$$$

 S-a întâmplat în 3 mai1560: La această dată, diaconul Coresi şi Tudor diacul încep tipărirea (până la 30 ianuarie 1561), la Braşov, a Tetraevanghelului românesc tradus din limba slavonă. Activitatea tipografică a luat amploare prin activitatea diaconului Coresi, originar din Târgovişte, editor a peste 30 de titluri – texte religioase, hagiografice – de preamărire a vieţii sfinţilor, ori istorice.

Tipograf şi cărturar de seamă, Coresi a trăit în secolul al XVI-lea şi a învăţat meşteşugul tiparului în atelierul lui Dimitrie Liubavici, apoi trece munţii şi se stabileşte la Braşov, unde avea să desfăşoare o rodnică activitate de aproape un sfert de veac.Aşadar,începând de la 3 mai 1560 până la  30 ianuarie 1561, Coresi tipăreşte Tetraevangheliarul, scris cu 156 de ani înainte, de Nicodim, însă Coresi s-a bazat pe vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoţii de la biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului (atestată prin mărturii de la 1292), unde funcţiona şi prima şcoală din România, din anul 1495. Lucrarea făcea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume, iar în epilogul cărţii se menţionează că aceasta a fost tipărită „să fie popilor rumâneşti să înţeleagă să înveţe rumânii cine-s creştini”. De asemenea, editorul volumului se adresa către „toţi sfenţii părinţi oare vladici, oare episcopi, oare popi”, rugându-i „să nu judece” înainte de a citi cartea.Tetraevanghelul este împodobit cu patru frontispicii la începutul Evangheliilor.

Tipărirea, în anul 1561, a voluminoasei cărţi de 246 de foi, a durat nouă luni, folosindu-se tehnica xilogravurii, care necesita eforturi deosebite, aşa cum arătam, fiecare pagină trebuia sculptată în lemn. Coresi folosea 10-20 de ucenici, pe care îi amintea în prefața cărților editate de el. O replică modernă a tiparniței lui Coresi este expusă astăzi la Muzeul „Prima școală românească” din Brașov. Cu toate că diaconul Coresi s-a străduit mult să realizeze acest volum, el nu a avut prea multă căutare în Ţara Românească sau Moldova, unde tradiţia grafiei slavone era înrădăcinată. În anul 1563, Coresi tipăreşte Apostolul sau Praxiul, iar în anul 1570 urmează tipărirea în limba română a două cărţi – Psaltirea – la baza căreia stau traducerile maramureşene pe care Coresi le-a avut la îndemână în copii manuscrise – şi Liturghierul – care nu cuprinde toate textele Liturghiilor ortodoxe ci numai textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur. Se crede că traducerea Liturghierului s-a realizat de către preoţii aceleiaşi biserici din Şcheii Brașovului, care i-au oferit, dealtfel, un sprijin constant lui Coresi la traduceri şi tipărituri.

Coresi traduce şi tipăreşte, în anul 1577, Psaltirea slavo-română, dând dovadă că nu numai cărţi „eretice” dar şi cărţile dreptei credinţe ortodoxe pot fi tipărite în limba română, dovada fiind textul slavon tipărit în paralel. În anul 1580, el tipăreşte şi un Tetraevanghel bilingv, slavo-român, care are pe frontispiciu stema Ţării Româneşti, cartea fiind tipărită la cererea Domnilor Ţării Româneşti Alexandru şi Mihnea şi a mitropoliţilor Eftimie şi Serafim. În anul 1581, cu doi ani înainte de trecerea sa în lumea celor drepţi, apare încununarea activităţii lui Coresi – Cazania sau Evanghelia cu învăţătură în limba română – o tâlcuire realizată de preoţii ortodocşi Iane şi Mihai de la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului, o explicare a Evangheliilor din duminicile şi sărbătorile de peste an, începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului până la Duminica a 32-a după Rusalii.

Surse:

http://mek.oszk.hu/16700/16718/16718.pdf

http://ziarullumina.ro/marturii-din-cheii-brasovului-despre-diaconul-coresi-114904.html

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A8589/pdf

https://www.scribd.com/document/43900494/Diaconu l-Coresi

$$$

 S-a întâmplat în 3 mai1848; 3/15 mai: La această dată, avea loc Marea Adunare Naţională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul revoluţiei române din Transilvania, „Petiţiunea Naţională". Participanții şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte naţiuni care locuiau aici. La Marea Adunare Naţională de la Blaj din 1848 au participat circa 100.000 de români din toată Transilvania. În primele ore ale dimineţii de 3 mai 1848 a avut loc ceremonialul de constituire a Adunării Naţionale: alegerea celor doi preşedinţi Ioan Lemeni, episcop greco-catolic și Andrei Şaguna, episcop ortodox, vicepreședinți fiind aleși Simion Bărnuțiu, preot greco-catolic și George Bariț, istoric, fiu de preot greco-catolic. Secretar al adunării a fost canonicul greco-catolic Timotei Cipariu. Pe Câmpia Libertăţii, Avram Iancu s-a adresat în principal oamenilor de rând asupriți de iobăgie. Aurul şi lemnul Apusenilor mergeau spre Pesta, iar românii erau obligaţi să muncească fără bani pe moşiile grofilor. Moţii care posedau car şi vite de jug trebuia să plătească taxe foarte mari, la fel şi dreptul de a folosi moara din sat. Românii nu aveau voie să pescuiască sau să vâneze. Dreptul de a vinde băuturi alcoolice aparţinea tot domeniilor nemeşeşti. Moţii care voiau să crească porci sau să se ocupe de stupărit, trebuia să plătească anual o taxă care le depășea posibilitățile. De aceea Avram Iancu le spunea participanţilor la Marea Adunare: „Uitaţi-vă pe câmp, românilor suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari”.

A doua zi, Adunarea a adoptat „Petiţia Naţională”, program al Revoluţiei Române din Transilvania: „Naţiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde indipendinţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca naţiune română, să-şi aibă reprezentanţii săi la dieta ţării în proporţie cu numărul său, să-şi aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătoreşti şi militare în aceeaşi proporţiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislaţiune, cât şi în administraţiune. Ea pretinde în tot anul o adunare naţională generală”.

