$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1882: În această zi, a decedat filosoful şi scriitorul Vasile Conta; la 20 iulie 1880, el devenea ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (n. 1845). Filosof de talie internaţională, fost ministru, coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, profesor universitar la Iaşi, Vasile Conta este una dintre figurile proeminente ale culturii noastre progresiste. În 1873, ocupă postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Din 1873 frecventează şedinţele Junimii, unde ţine conferinţe asupra teoriei fatalismului şi publică, în „Convorbiri literare", primele lucrări filosofice: Teoria fatalismului (1875-1876), studiu ce apare, în 1877, şi în limba franceză, la Bruxelles, apoi Teoria ondulaţiei universale (1877), Încercări de metafizică (1878). 

Ultima lucrare a fost tradusă, în 1880, în limba franceză, la Bruxelles, cu titlul definitiv „Introducere în metafizică”. Ancorat în problematica timpului său, s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al statului naţional, pentru apărarea şi consolidarea independenţei, pentru dezvoltarea industriei, a comerţului autohton, a învăţământului şi a culturii. A susţinut „prelecţiuni populare”, organizate sub auspiciile Cenaclului literar „Junimea", intitulate: Materialismul, Fetişismul, Starea economică etc. În istoria filosofiei românești, opera lui Vasile Conta a înscris o pagină memorabilă, aducând din nou - după lucrările lui Dimitrie Cantemir și Nicolae Bălcescu - cultura noastră pe arena științifică europeană. Scrierile lui Vasile Conta prezintă un moment important în evoluția gândirii românești. Materialismul său este o expresie a ideologiei elementelor radicale ale burgheziei românești din deceniul al VIII-lea și al secolului al XIX-lea. Gândirea sa filosofică s-a format, în condițiile orientării materialiste a științelor naturii în România, sub influența materialismului francez, a materialismului vulgar și a cuceririlor științelor naturii, în special a darwinismului.

Vasile Conta a încercat să realizeze o sinteză materialistă a marilor descoperiri făcute de științele naturii în secolul al XIX-lea, elaborând o teorie generală a evoluției pe care a intitulat-o „Teoria ondulațiunii universale". Evoluționismul lui Vasile Conta are, în ansamblu, un caracter mecanicist, dar cu toate acestea, concepția lui conține și unele elemente dialectice.În domeniul sociologiei,Vasile Conta a suferit influența lui Herbert Spencer, adoptând necritic „teoria organicistă". A fost cel dintâi filosof român care a pus bazele «unui sistem filosofic propriu, original. Influențat de empirismul englez, pozitivismul francez și materialismul german, atacă chestiunile de bază ale epistemologiei, punând la baza cunoașterii experiența, în concepția sa, materia se metamorfozează neîncetat, luând forme niciodată identice unele cu altele, întreaga existență se supune „mișcării ondulatorii", care apare astfel ca o „lege fatală", adică necesară, a universului. Ca filosof determinist, afirmă că toate fenomenele de care se ocupă „științele pozitive" sunt „regulate de către legi inflexibile". Respingând liberul arbitru, exclude deplina libertate a voinței. 

Deşi a participat la şedinţele Cenaclului literar „Junimea", Vasile Conta şi-a păstrat independenţa de gândire şi de acţiune politică. La 20 iulie 1880, el a devenit ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor. La 10 aprilie 1881 a demisionat din guvern şi activează ca membru al Curţii de Casaţie. Bolnav de ftizie, a efectuat o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Mormântul lui Vasile Conta se află la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. În Târgu Neamț, există o școală care este dedicată lui Vasile Conta și îi poartă numele - Liceul Economic „Vasile Conta”.De asemenea, în Iași, dar și în satul natal, Ghindăoani, există școli cu numele Vasile Conta

Surse:

O antologie a literaturii nemțene, Laurian Ante, Ed. Mușatinia, Roman, 2006,

http://150.uaic.ro/personalitati/filosofie-si-stiinte-social-politice/vasile-conta/

http://istoria.md/articol/607/Vasile_Conta,_biografie

https://www.comunaghindaoani.ro/vasile-conta.html

$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1910: La această dată, a trecut în eternitate cel care a fost scriitorul american Mark Twain. Samuel Langhorne Clemens, cunoscut mai târziu sub numele de Mark Twain, s-a născut în Florida, Missouri, în ziua de 30 noiembrie 1835. Este primul mare prozator nord-american care şi-a câştigat un renume universal datorită geniului său satiric. Compatriotul său William Faulkner l-a numit „părintele literaturii americane”.

Existenţa sa aventuroasă de ucenic tipograf, pilot pe Mississippi, miner, apoi ziarist în Nevada, i-a oferit lui Mark Twain un inepuizabil câmp de observaţie, de care s-a folosit în decursul lungii sale cariere literare. A obţinut primul succes cu un volum de povestiri publicat în 1867 şi cu acidele note de călătorie „Ageamii în străinătate” (1869). În „Scrisorile unui chinez”, „Candidat la postul de guvernator” (1870),„Epoca de aur” (1873), ochiul său critic scrutează tarele morale, ipocrizia, venalitatea, moravurile politicianiste ale contemporanilor săi.

Capodoperele sale – „Aventurile lui Tom Sawyer” (1876), „Viaţa pe Mississippi” (1883) şi „Aventurile lui Huckleberry Finn” (1884) -, cuprinzând episoade din propria sa copilărie şi adolescenţă, stau la baza literaturii moderne americane.Lucrarea „Prinţ şi cerşetor”, publicată în SUA în 1882, a fost prima încercare a lui Mark Twain de a scrie ficţiune istorică. Acţiunea este plasată în anul 1547 şi îi are în prim-plan pe doi băieţi care seamănă foarte bine unul cu celălalt: Tom Canty, un copil dintr-o familie săracă, ce locuieşte cu tatăl său în Offal Court, Londra, şi Prinţul Edward, fiul regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Romanul „Un Yankeu la curtea regelui Arthur” (1889) este o carte de aventuri cu portretizează extrem de bine oamenii epocii medievale, Mark Twain reuşind să reliefeze cu fidelitate atât mentalitatea, cât şi limbajul folosit în acea perioadă.

Mark Twain s-a căsătorit cu Olivia în 1870, la Elmira, New York. După ce s-au stabilit la Buffalo, Olivia a născut un băiat, Langdon, mort de difterie la vârsta de un an şi şapte luni. Mark Twain şi soţia au mai avut trei fiice: Susy, Clara Şi Jean Clemens.Căsnicia lor a durat timp de 34 de ani, până la decesul Oliviei, în 1904. Scriitorul a trăit mai mult decât Jean şi Susy, moartea celor două fiice şi a soţiei sale cauzându-i episoade de depresie profundă. Mark Twain s-a născut şi a murit în ani ai apariţiei Cometei Halley. Conform biografiei sale realizate de Albert Paine, în acest sens, cu un an înaintea decesului său, Mark Twain ar fi afirmat: „Am sosit cu Cometa Halley, în 1835. Va apărea din nou la anul, şi mă aştept să mă duc cu ea. Ar fi cea mai mare dezamăgire a vieţii mele dacă nu mă duc cu cometa lui Halley. Atotputernicul a spus, fără îndoială: «Aici sunt ciudaţii ăştia doi, fără rost; au sosit împreună, trebuie să plece împreună».”

