&&&

 S-a întâmplat în 7 mai1211: După această dată, avea loc colonizarea Cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei de către regalitatea maghiară. În 1211, regele Ungariei, Andrei al II-lea (1205-1235), a chemat în Țara Bârsei, considerată de unguri nelocuită („licet desertam et inhabitatam contulimus”), deși era locuită de românii autohtoni și de primii coloniști germani, pe Cavalerii Spitalului Sfânta Maria din Accra sau Ordinul Ospitalierilor Sfintei Marii din Accra pentru apărarea fruntariilor împotriva atacurilor cumanilor. 

În actul emis de cancelaria maghiară în 1211, la 7 mai, regele a dăruit țara „pe veci”, le-a dat voie teutonilor să construiască cetăți și orașe de lemn, să apere regatul contra cumanilor, să nu găzduiască nici un voievod român, i-a scutit de plata dărilor și le-a lăsat târgurile libere și vămile târgurilor. Deși în act precizase că țara este deșartă și nelocuită, în actul propriu-zis este pomenit și un voievod Mihail al oamenilor locului... Să fi/nu fi fost român? Sunt descrise și hotarele țării care va fi în stăpânirea cvasi-deplină a teutonilor. Noii stăpâni vor fi supuși numai jurisdicției regale și-și vor stabili ei singuri judecătorul. În actul următor este menționat numele fratelui cruciat Teodoric, fratele magistru Teodoric. Deci în 1211, în Țara Bârsei n-a venit întregul Ordin, ci un număr de cavaleri condus de Teodoric, deoarece Marele Magistru Hermann von Salza (1209-1239), unul dintre cei mai capabili comandanți teutoni, diplomat de mare finețe și strateg renumit, rămăsese în Palestina.

În alt act din anul 1213 se amintește că Țara Bârsei (terra Borza, terra Boza) a fost dată prin danie regală, deșartă și nelocuită („vacuam et inhabitatam”), însă frații au voie să ia dijmă de la toți locuitorii de față în afară de unguri și secui. Oare de la cine-or fi luat dijmă, totuși dacă ceilalți erau scutiți?...Întrebare retorică, fireşte! Sau ghici, ciupercă, cine-or fi fost cei dijmuiți!

„Frații” mai aveau dreptul să facă hirotoniri de preoți. Întrucât se vorbește de Hermann, magistrul ordinului, este posibil ca acesta să fi venit temporar spre a organiza Ordinul. Regele le-a permis să-și ridice cetăți și orașe din piatră și pomenește de Cetatea Cruceburg (Kreuzburg – Orașul Crucii, astăzi Teliu) pe care au construit-o frații. Locuitorii autohtoni români ai Țării Bârsei nu reprezentau în optica regelui decât o populație tolerată, lipsită de importanță din moment ce afirma că țara este „nelocuită și deșartă”. Să fim serioși: un teritoriu nelocuit nu poate fi numit țară! Pământul fertil al Țării Bârsei, pășunile, apele, bogățiile naturale erau proprietatea obștilor sătești românești, deci țara era „pustie” pentru regalitatea maghiară și pentru grofi, nemeși, șpani care nu deveniseră stăpâni. În act este menționată explicit Țara Vlahilor (Terra Blacorum) unde „frații” nu vor plăti vamă.

O stare de tensiune între regele maghiar și teutoni a fost determinată de anularea daniei din 1211. Pentru aplanarea neînțelegerilor a intervenit în sprijinul cruciaților papa Honoriu al III-lea (1216-1227), care a trimis o serie de epistole regelui Andrei al II-lea, Marelui Magistru Hermann von Salza, arhiepiscopilor și episcopilor din Ungaria și Transilvania. Mai aflăm din corespondența pontificală și regală că regele Geza al II-lea (1141-1162), bunicul lui Andrei, a chemat Teutonii, făgăduindu-le anumite libertăți, care au fost încălcate de supușii lui Andrei. Regele le-a restabilit drepturile, a desființat comitatele de pe teritoriile teutone cu excepția celui de Sibiu, le-a dat pădurea Vlahilor și Pecenegilor („Blacorum et Bissenorum”, adică celor care...nu erau pe aici, nu-i așa?) și i-a obligat să participe la expedițiile regale din țară cu cinci sute de ostași și peste graniță cu o sută, dacă va conduce regele expediția. Însă starea de tensiune a devenit conflictuală. Deoarece Teutonii ocupaseră teritorii în afara hotarelor stabilite de rege, acesta, cu o „mulțime de călărime și pedestrime”, i-a asuprit pe frați și pe oamenii lor, le-a pricinuit o pagubă de o mie de mărci, a ocupat o cetate edificată de cruciați (cel mai probabil Kreuzburg, Teliul de azi), a ucis o mulțime de frați, a rănit și a întemnițat pe alții. 

Papa Honoriu trimite o mulțime de cereri de atenuare a conflictului („abia pot să țin minte numărul scrisorilor, rugându-te să le lași în pace Țara Bârsei și cea de dincolo de Carpați”), însă regele este categoric. Cu armata, îi alungă pe Teutoni de pe posesiunile sale în 1225. Alte cereri de revenire asupra hotărârii regelui trimise de papa în anul următor nu au succes. Teutonii au plecat să colonizeze alte zone „deșarte și pustii”, chemați de cneazul mazovian Conrad. Cavalerii Teutoni „i-au fericit” pe rușii păgâni, care se închinau lui Dajbog, zeul focului, oferindu-le crucea și dreapta credință cu vârful spadelor...

Surse:

Şerban Papacostea, Românii in secolul al XII-lea  intre Cruciada si Imperiul Mongol,  Ed. Enciclopedică, Bucureşti 1993

https://www.academia.edu/15342024/CAVALERII_TEUTONI_SCURT_ISTORIC

https://diana-kundalini.blogspot.com/2016/06/cavalerii-teutoni-in-tara-barsei.html

http://doctorate.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/REZ-TIPLIC.pdf

https://www.independentaromana.ro/ordinul-teuton-in-t ara-barsei/