Adunarea de la Blaj a contribuit decisiv la desăvârşirea programului revoluţionar comun al tuturor românilor. Cele 16 articole ale sale cuprindeau printre altele: naţiunea română se declara independentă şi cerea reprezentare proporţională în Dieta; se proclama independenţa Bisericii române şi egalitatea ei cu celelalte Biserici din Transilvania; se cerea desfiinţarea iobăgiei, fără nici o despăgubire din partea ţăranilor iobagi; se hotăra formarea unei gărzi naţionale a românilor; alte revendicări solicitau drepturi şi libertăţi democratice; românii protestau şi faţă de „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria.

Textul Proclamaţiei de la Blaj cuprindea următoarele:

PETIȚIA NAȚIONALĂ ADOPTATĂ DE ADUNAREA DE LA BLAJ PRIN CARE SUNT EXPRIMATE REVENDICĂRILE ROMÂNILOR TRANSILVANI

Punturile naţiunii române transilvane votate în Adunarea Naţională de la Blaj în 15-17 Mai c.n. 1848

    1.  Națiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde independenţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca națiune română, să-și aibă reprezentanții săi la dieta țării în proporțiune cu numărul său, să-și aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătorești și militare în aceeași proporțiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislățiune, cât și în administrațiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare națională generală. La acestea s-au adaos că de aici înainte în lucrările legale ale celorlalte națiuni transilvane și în limbile lor românii să se numească români, iar nu ólah, walach și bloch.

    2. Națiunea română pretinde ca beserica română, fără distințiune de confesiune, să fie și să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi și foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române și a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputați bisericești și mirenești. În aleași sinod să se aleagă și episcopii români, liber, prin maioritatea voturilor fără candidație. (La aducerea-aminte despre vechiul drept al românilor de a avea mitropolie și sinod general anual s-a proclamat de popor mitropolia română transilvană cu aplaus unanim. Dacă episcopii celorlalte națiuni și confesiuni vor avea pe venitoriu scaun în dietă ca reprezentanți ai bisericii lor și dacă capitulurile lor vor fi reprezentate, națiunea română cere aceleași drepturi pentru episcopii și capitulurile lor).

    3. Națiunea română, ajungând la conștiința drepturilor individuale, cere fără întârziere desființarea de iobăgie fără nici o despăgubire din partea țăranilor iobagi atât în comitate, cât și în districte, scaune și granița militară. Ea cere tot deodată și desființarea dijmelor ca a unui mijloc de contribuire împedecătoriu economiei.

    4. Națiunea română poftește libertatea industrială și comercială cu ridicarea țehurilor și a privilegiurilor și a tuturor pedecelor și stavilelor cu țările convecine de care se ține desființarea vămilor la graniță.

    5. Națiunea română poftește ca dajdea ce s-a pus de la un timp încoace asupra vitelor – care din pricina strimtorii hotarelor greminale se țin și se pasc în țările vecine cu mari cheltuieli și nespusă greutate și însuși cu periculul vieței – , ca o vederată pedecă a industriei și a comerciului activ, să se șteargă cu totul, și tractatele care s-au încheiat între înalta Casă austriacă, Poarta otomană și Principatele Române pentru economia vitelor să se păzească cu toată scumpătatea.

    6. Națiunea română cere desființarea dijmei, adică a zeciuielei (Zehend) metalelor create în patria aceasta, care zeciuială e o adevărată pedecă pentru lucrarea minelor. La toți proprietarii de fodine să li se dea același drept în privința măsurei hotarului fodinei.

    7. Națiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie și a tipări fără nici o censură, prin urmare pretinde libertatea tipariului pentru orice publicare de cărți, de jurnale și de altele, fără sarcina cea grea a cauțiunii, care să nu se ceară nici de la jurnaliști, nici de la tipografi.

    8. Națiunea română cere asigurarea libertăței personale; niminea să nu se poată prinde supt vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor ca oamenii să nu cadă la nici un prepus dacă se adună numai ca să vorbiască și să se înțeleagă în pace.

    9. Națiunea română cere tribunale de jurați (Jurye) cu publicitate, în care procesele să se facă verbale.

    10. Națiunea română cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români.

    11. Națiunea română cere denumirea unei comisiuni mixte compusă din români și alte națiuni transilvane pentru cercetarea causelor de mezuine ale moșiilor și pădurilor, de ocuparea pământului comun și a sesiunilor colonicale și altele câte se țin de categoria aceasta.

    12. Națiunea română cere dotarea clerului român întreg din casa statului, întocma cu clerurile celorlalte națiuni.

    13. Națiunea română cere înființarea școalelor române pe la toate satele și orașele, a gimnasiilor române, a institutelor militare și tehnice și a seminarelor preoțești, precum și a unei universități române dotate din casa statului în proporțiunea poporului contribuent, în dreptul deplin de a-și alege directori și profesori și de a-și sistemiza învățăturele după un plan școlastic și cu libertate de a învăța (docere).

    14. Națiunea română pretinde purtarea comună a sarcinelor publice după starea și averea fiecăruia și ștergerea privilegiurilor.

    15. Națiunea română poftește ca să se facă o Constituțiune noă pentru Transilvania prin o adunare constituentă din națiunile țărei, care Constituțiune să se întemeieze pe principiile dreptății, libertății, egalității și fraternității, să se lucreze codici noă de legi civile, criminale, comerciale ș.c.l. tot după acelea principii.

    16. Națiunea română cere ca conlocuitoarele națiuni nicidecum să nu ia la dezbatere cauza uniunii Transilvaniei cu Ungaria, până când națiunea română nu va fi națiune constituită și organisată cu vot deliberativ și decisiv, reprezentată în Camera legislativă; iar din contră, dacă dieta Transilvaniei ar voi totuși a se slobozi la pertractarea aceleiași uniuni de noi fără noi, atunci națiunea română protestează cu solemnitate. 

Surse:

Berindei, Dan – Revoluția română din 1848-1849, Editura Enciclopedică, București, 1998 

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/adunarea-romanilor-de-la-blaj-din-3-mai-1848-171183.html

https://www.egco.ro/2018/05/04/170-de-ani-de-la-adunarea-nationala-de-la-blaj/

https://www.rador.ro/2023/05/03/marea-adunare-nationala-de-la-blaj/

https://historia.ro/sectiune/calendar/3-mai-are-loc-marea-adunare-nationala-de-la-blaj-586251.html

https://agerpres.ro/documentare/2023/05/02/revolu-ie-1848-1849-marea-adunare-nationala-de-la-blaj-din -3-15-5-17-mai-1848--1100671

$$$

 S-a întâmplat în 3 mai1896: În această zi, a decedat Victor Vlad Delamarina, poet şi memorialist, fost ofiţer de marină; au rãmas de la el şi încercãri de picturã, insuficient cunoscute. Victor Vlad Delamarina (31 august 1870 – 3/15 mai 1896) a fost un poet şi scriitor român născut în Satul-Mic, azi localitatea Victor Vlad Delamarina, de lângă Lugoj, judeţul Timiş. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în dialect bănăţean.