Surse:

https://www.biography.com/people/mark-twain-9512564

https://www.storyboardthat.com/ro/biography/mark-twain

https://www.britannica.com/biography/Mark-Twain

http://www.dozadebine.ro/mark-twain-parintele-literaturii-americane/

https://shsmo.org/historicmissourians/name/c/clemens/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1915: În această zi, s-a născut Anthony Quinn, actor. Anthony Quinn (n. Chihuahua, Mexic – d. 3 iunie 2001, Boston, SUA) a fost un mare actor american de teatru și film, de origine mexicană, dublu laureat al premiului Oscar. Antonio Rodolfo Ouinn Oaxaca, pe numele său adevărat, s-a născut în Chihuahua în timpul „Revoluției Mexicane”, fiind cunoscut și ca pictor sau scriitor, dar mai ales pentru activitatea sa cinematografică, pentru roluri memorabile în filme precum: Zorba Grecul, Ultimul tren din Gun Hill, Lawrence al Arabiei, Tunurile din Navarone, Mesagerul lui Allah, Secretul din Santa Vittoria, Cocoșatul de la Notre Dame, La strada și altele. A câștigat premiul Academiei Americane de Film pentru rolurile secundare interpretate în peliculele Viva, Zapata! în anul 1952 și Poftă de viață în 1956.

A avut o copilărie extrem de dificilă, câştigându-şi existenţa ca lustragiu sau vânzător de ziare, a visat în tinereţe că va deveni arhitect sau negustor pe mare, însă a ajuns să joace rolul Alexis Zorba – un ţăran grec fermecător, rol considerat de mulţi specialişti ca fiind cel mai celebru caracter de film din secolul al XX-lea, în producţia „Zorba Grecul”, care l-a consacrat definitiv în lumea filmului. A fost protagonist în peste o sută de producţii de cinema şi a obţinut două premii Oscar, dar a rămas la fel de celebru, exploziv şi pasional şi în viaţa personală pentru nenumăratele sale relaţii şi aventuri – fiindcă era un mare admirator al sexului opus ! – , în urma cărora a rezultat un mare număr de urmaşi – 13 la număr – din care trei în afara căsătoriilor, ultimul copil fiindu-i dăruit lui când actorul împlinea venerabila vârstă de 81 de ani… De aceea lui Quinn i s-a atribuit titulatura de „cel mai celebru tată a 13 copii legitimi şi nelegitimi”.

Anthony Rodolfo Oxaca Quinn, s-a născut la Chihuahua, Mexic, părinţii săi fiind Francesco Quinn, fiul unui muncitor la calea ferată, de origine irlandeză, dar crescut în Mexic, iar mama sa, Manuela Oaxaca, a fost abandonată de familie imediat după ce s-a născut. Părinţii săi erau foşti luptători în revoluţia din Mexic, căsătorindu-se, dealtfel, la bordul unui tren plin de trupe rebele, care se îndrepta spre Durango. Chiar Anthony a fost aproape să se nască în mijlocul războiului, însă superiorii au aflat că mama sa este însărcinată, a fost condusă la tren şi trimisă la Chihuahua, unde l-a născut pe cel mic.După naşterea lui Anthony, familia s-a mutat în SUA, unde părinţii săi au lucrat la căile ferate din Texas, apoi s-a mutat cu familia în San Jose, California, pentru a lucra la fermele din zonă. Mai apoi, familia s-a mutat la Los Angeles, unde tatăl său a găsit de lucru la Grădina Zoologică Lincoln, iar mai târziu la studiourile cinematografice.

În ianuarie 1926, tatăl său a murit într-un accident de maşină, iar Anthony, care avea zece ani, s-a angajat ca ucenic pe un şantier de construcţii, iar apoi a prestat tot felul de munci pentru a-şi sprijini familia. Interesant este faptul că atunci când mama s-a îndrăgostit de un anume Frank Bowles, Quinn a plecat de acasă, le-a luat cu el pe sora şi pe bunica sa, a abandonat liceul şi s-a dedicat exclusiv întreţinerii celor două. Quinn a fost şi boxer profesionist şi un extrem de talentat pictor, înainte de a fi actor, şi a obţinut chiar o bursă pentru studiul arhitecturii cu Francis Lloyd Wright, unul dintre cei mai mari arhitecţi ai vremii. Puţină lume ştie că în adolescenţă a suportat o intervenţie chirugicală la limbă, pentru ameliorarea dicţiei şi că a a urmat cursurile unei şcoli de artă dramatică din Los Angeles, pe care le-a plătit cu banii câştigaţi inclusiv din spălarea podelelor. În anul 1933, el debutează ca actor de teatru în piesa „Clean Beds”.

În anul 1936 s-a alăturat unei expediţii de pescuit spre Orient – probabil urmare a visului său din copilărie de a călători pe mare – însă a revenit la Hollywood, unde a dat o probă pentru rolul unui războinic în filmul „The Plainsman”, regia Cecil De Mille, rol pentru care a fost acceptat, iar apoi a obţinut un contract pe termen lung cu studiourile Paramount. În acelaşi an apare în filmele „Parole” şi „The Milky Way”, în roluri de etnic minoritar. În anul 1937 se căsătoreşte pentru prima dată, cu Katherine DeMille – fiica adoptivă a regizorului Cecil B. DeMille. În următorii zece ani a adunat peste 50 de roluri relativ modeste în film.În 1947 renunţă la filmări, jucând teatru, pe Broadway, în roluri precum Stanley Kowalski din „Un tramvai numit dorinţă”.În 1951 refine la vechea sa dragoste, fiind distribuit în filme de aventură – precum „Mask of the Avenger”. În anul 1952 interpretează rolul secundar – fratele lui Zapata – în flimul „Viva Zapata”, în regia lui Elia Kazan, pentru care, în martie 1953, a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar din partea Academy of Motion Picture Arts and Sciences. În acelaşi an, trece Oceanul, şi vine în Europa, unde joacă în filmele „Ulysses”, al lui Dino De Laurentis şi Carlo Ponti, „Angels of Darkness”, al lui Giuseppe Armato şi „Attila the Hun”, unde a apărut alături de superba Sophia Loren.

