut pentru teza sa referitoare la ciocnirea civilizaţiilor. Samuel P. Huntington, supranumit „un Machiavelli al vremurilor noastre”, s-a impus pe plan mondial, în 1993, când a publicat Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale. O altă carte fundamentală, Ordinea politică a societăţilor în schimbare.În ultimii ani a predat la John M. Olin Institute for Strategic Studies al Universităţii Harvard şi a fost consilier al Departamentului de Stat (Ministerul de Externe) al SUA.În anul 1993 a publicat în revista Foreign Affairs studiul intitulat „Ciocnirea Civilizaţiilor?", care a provocat o amplă dezbatere. Tezele lui Huntington contrazic pe cele ale lui Francis Fukuyama, exprimate în 1991, care preconizau succesul global al democraţiei liberale după sfârşitul Războiului Rece.

- 1928: S-a născut scriitorul Dumitru Popescu; lider comunist (membru al CC al PCR între anii 1965 şi 1989, vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă); era poreclit „Dumnezeu" pentru duritatea cu care îşi trata subalternii. A publicat versuri (Pentru cel ales, 1968; Un om în Agora, 1972; Gustul sâmburelui, 1974), eseuri filosofico-culturale (Ieşirea din labirint, 1973) şi note de călătorie (Drumuri europene, 1965; Impresii de călător prin Egipt, Irak şi Cuba, 1962). Popescu este autorul unui număr mare de volume în proză, poezie şi eseuri. După căderea regimului socialist, a scris mai ales memorialistică.  

- 1929: S-a născut Ion Voinescu (Ţop), fost internaţional de fotbal, component al echipei de aur a CCA; portar de legendă, a fost poreclit „Ţop" din cauza neastâmpărului din poartă, fiind într-o permanentă „ţopăială"

 -1931: După demisia guvernului naţional-ţărănesc condus de Gh. Gh. Mironescu (la 4 aprilie), se formează un guvern de „tehnicieni", prezidat de istoricul Nicolae Iorga, secondat de Constantin Argetoianu (la Finanţe şi Interne); fără un program de guvernare şi lipsit de omogenitate, guvernul Iorga nu se va bucura nici de sprijinul partidelor politice, nici al cercurilor financiare şi nici de cel al Parlamentului

-1934: S-a deschis prima spălătorie automată pentru public in Texas, Statele Unite

-1936: A murit compozitorul italian Ottorino Respighi; este îndeobşte cunoscut pentru Trilogia Romană şi cele trei suite Dansuri Antice (n. 1879)

- 1937: S-a născut, în Buzeşti, com. Corbu, jud. Olt, Doru Scărlătescu, filolog şi istoric literar român. Funcţionează la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (din 1973). A publicat volumele Geo Bogza (1983), Semne şi simboluri (1995), Istoria literaturii române vol. I-II (1995), Eminescu şi universul artei (1995), Eminescu şi religia (2000) etc. 

- 1941: Al Doilea Război Mondial: Aviaţia SUA bombardează Tokio, Yokohama şi Nagoya

- 1943: A murit Isoroku Yamamoto. Isoroku Yamamoto (n. 4 aprilie 1884 – d. 18 aprilie 1943) a fost unul din comandanţii marinei japoneze. În 1904, la doar câteva luni de la absolvirea academiei, ia parte la Războiul Ruso-Japonez. A studiat la Universitatea Harvard între anii 1919–1921. În 1939 a fost numit comandant al marinei japoneze, pe care a condus-o în Bătălia de la Midway. A decedat în 1943, când avionul în care se afla a fost interceptat şi doborât de americani.

- 1943: S-a născut Florin Codre, sculptor şi regizor, autorul primului film realizat din iniţiativă particulară, după 1989, „Şobolanii roşii” (n. Brașov). Florin Codre (n. 18 aprilie 1943) este un sculptor român, creator de artă monumentală, cascador şi crescător de cai de rasă. A realizat Statuia ecvestră a lui Carol I din Bucureşti şi a câştigat concursul pentru ridicarea unei statui a regelui Ferdinand, destinată a o înlocui pe cea înaltă de 18 m, realizată în 1937 de Ivan Meštrović, care era situată aproape de Piaţa Victoriei, lângă Biserica Mavrogheni, topită de comunişti.

- 1945: A murit John Ambrose Fleming, inginer electrician britanic care a brevetat dioda sau valva Fleming, componentă aflată la originea tuturor lămpilor care au fost utilizate în radiotelecomunicaţii (n.29.11.1949) 

– 1946: S-a născut dirijorul şi pianistul Cristian Mandeal; prim-dirijor și director general al Filarmonicii „George Enescu” între anii 1991-2009

- 1946: A fost adoptată, oficial, hotărârea de autodizolvare a Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), misiunea sa fiind transferată Organizaţiei Naţiunilor Unite; creată la 10.I.1920 (România fiind membru fondator), Liga Naţiunilor încetase, practic, să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial

- 1948: A murit Aurel Petrescu, regizor şi operator, pionier al filmului de animaţie românesc; a realizat, în 1920, primul film de desene animate românesc, „Păcală în Lună" (n. 1897). 

- 1949: Irlanda părăseşte Commonwealth–ul şi devine republică independentă

- 1952: S-a născut Eugen Cristea, actor de teatru şi film; în decursul carierei a fost prezentator şi realizator de emisiuni TV, a regizat şi compus ilustraţia muzicală a unor piese de teatru, a publicat un volum personal de proză şi a tradus literatură beletristică

– 1955: S-a născut interpretul de muzică populară Drăgan Muntean (m. 2002)

- 1955: S-a născut Adrian Sârbu, regizor de film documentar; director operaţional (octombrie 2007) şi Chief Executive Officer (iulie 2009) al Central European Media Enterprises (CME); fost director al trustului de presă MediaPro

- 1955: A murit fizicianul german Albert Einstein, emigrat în SUA (în 1933), unde a primit cetăţenia în 1940; autorul teoriei relativităţii restrânse, care stă la baza electrodinamicii relativiste şi al teoriei relativităţii generalizate; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1921 (n. 1879, la Ulm/Germania). A murit la locuința lui din Princeton, Meser Street 112. Prin testament, a cerut ca funeraliile sa se desfășoare fără ritual religios sau ceremonie oficială, să fie incinerat, iar ora să fie ținută secretă. La crematoriu, trupul neînsuflețit a fost însoțit de cativa prieteni apropiați (n.14.03.1879).