S-a născut la Satul-Mic, acolo unde tatăl său, Ion Vlad, era pe atunci prim-pretor. Mama, Sofia Vlad, născută Rădulescu, provine dintr-o familie de intelectuali din satul Chizătău înrudită cu familia Bredicenilor. În 1876 este înscris direct în clasa a doua, şi pe parcursul anilor schimbă diverse şcoli din Lugoj. În 1881 este înscris la gimnaziul din oraş. Anul 1882 îl va marca pe scriitor prin moartea despoticului său tată. După acest tragic eveniment, mama sa s-a mutat la Bucureşti împreună cu cele trei fiice, iar Victor rămâne la Lugoj în grija bunicilor materni şi a unei mătuşi. Poetul visează să intre la şcoala militară: „Planul meu este să întru în şcoala militară din România”.În toamna lui 1884 copilul de numai 14 ani face cunoştinţă cu Bucureştiul: este înscris la Colegiul Sf. Sava. Aici are ocazia să-l cunoască pe Ion Heliade-Rădulescu şi îşi descoperă pasiunea pentru desen. O clipă este tentat chiar să urmeze cursurile şcolii de desen. În vizită la şcoala de belle-arte, din Bucureşti este primit de Theodor Aman. În 1885, în urma intervenţiilor unchiului său Constantin Rădulescu (medic la Bucureşti), este înscris la Liceul Militar din Craiova. Dar copilul sensibil nu va rezista mult tratamentului greoi la care erau supuşi viitorii ofiţeri, astfel, că în decembrie 1887, „unchiul Costi" îl transferă din nou, de data aceasta la Iaşi. 

Liceul ieşean se dovedeşte un mediu propice dezvoltării sale spirituale: face progrese vizibile la studii, în arta desenului se conturează formaţia sa morală. „Camarazii mei mă numeau deja poliglot, şi în dese ocazii ca să-mi facă complimente ajungeam la fraze ca acestea: <<Mă, bine de tine că ştii atâtea limbi!... Tu scrii, ia să vedem pe degete, româneşte, franţuzeşte, nemţeşte, ungureşte, italieneşte, ce vrei mai mult?>>" Din 1890, timp de doi ani, urmează cursurile Şcolii Militare Superioare din Bucureşti iar în 1891, vara, face o călătorie cu bricul Mircea pe Marea Neagră, prin Bosfor, pe Marea Egee. Pictează acuarele inspirate din peisajul marin. În luna iulie 1892 este confirmat ofiţer şi îşi ia serviciul în primire ca sublocotenent de marină la Galaţi, apoi la Sulina, pe vasul Bistriţa. În 1893 face o călătorie mai lungă, bogată în impresii, pe crucişătorul Elisabeta. În 1894, în ziarul timişorean „Dreptatea”, apar cele dintâi versuri şi note din călătoria pe bricul „Mircea”, semnate „Delamarina”. În aprilie 1895, este înaintat la gradul de locotenent de marină. Bolnav de tuberculoză, şi agravândui-se boala, îşi ia un concediu mai lung şi este trimis de familie pentru tratament la sanatoriile de la Bad Wörishofen (Germania), Abbazia (Croaţia) şi Merano (Italia).

Se pare că acum scrie însemnările autobiografice „Cartea vieţii mele”. Tot acum îşi definitivează acuarelele, pe baza schiţelor de călătorie, sperând din tot sufletul să devină pictor. În aprilie 1896, simţindu-se tot mai slăbit, se întoarce din străinătate acasă. În drum spre Lugoj, poposeşte câteva zile la Budapesta, la Tiberiu Brediceanu, care îl înseninează cântându-i la pian melodii populare lugojene. La 3/15 mai 1896, încetează din viaţă la Petroasa Mare, în apropiere de Satul-Mic. Avea doar 26 ani... A doua zi, petrecut de consăteni, trupul său neînsufleţit este dus într-un car cu boi şi înmormântat la Lugoj.Satul în care s-a născut, în judeţul Timiş, a primit în anul 1964 numele de Victor Vlad Delamarina. O stradă din Timişoara, judeţul Timiş, se numeşte Victor Vlad Delamarina iar Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea Victor Vlad Delamarina, judeţul Timiş, îi poartă numele. O placă comemorativă a fost amplasată pe casa în care a locuit în Lugoj, judeţul Timiş. 

Opera sa literară cuprinde:

• Poezii bănăţeneşti, ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Branişte, Lugoj, 1902; ediţia Sibiu, 1928;

• Poezii, Bucureşti, 1922;

• Poezii în grai bănăţean, introducere de Al. Bistriţianu, Timişoara, 1936;

• Schiţele mele de călătorie, introducere de Aurel Cosma-junior, Timişoara, 1936;

• Doi scriitori bănăţeni: Victor Vlad Delamarina şi Ioan Popovici-Bănăţeanul, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Bistriţianu, Craiova, 1943;

• Corespondenţă. Memorii, în Documente literare, I, ediţie îngrijită de Radu Flora şi Virgil Vintilescu, prefaţă de Virgil Vintilescu, Timişoara, 1971;

• Ăl mai tare om din lume, ediţie îngrijită şi prefaţă de Simion Dima, Timişoara, 1972; ediţia cu ilustraţii de Done Stan, Timişoara, 1978.

Surse:

Cosma, Aurel - Prin Timişoara de altădată, Editura Facla, 1977

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A22759/pdf

https://www.academia.edu/38066036/Gra%C5%A3iela_Benga_VICTOR_VLAD_DELAMARINA_Monografie

http://www.timisoaraexpress.ro/ghid-util/14-lucruri-de-stiut-despre-victor-vlad- delamarina_16036

$$$

 S-a întâmplat în 3 mai 1904: În această zi, s-a născut inginerul Remus Răduleţ, cu importante contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei, coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (d. 6 februarie 1984, București).