În 1954 primeşte un rol în filmul lui Federico Fellini – „La Strada”, care i-a adus consacrarea internaţională, iar în 1956 interpretează rolul pictorului – cu durata de doar opt minute – în filmul lui Vincente Minnelli „Lust for life” pentru care, un an mai târziu, câştigă al doilea Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. În 1957 joacă în „Wild is the wind”, apoi în „Requiem for a Heavyweight”, în 1958 regizează singurul său film – „The Buccaneer” – iar în 1962 joacă rolul unui beduinului viclean în „Lawrence of Arabia”. În 1964 face rolul vieţii în „Zorba grecul”, realizat după romanul omonim al lui Nikos Kazantzakis, producţie care în anul următor câştigă trei premii şi cinci nominalizări la Oscar (printre care şi cea a lui Anthony Quinn pentru rol principal), cinci nominalizări la Globurile de Aur şi două la BAFTA. În anul 1965 divorţează de prima sa soţie, iar în urma mariajului de 27 de ani s-au născut Cristopher – în 1938 (care, din păcate, s-a înecat la 15 martie 1941), Christina – în 1941, Catalina – în 1942, Duncan – în 1945 şi Valentina – în 1952.

În anul 1966 Quinn s-a căsătorit cu designerul italian Iolanda Addolori, care deja îi dăruise doi băieţi: Francesco – născut în 1963 şi Daniel – în 1964, fiind urmaţi de cel de-al treilea – Lorenzo – născut în 1966. În anul 1969, Quinn interpretează rolul primului papă rus al Bisericii Catolice, Kiril Lakota, în filmul „The shoes of the Fisherman”, dar şi în producţia „The Secret of Santa Vittoria”, însă Quinn devine şi producător, pentru filmele „The visit” – în 1964 şi „Across 110th Street” – în 1972. După 1990 a apărut în „Jungle fever” – în 1991, „Last action hero” – în 1993, sau „A walk in the clouds” – în 1995.În anul 1990 Quinn trece printr-un mare impas al vieţii suferind o operaţie majoră de inimă.În 1997 Quinn şi Iolanda Addolori au divorţat, probabil şi fiindcă actorul avea deja alţi doi copii, cu secretara sa, Katherine Benvin: Antonia Patricia Rose Quinn – născută în 1993 şi Ryan Nicholas Quinn – născut în 1996 (Anthony Quinn având la acel moment vârsta de 81 de ani). Dealtfel Katherine Benvin avea să se căsătorească cu Anthony Quinn, rămânând alături de acesta până la sfârşitul vieţii actorului.

Actorul a mai avut şi alţi doi copii, cu fostul model Friedel Dunbar, cu care avusese o relaţie „paralelă” de circa 14 ani: Sean Quinn – născut în 1973 şi Alexander Anthony Quinn – născut în 1976. Viaţa sa tumultoasă i-a adus şi nenumărate apariţii prin tribunale, în nesfârşite procese de adulter, paternitate, pensie alimentară şi divorţ. Anthony Quinn a fost şi un apreciat pictor, de orientare cubistă şi post-impresionistă, dar şi un sculptor talentat, creaţiile sale fiind prezentate chiar în cadrul unei expoziţii personale, în anul 1982, la Honolulu, iar suma strânsă în urma vânzării integrale a operelor sale a fost de circa două milioane de dolari. Quinn a scris şi două volume de memorii, „The original sin” – în anul 1972 şi „One man tango” – în anul 1997.

Ultima parte a vieţii i-a adus suferinţe fizice actorului care se lupta cu problemele respiratorii, acestea degenerând în cele din urmă într-o boală incurabilă. Ultimul său rol a fost cel din filmul „Avenging Angelo” – în 2001, an în care, pe 3 iunie, actorul trece la cele veşnice. După moartea sa, toată averea lui a rămas ultimei sale soţii, Katherine Benvin, şi celor doi copii ai lor.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Anthony-Quinn

https://www.imdb.com/name/nm0000063/

https://biography.yourdictionary.com/anthony-quinn

https://www.cinemagia.ro/actori/anthony-quinn-4250/

http://www.dozadebine.ro/anthony-quinn-dublu-laureat-al-premiilor-oscar/

http://www.rador.ro/2015/04/21/amintirea-unui-actor-fenomen-anthony-quinn-100-de-ani-de-la-nastere/

$__$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1926: La această dată, se năștea regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary; n. Londra, d. 8 septembrie 2022, Aberdeenshire, Scoția, Regatul Unit) a fost regina a șaisprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth. Acestea sunt: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis. A urcat pe tron la 6 februarie 1952, fiind cel mai longeviv monarh îdin istoria Marii Britanii, având cea mai lungă domnie, depășind-o pe regina Victoria la 9 septembrie 2015. A domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea). Jubileele de Argint, de Aur și de Diamant ale reginei Elisabeta a II-a s-au sărbătorit în 1977, 2002 și respectiv 2012.

Elisabeta s-a născut în Londra ca prim copil al ducelui și ducesei de York, mai tarziu cunoscuți ca regele George al VI-lea și Regina Elisabeta, ea a fost educată în privat acasă. Tatăl ei s-a urcat pe tron la abdicarea fratelui său Edward al VIII-lea în 1936, atunci când ea a devenit urmașă la tron. Ea a început să preia obligațiile publice în cursul celui de-al doilea război mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. În 1947, ea s-a căsătorit cu prințul Filip, duce de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și a Danemarcei, cu care a avut patru copii: Charles, Prințul de Wales, actual rege al Regatului Unit; Anne, Prințesă Regală; Andrew, Duce de York; și Edward, Conte de Wessex. Elisabeta s-a născut la Londra, fiind primul copil al Prințului Albert, Duce de York (viitorul rege George al VI-lea) și al Ducesei de York. Prințul Albert a fost al doilea fiu al regelui George al V-lea și al prințesei Mary de Teck, a cărei bunică a fost contesa Claudine Rhédey din Sângeorgiu de Pădure. Elisabeta a fost numită după mama ei, Elisabeta Bowes-Lyon, după străbunica paternă, regina Alexandra, și după bunica paternă, Mary de Teck. Familia o alinta pe Elisabeta cu diminutivul Lilibet. În copilărie era foarte apropiată de bunicul său, George al V-lea, pe care l-a ajutat să se refacă după boala sa din 1929.

La naștere, Elisabeta era a treia în ordinea succesiunii la tronul britanic, în urma unchiului ei, Prințul de Wales (care avea să devină regele Eduard al VIII-lea), și a tatălui ei. Când tatăl ei a devenit rege în 1936, după abdicarea lui Eduard al VIII-lea, Elisabeta a devenit moștenitoarea tronului și a primit titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Elisabeta. Elisabeta avea treisprezece ani când a început cel de-al doilea război mondial, iar ea și sora ei mai mică, Prințesa Margaret, au fost duse la Castelul Windsor în Berkshire. Unii au propus ca prințesele să fie duse în Canada, la Castelul Hatley, însă mama lor a spus: „Copiii nu vor pleca fără mine. Eu nu-l voi părăsi pe rege.Iar regele nu va pleca niciodată” .La vârsta de 13 ani, Elisabeta l-a cunoscut pe viitorul său soț, Prințul Filip al Greciei și Danemarcei. S-a îndrăgostit de el și a început să-i scrie, cât timp acesta era în Marina Regală.