- 1955, 18-24: Conferinţa de la Bandung (Indonezia), prima conferinţă afro-asiatică care a pus, practic, bazele mişcării de nealiniere (la conferinţă s-a relevat interesul ţărilor în curs de dezvoltare de a acţiona într-un cadru internaţional organizat, care să asigure armonizarea intereselor lor).

- 1956: S-a născut Eric Roberts, actor american 

- 1959: Dramaturgul Paul Everac debutează cu piesa „Poarta", reprezentată în premieră pe scena Teatrului Naţional din Iaşi.

- 1966: Mao Zedung lansează conceptul de „marea revoluţie culturală proletară”. China intră într–o fază de haos şi teroare

- 1971: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Marin Sârbulescu (n.1921), poet, prozator şi ziarist român. Remarcat prin volumele de schiţe Prin foc şi pară (1971). A tradus din literatura rusă, germană etc.

 - 1974: A murit compozitorul Nicolae Buicliu (n.1906). A lucrat ca profesor de contrapunct şi fugă la Conservatorul din Capitală. A compus muzică de teatru, piese simfonice, muzică de cameră şi corală. A fost distins cu titlul de Artist Emerit (1957).

- 1974: A încetat din viaţă, la Paris, Marcel Pagnol (n.1895), dramaturg şi cineast francez. Membru al Academiei Franceze.Cea mai bună dintre piesele sale de teatru este Topaze (1930).A debutat în cinematografie în 1933, în calitate de regizor şi scenarist, ecranizându-şi propriile piese.

- 1982: A fost hotărâtă, prin decret guvernamental, schimbarea denumirii capitalei Republicii Zimbabwe din Salisbury în Harare

- 1991, 18-19: Vizita oficială în România a preşedintelui Franţei, François Mitterrand, prima vizită a unui şef de stat occidental după decembrie 1989

- 1992: A murit Benny Hill, comic britanic (n. 21.01.1924) 

- 1993: A încetat din viaţă, la Iaşi, Gérard D’Albon (n.1911), inginer electrician român. În decursul unei jumătăţi de secol de activitate la Institutul Politehnic „Gh. Asachi” din Iaşi, a obţinut toate gradele didactice, şi a condus Catedra de Termotehnică. Între anii 1972-1976 a fost profesor la Universitatea din Alger şi director al Institutului de Energie Solară (1972). A publicat peste 80 de lucrări, în majoritate din domeniul industrial. 

- 2001: A murit Eugen Crăciun, pictor şi grafician român. A studiat cu maeştrii Alexandru Ciucurencu, Octav Angheluţă şi Corneliu Baba (n.28.02.1922) 

- 2002: A murit Thor Heyerdahl, etnograf, arheolog şi explorator norvegian; conducător al expediţiei „Kon-Tiki", în 1947, a străbătut Oceanul Pacific (între Callao/Peru şi arhipelagul Touamotou) pe o plută din lemn de balsa, încercând să demonstreze ipoteza populării Polineziei de către amerindieni; a condus expediţiile „Ra I" şi „Ra II" (1969-1970), de traversare a Atlanticului cu ambarcaţiuni din papirus; a fondat Muzeul „Kon-Tiki" din Oslo (1949) (n. 1914) 

- 2003: A murit Emil Loteanu, regizor de film, scenarist şi poet din Republica Moldova (n. 1936). A fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova (1968-1991). A avut predilecţie pentru creaţii pitoreşti sau de mare amploare (Poienile roşii, 1966; Şatra, 1976; Găoacea, 1990 etc.).A publicat versuri, proză şi scenarii cinematografice.

- 2003: Gimnastul Marian Drăgulescu a câștigat patru medalii de aur la Campionatele Europene de gimnastică de la Ljubljana, Slovenia

- 2005: A murit Cornelia Pillat, scriitoare, istoric de artă şi istoric literar (n. 1921)

- 2005: Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 a intrat oficial in funcţiune

- 2010: A murit folclorista Emilia Comişel (n. 1913)

– 2012: A murit ziaristul Emanuel Valeriu, fost director general al Televiziunii Române (1990-1992), membru CNA (2001-2008) (n. 1925)

- 2012: A murit Dick Clark, realizator şi producător de televiziune american, celebru pentru emisiunile „American Bandstand" şi „Dick Clark's New Year's Rockin' Eve"; a înfiinţat compania Dick Clark Productions, care organizează galele „Globul de Aur", „American Music Awards" şi „Academy of Country Music Awards" (n.30.XI.1929)

– 2013: A murit desenatorul britanic Storm Elvin Thorgerson, considerat designerul celor mai populare coperte de albume rock (n. 1944)

$¢$

 S-a întâmplat în 19 aprilie1847: La această dată, s-a născut scriitorul Calistrat Hogaş (d. 1917). Unele surse dau ca an al naşterii 1848.Talentat „cântăreţ al munţilor” din ţinutul Neamţului, despre care G. Ibrăileanu spunea că: „a pus în paginile lui numai lumină şi viaţă, numai soare şi bucurie”, Calistrat Hogaş aparţine epocii marilor clasici, iar opera sa este aşezată în tradiţia literaturii de călătorie din ţara noastră. 

Calistrat Hogaş a descris în pagini de o rarisimă frumuseţe peisajul natural al ţării noastre, pe care l-a receptat cu maximă atenţie şi trezire a simţurilor, iar lucrarea sa de căpătâi, „Pe drumuri de munte” relevă un „Creangă trecut prin cultură“, după cum îl numește Tudor Vianu, un Hogaș uneori greu de urmărit, însă, de cele mai multe ori, genial povestitor și observator, cu o admirație continuă, aproape obsesivă, pentru natură și foarte apropiat dorinței multora dintre noi de a călători prin peisaje de munte decupate din basme. Calistrat Dimitriu, după numele la naştere, s-a născut la Tecuci, tatăl său, Gheorghe Dimitriu, fiind protopop de Tecuci, iar mama sa, Mărioara, provenea dintr-o familie boierească. Familia Dimitriu avea nu mai puţin de 12 copii. Se spune că învăţătorul din sat, Gheorghe Nicolau, a insistat ca numele de familie al copilului să fie schimbat cu cel al bunicului după tată – sub pretextul că într-o bună zi, va ajunge un om important şi nu trebuie să poarte un nume obişnuit pe care să-l întâlneşti la oricine -, astfel că învăţătorul a reuşit să-l convingă pe protopop să-i pună fiului său numele de Hogaş.