Remus Răduleț s-a născut la Brădeni din județul Sibiu, într-o familie cu doi băieți și două fete, ca fiu al preotului Vasile Răduleț și al Anei Răduleț. Satul Brădeni este atestat încă din 1297 cu numele de terra Heen, iar biserica cu hramul Sf. Andrei a fost menționată prima oară în 1350. Sat săsesc, a fost numit Henndorf până în 1968.

Primele clase le-a făcut la Berivoi și Sighișoara. Ulterior, studiile liceale le-a făcut la Liceul „Radu Negru” din Făgăraș (1919-1923) și a susținut examenul de bacalaureat la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. A început liceul la secția umanistă dar, atras de fizică, a susținut Bacalaureatul la secția reală. Această formare inițială umanistă și-a pus amprenta pe întreaga lui viața profesională inginerească. A început studiile superioare în 1923 la Facultatea de Electromecanică a Școlii Politehnice din Timișoara, înființată în noiembrie 1920 prin Decretul Regelui Ferdinand care, în 11 noiembrie 1923, cu ocazia vizitei de inaugurare, a spus „Nu zidurile fac o școală ci spiritul care domnește într-însa”. Este foarte probabil ca Remus Răduleț, student în anul I, să fi asistat la această ceremonie. A primit diploma de inginer electromecanic în 1927, fiind cel mai strălucit student pe care l-a avut Politehnica din Timișoara. Lucrarea de diplomă intitulată „Stabilirea unui mod de optimizare prin calcul a șapte transformatoare”, a fost condusă de profesorul Plautius Andronescu și a primit „foarte bine cu distincție”.

În anul următor, la recomandarea profesorului Plautius Andronescu, a primit o bursă doctorală și și-a făcut studiile doctorale în Elveția, la Școala Politehnică Federală din Zürich (ETHZ) (1929-1930). Aici a lucrat sub conducerea profesorului Karl Kuhlmann, ocupându-se de studiul unui cuptor de inducție fără miez. Cu această ocazie a întâlnit personalități precum Albert Einstein, Max Planck, Erwin Schrödinger și Wolfgang Pauli. În 1931 susține teza de doctorat după care, spre surprinderea profesorilor, se reîntoarce în țară. Revenit în țară, își începe activitatea didactică la Școala Politehnică din Timișoara, pe care o va sluji timp de 20 de ani, până în 1951. Formația sa enciclopedică, cunoștințele dobândite ca student la Timișoara și ca doctorand la Zürich și harul său pedagogic i-au permis să predea cu deosebită competență atât discipline fundamentale, precum Fizica, dar și discipline de ultimă oră: Mașini electrice, Centrale electrice sau Tehnica curenților slabi, care a devenit ulterior primul curs de Electronică din Institutul timișorean (1931).

Dacă pe durata doctoratului ocupa postul de asistent la Școala Politehnică din Timișoara (1927-1928), la revenirea de la Zürich este numit conferențiar suplinitor (1931), și ulterior titular (1940), la Școala Politehnică din Timișoara. Începând din 1946 ocupă postul de profesor la Școala Politehnică din Timișoara iar din 1948 predă și la Institutul de Căi Ferate. Începând cu anul universitar 1951-1952 se transferă la București și devine profesor titular. Predă cursurile de Electromagnetism și Teoria relativității la Universitatea din București și, în paralel, la departamentul de Inginerie electrică al Facultății de Electrotehnică a Institutului Politehnic din București. Acest departament fusese înființat în 1948, prin reorganizarea departamentului de măsurări electrice, fiind condus la început de profesorul Constantin Budeanu și apoi de profesorul Ion S. Antoniu. 

Ulterior, pentru o perioadă îndelungată, acesta a fost condus de profesorul Remus Răduleț, devenit între timp academician. Aici a predat, până la pensionare (1974), cursul de Bazele electrotehnicii căruia i-a dat o structură axiomatică. Remus Răduleț a fost creatorul școlii românești de Bazele Electrotehnicii. La 2 iulie 1955, el este primit membru corespondent al Academiei RPR iar din 21 martie 1963 a devenit membru titular. Timp de trei ani (1963-1966) a fost președinte al secției de științe a Academiei RPR, iar apoi timp de opt ani, între 8 aprilie 1966 și 21 martie 1974, a ocupat funcția de vicepreședinte al Academiei.

Unul dintre domeniile în care și-a adus o contribuție remarcabilă a fost cel al terminologiei electrotehnice. Pregătirea sa enciclopedică i-a permis să imprime lucrărilor din acest domeniu un caracter interdisciplinar prin stabilirea unor relații între electrotehnică și diferite domenii ale fizicii, chimiei, logicii sau informaticii. În 1947 apare sub coordonarea sa traducerea în limba română a Manualului Inginerului - Hütte, elaborat cât încă se afla la Timișoara. Nu a fost numai o traducere, deoarece în fiecare capitol s-au adus completări de ultimă oră, dar mai ales s-a utilizat o terminologie unitară. Iată ce spunea Remus Răduleț: „Cel ce semnează aceste rânduri s-a străduit să realizeze întrebuințarea acelorași termini în diferite secțiuni ale manualului și să-l prezinte într-o limbă cât mai unitară”.

În perioada 1948-1956, la îndemnul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) și a Societății Politehnica, pentru a răspunde unor nevoi reale ale inginerului, dar și pentru a oferi noi cunoștințe în educare a populației, a coordonat elaborarea Lexiconului Tehnic Român, ediția I–a, în opt volume, iar în perioada 1957-1966 s-a reeditat ediția a II-a în 18 volume, lucrare lexicografică de mare amploare, prima de acest gen din România. Prima ediție a însumat 7000 de pagini, iar a doua 12.000 de pagini. La elaborarea acestei opere au lucrat 433 de persoane. Lexiconul Tehnic Român rămâne un tezaur terminologic pentru domeniul electrotehnic.În 1964, este ales Președinte al Comisiei Electrotehnice Internaționale (CEI) pentru o perioadă de patru ani. A fost al 17-lea Președinte al acestei Comisii. Comisia Electrotehnică Internațională a fost înființată cu ocazia Congresului Electricienilor, ținut la Saint-Louis (SUA) în zilele de 12-17 septembrie 1904, primul ei președinte fiind Lordul Kelvin. După terminarea mandatului său de Președinte al CEI, Remus Răduleț a fost ales Președinte al Comitetului Tehnic CT-1: Terminologie. Acesta este cel mai vechi și cu tradiție Comitet al CEI, apărut încă de la înființarea Comisiei Electrotehnice Internaționale.