În 1945, la vârsta de 18 ani, Prințesa Elisabeta și-a convins tatăl că ar trebui să i se permită să contribuie în mod direct la efortul de război. Ea a aderat la „Women's Auxiliary Territorial Service”, cu nr. 230873, și a fost instruită ca mecanic de locomotivă. În vara lui 1946, Prințul Filip a cerut-o în căsătorie pe Elisabeta. S-au căsătorit la 20 noiembrie 1947. Filip îi era văr de gradul doi, prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei, și văr de gradul trei, prin regina Victoria. Înainte de căsătorie, Filip a renunțat la titlul de Prinț al Greciei și Danemarcei, a luat titlul de Mountbatten, după numele mamei sale, a fost naturalizat britanic și s-a convertit la anglicanism. Chiar înainte de nuntă a fost numit Duce de Edinburgh și a primit titlul de Alteța Sa Regală. Fostul rege Eduard, unchiul Elisabetei, nu a fost invitat la nuntă.

După căsătorie, cuplul și-a ales ca reședință Casa Clarence din Londra. Prințesa Elisabeta a mers în vizite oficiale împreună cu ducele de Edinburgh în Franța și în Grecia. Primul lor copil, Prințul Charles, actualul rege, s-a născut la 14 noiembrie 1948. Al doilea lor copil, Anne, s-a născut la 15 august 1950. În vara lui 1951, Elisabeta și Filip pornesc într-un turneu oficial în Canada și Statele Unite. Turneul urma să fie continuat în Australia și Noua Zeelandă, însă a fost anulat din cauza agravării stării de sănătate a regelui George al VI-lea. Acesta s-a stins din viață la 6 februarie 1952, Elisabeta devenind regină. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953, iar ceremonia solemnă a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. La ceremonie au fost prezenți reprezentanții nobilimii britanice, alături de publicul larg, reprezentanți străini și ai Commonwealth-ului. Toți cei prezenți au asistat la întreaga procesiune în ciuda ploii torențiale. Ceremonia a fost transmisă la radio în întreaga lume și, pentru prima oară, la cererea reginei, a fost prezentă și televiziunea. 

Noua regină și Ducele de Edinburgh s-au mutat la Palatul Buckingham.Odată cu urcarea pe tron a Elisabetei, potrivit tradiției, casa regală ar fi urmat să ia numele soțului ei, devenind Casa de Mountbatten. Cu toate acestea, regina Mary și prim ministrul Winston Churchill s-au opus, iar casa regală și-a păstrat numele de Casa de Windsor, spre nemulțumirea ducelui, care s-a plâns că este „singurul om din țară care nu are voie să dea numele propriilor săi copii.” În 1960, la câțiva ani după moartea reginei Mary și demisia lui Churchill, regina Elisabeta a acceptat ca urmașii ei și ai lui Filip pe linie masculină, care nu poartă titluri regale, să aibă numele de familie Mountbatten-Windsor. În fiecare an, regina deschide sesiunea parlamentului britanic. Singurele excepții au fost în 1959 și 1963, când era însărcinată cu Prințul Andrew și, respectiv, cu prințul Edward. În 1977 a avut loc Jubileul de Argint (aniversarea a 25 de ani de domnie). În Commonwealth au avut loc numeroase evenimente aniversare, reafirmând popularitatea reginei. În 1978, Elisabeta a II-a l-a primit pe Nicolae Ceaușescu într-o vizită de stat în Marea Britanie.

În 1981, la numai șase săptămâni înaintea nunții Prințului Charles cu Lady Diana Spencer, un adolescent de 17 ani, Marcus Sarjeant, a tras șase focuri de armă înspre regină.Mai târziu s-a descoperit că au fost gloanțe „oarbe”. Sarjeant a fost condamnat la cinci ani de închisoare și eliberat după trei ani.În 1991, în urma victoriei din Războiul din Golf, Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care s-a adresat Congresului Statelor Unite. Anul următor a fost foarte dificil pentru familia regală, fiind marcat de despărțirea Prințului Charles de Diana Spencer și a prințului Andrew de Sarah Ferguson, precum și de divorțul Prințesei Anne de Mark Phillips. În plus, în timpul unei vizite de stat în Germania în octombrie, un grup de demonstranți furioși din Dresda au aruncat cu ouă în regină, iar în noiembrie, Castelul Windsor a suferit mari pagube în urma unui incendiu. Într-un discurs ținut pe 24 noiembrie 1992, pentru a marca 40 de ani de la urcarea pe tron, regina a spus că anul 1992 a fost un „annus horribilis” pentru ea.

În 2002, regina a sărbătorit Jubileul de Aur, marcând astfel cei 50 de ani de domnie. Un milion de oameni au participat în fiecare zi în cele trei zile de sărbătoare la Londra, iar entuziasmul manifestat de public pentru Elisabeta a fost mai mare decât au prezis mulți jurnaliști. Deși Elisabeta s-a bucurat de o stare bună de sănătate de-a lungul vieții, în 2003 a suferit o intervenție chirurgicală la ambii genunchi, iar în iunie 2005 și-a anulat participarea la mai multe evenimente oficiale după contractarea unei răceli puternice. În mai 2007, The Daily Telegraph a scris din surse anonime că regina este „exasperată și frustrată” de politicile premierului britanic Tony Blair și că și-a arătat îngrijorarea că forțele armate britanice au fost suprasolicitate în Irak și Afganistan. Totuși, regina a admirat eforturile lui Blair pentru pace în Irlanda de Nord. Regina a sărbătorit Jubileul de Diamant în 2012, marcând 60 de ani de domnie, ea devenind șeful de stat britanic cel mai longeviv. De asemenea, la 9 septembrie 2015, la vârsta de 89 de ani, a devenit monarhul britanic cu cea mai lungă domnie (depășind-o pe regina Victoria, care a domnit 63 de ani și 216 zile). Regina Elisabeta a deschis Jocurile Olimpice de vară de la Londra la 27 iulie 2012 și pe cele paralimpice la 29 august. Tatăl ei, George al VI-lea, a deschis Jocurile Olimpice de la Londra din 1948, iar străbunicul ei, Eduard al VII-lea, pe cele de la Londra din 1908. De asemenea, Elisabeta a mai deschis Jocurile Olimpice de la Montréal din 1976, iar Prințul Filip pe cele de la Melbourne din 1956. La 6 februarie 2017, ea a devenit primul monarh britanic care a celebrat Jubileu de Safir.Prințul Filip s-a retras din îndatoririle oficiale ca soț al reginei în august 2017.