Tatăl său şi-a dorit pentru el să urmeze calea preoţiei, dar micul Calistrat avea alte planuri. Primul său învăţător pe care l-a avut a fost Ioniţă Hrisanti, care era şi dascălul bisericii, însă Calistrat nu a vrut să studieze cu el, spunând că nu vrea să devină preot, ci să „înveţe carte”. În anul 1859 a absolvit, „foarte bine”, şcoala primară din Tecuci, apoi este înscris la Academia Mihăleană, unde devine bursier. Aici este coleg cu nume sonore precum A.D. Xenopol, Vasile Conta sau Alexandru Lambrior. Având în vedere extrem de numeroasa sa familie, tânărul urmăreşte independenţa financiară, astfel că, încă din vremea liceului, acorda meditaţii colegilor mai slabi la învăţătură dar scria şi poezii. Apoi, Calistrat Hogaş este admis la Facultatea de Litere din Iaşi, ca student bursier. După absolvire, devine profesor la gimnaziul proaspăt înfiinţat în Piatra-Neamţ, unde se şi căsătoreşte cu Elena Gheorghiu, fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamț, cea care, în perioada 1871 – 1882 avea să-i dăruiască nu mai puţin de opt copii.

În anul 1874, Calistrat Hogaş debutează literar cu poezia „Legenda lăcrămioarei”, în ziarul local „Corespondenția provincială”. În anul 1878, intră în conflict cu autorităţile din învăţământ şi este obligat să se mute la Tecuci, unde devine profesor de istorie și geografie la gimnaziul real comunal. La scurtă vreme, gimnaziul din Piatra Neamţ avea să fie desfiinţat. În anul 1880 devine profesor la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi. În această perioadă, invitat fiind în casa unei rude a Veronicăi Micle, îl cunoaşte pe Ion Creangă. Calistrat Hogaş a continuat în toată această perioadă să scrie, însă succesul său literar s-a lăsat îndelung aşteptat, fără ca acest lucru să-l deranjeze.În anul 1881, revine la Piatra-Neamț, ca director al gimnaziului reînfințat şi tot atunci îl cunoaşte pe revizorul școlar I.L. Caragiale. La 3 iulie 1882, Hogaş a debutat și ca prozator în revista locală „Asachi”, cu fragmente din volumul „Amintiri dintr-o călătorie”. După câţiva ani încep din nou şicanele autorităţilor la adresa sa, drept urmare este obligat să se mute la Alexandria, unde este numit director al gimanziului.

În anul 1891, însuşi regele Carol I îi recunoaşte lui Hogaş realizările extraordinare din domeniul educației, conferindu-i profesorului Medalia „Răsplata muncii pentru învățământ”, clasa I. În perioada 1891-1899, este director la gimnaziul din Roman, şi profesor la Seminarul Teologic din acelaşi oraş, unde Mitropolitul Visarion Puiu, pe atunci elev seminarist, îi face un portret memorabil în cartea autobiografică „Însemnări din viața mea”, descriindu-l pe Hogaş ca un „dascăl, ce transforma ora de română într-o veritabilă sărbătoare”.A devenit apoi profesor și „subdirector” la liceul internat din Iași.Hogaş a continuat activitatea sa literară, iar după ce l-a cunoscut pe Garabet Ibrăileanu, în anul 1907, s-a lăsat înduplecat de acesta, debutând în revista „Viața Românească”, unde a început şi a continuat să-și publice însemnările de călătorie.Lunga activitate didactică i se va reflecta în opera literară, multe din scrierile sale adresându-se tinerilor.

În anul 1912, se pensionează, în acelaşi an fiind publicată cea mai cunoscută creație a sa, „Pe drumuri de munte”. Interesant este că din cauza numeroaselor greşeli de tipar, tot tirajul volumului este dat la topit. Deşi şi-a încetat oficial calitatea de dascăl, fiind extrem de iubit și apreciat de elevi, este rugat să continue să predea, şi chiar la această vârstă înaintată, fascina prin prospețimea sa, prin dinamismul orelor de clasă și prin dragostea imensă pe care o arăta elevilor săi. În povestirea „Spre mânăstiri” din volumul „Pe drumuri de munte” (1912), Hogaş relatează trecerea sa pe la Cetatea Neamţului, din oraşul Târgu Neamţ, aflat pe valea unui pârâu limpede ce scânteia sub lumina soarelui. Hogaş spune că „Alăturea, în umbra depărtării, stătea nemişcată şi gânditoare pare că vestita Cetate a Neamţului, cetatea lui Ştefan, martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute”. Aici a stat Hogaş, la umbra unui mesteacăn, pentru a se odihni şi a-şi sătura „ochii şi sufletul de această măreaţă privelişte”.În 1914 apare ediţia a doua a volumului „Pe drumuri de munte”, care este însă mistuită integral de un incendiu.