În 1961, împreună cu alți specialiști, a contribuit la organizarea la București a Reuniunii Generale a Comisiei Electrotehnice Internaționale, prima reuniune ținută într-un stat socialist. În calitate de președinte al Comitetului Tehnic de Terminologie al Comisiei Electrotehnice Internaționale a coordonat și finalizat prima ediție a Dicționarului Multilingv al Electricității (1983). Începuse deja să lucreze, din 1981, împreună cu Comitetul Electrotehnic Român, la solicitarea Biroului Central al CEI, la elaborarea unui Tezaur de termeni. Primele rezultate au fost prezentate de academicianul Remus Răduleț în octombrie 1983 la Reuniunea Generală a CEI de la Tokyo. Aprecierile au fost favorabile și s-au materializat prin decizia de finanțare a activității de elaborare a Tezaurului terminologic. Lucrarea fundamentală pe care Remus Răduleț o dezvoltă pentru CEI este Tezaurul de concepte al CEI: Le Thesaurus CEI rationel de l'electricite care va vedea lumina tiparului în anul 1986 la Geneva, editat în limba franceză.

Alte asociații în care a fost membru:

-membru al Asociației Științifice a Inginerilor și Tehnicienilor din România

-membru al Academiei Saxone de Științe din Leipzig (1966)

-membru al Asociației Americane pentru Progresul Științei

-membru al Academiei Lumii Latine din Paris (1971)

-membru al Academiei de Științe din New York (1979)

-Președinte al Comitetului Electrotehnic Român (CER)

-Director al Institutului de Energetică al Academiei RPR

Convins de necesitatea educării publicului larg în domeniul științelor, este fondatorul și Rectorul Universității Populare din București. A fost prieten cu Ilie Murgulescu, colaborând cu acesta în chestiuni aflate la intersecția dintre electrotehnică și chimie. În data de 6 februarie 1984 s-a stins din viață.

Surse:

Alexandru Timotin, Florin-Teodor Tănăsescu, Paraschiva Onica - Remus Răduleț și contribuțiile românești la dezvoltarea terminologiei electrotehnice, București: Editura AGIR, 2006

Coleta de Sabata, Ioan Munteanu - Remember: Profesori ai Școlii Politehnice Timișorene, Timișoara: Editura Helicon, 1993

http://www.icpe.ro/files/0/Remus_Radulet.pdf

http://www.agir.ro/univers-ingineresc/numar-10-2009/despre-r emus-radulet_2503.html

&&&

 S-a întâmplat în 3 mai1975: La această dată, la vârsta de doar 13 ani şi jumătate, Nadia Comăneci devenea campioană mondială absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă. Nadia Comăneci (n. 12 noiembrie 1961, Oneşti, judeţul Bacău), gimnastă, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică.Cu cinci medalii olimpice de aur, trei de argint şi una de bronz, Nadia se numără printre cele mai bune gimnaste şi sportive ale tuturor timpurilor.

Fiica lui Gheorghe Comăneci şi a Ştefaniei, a început să practice gimnastica în oraşul său natal, concomitent cu viaţa de elev. Descoperită de către cuplul de antrenori Béla şi Martha Károly a devenit în scurtă vreme „piesa de rezistenţă” a lotului României. La 11 ani a reuşit performanţa de a câştiga primul titlu de campioană naţională. După prestaţia exemplară de la nivel intern, Nadia  a reprezentat pentru prima dată România la Campionatele Europene de la Skien, Norvegia (1975). Rezultatele concursului au dat măsura talentului său, gimnasta reuşind să-şi adjudece trei medalii de aur şi una de argint.

Un an mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Montréal, Nadia a impresionat prin exerciţiul său întreaga lume sportivă, obţinând prima notă de 10 din istoria jocurilor olimpice moderne şi un palmares de invidiat, trei medalii de aur (bârnă, individual compus, paralele), o medalie de argint (echipă) şi una de bronz (sol). Talentul său extraordinar a fost recunoscut la nivel internaţional, prestigioase voci din lumea sportului, cum ar fi BBC Sport, acordându-i titlul de „personalitatea sportivă a anului 1976”. Agenţia de ştiri Associated Press a desemnat-o „Atleta anului”, iar regimul Ceauşescu i-a acordat titlul de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără deţinătoare a acestei distincţii.

La Campionatele Europene din 1977 a obţinut două locuri întâi (la individual compus şi paralele) şi un loc doi (la sărituri), însă Bucureştiul a decis să retragă lotul naţional din concurs înaintea anunţării rezultatelor finale (suspiciuni de partizanat din partea arbitrajului). Cariera sportivă a gimnastei a înregistrat un regres în 1978, cauzat în mare măsură de schimbarea bazei de pregătire şi lipsa de armonie din viaţa privată a acesteia. Campionatele Europene din 1979 au făcut dovada calităţii sale excepţionale, astfel că Nadia şi-a adjudecat al treilea titlu de campioană. Nota de 9,95 obţinută pentru exerciţiul de la bârnă din cadrul Campionatelor mondiale din 1979 a contribuit în mod hotărâtor la plasarea echipei naţionale pe primul loc al podiumului (în ciuda faptului că sportiva suferise o perioadă de spitalizare din cauza unor probleme apărute la încheietura mâinii).Jocurile Olimpice de la Moscova (1980) i-au completat palmaresul cu 2 medalii de aur (bârnă şi sol) şi 2 medalii de argint (echipe şi individual compus).Nadia şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională patru ani mai târziu, urmând a se implica în procesul de pregătire al tinerilor gimnaşti ca membru al Federaţiei Române de Gimnastică. A reprezentat România la o serie de manifestaţii sportive de profil din SUA, Uniunea Sovietică şi Cuba.

A trecut ilegal frontiera româno-maghiară în noiembrie 1989 şi după un parcurs itinerant se stabileşte în America, unde a căutat să-şi folosească numele ca brand în vestimentaţia gimnaştilor. Cuplul Conner-Comăneci este dedicat descoperirii şi promovării tinerelor talente ce frecventează Bart Conner Gimnastics Academy. Nadia deţine o seamă de funcţii de reprezentare pentru România – este preşedinte onorific al Federaţiei Române de Gimnastică, preşedinte onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasador al Sportului Românesc, iar din 2003 consul onorific al ţării noastre în SUA.În 1999 a fost desemnată, în cadrul unei festivităţi vieneze, „sportiva secolului al XX-lea”. Un an mai târziu, statul român i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României”.