În 1957, Lordul Altrincham a acuzat-o pe regină că are discursuri de „școlăriță pedantă”, însă a fost o critică extrem de rară. La sfârșitul anilor 1960, în încercarea de a moderniza imaginea monarhiei, s-a făcut un documentar de televiziune despre familia regală și s-a televizat învestitura Prințului Charles ca Prinț de Wales.În anii 80, criticile la adresa familiei regale s-au intensificat, popularitatea Elisabetei atingând cel mai scăzut nivel în anii 1990. Sub presiunea opiniei publice, regina a început atunci să plătească impozit pe venit și a deschis Palatul Buckingham pentru public. Nemulțumirea față de monarhie a atins apogeul la moartea Prințesei Diana, însă popularitatea reginei a început să își revină după difuzarea discursului ei la cinci zile după moartea Dianei. În noiembrie 1999, un referendum în Australia cu privire la viitorul monarhiei a favorizat menținerea acesteia. Sondajele din Marea Britanie din 2006 și 2007 au arătat un sprijin puternic pentru Elisabeta iar referendumurile din Tuvalu în 2008 și Sfântul Vicențiu și Grenadine din 2009 au respins propunerile de a se aboli monarhia.

La 8 septembrie 2022, Elisabeta a II-a, regina Regatului Unit, cel mai longeviv monarh britanic, a murit la vârsta de 96 de ani la Castelul Balmoral din Scoția. A fost succedată la tron de fiul ei cel mare, Charles al III-lea. 

Surse:

https://www.biography.com/people/queen-elizabeth-ii-9286165

https://www.britannica.com/biography/Elizabeth-II

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/04/21/regina-elisabeta-a-ii-a-a-regatului-unit-al-marii-britanii-si-irlandei-de-nord-implineste-92-de-ani--94363

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/regina-elisabeta-a-ii-a-povestea-unui-simbol

https://www.qmagazine.ro/regina-elisabeta-a-ii-a-povestea-celui-mai-longeviv-monarh/

$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie 1995: La această dată, exploratorul Teodor Negoiţă (1947 - 2011) devenea primul român care atingea Polul Nord, în cadrul unei expediţii ruse de cercetare. Teodor Gheorghe Negoiță (n. 27 septembrie 1947, comuna Sascut, județul Bacău – d. 23 martie 2011, București) a fost un explorator român al întinderilor polare. În anul 1995 a devenit primul român care a atins Polul Nord. A condus prima stație românească permanentă de cercetare și explorare din Antarctica (Stația Law-Racoviță), fondată de către el și inaugurată în anul 2006.

Teodor Gheorghe Negoiță s-a născut la data de 27 septembrie 1947 în comuna Sascut din județul Bacău. Deoarece părinții săi erau de profesie învățători, micul Teodor a avut norocul să aibă acasă o bibliotecă cu foarte multe cărți vechi de călătorii. A fost atras încă de atunci mai ales de descrierile unor expediții în zonele cele mai dificile de pe glob. Urmează ulterior cursurile Facultății de Chimie Industrială de la Iași, devenind inginer chimist. În perioada Facultății a frecventat și cursuri la Facultatea de Geografie, de Istorie sau de Folclor. Era pasionat de etnologie și cel mai mult îl interesau pădurile ecuatoriale, Amazonia sau Noua Guinee. După absolvirea Facultății în anul 1974, este repartizat ca inginer chimist la o fabrică din Iași. Se ocupa la fel de mult și cu tehnica, încercând să aducă diverse modificări unor instalații mari. Ulterior, este transferat la București, la un Institut de proiectare și cercetare.Teodor Negoiță era pasionat de etnologie și cel mai mult îl interesau pădurile ecuatoriale, Amazonia sau Noua Guinee. În timpul liber, se axase pe studiul unui grup de pigmei din Africa Ecuatorială. Coresponda în acea vreme cu un Institut Catolic din Paris care îi trimitea documentația de care avea nevoie, însă era imposibil pe vremea aceea să faci o cercetare efectivă, pe teren.

Și-a găsit un refugiu într-un domeniu pe care putea să-l aprofundeze în țară: speologia. Avea vârsta de 33 de ani când a învățat, de unul singur, tehnica speologiei alpine. Domeniul său de interes era reprezentat de peșterile verticale, cu o adâncime de 200-300 metri, mai puțin cercetate.Pasiunea sa pentru speologie a evoluat apoi către peșterile în gheață. A reușit să-și procure cel mai bun echipament de speologie din vremea respectivă, adus din Cehoslovacia. Teodor Negoiță simțea totuși că trebuie să dezvolte mai mult decât o pasiune solitară, așa că a inițiat un proiect mai consistent. În anul 1987, este fondatorul primului program românesc de cercetări polare. Încercările de a obține aprobări pentru finanțarea acestui proiect au fost soldate cu eșec, abia după anul 1990 reușind să realizeze ceva concret.Astfel, el a organizat mai multe expediții românești, în zonele înghețate din apropiere de Polul Nord: în Groenlanda, în nordul extrem al Canadei, în arhipelagul Spitsbergen (Svalbard). A format mai multe echipe de cercetători din domenii diferite, acestea fiind primele echipe românești care au activat în exteriorul țării într-o structura foarte neomogenă: geografi, geologi, ingineri, medici, biologi etc.În Groenlanda și arhipelagul Spitsbergen a călătorit de unul singur, parcurgând pe schiuri în jur de 300 de kilometri prin pustiurile înghețate.

Pasiunea sa pentru expediții în mediul arctic l-a determinat însă să renunțe la o eventuală carieră academică. Încă de la primele expediții, el a intrat în contact cu cercetătorii danezi, norvegieni, canadieni, ruși etc., cu intenția ca grupul său de cercetători polari români să nu urmeze direcții de cercetare care să se suprapună cu ale altor țări, ci să efectueze cercetări originale, care să evidențieze meritul particular al României. În anul 1994, înființează Institutul Român de Cercetări Polare, ca instituție privată, cu scopul de a strânge în jurul său oamenii de știință din diferitele domenii pasionați de cercetările polare. Fondurile pentru cercetare provin din sponsorizări și din granturile guvernamentale sau fondurile europene, prin proiectele de cercetare la care participă Fundația. Din anul 1995, a înființat și conduce Fundația Antarctică Română, cu scopul de a strânge finanțări pentru expedițiile ulterioare.

Teodor Negoiță s-a pregătit mai mult de un an pentru a efectua o expediție la Polul Nord. În acest scop, și-a îmbunătățit condiția fizică, pentru a putea fi capabil să meargă sute de kilometri pe schiuri, să reziste frigului și să tragă după sine o sanie de 50 sau 100 de kilograme. Se pregătea chiar și opt ore pe zi, trăgând două cauciucuri după el, pentru a simula exact tractarea unei sănii în drum spre Pol. Deși a beneficiat de puține fonduri bănești, Negoiță a avut voința și entuziasmul de a fi primul român care atingea Polul Nord.La data de 21 aprilie 1995, exploratorul Teodor Gh. Negoiță devenea primul român care atinge Polul Nord (pe schiuri), în cadrul unei expediții ruse de cercetare. El este în prezent deocamdată singurul român care a ajuns pe meleagurile lui Fram.