În anul 1915, una din fiicele sale se îmbolnăveşte grav, iar el, îndurerat, se retrage la Piatra-Neamț, în casa care aparţinea soției, unde începe, la rându-i, să fie măcinat de o boală cumplită. Fiica sa, Sidonia, avea să mărturisească aerul zilelor de final ale tatălui său: „În a treia săptămână de când ne aflam la Roman, într-o zi de vineri (25 august 1917), îl găsesc pe tata stând în ogradă, departe de ceilalți, cu privirea pierdută în asfințitul roșu al soarelui.«Mi-i urât. Să-mi dai volumul meu, că vreau să mai corectez ceva».Îi dădui În Munții Neamțului şi în adevăr că începu a-l corecta. Sâmbătă, 26 august şi duminică, 27 august, fu atât de liniștit, că nimeni în lume nu m-ar fi putut convinge de sfârșitul de după câteva ore. /…/ În lipsa mea, spuse surorii mele: «Cleopatră, a fost dat să mor în casa ta; la Piatra (unde locuiau Elena, soția şi o altă fiică, Cecilia), să nu daţi de ştire de asta; să mă îngropați cât se poate de simplu şi numai cu un singur preot».”La 28 august 1917, aflându-se la Roman, Calistrat Hogaş trece la cele veşnice, la vârsta de 70 de ani, ca urmare a unui enfizem pulmonar. El a fost înmormântat, la 30 august, la cimitirul din Roman, într-un sicriu care a fost cioplit dintr-un brad sădit chiar de el în tinereţe. Slujba a fost oficiată de un singur preot, așa cum și-a dorit, iar Cleopatrei și Sidoniei, fiicele sale, le rămăsese de împlinit ultima dorință a părintelui lor, de a-l duce acasă, la Piatra Neamț.

După mai multe formalități, în octombrie 1917, rămăşiţele sale au fost deshumate, iar trupul așezat într-un sicriu de zinc și transportat la Piatra Neamț, în condițiile în care România se afla în plin război. La 8 octombrie, Calistrat Hogaş avea să fie reînhumat în cimitirul Borzoghean, la poalele Petricicăi.

„Pe drumuri de munte” este republicată în anul 1921, postum, de această dată în două volume, ultimul – cel intitulat „În Munţii Neamţului” – fiind prefațat de Mihail Sadoveanu, care avea să scrie şi prima recenzie cu adevărat importantă a operei lui Hogaş. În anul 1922, lui Calistrat Hogaş, căruia în 1915 îi fusese refuzat premiul Academiei în valoare de 5.000 lei, i se conferă postum primul premiu iniţiat de Societatea Scriitorilor Români, în baza unui raport redactat de Liviu Rebreanu. La 12 iunie 1939, rămasă singura locatară a fostei gospodării a familiei, Sidonia deschide spre vizitare o cameră amenajată muzeal şi îşi oferă serviciile de ghid autorizat, tuturor celor care îi trec pragul. Mărturiile vremii o descriu pe aceasta ca moştenitoare a dragostei tatălui pentru necuvântătoare, ea trăind înconjurată de zeci de pisici pentru a căror hrană îşi cheltuia aproape toate veniturile, în ceea ce o privea fiind o vegetariană convinsă. În anul 1967, Sidonia a donat statului casa părintească pentru a fi restaurată şi a pentru a se organiza aici un muzeu memorial. Tot ea a oferit, spre achiziţie, în două rânduri, Muzeului Judeţean de Istorie, obiecte şi manuscrise care alcătuiesc astăzi fondul muzeistic majoritar existent în expoziţia memorială.

Surse:

http://www.autorii.com/scriitori/calistrat-hogas/index.php

http://www.radioiasi.ro/stiri/supliment/amintiri-dintr-o-calatorieviata-lui-calistrat-hogas/

https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/calistrat-hogas-sa-ma-ingropati-cat-se-poate-de-simplu-numai-cu-un-singur-preot

https://radioromaniacultural.ro/portret-calistrat-hogas-scriitorul-singuratatii-muntilor/

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/25-calistrat-hogas-1848-1917

$$$

 S-a întâmplat în 19 aprilie 1849: În această zi, a avut loc semnarea Convenţiei ruso-turce de la Balta-Liman, act care consfinţea pe plan diplomatic internaţional înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 în Ţările Române. Convenţia prevedea, printre altele, ţinerea sub ocupaţie a Principatelor pentru „a reprima orice mişcare de insurecţionare”. 

Prin prevederile ei, Convenţia de la Balta Liman a reprezentat o gravă încălcare a autonomiei interne a Principatelor Române. În Moldova, mişcarea revoluţionară a început cu marea întrunire de la Iaşi, din 27 martie/8 aprilie 1848, la care au participat cca. o mie de oameni din toate stările sociale şi în cadrul căreia s-a hotărât redactarea unei petiţii către domn, în care erau înscrise cerinţele populare. Vasile Alecsandri a fost desemnat să redacteze „Petiţia-proclamaţie'' cu 35 de articole, care au fost incluse în programul mişcării românilor din Moldova. Programul cuprindea şi prevederi care contraveneau dispoziţiilor cu caracter feudal ale Regulamentului Organic, documentul legiuitor cel mai important la nivel administrativ.

La 28 martie/9 aprilie 1848, Petiţia-proclamaţiune a fost înmânată domnului Mihail Sturdza care a acceptat 33 din cele 35 de puncte, respingând pe cele referitoare la dizolvarea Adunării Obşteşti şi crearea gărzii naţionale. A doua zi, însă, la miezul nopţii au fost declanşate operaţiunile de prindere a fruntaşilor revoluţionari şi de înăbuşire a mişcării. Peste 300 de revoluţionari au fost arestaţi, unii dintre ei, printre care Vasile Alecsandri şi Al. Ioan Cuza, au reuşit să fugă de sub escortă şi s-au refugiat fie în Transilvania fie în Ţara Românească sau în Bucovina. În Muntenia, primul moment important al revoluţiei a avut loc la 9/21 iunie 1848, când a fost citită Proclamaţia de la Islaz, care avea 22 de articole şi prevedea ca revendicări esenţiale: „independenţa administrativă şi legislativă'', egalitatea drepturilor politice, suprimarea rangurilor sociale, împroprietărirea ţăranilor, emancipaţia mănăstirilor închinate, desfiinţarea robiei. La 11/23 iunie 1848, proclamaţia a fost citită şi la Bucureşti, fapt care a marcat începerea Revoluţiei în Ţara Românească. Domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) a semnat proclamaţia şi a acceptat formarea unui nou guvern provizoriu format din Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Constantin Kretzulescu, C.A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu.