Autoarea unui volum autobiografic, Scrisori către o tânără gimnastă, apărut în America (decembrie 2003, „Letters to a Young Gymnast”). Nadia a acordat o atenţie specială copiilor proveniţi din segmente sociale defavorizate. În vederea sprijinirii acestora a patronat acţiuni de caritate şi a organizat activitatea unei clinici bucureştene. Popularitatea de care se bucură Nadia a responsabilizat conduita publică a gimnastei, fiind primul sportiv invitat să se adreseze de la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru lansarea anului 2000 ca an al voluntariatului. „Cea mai bună sportivă a tuturor timpurilor” a reprezentat cu demnitate România la nivel internaţional, dar a ştiut cu aceeaşi demnitate să aleagă între libertate şi dictatură în noiembrie 1989.

Surse:

Marcu George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

https://www.ro.biography.name/sportivi/29-romania/238-nadia-comaneci-1961

https://www.biography.com/athlete/nadia-comaneci

https://www.nadiacomaneci.eu/

https://www.istorie-pe-scurt.ro/patru-romance-care-au-facut-istorie-in-lume /#more-9884

&&&

 S-a întâmplat în 3 mai1979: La această dată, Margaret Thatcher a câştigat alegerile şi a devenit prima femeie prim–ministru din istoria Marii Britanii. A deţinut această funcţie până la 22 noiembrie 1990. Margaret Thatcher a exercitat trei mandate consecutive de premier (1979- 1990) și a fost una dintre personalităţile dominante de pe scena politică a Marii Britanii din secolul al XX-lea, fiind supranumită „Doamna de fier'', datorită politicilor sale fără compromis şi a capacităţii sale de a conduce.

Margaret Hilda Roberts s-a născut la 13 octombrie 1925, la Grantham, Lincolnshire, în centrul Angliei, având de mică o educaţie strictă primită de la un tată metodist. A absolvit Şcoala de fete Kesteven şi Grantham, iar activităţile sale extraşcolare erau pianul, hockey-ul de câmp, înotul şi recitalurile de poezie. În perioada 1943-1947, studiază la Universitatea Oxford, fiind licenţiată în chimie, apoi devine avocat, în anul 1951. În anul 1940 se înscrie în Asociaţia Conservatoare, luând primul contact cu politica. La 13 decembrie 1951, se căsătoreşte cu omul de afaceri Denis Thatcher – pe care l-a cunoscut la una din întâlnirile Asociaţiei Conservatoare – , iar la 15 august 1953 naşte doi copii gemeni, Carol şi Mark. Pe 8 octombrie 1959, obţine victoria în primele sale alegeri pentru Parlament, devenind deputat conservator în circumscripţia Finchley, Londra, iar la 15 octombrie 1964, este realeasă, în pofida victoriei laburiştilor, devenind purtătoare de cuvânt a opoziţiei pe domeniile Pensii, Locuinţe, Trezorerie, Energie, Transporturi şi Educaţie. La 19 iunie 1970, conservatorii revin la putere, iar Margaret Thatcher se alătură Guvernului, în cadrul căruia este însărcinată cu Educaţia şi Ştiinţa, iar la 11 februarie 1975, Thatcher este aleasă preşedinta Partidului Conservator.

În perioada 1975-1979, ea a fost liderul opoziţiei, poziţie din care a criticat taxele mari impuse de către guvernul laburist, subliniind ori de câte ori a avut ocazia, că aceste măsuri îndreaptă ţara spre comunism. La 3 mai 1979, conservatorii câştigă alegerile, iar după o zi, Margaret Thatcher devine prima femeie premier a Marii Britanii, prima din istoria Europei şi a patra din lume. Principala provocare a mandatului său era redresarea economiei Anglei, aflată în puternic declin.

La 2 aprilie 1982, Argentina invadează Insulele Malvine Falkland, iar Margaret Thatcher trimite trupe britanice în zonă, reuşind să păstreze insulele sub tutela britanică. La finalul conflictului, popularitatea lui Margaret Thatcher atinge cote ridicate. Un an mai târziu, la 9 iunie, ea obţine o nouă victorie în alegerile legislative pentru conservatori. Un alt moment important în cariera sa de prim ministru s-a petrecut la 12 martie 1984, când a început greva minerilor din domeniul cărbunelui, dar după un conflict de aproape un an aceştia acceptă planul premierului Thatcher de închidere a exploatărilor.

În 26 iunie 1984, Marea Britanie obţine o reducere importantă la contribuţia sa la bugetul Comunităţii Europene. În acelaşi an, la 12 octombrie, Margaret Thatcher supravieţuieşte unui atentat cu bombă comis de Armata Republicană Irlandeză (IRA), în cursul unei conferinţe a conservatorilor, la Brighton, explozia soldându-se cu cinci morţi, printre care soţia ministrului John Wakeham, rănirea gravă a lui Norman Tebbit, membru marcant al cabinetului său, soţia acestuia rămânând, din nefericire, paralizată. „Doamna de fier” a insistat atunci să se desfăşoare în continuare Conferinţa Partidului Conservator, sfidând teroriştii, decizie ce i-a sporit popularitatea. La 16 decembrie 1984, se întâlneşte pentru prima dată cu secretarul general al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov, pe care îl caracterizează ca fiind un om cu care se poate coopera, deşi tocmai declaraţiile sale susţinute împotriva comunismului i-a adus, chiar în presa rusă, supranumele de „Doamna de Fier”. Un alt moment important în cariera sa de premier se petrece la 19 decembrie 1984, atunci când semnează o Declaraţie Comună privind retrocedarea Hong Kong-ului către China începând cu iulie 1997.