După expediția de la Polul Nord, Teodor Negoiță și-a îndreptat aria de interes către ținutul antarctic. „Antarctica este singurul mediu extrem de pe planeta. Aici este atmosfera cea mai uscată de pe glob, fapt care permite studii astronomice de mare calitate, studiul atmosferei, cercetări privind schimbările climatice, studii de magnetism. Deasupra Antarcticii se află cea mai mare gaură de ozon, se pot face cercetări privind poluarea, de-aici se prelevează cei mai mulți meteoriți, se descoperă noi minerale, unele având calități deosebite și putând fi surse pentru noi tehnologii. Antarctica este, în același timp, și un „laborator biologic”, extrem de interesant pentru studiul vieții sălbatice." Teodor Negoiță a obținut și titlul de Doctor în Chimie, susținând o teză de doctorat intitulată „Controlul poluării în Arctica și Antarctica”.

Demersul exploratorului Teodor Negoiță de a inaugura o baza românească în Antarctica a demarat în anul 1997, când a început să prezinte lucrări la „Tratatul antarctic”, la care Romania aderase încă din anul 1971. Nici un român nu prezentase până atunci contribuții evidențiate prin cercetări. Deși apreciată de cercetătorii polari din celelalte țări, activitatea sa nu a fost recunoscută ca atare de către Academia Română. Teodor Negoiță beneficiază în anul 2000, de onoarea de a avea cuvântul de deschidere, cu ocazia „Tratatului antarctic” desfășurat la Londra, în fața a 43 de țări. Scopul acestei întâlniri a fost elaborarea unui cod de navigație în Mările Antarcticii, discuțiile de fond purtându-se pe baza lucrărilor prezentate de România, SUA și Anglia. Negoiță a prezentat studiul „Direcții privind transportul maritim Antarctic și protecția mediului”.Cu prilejul întâlnirii anuale a Tratatului Antarctic, care s-a desfășurat în orașul Stockholm (Suedia) în iunie 2005, s-a semnat un acord prin care Australia a cedat Fundației Antarctice Române, condusă de Teodor Negoiță, una dintre bazele sale de cercetare de pe coasta de est a Antarcticii. Semnarea acestui acord a avut loc în prezența ambasadorilor celor două state: România și Australia. Astfel, exploratorului român Teodor Negoiță i-au fost recunoscute eforturile de continuare a tradiției începute de Emil Racoviță în urmă cu mai bine de un secol.

Cu scopul de a inaugura stația din Antarctica, Teodor Negoiță a efectuat cea de-a XIII-a expediție a sa în regiunile polare, petrecând două luni și jumătate pe continentul antarctic, într-o echipă de cercetare alături de două femei, cercetătoare în domeniul biologiei și biochimiei, primele românce în Antarctica. Scopul cercetării a fost, în afară de preluarea bazei, cel de a preleva probe de sol, sedimente și microorganisme de pe continentul înghețat. La data de 13 ianuarie 2006, a avut loc inaugurarea primei stații românești permanente de cercetare și explorare din Antarctica, Stația Law-Racoviță. Baza Română de Cercetări Antarctice Law-Racoviță a fost oferită României de către Divizia Antarctică Australiană. Baza de cercetări românească din Antarctica poartă în comun numele primului cercetător australian care a cercetat Antarctica de Est, Philip Law și al primului biolog din lume care a cercetat viața antarctică, românul Emil Racoviță. Ea a fost înființată de către guvernul australian în anul 1989, în prezent țara de la antipozi deținând alte trei stațiuni de cercetare în regiune.

Stațiunea este amplasată în regiunea „Prințesa Elisabeta", în Dealurile Larsemann din Antarctica de Est, la o distanță apropiată (2 km) de stațiile Federației Ruse și ale Chinei, ceea ce a permis o cooperare strânsă și cu cercetătorii acestor țări, cu care se întrețin schimburi de experiență.Stațiunea de cercetare se află într-o zonă acoperită cu rocă, nu cu gheață. Ea oferă numeroase posibilități de acces pe calota antarctică și pe jos, și cu mașini cu șenile.Stațiunea Law-Racoviță adăpostește prima echipă de cercetători români din luna decembrie 2006, odată cu începutul verii australe. Echipa românească urmează să efectueze cercetări de bioprospectare, ecologice, de prognoză a vremii, de măsurare a activităților seismice și geomagnetice, de culegere a datelor privind interferențele în radiocomunicații.Bază românească de cercetări polare este construită din materiale anticorozive și termoizolante și dispune de un laborator, o stație radio, cinci spații de dormit și un depozit pentru combustibili.

Din cele 13 expediții polare la care a participat, opt au fost organizate și conduse de către Teodor Negoiță. Cinci dintre tovarășii săi de explorări polare și-au pierdut viața în timpul primei expediții a lui Teodor Negoiță în Antarctica, atunci când vântul le-a izbit elicopterul de pământ. Teodor Negoiță s-a declarat dezamăgit de lipsa fondurilor pentru organizarea acestor expediții. Costul total de expediție pentru trei cercetători, mobilizați pentru trei luni pe continentul antarctic, se ridică la 25.000 de euro. „Am început să plâng de unul singur, acolo, în mijlocul ghețurilor - de necaz, când am văzut ce oportunități au acolo chinezii și rușii. Din punct de vedere al atenției pe care ne-o acordă statul, suntem în urma bulgarilor. Bulgarii primesc 300.000 de dolari pe an de la ministerul lor de externe, pentru Antarctica", a declarat cu tristețe cercetătorul român. Majoritatea statelor din Europa, inclusiv fostele state socialiste Rusia, Ucraina sau Bulgaria, dețin institute polare finanțate de stat și aflate sub patronajul Academiei și al Ministerului de Externe. România nu deține nici un institut de stat în acest domeniu, ci un institut privat, independent de guvern sau de Academie, Institutul Român de Cercetări Polare, care are un personal de zece cercetători. Academia Română a invocat ca motiv pentru a nu constitui un institut de cercetări polare numărul mic, de doi sau trei cercetători. Negoiță afirma că membrii Academiei sunt dezinformați, în România existând peste 20 de cercetători care se ocupă de Antarctica, dintre care zece sunt angajați ai Institutului Român de Cercetări Polare.