Încă de la declanşarea Revoluţiei în Moldova şi în Ţara Românească aceasta a stat sub semnul ameninţării armatelor otomane şi ţariste. În 28 iunie/10 iulie 1848, trupele ruse au ocupat oraşul Iaşi. La 13/25 iulie, o armată otomană de cca. 20.000 de oameni, în frunte cu Suleiman Paşa, a sosit la Rusciuk (Ruse), gata să intervină în Ţara Românească. La 19/31 iulie, aceasta a trecut Dunărea, la Giurgiu, cu scopul de a restabili „ordinea legală'' şi a proteja „vechile drepturi şi instituţiuni ale ţării''. O mare demonstraţie populară a avut loc la 6/18 aprilie 1848, la Bucureşti, când au fost arse, în piaţa publică, textul Organic şi condica rangurilor boiereşti („Arhondologia''), demonstrându-se astfel ataşamentul faţă de ideile revoluţiei. La 13/25 septembrie 1848, trupele otomane comandate de Fuad Paşa, au intrat în Bucureşti. Colonelul Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie şi al garnizoanei Capitalei îşi deplasase subunităţile în Dealul Spirii pentru iminenta confruntare ce urma să aibă loc. Ostaşii pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au insistat să se alăture şi ei trupelor la cazarma din Dealul Spirii. În bătălia din Dealul Spirii, care a rămas în istorie sub denumirea de „baia de sânge de la Bucureşti'', soldaţii români au purtat o luptă eroică, peste jumătate din efectivul companiei de pompieri căzând în luptă. Revoluţia din Muntenia a fost astfel înăbuşită în sânge, vechiul regim a fost restaurat, regulamentar, printr-o drastică proclamaţie a lui Fuad Paşa. La 15/27 septembrie, trupele ruse, comandate de generalul Aleksandr Nikolaevici Luders, au trecut Milcovul în Ţara Românească.

Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman practic înlocuia Regulamentele Organice, devenind actul după care urma să se desfăşoare viaţa internă a Ţărilor Române. Ea stipula că: domnii celor două ţări vor fi numiţi direct de sultan cu acordul puterii protectoare (Rusia), pe un termen de şapte ani, fiind asimilaţi înalţilor funcţionari ai Porţii. Se anula astfel prevederea din Regulamentele Organice prin care domnii erau aleşi de Adunarea obştească extraordinară pe viaţă. Adunările obşteşti ordinare şi extraordinare se suspendau, fiind înlocuite cu consilii sau divanuri ad-hoc, formate din boierii „cei mai notabili şi mai demni de încredere". A fost întreruptă domnia lui Mihail Sturdza, deşi el fusese numit pe viaţă în 1834, cât şi cea a caimacamului Constantin Cantacuzino. În baza Convenţiei au fost numiţi ca domni, pe şapte ani, Barbu Dimitrie Ştirbei, frate al fostului domn Gheorghe Bibescu, în Ţara Românească, şi respectiv, Grigore Alexandru Ghica, nepot al lui Mihail Sturdza, în Moldova. Barbu Ştirbei, de orientare conservatoare, era un om luminat, cu însuşiri de administrator, dar rece şi lipsit de bunăvoinţă. Grigore Al. Ghica era deschis către înnoire, cu tendinţe naţionale şi liberale, conform sursei de mai sus.

La Iaşi şi la Bucureşti s-au înfiinţat comisii speciale însărcinate cu revizuirea Regulamentelor Organice. Rezultatul lucrărilor celor două comitete trebuia supus Porţii Otomane care, după consultarea Sankt-Petersburgului, urma a-l sancţiona, în consens cu guvernul Rusiei, printr-un hatişerif. Convenţia încheiată pe şapte ani, între marele vizir şi ministrul de Externe al Porţii cu trimisul Rusiei, scotea Principatele, pentru tot acest timp, din cadrul lor legal de existenţă, fiind supuse unui regim de control şi represiune. Moldova şi Ţara Românească au rămas mai departe sub ocupaţie militară, prelungindu-se staţionarea a câte 25.000-30.000 de soldaţi pentru fiecare dintre cele două mari puteri până la „restabilirea liniştei" după care numărul urma să fie redus la 10.000. Convenţia mai stabilea ca pe timpul ocupaţiei ruso-turce să fie prezent câte un comisar extraordinar rus şi otoman pentru a urmări mersul lucrurilor şi a oferi domnilor „avizurile şi sfaturile lor''. Barbu Ştirbei şi Grigore Al. Ghica şi-au început domniile sub atenta privire a celor doi comisari Duhamel şi Fuad Efendi, precum şi a comandanţilor armatelor de ocupaţie, generalul Aleksandr Nikolaevici Luders şi Omer Paşa.

La începutul lui aprilie 1850, în Principate se mai găseau 16.000 ruşi şi 8.000 de otomani. Locul lui Luders a fost luat de generalul Hasford. În iulie 1850, în Principate se mai aflau 10.000 de ruşi. În 1851, Duhamel a fost înlocuit interimar de Halcinski, care avea să-şi asume apoi sarcina de consul general, în momentul în care şi Ahmed Efendi a părăsit Principatele. În aprilie 1851 a fost comunicată prin firman evacuarea completă a Principatelor de către trupele de ocupaţie. La 28 aprilie/10 mai 1851 s-a anunţat retragerea trupelor ruse şi otomane din Bucureşti, însă în timp ce otomanii şi-au aşezat trupele la sud de Dunăre, trupele ruse au fost masate de-a lungul Prutului.Așteptau vreun alt moment prielnic, că le plăcuse pe aici! Convenţia a impus o politică de reforme celor doi domni, reforme dorite şi de aceştia, pe fondul efectelor Revoluţiei de la 1848, chiar dacă menţinerea regimului de ocupaţie şi controlul exercitat de comisarul otoman şi, în special, de cel rus, au impus limite şi obstacole, uneori, de netrecut. 

