Pe o canapea învechită şi plină de praf stătea un trup
neînsuflețit de femeie, cu o coroniță
strălucitoare pe cap şi înveşmântat într-o
rochie vişinie de catifea, cu margini aurii.
Un coridor întunecat şi îngust se prezenta
în față, iar pe pereți atârnau câteva tablouri antice, cu rame de culoarea bronzului şi
doar unul mai mic, aşezat între ele, în
partea de sus, era înrămat cu o ramă de
argint vechi. Un cufăr împăienjenit,
rostogolit pe covorul de mătase murdărit
de trecerea timpului, le atrase atenția. Era
o linişte tulburătoare, dar nici unul dintre
ei nu îndrăznea să o rupă. Tavanul
dărăpănat se degrada văzând cu ochii şi
era cât pe-aci să cadă peste ei, iar mobila
scârția din toate colțurile. Girl se asigură
că harta este la locul ei în rucsac şi scose
burduful cu apă, trase pe gât ultimele
picături şi respiră o secundă. Marth
deschide cufărul şi găseşte în interiorul
acestuia mai multe bijuterii şi pietre rare,
fel şi fel de perle neînsemnate, înşirate
într-un lung colier, apoi îşi aținti privirea
spre o fotografie, alb-negru, veche,
semnată Arthur. Îl cheamă pe Girl şi,
împreună, se îndreptară spre coridorul
strâmt şi lipsit de lumină, dar mai întâi
aprinseră cele două torțe ce le aveau la
îndemână.
Cu ochii îngroziți de spaimă şi cu
urechile ciulite, tresăreau la cel mai mic
zgomot auzit. Două bufnițe maronii,
pătate, cu ochii mari, ce le ocupau o mare
parte din craniu, scoaseră un scâncet şi îşi
luară înfuriate zborul. Fâlfâitul fioros al
aripilor făcu să le treacă fiori de moarte şi
să tremure din toate încheieturile. Își
ziseră că alt semn rău avea să apară,
conform legendei, dar trebuiau cu orice
preț să găsească drumul spre iarba magică,
singura care putea să deschidă uşile
încuiate şi să aducă ținutul la fel cum era
odinioară.
– Marth, mai avem apă? întrebă Girl,
însetat.
Îi întinse butelca goală şi zâmbi,
răutăcios.
– Nu mai avem de băut! Iorg, cel care
era cel mai tânăr dintre ei, băgă mâna în
geanta lui, care aproape îi căzuse de pe
umăr, şi scoase plosca ce era pe jumătate
plină şi i-o întinde, să ia o înghițitură.
Făcliile împrăştiau o căldură intolerabilă
şi stropii reci ai transpirației se prelingeau
pe hainele lor murdare. Traversau temuți,
fără ca vreunul dintre ei să ştie încotro se
îndreaptă. Credeau cu sfințenie în desenul
de pe hartă. Pe unul dintre culoare, zăcea
cadavrul unui bărbat ce nu intrase încă în
putrefacție, dovadă că nu părea să fie de
multă vreme acolo. Peste el, un baros
mare, îi acoperea brațul stâng. Girl scoate
din nou harta şi însemnă încă o dată locul
unde îşi ancorase corabia. Deodată, se auzi
un glas, nişte gemete şi rămaseră cu toții
stană de piatră. Au încremenit, dar păstrau
tăcerea pentru a auzi mai bine de unde
provine glasul. Marth se îndepărtă vrei doi
metri şi zări trupul leşinat al unei fete
tinere, ce purta pe cap o diademă împodobită numai cu aur şi pietre strălucitoare,
iar de jur împrejurul ei ardeau făclii în
sfeşnice de aur, lucrate fin. Piciorul,
brațele şi cupele erau dintr-o bucată. Purta
o rochie lungă de culoarea murei, croită
strâmt pe trupul subțire, cu mânecile lungi
şi brodate cu dantelă neagră.
– Iorg, adu repede apă.
Iorg scoase repede plosca cu apă şi o
stropi de față, iar trupul ei a început să se
mişte. Bărbatul se apleacă şi, speriat, o
cuprinde de mijloc, ridicându-i trupul
rămas fără vlagă.
Îşi continuau drumul, iar în fața lor,
apăreau de fiecare dată tot felul de
ciudățenii, iar un hol minuscul adăpostea
o mulțime de obiecte pestrițe, din alte
epoci, ce compuneau pictura unui hotar
fantomatic. Fata, care abia putea să
meargă, îi privi neîncrezătoare, iar privirea ei ascundea o durere şi nu mai avea
puterea să o mascheze.
– Faceți cale întoarsă, dacă vreți să
rămâneți în viață! îi sfătui ea.
Buf! Buf! se auzi din nou. O făptură
monstruoasă, cu două capete, fără nas şi
fără urechi, îi atacă. Înmărmuriră de
groază, iar Girl ridică barosul, opunându-se în luptă şi îi zbură capetele,
lăsând arătania să zacă într-o baltă de
sânge de culoare gălbui-vinețiu.
– Vreau să rămânem vii, se adresă
grupului.
– Grăbiți paşii! De o parte şi de alta a
pereților stâncoşi ai Marelui Templu
zăceau trupuri descompuse ale ostaşilor,
intrate în putrefacție fără ritualuri de
înmormântare. Călcau peste oase şi
înaintau sufocați de mirosul înțepător al
hoiturilor. Girl se uită din nou pe hartă şi
le zice că trebuie să ajungă într-unul din
cele patru turnuri ale cetății.