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/teodor-gheorghe-negoita-este-primul-roman-ajuns-la-polul-nord

http://bacaul.ro/a-murit-sascuțeanul-teodor-negoita-primul-roman-care-a-ajuns-la-polul-nord-7913/amp/

http://hortusanima.blogspot.com/2011/11/teodor-gh-negoita-invitat-la.html

http://www.amosnews.ro/arhiva/memoriam-astrului-polar-romanesc-teodor-gheorghe-negoita-30-11-2011

https://stiri.acasa.ro/social-125/guvernul-nu-da-nici-un-pol-pe-romanii-de-la-polul-sud-74711.html

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/reportaje/exclusiv-pe-urmele-lui-fram-in-memoriam-teodor-negoita-702606.html

https://www.scribd.com/document/335842006/Teodor-Gheorghe-Negoiță-docx

$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie…

- 1509: A murit Henric al VII-lea, rege al Angliei (1485-1509), fondatorul dinastiei Tudor; a pus capăt Războiului Celor Două Roze (1455-1485); restaurând autoritatea regală, a creat bazele regimului monarhiei absolute din Anglia şi a asigurat ţării o lungă perioadă de prosperitate (n. 1457)

-1672: A murit Antoine Godeau, episcop, poet şi exeget francez (n. 1605) 

-1689: Un puternic incendiu a cuprins Biserica Neagră din Braşov, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. 

- 1699: A murit Jean Racine, poet dramatic francez (n. 1639)

- 1729, 21.IV / 2.V: S-a născut Ecaterina a II-a (numită şi cea Mare), soţia lui Petru al III-lea, pe care l-a înlăturat în 1762, devenind împărăteasă a Rusiei; a întărit autocraţia şi procesul de aservire a ţărănimii, înăbuşind răscoala lui Pugaciov (1775); a purtat războaie cu Imperiul Otoman şi cu Suedia, anexând teritorii importante (m. 1796)

- 1816: S-a născut scriitoarea britanică Charlotte Brontë; ea şi surorile sale, Anne şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1855)

-1828: S-a născut Hyppolyte Taine, istoric, estetician şi filosof francez (m.5.III.1893)

-1837: S-a născut Fredrik Bajer, om politic şi publicist danez; Premiul Nobel pentru pace pe 1908, împreună cu suedezul Klas Pontus Arnoldson (au luptat pentru crearea unui statut de neutralitate al ţărilor nordice) (m. 1922) 

- 1849: S-a născut zoologul german Oskar Hertwig; studii privind transmiterea nucleară a caracterelor ereditare (m. 1922)

- 1864: S-a născut Max Weber, sociolog, filosof şi economist german; a inclus conceptul de „înţelegere" în explicarea fenomenelor sociale; s-a numărat printre negociatorii Germaniei pentru Tratatul de pace de la Versailles (1919) (m. 1920)

- 1870: S-a născut (în Scoţia) Edwin S. Porter, regizor de film american, operator, scenarist şi producător; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (m. 1941)

- 1882: A murit filosoful şi scriitorul Vasile Conta.

- 1895: A fost promulgată Legea minelor (prima lege minieră din România), care prevedea, pentru prima dată, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, şi proclama dreptul de proprietate al statului asupra zăcămintelor minerale şi metalifere (21.IV/3.V)

- 1910: A murit scriitorul american Mark Twain (n. 1835)

- 1915: S-a născut Anthony Quinn, actor de film american de origine mexicană (m. 2001)

- 1920: S-a născut Bruno Maderna, compozitor şi dirijor italian (m. 1973)

-1922: S-a născut pianista de origine română Lorry Wallfisch, stabilită în SUA; cântăreaţa, stabilită în SUA, a fost preşedinta Fundaţiei Enescu din Statele Unite ale Americii şi profesor emerit la Colegiul Smith din Northampton, Massachusetts (m. 2011) 

- 1926: S-a născut regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord; Elisabeta a II-a a urcat pe tron la 6.II.1952, iar ceremonia încoronării a avut loc la 2.VI.1953, la catedrala Westminster din Londra

- 1930: S-a născut actriţa italiană de film Silvana Mangano (m. 1989)

– 1932: S-a născut Nicolae Vieru, gimnast, profesor, antrenor, arbitru, fost preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică (1987-2005), fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (1976-2008) şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (1991-1998) (m. 2016)

– 1936: S-a născut prozatoarea Oana Orlea (pseudonimul Mariei-Ioana Cantacuzino); la numai 16 ani, în 1952, este arestată, sub acuzaţia de complot şi acţiune subversivă împotriva statului, şi face închisoare până în 1954; în 1980 s-a stabilit în Franţa, unde a publicat cărţi care dezvăluie tratamentul aplicat deţinuţilor politici în lagărul comunist (m. 2014)

- 1938: S-a născut compozitorul Vasile Spătărelu (m. 2005)

- 1944: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Dan Stoian (m. 1992)

- 1946: A murit economistul englez John Maynard Keynes, fondator al unei doctrine economice ce-i poartă numele, „keynesismul" (n. 1883)

- 1947: S-a născut Iggy Pop (născut James Jewel Osterberg), vocalist, compozitor şi baterist american 

- 1956: A murit (la Paris, unde se stabilise încă din tinereţe) compozitorul Stan Golestan (n. 1875)

- 1960: Inaugurarea oraşului Brasilia (construit între anii 1957 şi 1960, după planurile arhitectului Oscar Niemeyer şi ale urbanistului Lucio Costa), capitala federală a Braziliei de la acea dată (în locul oraşului Rio de Janeiro)

- 1963: S-a născut interpreta de muzică folk Tatiana Stepa (m. 2009)

- 1965: A murit Sir Edward Victor Appleton, fizician britanic; cercetări în domeniul atmosferei înalte, al radarului şi al undelor radio; Premiul Nobel pentru fizică pe 1947 (n. 1892)

- 1965: România a devenit membră a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), organizaţie interguvernamentală (creată, la Chicago, la 4.XII.1944; a început să funcţioneze la 14.IV.1947), cu sediul la Montreal, Canada

- 1965: A murit Dimitrie N. Ciotori, jurist, om politic, diplomat; bun cunoscător al limbii engleze, a ajutat la scrierea unor lucrări despre România pentru a face cunoscute peste hotare realităţile româneşti; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1885)

- 1971: A murit filosoful Nicolae Bagdasar, traducător al lui Kant; membru corespondent al Academiei Române din 1943 (n. 1896)

- 1973: S-a născut balerinul Alin Gheorghiu, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti din anul 1993; este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc. De-a lungul carierei a colaborat cu instituţii de profil din ţară şi din străinătate şi a dansat alături de personalităţi ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor. A câştigat Premiul I la Concursul Naţional de Balet (1989 şi 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) şi a fost distins cu Meritul Cultural în grad de Cavaler de Preşedinţia României în 2004

–1984: A murit Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect israelian originar din România; animator al mişcărilor de avangardă (până în 1940); apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, influenţat de cubism (n. 1895)

- 1991: A murit Willi Boskowsky, violonist şi dirijor austriac (n. 1909)

- 1992: S-a semnat, la Bucureşti, Tratatul bilateral dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa 