S-au iniţiat niște reforme în mai multe direcţii: dezvoltarea forţelor armate ale ţării, atenţia acordată învăţământului (în iunie 1849 a intrat în vigoare „Aşezământul pentru reorganizarea învăţăturilor publice în Principatul Moldovei'', un fel de lege a instrucţiunii publice, care fixa treptele de învăţământ - primar, secundar şi „înalte ştiinţe''), culturii, spitalelor, lucrărilor edilitare, măsuri economice, reglementarea relaţiilor agrare (legiuirile au vizat situaţia ţăranilor uşurându-le oarecum situaţia prin mărirea lotului pe care moşierul trebuia să-l dea în folosinţă, prin reducerea unor obligaţii şi simplificarea, în Ţara Românească, a formelor de strămutare), desfiinţarea completă a robiei (în Ţara Românească a fost dat un ofis prin care se interzicea despărţirea familiilor de ţigani prin vânzare sau donaţie).

Comitetul Democratic Român de la Paris a adresat, la 25 mai 1849, Adunării Naţionale a Franţei, un protest împotriva convenţiei de la Balta-Liman şi a ocupării Principatelor de către Rusia. La 27 iunie, Nicolae Golescu, Ion Heliade-Rădulescu şi Christian Tell au adresat un protest cu un conţinut asemănător Ministerului de Externe al Franţei. În ianuarie 1850, Nicolae Bălcescu s-a aflat într-o misiune diplomatică la Londra, unde a avut întrevederi cu personalităţi politice engleze, inclusiv cu lordul Palmerston (5/17 ian.), căruia i-a înmânat un memoriu în care se cerea, printre altele, evacuarea neîntârziată a trupelor ruso-turce din Principatele Române. La 21 iunie/3 iulie 1853, trupele ruse au ocupat din nou Principatele Române, stare care a durat până în august-septembrie 1854. Domnii români s-au retras la Viena, autoritatea fiind reprezentată prin generalul rus Andrei de Budberg, pentru ambele Principate. La 6/18 august 1854, trupele austriece sub comanda generalului Johann von Coronini-Cronberg, au intrat în Ţările Române. Ocupaţia lor a durat până în martie 1857. În Ţara Românească, până în decembrie 1854, şi în Moldova, până în septembrie 1855, s-au aflat şi trupe otomane, comandate de generalul Omer Paşa. În septembrie, cei doi domni ai Principatelor s-au reîntors în ţară.

După Congresul de Pace de la Paris (13/25 febr. - 18/30 mart.1856), care a pus capăt Războiului Crimeii (1853-1856), prin partea de tratat privitoare la situaţia Principatelor Române (semnat la 18/30 martie) se prevedea înlăturarea protectoratului rus care dominase timp de aproape 25 de ani Ţara Românească şi Moldova, fiind menţinută suzeranitatea otomană, dar sub garanţia colectivă a Marilor Puteri (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Regatul Sardiniei, Prusia, Imperiul Otoman). S-a hotărât convocarea de Adunări (Divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări, potrivit dorinţelor românilor, s-a stabilit libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralitatea Mării Negre, precum şi înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, iar Rusia a retrocedat Moldovei judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail din sudul Basarabiei.

În locul domnilor celor două Principate, au fost numiţi la 17/29 iulie 1857, caimacami (locţiitori domneşti): în Ţara Românească - Alexandru Dimitrie Ghica (din 17/29 iul.), fostul domn regulamentar al Ţării Româneşti, iar în Moldova - boierul Teodor Blaş, din 11/23 iul., fiind succedat în urma decesului (17/29 febr.1857) de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride.

Surse:

„Istoria românilor. Constituirea României moderne (1821-1878)'' (vol. VII, TOM I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

„Istoria României în date'' ,Editura Enciclopedică, Bucureşti,2003.

James L. Gelvin, The Modern Middle East, Oxford University Press, 2005

Hitchins, Keith Românii, 1774-1866,Humanitas,Bucharest,1998,

http://www.historica-cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2014/16.pdf

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/conventia-de-la-balta-liman-1849

http://istorie-edu.ro/istoria-romanilor/04-perioada-postpasoptista.html

https://www.scribd.com/doc/283744505/Conventia-de-La-Balta-Liman

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/04/19/revolutia-de-la-1848-1849-170-de-ani-a-fost-semnata-conventia-ruso-turca-de-la-balta-liman--295300

$$$

 S-a întâmplat în 19 aprilie1854: În această zi, s-a născut inginerul Anghel Saligny. Incontestabilă personalitate română şi europeană, Anghel Saligny a lăsat posterităţii lucrări remarcabile, de la celebrele sale poduri care s-au păstrat pînă în zilele noastre la căi ferate şi la construcţia primului funicular în România.

El s-a născut la Şerbăneşti, în judeţul Galaţi și a fost al doilea copil al familiei pedagogului Alfred S. Saligny, originar din Alsacia (Franţa). Fratele micuţului Anghel, Alfons Oscar I. Saligny, s-a remarcat ulterior în domeniul chimiei şi a fost membru corespondent al Academiei Române. Anghel Saligny a urmat ciclul primar la pensionul de copii din Focşani, institut înfiinţat de părintele său. Şcoala secundară a urmat-o la Gimnaziul din acelaşi oraş, iar după absolvire a fost trimis în Germania, la Liceul Potsdam, unde a studiat şi fratele său, Alfons. În câţiva ani, Anghel a ajuns să studieze la Universitatea din Berlin, unde a studiat alături de profesorul Hermann von Helmholtz, un binecunoscut fizician al acelor vremuri. 

Deşi era pasionat de astronomie, tânărul Anghel Saligny a frecventat, între 1870 şi 1874, Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, iar trei ani după absolvire s-a angajat într-un proiect ambiţios, alături de inginerul Gheoghe Duca, de construire a căii ferate între Ploieşti şi Predeal. Profesionalismul său a făcut înconjurul României şi al lumii. De-a lungul timpului, Saligny a proiectat calea ferată care leagă Adjudul de Târgu Ocna, a construit primele poduri combinate (cu şosea şi cale ferată), alte numeroase poduri metalice, dar este şi autorul unor invenţii mai puţin cunoscute. Este vorba despre primul funicular din România, numit Teledinamicul sau Americanul de la Târgu Ocna. Anghel Saligny a fost proiectantul şi executantul (iar constructorul a fost Casa Adolf Bleichert din Leipzig) acestei maşinării care a funcţionat între 1885 şi 1896. În fiecare zi, timp de 11 ani, funicularul transporta pe o distanţă de 2.100 de metri cîte zece vagoane de sare (zece tone în total) între Târgu Ocna şi salină. 

