_$$$

 În dimineața de 19 aprilie 1984, în secția de tratamente termice a Combinatului Siderurgic Reșița, în fața cuptorului de călit cu cărămidă refractară veche de 32 de ani, tratamentistul Petre Dumitrescu, un bărbat de 53 de ani cu 31 de ani experiență la călit oțel, privea prin vizorul cuptorului culoarea roșie-portocalie a 24 de arbori cotați pentru locomotiva diesel care se încălzeau la temperatura critică.

Nu avea pirometru digital. Pirometrele analogice din uzină aveau eroare ±30 grade. Dar Petre nu avea nevoie. Privea culoarea oțelului incandescent și știa exact: 780 grade Celsius.

Nu ghicea. Știa. După 31 de ani, văzuse peste 50.000 de piese la toate temperaturile între 400-1200 grade. Ochiul său învățase să distingă nuanțe invizibile pentru alții.

Pentru tinerii ingineri, toate părea "roșu aprins". Pentru Petre:

- 650°C = roșu vișiniu foarte închis, aproape maro

- 680°C = roșu vișiniu închis

- 720°C = roșu vișiniu mediu  

- 780°C = roșu portocaliu cu tentă vișinie

- 820°C = roșu portocaliu pur

- 900°C = portocaliu intens

- 1000°C = galben portocaliu

- 1200°C = galben pai strălucitor

Diferența între 780 și 820 grade? Pentru ochi neantrenat, imperceptibilă. Pentru Petre, ca diferența dintre albastru și verde.

Problema: arborii cotați trebuiau căliti exact la 780±10 grade pentru structură optimă. Sub 770 = duritate insuficientă, arbore se uzează în 2 ani. Peste 790 = tensiuni interne excesive, arbore crăpă la șoc. La 780 exact = duritate perfectă și reziliență, arbore funcționează 20+ ani.

Petre privea prin vizor, cronometru în mână. Arborii se încălzeau de 45 minute. Temperatura creștea lent, uniform. La minut 47, culoarea schimbă subtil - din roșu vișiniu mediu în roșu portocaliu cu tentă vișinie. 780 grade. Exact.

"Acum!" strigă Petre. Doi muncitori deschid ușa cuptor, scot rapid primul arbore cu cleștele 3 metri, duc la cada de ulei, scufundă complet în 4 secunde. Procesul repetat pentru toate 24 piese în 8 minute.

Viteza era critică. Dacă piesa stătea afară mai mult de 10 secunde, temperatura scădea sub 750 grade, călirea incompletă. Dacă scufundarea nu era uniformă, o parte se răcea mai repede generând tensiuni asimetrice și risc fisuri.

Verificare ulterioară: duritate Rockwell. Specificație: 58-62 HRC. Rezultat Petre: toate 24 piese între 59.5-60.8 HRC. Perfect centrat în toleranță.

Șeful secției: "Maistru Petre, cum faceți toleranță atât de strânsă fără pirometru precis?"

Petre: "Pirometrul măsoară temperatura. Eu văd temperatura. Ochiul meu e calibrat de 31 ani."

Nu era fanfaronadă. Era adevăr verificabil. În 1982, direcția adusese pirometru optic german precizie ±5 grade - cel mai bun disponibil. Testă Petre: 50 piese, Petre estimează temperatura vizual, pirometrul măsoară real.

Rezultat: eroare medie Petre 7.3 grade. Practic identic cu pirometrul de 15.000 mărci vest-germane.

Inginerul german care instalase pirometrul: "Impossible. Human eye cannot distinguish temperature better than ±25 degrees."

Răspunsul: "Poate ochiul neantrenat nu poate. Dar ochiul care a văzut 50.000 piese în 31 ani poate."

Tratamentul nu era doar încălzire și răcire. Era înțelegere structură cristalină metal. La 780 grade, oțelul are structură austenită - cristale cub centrat pe fețe, moale și deformabil. La răcire rapidă în ulei, austenita se transformă în martensită - cristale tetragonal distorsionate, extrem de dure dar fragile. Apoi revenire la 200 grade - martensita se relaxează parțial, păstrează duritatea dar câștigă reziliență.

Petre înțelegea asta nu din cărți (citise, dar învățase practic). Știa că dacă răcirea e prea lentă, apare perlită în loc de martensită - oțel moale, inutil pentru arbore cotat. Știa că dacă răcirea e prea rapidă și neuniformă, tensiunile interne crăpă piesa instant.

Improvizație: În martie 1983, comanda urgentă - 50 pinioane pentru excavator ERc 1400 la mina Motru. Material 40CrMo (crom-molibden), tratament termic obligatoriu. Dar ulei pentru călit epuizat - ultimul bidon folosit ieri, următoarea livrare peste 10 zile.