- 1994: Între 21 şi 24 aprilie, Bucureştiul a găzduit Conferinţa internaţională a Forumului Crans-Montana, sub deviza „Pieţele viitorului”. Au participat peste 320 de personalităţi politice din străinătate (şefi de stat şi de guvern, preşedinţi/vicepreşedinţi de Parlament, miniştri, secretari/secretari adjuncţi de organizaţii internaţionale,ambasadori acreditaţi la Bucureşti), circa 340 de personalităţi politice din ţară, precum şi în jur de 375 de oameni de afaceri români şi străini. Cu prilejul reuniunii a avut loc o întâlnire între Yasser Arafat, şeful OEP, şi Shimon Peres, ministrul de externe al Israelului

- 1995: Exploratorul Teodor Gh. Negoiţă (1947 - 2011) devine primul român care atinge Polul Nord, în cadrul unei expediţii ruse de cercetare

- 1997: A murit folcloristul şi muzicologul Tiberiu Alexandru (n. 1914) 

- 2001: A murit Eugen Crăciun, pictor, grafician şi decorator (n. 1922)

- 2003: A murit dirijorul de cor Vasile Pântea (n. 1921)

- 2008: A murit sculptorul canadian de origine română Nicăpetre (numele real: Petrică Bălănică); după 1989 a revenit adesea în România (n. 1936)

- 2009: A fost anunţată descoperirea planetei Gliese 581e, aflată la 20 de ani lumină de planeta noastră. Având o masă de numai 1,9 ori mai mare decât cea a Pământului, ea este cea mai mică exoplanetă descoperită până în prezent. Gliese 581e este totuşi prea aproape de steaua sa, fapt care o face prea fierbinte pentru a permite existenţa unor forme de viaţă

- 2010: A murit Juan Antonio Samaranch, diplomat spaniol; personalitate a sportului internaţional - membru al CIO între anii 1966 şi 2001, preşedinte al acestui for între anii 1980 şi 2000 şi preşedinte de onoare pe viaţă al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) din 2001 (n. 1920)

- 2012: Inventatorul român Corneliu Birtok-Băneasă a primit medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva pentru un dispozitiv care permite reducerea consumului de carburant la autobuze cu până la 12%; invenţia, pe care a reuşit să o omologheze, a primit şi medalia de aur la Salonul Innova din cadrul Concursului internaţional Bruxelles-EUREKA (15-17 noiembrie 2012)

– 2016: A murit agronomul şi profesorul Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai mari specialişti din România în domeniul viticulturii şi enologiei; creatorul şcolii moderne româneşti de enologie; timp de peste 25 de ani a reprezentat România la Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului cu sediul la Paris; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1926)

– 2016: A murit Prince Rogers Nelson, cântăreţ, compozitor, textier, producător muzical şi multi-instrumentalist american; maestru al funkului, pop-ului, rock-ului şi R&B-ului, a fost unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile (n. 1958)

– 2017: A murit sportivul Cornel Vena, primul campion naţional la pentatlon modern (1953); din 1956 s-a stabilit în Australia (n. 1932)

$$$

 Câștigase premii Grammy. Deținea o vilă. Primea ovații în picioare. Apoi a luat o lopată și a petrecut următorii treizeci de ani în cartiere uitate, făcând o muncă pe care nimeni nu o privea.

Bette Midler a crescut ca unul dintre puținii copii evrei dintr-un cartier predominant asiatic din Hawaii, diferit în aproape toate aspectele importante. Și-a găsit locul făcând oamenii să râdă și să cânte. Nimeni nu ar fi putut prezice ce va deveni.

Până când lumea a cunoscut-o drept Divina Domnișoară M - vocea din spatele cântecelor premiate, actrița din filme care făceau generații să plângă, vrăjitoarea care bântuia în fiecare octombrie - își construise deja una dintre cele mai extraordinare cariere în divertisment. Premii Grammy. Premii Tony. Nominalizări la Oscar. Treizeci de milioane de discuri vândute.

Ar fi putut să se oprească acolo. O merita.

În schimb, la mijlocul anilor 1990, s-a întors la New York, iar ceea ce a găsit i-a frânt inima. Parcurile din Upper Manhattan, care deserveau cartierele cu mai puțini bani și mai puțină putere politică, erau inundate de gunoaie. Mașini arse. Deșeuri de droguri. Decenii de neglijență acumulate.

Reprezentanții orașului au spus că o curățenie reală ar dura zece ani.

Ea a decis că se înșeală.

Ea și-a sunat prietenii. Ea și-a sunat rudele. A venit cu lopeți, nu cu camere de filmat. Și a lucrat. Curățenia despre care oficialii au spus că va dura zece ani a fost finalizată în trei ani.

Apoi a continuat.

În 1995, Bette Midler a fondat Proiectul de Restaurare din New York nu ca o cascadorie publicitară, ci ca o organizație reală care făcea o treabă reală. Când orașul a amenințat că va scoate la licitație peste o sută de grădini comunitare din cartiere defavorizate către dezvoltatori comerciali, ea a condus lupta pentru a le salva.

Nu erau doar spații verzi decorative. Erau singurele spații exterioare pe care le aveau multe familii. Unde copiii se jucau. Unde bătrânii cartierului se bucurau de soarele de după-amiază. Unde comunitățile deveneau comunități.

NYRP le-a salvat. Pentru totdeauna.

Ea a colaborat cu orașul pentru a planta copaci în toate cele cinci cartiere. Campania a avut succes. Copacii sunt încă acolo, încă cresc.

Astăzi, Proiectul de Restaurare din New York are grijă de peste cincizeci de grădini comunitare în fiecare cartier. Au îndepărtat peste 2,7 milioane de kilograme de gunoi, au angajat aproape 150.000 de voluntari și au restaurat sute de acri de parcuri, majoritatea în cartiere despre care restul orașului decisese în liniște că nu contează. Bette Midler continuă să strângă personal fonduri pentru organizație. Ea îndrumă donatorii. Participă la vernisajele grădinilor. Face munca care nu ajunge în titluri pentru că nu se întâmplă în lumina reflectoarelor.

Pentru aceasta, a primit Premiul Rachel Carson de la Societatea Națională Audubon și a devenit membru de onoare al Societății Americane a Arhitecților Peisagiști - recunoașteri din partea comunităților care nu au nimic de câștigat din a linguși o celebritate.

Premiile Grammy sunt undeva în curtea ei din spate.

Grădinile continuă să crească.

Și-a petrecut cariera găsindu-și publicul în locuri neașteptate și iubindu-l cu pasiune și public, atunci când acest lucru nu era întotdeauna binevenit. Și apoi a dedicat treizeci de ani celor mai neglijate spații verzi ale unui oraș, pentru că a crezut că fiecare cartier merită un loc frumos în care să respire.

Așa arată o adevărată legendă. 

Ar fi putut petrece trei decenii pe covorul roșu. În schimb, le-a petrecut în pământ, plantând lucruri care ar supraviețui aplauzelor, în locuri unde nimeni nu aplauda.

Copacii nu știu că e faimoasă.

Oricum, ei continuă să crească.

     Romondonews 24