După 1896, teledinamicul a fost înlocuit cu o linie de cale ferată industrială. Potrivit Cărţii de istorie a Căilor Ferate Române, staţia Târgu Ocna, proiectată de Saligny şi inaugurată la 24 iunie 1884, a fost, până în 1899, cap de linie. Aici se găseau magaziile care preluau mărfurile destinate tuturor localităţilor de pe Valea Trotuşului, de la Târgu Ocna pînă la Palanca. Alte invenţii remarcabile – de care inginerul se folosea în proiectele sale mai ample – l-au ajutat pe Saligny să construiască, la Brăila şi la Galaţi, primele silozuri de beton armat din lume. Viziunea românului fusese formulate cu 20 de ani mai înainte de francezul Joseph Monier, care a obţinut în 1867 primul brevet pentru elemente de construcţii din beton armat. Însă Saligny a aplicat acest material la construirea unor depozite în România în 1888 şi, respectiv, 1889. Silozurile proiectate şi executate, sub directa îndrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25.000 de tone de cereale (aveau 30 de metri x 120 de metri la bază şi peste 18 metri înălţime). Pereţii celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizaţi, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci. Prefabricarea plăcilor la sol, colţurile de rigidizare şi de joncţiune, sudura barelor metalice şi mecanizarea la montaj constituie alte priorităţi pe plan mondial. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Saligny a înlocuit pe linia ferată Filiaşi – Târgu Jiu podurile de lemn cu cele din metal. Tot în această perioadă, inginerul a construit celebrul pod peste Dunăre care astăzi îi poartă numele şi care atunci depăşea ca lungime şi impresiona ca şi concept orice altă construcţie de acest fel din Europa. Lucrările podului Feteşti – Cernavodă au început la 21 octombrie 1890, în prezenţa Regelui Carol I. La 14 septembrie 1895, regele a inaugurat sistemul de poduri de cale ferată de peste Dunăre. 

Vizionarul inginer a introdus atunci cîteva elemente durabile – este vorba despre sistemul de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcţie pentru tabliere de poduri. El a folosit pentru prima dată în lume oţelul moale, material care a conferit lucrării un caracter durabil. Numele lui Anghel Saligny este legat şi de amenajarea Portului Constanţa, pe care l-a dotat cu piloţi şi radiere din beton armat, silozuri de cereale şi o staţia de petrol.

Academician, inginer constructor, ministru şi pedagog, Anghel Saligny este fără doar şi poate un pionier al tehnicii internaţionale. A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti, profesor la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, ministru al Lucrărilor Publice şi preşedinte al Academiei Române. Anghel Saligny a fost premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale. Construit în urmă cu peste un secol, podul de la Cernavodă este dublat astăzi de un sistem de poduri combinate. Complexul original de poduri de la Cernavodă era format dintr-un pod peste braţul dunărean Borcea, unul peste Dunăre şi un viaduct peste balta Iezerului. Viaductul a fost desfiinţat în 1969 şi înlocuit cu un terasament de rambleu.

Surse:

https://editiadedimineata.ro/inginerul-anghel-saligny-si-cateva-lectii-despre-loialitate-succes-modestie/

http://www.istorie-pe-scurt.ro/anghel-saligny-arhitectul-romaniei-moderne/

https://www.anif.ro/cnrid/20100622-Memoriu%20Anghel%20Saligny.pdf

https://www.scribd.com/doc/241779455/Anghel-Saligny-pdf

https://jurnalul.antena3.ro/it/stiinta/anghel-saligny-315848.html

$$$

 S-a întâmplat în 19 aprilie1943, 19 aprilie-16 mai: La această dată, începea și avea loc revolta populaţiei evreieşti din ghetoul Varşoviei împotriva trupelor germane (rezultatul reprimării revoltei: 60.000 de morţi şi ghetoul complet distrus). Ziua de 19 aprilie1943 corespundea cu data de 27 Nisan în calendarul ebraic, dată aleasă pentru a comemora „Ziua Holocaustului" (Yom Ha-Shoah); Ziua se marchează anual, din 1979, la iniţiativa Parlamentului israelian, în amintirea celor aproximativ şase milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Revolta din ghetoul Varșoviei a fost revolta armată a evreilor din ghetoul Varșovia din Polonia din timpul celui de-al doilea război mondial, împotriva efortului ocupanților naziști germani ai orașului de a deporta restul de populație evreiască a ghetoului în lagărul de exterminare Treblinka. Insurgența a fost îndreptată împotriva germanilor și a colaboratorilor lor evrei și a început pe 18 ianuarie 1943. Cea mai semnificativă parte a revoltei a avut loc între 19 aprilie și 16 mai 1943, și a luat sfârșit când rezistența evreiască slab înarmată și slab aprovizionată a fost zdrobită de trupele germane sub comanda directă a lui Jürgen Stroop. Luptătorii evrei au fost sprijiniți în acțiunea lor disperată de activiști ai Rezistenței poloneze. A fost cea mai mare revoltă a evreilor din timpul Holocaustului.

Rezistenţa evreiască împotriva crimelor comise de nazişti s-a coagulat greu. Deşi poveştile lagărelor de exterminare circulau, evreii priveau cu neîncredere posibilitatea existenţei unui plan de lichidare în masă. Totuşi, în martie 1942, apar primele semnale, când un ziar al Rezistenţei evreieşti din Varşovia scrie: „Ştim că sistemul ucigaş al lui Hitler se îndreaptă spre o fundătură şi spre distrugerea evreilor. Victoria asupra evreilor va servi germanilor ca recompensă pentru pierderile suferite pe front. Vărsarea sângelui evreiesc va alina eşecul marilor vise ale lui Hitler“. La mijlocul lui 1942, previziunile se îndeplinesc cu exactitate: încep deportările din ghetoul varşovian, urmărindu-se lichidarea totală a celor care îl populau. În ianuarie 1943, situaţia devenise deja clară.Organizaţia de Luptă Evreiască emite un comunicat către populaţia ghetoului: „300.000 de fraţi şi surori au fost trimişi la moarte cu cruzime, în lagărele de la Treblinka. Au trecut şase luni de viaţă trăită constant sub imperiul fricii, fără a şti ce poate să aducă a doua zi. Fiecare trebuie să-şi amintească mereu: suntem sclavi, iar când sclavii nu mai sunt profitabili, atunci ei sunt ucişi! Evrei, ora este aproape! Acum sloganul nostru trebuie să fie: «Pregătiţi să murim ca nişte oameni!»“.           