La 11 iunie 1987, legislativele sunt câştigate pentru a treia oară consecutiv de conservatori. În anul 1990, încep revoltele din Trafalgar Square, în centrul Londrei, care duc la abandonarea proiectului „poll tax”, iniţiat de Thatcher. La 9 august, în acelaşi an, aprobă participarea trupelor britanice, alături de cele ale SUA, la Războiul din Golf, după invadarea Kuweitului de către Irak, în mandatul preşedintelui Saddam Hussein. Însă spre finalul anului, pe 28 noiembrie, demisionează din funcţia de premier, pe fondul unor dispute în partid pe tema relaţiilor cu Comunitatea Europeană, dar mandatul său de 11 ani ca prim ministru devine cel mai lung din istoria Marii Britanii. Tot în anul 1990 pierde şi şefia Partidului Conservator, iar popularitatea sa printre britanici scade vertiginos. La 30 iunie 1992, ea primeşte un loc în Camera Lorzilor şi titlul de baroană Thatcher de Kesteven, iar la 5 februarie 1994, devine cancelarul Collegiului William and Mary, la Williamsburg, în Virginia, cea mai veche Universitate din Statele Unite după Harvard.

În mai 1997, după ce Tony Blair devine prim-ministru, îl susţine pentru conducerea conservatorilor pe protejatul său, William Hague. La 26 martie 1999, Thatcher face un gest controversat, atipic pentru personalitatea sa, făcându-i o vizită fostului dictator chilian Augusto Pinochet, plasat sub mandat de arestare la Londra. Începând din anul 2002, starea ei de sănătate începe să se deterioreze, fiind tot mai dese momentele sale de slăbiciune. În anul 2008, Carol Thatcher dezvăluie că mama sa suferă de demenţă senilă. În octombrie 2010, ea se îmbolnăveşte de gripă, care ulterior degenerează într-o infecţie, iar baroana este spitalizată timp de 15 zile, iar în decembrie 2012 este operată pentru o tumoare la nivelul vezicii. La 8 aprilie 2013, Margaret Thatcher trece la cele veşnice, în urma unui atac cerebral.

Surse:

https://www.biography.com/political-figure/margaret-thatcher

https://www.margaretthatcher.org/

https://www.mediafax.ro/externe/biografie-margaret-thatcher-doamna-de-fier-care-a-remodelat-marea-britanie-10720882

http://www.tvr.ro/margaret-thatcher-o-biografie-neoficiala_10895.html#view

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/10/13/documentar-margaret-thatcher-prim-ministru-al-marii-britanii-1979-1990-90-de-ani-de-la-nast ere-07-24-16

$$$

 S-a întâmplat în 3 mai…

– „Ziua mondială a libertăţii presei”; a fost hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991 a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

- Ziua naţională a Poloniei - adoptarea primei Constituţii a ţării, de către Seimul polonez, în 1791, a doua Constituţie democratică din lume, după cea a SUA, şi prima din Europa.

- 1469: S-a născut Niccolo Machiavelli, scriitor, om politic şi istoric, reprezentant ilustru al istoriografiei renascentiste (m. 21 iunie 1527).De-a lungul carierei sale, Machiavelli a căutat să creeze un stat capabil de a rezista atacurilor externe. Scrierile sale tratează principiile pe care este bazat un asemenea stat şi modalităţile prin care aceste principii pot fi implementate şi menţinute. În opera sa cea mai cunoscută, Principele (1513), descrie metodele prin care un principe poate dobândi şi menţine puterea politică. 

- 1494: Cristofor Columb descoperă Jamaica

- 1560: Diaconul Coresi şi Tudor diacul încep tipărirea (până la 30.I.1561), la Braşov, a Tetraevanghelului românesc tradus din limba slavonă

- 1827: S-a născut exploratorul britanic John (Hanning) Speke; expediţii în Himalaya, Tibet, Somalia; explorând Africa Centrală a descoperit lacurile Tanganyika şi Victoria (1858), stabilind că ultimul reprezintă unul dintre izvoarele Nilului (m. 1864). Unele surse dau ca dată a naşterii 4.V.1827

- 1847: La Iaşi, are loc premiera comediei Piatra în casă, de V. Alecsandri

- 1848: Are loc Marea Adunare Naţională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române din Transilvania, „Petiţiunea Naţională".

- 1851, 3/15: Nicolae Bălcescu ţine, la Paris, conferinţa intitulată „Mişcarea românilor din Ardeal la 1848" (titlul original era „Discursul cetăţeanului Bălcescu", apărut în publicaţia „Junimea română", la rubrica „Dare de seamă asupra banchetului studenţilor români din 3/15 mai 1851")

- 1867, 3/15: Ia fiinţă, la Bucureşti, din iniţiativa lui Alexandru Papiu-Ilarian, August Treboniu Laurian şi Florian Aaron, societatea „Transilvania", care urmărea „strângerea legăturilor de frăţie între junimea studioasă din toate părţile României" 

- 1876: S-a născut Nicolae Apostolescu, critic şi istoric literar, comparatist (este iniţiatorul metodei comparatiste de tip pozitivist în cercetarea literară românească) (m. 1918)

- 1886: S-a născut Marcel Dupré, compozitor şi organist francez (m. 1971)

- 1891, 3/15: S-a născut Mihail A. Bulgakov, dramaturg, prozator şi jurnalist ucrainean (m. 1940)

- 1891, 3/15: S-a înfiinţat „Fundaţia Universitară Carol I" (actuala Bibliotecă Centrală Universitară) creată de regele Carol, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la urcarea sa pe tronul României

- 1892: S-a născut Sir George Paget Thomson, fizician englez; cercetări asupra difracţiei electronilor în cristale, confirmând astfel principiul fundamental al mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru fizică pe 1937 (m. 1975).

- 1895, 3/15: S-a născut geologul şi geochimistul Mircea Ion Savul; a iniţiat primele cercetări de petrologie structurală şi de geotermometrie în România; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1964)

- 1896: A murit Victor Vlad Delamarina, poet şi memorialist, fost ofiţer de marină; au rãmas de la el şi încercãri de picturã, insuficient cunoscute. 

- 1898: S-a născut (la Kiev, Ucraina) Golda Meir, om politic israelian, unul dintre fondatorii statului Israel (1948); ministru de externe (1956-1966); prim-ministru (1969-1974) (m. 1978)

- 1902: S-a nãscut Alfred Kastler, fizician francez, laureat al Premiului Nobel pe 1966.Alfred Kastler (d.7 ianuarie 1984) a fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pentru descoperirea unor metode optice de studiu al rezonanţei hertziene în atomi.

– 1902: S-a născut Alfred Kastler, fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1966, pentru descoperirea unor metode optice de studiu al rezonanţei hertziene în atomi (m. 1984)

– 1904: S-a născut inginerul Remus Răduleţ; contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei; coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (m. 1984)

- 1906: S-a nãscut traducătorul Paul B. Marian (m. 1998).