– Îndreptați-vă într-acolo! Și le făcu
semn cu mâna dreaptă să ajungă la scări.
Pătrund aliniați pe un culoar de acces
către parterul orb al turnului-donjon şi
sparg cu barosul lacătul uşii de fier ce le
bloca intrarea. În pivnița abandonată, mai
multe depozite de alimente şi băuturi
stricate erau răvăşite şi roase de o mulțime
de şobolani roşcovani, cu cozi foarte lungi,
invadatori ce-şi însuşiseră rolul de unici
stăpâni ai locului. O fereastră biforă, de
dimensiuni medii, lumina insuficient încăperea. Doi păianjeni negri, uriaşi, cu
picioare groase şi gâtul alungit îşi țesuseră
pânză de mătase de jur împrejur şi îi
priveau inactivi. Au aşezat făcliile în cele
două sfeşnice aurite de pe pereții pivniței
şi se odihniră vreme de mai multe minute.
Iorg deschide câteva sticle şi umple cu vârf
butelcile pentru a-şi face provizii de apă.
dintr-odată, o duhoare le invadă nările.
– Marth, simți mirosul?
– Da, cred că sunt morți îngropați aici,
dedesubt.
– Să plecăm! Aruncară iute o privire
în jur şi părăsiră încăperea lăsând poarta
deschisă.
– Pe aici, zise Girl şi îşi îndreptă paşii
spre un hol larg cu multe uşi, unele
deschise, altele închise.
Pe ruinele pereților din dreapta
stăteau agățate desene cu personaje
schițate, iar peretele opus era gol. Strângeau din dinți la foşnetele hainelor şi
pocnetele oaselor ce le confirma prezența
a mai multor morți cu spiritele captive în
rămăşițele lor pământeşti. Cadavrele emiteau sunete gah! gah! şi parcă încercau să
le vorbească. Cu torțele aprinse şi
tremurând de spaimă simțeau tensiunea
accelerând cu viteză în ei.
lyle era palidă, iar părul bălan, cu
bucle mari, îi cădea uşor peste umerii goi
şi albi ca spuma laptelui. Ochii îi erau
împodobiți cu cearcăne întunecate şi puțin
tulburi, iar în azurul din adâncul lor zăreai
zbuciumul valului Mării de Sânge.
Epuizați, păşeau greoi pe cimentul rece ca
gheața cu încălțămintea făcută franjuri.
Deși nu se aşteptau la alte necazuri erau
conştienți că aveau încă de străbătut un
drum greu şi anevoios, cu multe noi
încercări. Și-au rotit capul cercetând locul
din jurul lor şi zăriră o încăpere cu o uşă
deschisă, de oțel rece, ce era vopsită în gri.
Se apropiară de colț şi văzură prin beznă
podeaua murdară. Un pat dublu, cu perne
cusute manual, dintr-o pânză naturală de
bumbac, cu motive vectoriale, era aşezat
pe podeaua din lemn masiv din mijlocul
dormitorului. Un fotoliu cu brațele din
stejar curbat făcea parte din mobilierul
antic al locuinței. Interiorul acesteia era de
asemenea umbrit de câteva sculpturi în
piatră, picturi portret şi porțelanuri fine.
Deasupra fotoliului, pe o fereastră
întredeschisă, antică şi de demult, adie o
pală de vânt, iar printre crăpături o planetă
fosforescentă ce ținea loc de Soare,
răspândea o lumină slabă.
Ochii lui Marth se îndreptară iute spre
uşa de culoare albă a băii care tocmai se
deschidea şi se închidea scârțiind. Se
apropie la un metru distanță şi văzu o
siluetă ce se apleca în afară, apoi se
retrăgea rapid.
– E timpul să o luăm din loc! lyle țipă
şi se sprijină câteva clipe de peretele
deteriorat al odăii, cade, se ridică şi o ia la
fugă.
Porniră din nou cu paşi rătăciți pe
holul sedițios al donjonului şi pătrund în
cea de-a doua încăpere, care era goală;
doar o ladă de metal stătea grea, aruncată
pe jos şi un singur covor devastat de valul
de invadatori, cu amprente de sânge uscat.
– Să deschidem cutia! zise Girl.
– Mai bine nu, îi răspunde Marth.
– Eu zic să o deschidem, poate găsim
ceva unelte ce ar putea să ne fie de
trebuință, ceva util. Girl scoate o agrafă
metalică curbată pe care o folosi pentru a
suci butucul, iar cu cea de-a doua agrafă
împinge rând pe rând bolțurile cu arcuri.
Ridică cu sufletul la gură capacul lăzii,
însoțit de particulele proaspete ale transpirației, şi o fulgerare albă ca o armată de
licurici străbătu încăperea, lăsând fiori de
coşmar în urma sa. Aproape că leşină de
spaimă când văd bucățile ciopârțite de
corp omenesc, strânse grămadă. Într-o
margine, un teanc de hârtii erau tăvălite
într-un dosar fără şină. Îl apucă cu
degetele şi-l trage afară grăbit şi înfricoşat
şi se zgârie adânc la mână. Șiroaie de
sânge lacome izvorau din pielea rănită.
lyle scoate îndată o bandă de pansament
din trusa sanitară ce abia a reuşit să o
găsească în învălmăşeala de pe fundul
traistei de piele şi îi leagă strâns mai multe
f âşii. Girl, ignorând sângele ce traversa
prin pansamentul alb încerca să descifreze
scrisul cu litere mari de mână de pe colile
îngălbenite. Dintr-odată simte o mişcare
ca un fâlfâit de aripi deasupra capului.
2019