Războiul are armele sale. Pistoale, mitraliere, grenade, bombe, muniţii - un întreg arsenal care le lipsea cu desăvârşire evreilor. Organizaţia de Luptă Evreiască semnala într-un apel către subterana poloneză aceste deficienţe majore. „Cu oasele rupte încercau să se târâie“ …Era martie 1943: „Din punct de vedere material, lucrurile stau foarte prost. Din cele 49 de arme care ne-au fost alocate, doar 36 pot fi utilizate, din cauza lipsei de muniţie. Informaţi autorităţile în numele nostru că neacordarea unui ajutor pe scară largă va fi interpretată ca indiferenţă faţă de soarta evreilor din Varşovia. Alocarea armelor fără muniţie este o batjocură cinică la adresa destinului nostru“. „Este imposibil să pun în cuvinte ceea ce s-a întâmplat. Un lucru e clar: realitatea a depăşit gândurile noastre cele mai îndrăzneţe“, nota Mordecai Anielewicz, comandantul revoltei din Varşovia, în ultima scrisoare pe care o va scrie. Era 23 aprilie 1943. Revolta începuse deja de patru zile. Liderii Germaniei naziste erau uluiţi. Joseph Goebbels notează în jurnalul său: „Evreii chiar au reuşit să plaseze ghetoul în situaţia de a se apăra singur. Această revoltă arată cât de periculoşi pot fi evreii dacă au arme. Din nefericire, ei deţin şi câteva mitraliere nemţeşti. Doar cerurile ştiu cum au intrat în posesia lor“. 

Pe 16 mai 1943, generalul Stroop întregeşte tabloul în raportul final asupra revoltei din Varşovia: „Am decis distrugerea totală a ghetoului, prin incendierea tuturor clădirilor rezidenţiale. Acţiunea a avut ca efect scoaterea evreilor din ascunzătorile lor. Nu de puţine ori, evreii stăteau în clădirile incendiate până când frica de a arde de vii îi împingea să sară de la ferestre. Cu oasele rupte încercau să se târâie în clădirile care nu erau în flăcări“.Trupele germane descoperă ascunzătoarea Organizaţiei de Luptă Evreieşti, lichidându-i pe aproape toţi liderii revoltei. Marek Edelman, ultimul supravieţuitor al revoltei evreieşti, reuşeşte să scape prin sistemul de canalizare. Trei zile mai târziu, Szmul Zyegielbojm, reprezentantul comunităţii evreieşti în Consiliul Naţional al guvernului polonez aflat în exil la Londra, scrie ultima scrisoare: „Nu pot continua să trăiesc în tăcere în timp ce poporul meu este lichidat. Camarazii mei din ghetoul Varşoviei au murit cu armele în mâini, în ultima lor bătălie, una eroică. Mie nu mi s-a permis să cad alături de ei, la fel ca ei, dar locul meu este lângă ei. Prin moartea mea vreau să semnalez protestul meu profund la adresa inacţiunii, a nepăsării în care lumea contemplă distrugerea poporului evreu“. Szmul Zyegielbojm se autoasfixiază în propriul apartament, lăsând aragazul deschis

În 1940, la câteva luni după ocuparea Poloniei şi transformarea acesteia sub noul titlu de „Guvernământ General în teritoriu arian”, trupele armatei germane încep să concentreze populaţia de origine evreiască în ghetouri. Acestea aveau scopul de a reţine temporar „sub-oamenii“, până ce mecanismul lagărelor şi al camerelor de gazare va fi fost pus în funcţiune. Cea mai mare „anticameră a morţii“ de acest tip a fost ghetoul din capitala ţării, Varşovia, locul unde pe 19 aprilie 1943 s-a declanşat cea mai consistentă insurecţie antinazistă din timpul Holocaustului. La mijlocul anului 1942, germanii încep deportările evreilor din Varşovia către lagărul de exterminare de la Treblinka. În acel moment, ghetoul număra în jur de 400.000 de locuitori, cei mai mulţi aduşi din alte zone ale Poloniei şi forţaţi să-şi „aştepte“ - în mizerie şi disperare, la limita suprapopulării şi a frigului, în mijlocul unei epidemii de tifos şi în lipsa hranei - ultima zi, cea a deportării. 

În ianuarie 1943, timpul renunţă să mai aibă răbdare şi lupta împotriva naziştilor se declanşează. Apogeul este atins pe 19 aprilie, când trupele naziste intră în ghetou cu scopul de a selecta populaţie pentru deportare. Uniunea Militară Evreiască şi Organizaţia de Luptă Evreiască, alături de partizani din rezistenţa subterană poloneză, au opus o rezistenţă acerbă. Totul a durat mai puţin de o lună însă, vreme în care trupele nemţeşti au reuşit să-i prindă pe majoritatea celor angajaţi în activităţile de rezistenţă. La mijlocul lunii mai, comandantul german Jürgen Stroop era capabil să întocmească bilanţul revoltei: sute de insurgenţi executaţi, mii de evrei deportaţi, iar sinagoga din oraş, împreună cu clădirile din ghetou - în totalitate distruse. Curajul şi devotamentul unic al acelor oameni rămâneau în istorie dincolo de orice statistică...

Surse:

https://www.academia.edu/10341508/Holocaust

http://www.ziare.com/cultura/documentar/enigmele-istoriei-revolta-sangeroasa-din-ghetoul-evreiesc-al-varsoviei-1241399

https://www.yadvashem.org/yv/en/education/languages/romanian/lesson_plans/warsaw_teacher_2.asp

https://evz.ro/ziua-revoltei-evreiesti-impotriva-nazismului-800349.html