- 1906: S-a născut actriţa americană de film Mary Astor (m. 1987)

- 1907: S-a născut (la Viniţa, Ucraina) traducătoarea Eugenia Cioculescu (numele la naştere: Evghenia Şafirov); absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti (1925), a cântat la Opera Română din Capitală; a tradus din Jean Cocteau şi, alături de soţul ei, Radu Cioculescu, „În căutarea timpului pierdut" a lui Marcel Proust (m. 1988) 

- 1915: S-a nãscut Corneliu Bărbulescu, profesor doctor docent, cercetãtor ştiinţific principal la Institutul de Etnologie şi Folclor « C. Brãiloiu » al Academiei Române, membru de onoare în societãţi internaţionale de etnografie şi folclor (m. 2007)

-1917: S-a născut fostul preşedinte macedonean, Kiro Gligorov; arhitectul independenţei ţării şi primul ei preşedinte după dezmembrarea fostei Iugoslavii în 1991 (m. 2012) 

- 1919: S-a nãscut Pete Seeger, cântãreţ, chitarist şi compozitor folk american.

– 1920: S-a născut compozitorul şi profesorul Alexandru Paşcanu (m. 1989)

– 1921: S-a născut Simion Alterescu, teatrolog, stabilit în Israel din 1987 (m. 1995)

- 1924: Echipa de rugby a României aducea ţării prima medalie olimpică, medalia de bronz, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris (3 – 5 mai)

- 1928:  S-a născut cântăreţul american de culoare James Brown, o legendă a muzicii rock.

– 1930: S-a născut poetul argentinian Juan Gelman; considerat drept unul dintre cei mai mari poeţi de limbă spaniolă şi un neobosit critic al dictaturilor din America Latină (m. 2014)

- 1930: Este inaugurată, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Ora şcolarilor"

- 1933: S-a născut George Constantin, actor de teatru şi film (m. 1994)

- 1933: S-a născut Steven Weinberg, fizician american. Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1979, împreună cu Sheldon Lee Glashow şi Abdus Salam, pentru studiile efectuate şi contribuţiile aduse de aceştia în domeniul teoriei unificate a interacţiunilor slabă şi electromagnetică între particule elementare

-1933: S-a născut cântăreţul american de soul James Brown, cel mai popular interpret afro-american al anilor ’60-’70 ai secolului XX (m. 2006)

- 1934: S-a nãscut Georges Moustaki (Joseph Moustacci), cântãreţ şi compozitor de origine greacã. A activat în Franţa

- 1936: S-a născut pictorul Mihai Vladimir Zamfirescu

- 1937: Romanul Pe aripile vântului al scriitoarei Margaret Mitchell câştigă premiul Pulitzer

- 1944: S-a nãscut Eusebiu Ştefănescu, actor român de teatru şi film 

- 1946: S-a nãscut dramaturgul Mihail Neagu Basarab, de profesie medic, a tradus din teatrul lui Tristan Bernard

–1946: S-a născut Dennis Deletant, filolog, istoric şi profesor britanic; specialist în istoria regimurilor totalitare şi în istoria contemporană a României

- 1950: S-a nãscut Mary Hopkins, cântãreaţã britanicã.

- 1954: S-a nãscut Silvia Chiţimia, poet şi etnolog

- 1956: S-a născut actriţa rusă de film Natalia Andreicenko; vedetă a filmului sovietic din anii '70-'80 ai secolului XX

- 1971: A murit Sidonia Drăguşanu, scriitoare şi publicistã (n.1908)

- 1975: La vârsta de 13 ani şi jumătate, Nadia Comaneci devine campioană mondială absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă.

- 1979: Margaret Thatcher a câştigat alegerile şi a devenit prima femeie prim–ministru din istoria Marii Britanii. A deţinut această funcţie până la 22 noiembrie 1990

- 1987: A murit Elvira Bogdan (pseudonimul Mariei Moldoveanu), prozatoare şi publicistă (a semnat multă vreme cu pseudonimul Alice Basarab); are un loc bine definit în proza română pentru copii şi tineret (n. 1904) 

- 1987: A murit cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (Yolande Gigliotti) (n. 1933, la Cairo, din părinţi italieni) 

- 1990: Demonstranţii din Piaţa Univesităţii primesc un mesaj de solidaritate din partea lui Eugen Ionescu, care se declara „academician golan"

- 1991: Asociaţia Mondială a Ziarelor şi Federaţia Internaţională a Editorilor de Ziare adoptă Ziua Internaţională a Presei Libere. 

- 1992: A murit poetul Emil Giurgiuca (n. 1906)

- 1992: A murit Eugen Pricope, muzicolog şi dirijor (n. 1927) 

- 1995: A murit muzicologul Alfred Hoffman (n. 1929)

- 1997: Semnarea, la Kiev, a Tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinatate şi cooperare dintre România şi Ucraina, de către miniştrii de externe

- 1997: A murit chitaristul spaniol Narciso Yepes (n. 1927) 

- 1997: A fost inaugurat Muzeul Băncii Naţionale a României, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea sistemului monetar modern al leului. 

- 1998: A murit Erich Bergel, dirijor şi profesor român stabilit în Germania (n. 1930)

- 2002: A murit dirijorul rus Evgheni Svetlanov (n. 1928) 

- 2003: A murit pictorul Constantin Piliuţă (n. 4 februarie 1929, Botoşani).

- 2007: A murit inginerul Nicolae N. Patraulea; autor al unor lucrări fundamentale în domeniul mecanicii fluidelor; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1916) 

- 2011: A murit actorul american Jackie Cooper (John Copper jr.) (n. 1922) 

– 2014: A murit economistul şi profesorul american Gary Becker; laureat al premiului Nobel pentru Economie în anul 1992, pentru lucrările sale privind aplicarea principiilor economiei la o gamă largă de comportamente umane (Gary Becker a folosit analiza economică pentru a studia subiecte precum crima, discriminarea, dependenţa, populaţia şi familia) (n. 1930)

– 2016: A murit pictorul şi sculptorul suedez Carl Fredrik Reuterswärd; autorul lucrării din bronz „Non-Violenţa”, înfăţişând un revolver supradimensionat înnodat, expusă în faţa sediului Naţiunilor Unite din New York (n. 1934)