Malva Marina – Fiica uitată a lui Pablo Neruda
Pablo Neruda a scris unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din lume. Versurile lui sunt citate la nunți, imprimate pe felicitări și recitate de romantici din toate colțurile globului.
„Te iubesc fără să știu cum, când sau de unde.”
„Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireșii.”
„Cu un sărut vei ști tot ce n-am spus.”
Cuvinte superbe. Versuri nemuritoare. Scrise de un om care și-a abandonat fiica cu dizabilități și a făcut tot posibilul să o șteargă din propria poveste.
Numele ei era Malva Marina Trinidad del Carmen Reyes Hagenaar.
S-a născut pe 18 august 1934, la Madrid, în Spania. Mama ei era Maria Antonieta Hagenaar Vogelzang, o olandeză cu care Neruda se căsătorise în 1930. Tatăl ei era deja celebrul poet chilian Pablo Neruda, aclamat pentru versurile sale pasionale despre iubire și dor.
Malva s-a născut cu hidrocefalie – o afecțiune în care lichidul se acumulează în creier, provocând dizabilități fizice și intelectuale. În 1934, tratamentele erau limitate. Copiii cu forme severe rareori supraviețuiau mult timp, iar cei care o făceau aveau nevoie de îngrijire, răbdare și dragoste.
Malva avea nevoie de toate acestea.
Tatăl ei nu i-a oferit nimic.
Încă de la naștere, Neruda nu a văzut în fiica sa un copil de iubit, ci o povară. În scrisori private, publicate ulterior de criticul literar Volodia Teitelboim, poetul a vorbit despre ea cu o cruzime șocantă:
„Făptură ridicolă.”
„Vampir de un kilogram.”
„Monstru.”
Nu i-a rostit numele. Nu a numit-o „fiica mea”. Pentru el era o rușine, o imperfecțiune care îi întina viața.
Căsnicia cu Maria Antonieta era deja în criză când Malva s-a născut. Neruda avea o relație cu artista argentiniană Delia del Carril, pe care avea să o ia ulterior de soție. Nașterea unui copil cu dizabilități i-a oferit pretextul pentru a-și părăsi definitiv familia.
În jurul anului 1936, odată cu izbucnirea Războiului Civil Spaniol, Neruda a plecat din Spania.
Nu s-a mai întors niciodată.
Maria Antonieta a fugit cu Malva în Olanda, țara ei natală. A muncit din greu, a luptat pentru supraviețuire și a îngrijit singură un copil grav bolnav. Banii erau puțini, îngrijirea medicală insuficientă, iar în 1940 Olanda avea să fie ocupată de naziști.
Între timp, Pablo Neruda urca spre nemurirea literară. Publica, călătorea, era celebrat în cercurile intelectuale din Europa și America Latină. Scria poezii de dragoste – pentru Delia, pentru Spania, pentru revoluție, pentru idealuri.
Pentru Malva nu a scris nimic.
Nicio poezie. Nicio scrisoare. Nicio mențiune publică.
În corespondența sa vastă, în operele sale, în aparițiile sale publice, Malva era un spirit invizibil. Tatăl ei o ștersese din povestea lui cât timp ea încă trăia.
Malva Marina a trăit opt ani. Opt ani de boală, sărăcie și eforturi disperate ale mamei sale de a o proteja într-o Europă tot mai periculoasă.
Pe 2 martie 1943, Malva a murit în Gouda, Olanda. Avea opt ani.
Maria Antonieta l-a anunțat pe Neruda prin consulatul chilian. L-a rugat să vină, să-și vadă fiica pentru ultima oară, să-i ofere în moarte recunoașterea pe care i-o refuzase în viață.
Răspunsul lui a fost tăcerea.
Nu a venit la înmormântare. Nu a transmis condoleanțe. Nu a reacționat.
Ani mai târziu, în memoriile sale „Mărturisesc că am trăit”, publicate în 1974, Neruda a șters-o din nou. A vorbit despre căsătorii, călătorii, politică, literatură. Maria Antonieta este menționată fugitiv.
Malva nu apare nici măcar o dată.
Pablo Neruda a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1971. A murit în 1973, venerat ca unul dintre cei mai mari poeți ai secolului XX.
Timp de decenii, aproape nimeni nu a știut de Malva.
Abia în 2007, odată cu publicarea scrisorilor sale private, a ieșit la lumină amploarea cruzimii sale față de propria fiică.
Revelația a zguduit lumea literară. Cum împaci poetul „Douăzeci de poeme de dragoste și un cântec de disperare” cu omul care și-a numit fiica „vampir” și a șters-o din istorie?
Adevărul este incomod: nu poți împăca pe deplin cele două imagini. Ele trebuie acceptate simultan. Arta mare poate veni de la oameni profund imperfecți. Cuvinte splendide pot fi scrise de cineva capabil de cruzime.
Dar putem face un lucru: o putem aminti pe Malva Marina.
Îi putem rosti numele complet: Malva Marina Trinidad del Carmen Reyes Hagenaar.
Putem recunoaște că a existat. Că viața ei a contat. Că merită memorie, chiar dacă tatăl ei i-a refuzat-o.
Putem onora și pe Maria Antonieta, mama care a rămas, care a iubit și a luptat în condiții imposibile.
Și putem reflecta asupra modului în care, istoric, viețile persoanelor cu dizabilități au fost privite ca poveri, nu ca existențe demne de iubire.
Poveștile lui Neruda despre dragoste rămân frumoase.
Dar ele nu mai sunt inocente.
Iar viața scurtă a Malvei merită să fie spusă, pentru ca tăcerea să nu fie ultima ei moștenire.
Odihnește-te în pace, Malva Marina.
Ai meritat mai mult.
#MalvaMarina #PabloNeruda #AdevărIstoric #Memorie #SeparămArtaDeArtist
Putem admira opera unui artist fără a închide ochii la nedreptățile din viața lui personală?