Alternativa: apă. Dar apa răcește de 5 ori mai rapid decât uleiul - risc fisurare 80% pentru 40CrMo. Specificația spune clar: "Călit doar în ulei, niciodată în apă."

Petre: "Pot căli în apă dacă controlează temperatura apă și agitație."

Inginerul: "Manualul interzice categoric."

Petre: "Manualul e scris pentru uzina cu echipament standard. Noi nu avem ulei. Opțiunile: așteptăm 10 zile și întârziem comanda sau călesc în apă cu riscul meu."

Încercă pe mostră. Petre prepară cada cu apă la 40 grade (nu 20 grade normal - răcire mai lentă), adaugă 5% soluție sare (modifică viscozitate), instalează agitator mecanic (răcire uniformă). Scufundă mostra, cronometru în mână, scoate după 8 secunde (nu 15 secunde standard), termină răcire în aer.

Rezultat: duritate 60 HRC, zero fisuri vizibile, radiografie zero fisuri interne. Perfect.

Caliră toate 50 pinioane astfel. Verificare: 48 perfecte, 2 cu duritate 57 HRC (sub specificație 58 minim) - acceptabile pentru funcționare dar marcate "grad secundar".

Rate succes: 96%. În condiții "imposibile" conform manualului.

Relația cu metallurgii: În noiembrie 1984, metallurgul șef - inginer cu doctorat Moscova - proiectă tratament nou pentru angrenaje mari: călit 850 grade, ulei, revenire 180 grade.

Petre privește specificația: "Domnule inginer, 850 e prea mare pentru piesa asta. Grosimea 80 mm. La 850, centrul piesei se încălzește insuficient când exterior e deja la temperatura, gradient termic prea mare. Când caliți, exterior se transformă rapid în martensită și se contractă, centrul încă cald și moale. Tensiunile vor crăpa piesa în 30 secunde după scufundare."

Metallurgul: "Calculele termodinamice arată distribuție temperaturare acceptabilă la 850 grade pentru grosimea 80 mm."

Petre: "Calculele presupun conductivitate termică ideală. Realitatea: oțelul nostru are incluziuni și neomogenități care modifică conductivitatea. Am căliti piese 80 mm grosime de 300 ori. La 850 grade, 40% crăpă. La 820 grade, 5% crăpă. La 800 grade, zero crăpături."

Metallurgul: "Dar la 800 grade, duritatea maximă nu se atinge conform diagramei TTT."

Petre: "Diagramă TTT e pentru oțel pur laborator. Noi avem oțel industrial cu 0.3% impurități. Comportamentul e diferit. Testăm pe mostră dacă nu mă credeți."

Testă. La 850 grade, mostra crăpă la 40 secunde după scufundare. Exact cum Petre prezisese. La 800 grade, mostra perfectă, duritate 61 HRC.

Tratamentul modificat la 800 grade. Toate 30 angrenaje perfecte.

Nu era învingere a doctoratului de la Moscova prin experiență de uzină. Era completare - teoria oferă cadrul, practica corectează pentru realitate. Împreună, produc rezultatul corect.

Transfer cunoștințe: Petre avea ucenic - Andrei, 26 ani. Învățarea nu era din manual.

Andrei: "Maistru, cum știu când piesa e la 780 grade?"

Petre: "Privește culoarea. Compară cu această placă etalon pe care am calibrat-o cu pirometru. Vede roșu portocaliu cu tentă vișinie? Asta e 780."

Andrei: "Dar afară la lumină de zi arată diferit decât înăuntru în hală."

Petre: "Corect. De aceea privești întotdeauna din același unghi, la aceeași distanță, cu același background. Poziționează capul exact aici" - arată punctul - "și compară."

După 8 luni, Andrei estima temperatura cu eroare ±20 grade. După 2 ani, ±12 grade. Nu la nivelul Petre (±7 grade după 31 ani), dar suficient pentru lucru independent.

În decembrie 1987, Petre se pensionează la 56 ani (condiții deosebit de grele - căldură 45 grade lângă cuptoare 40 ani). 31 ani tratamente termice. Peste 50.000 piese călite. Rate eșec 2.1% (media uzinei 8.5%).

La pensionare, directorul: "Maistru Petre, lăsați instruțiuni scrise pentru înlocuitor?"

Petre: "Am instruit doi ucenici 3 ani fiecare. Ei știu ce știu eu. Instruțiuni scrise nu ajută - trebuie să vezi culoarea 1.000 de ori să înveți. Nu se predă prin hârtie."

Arborii cotați căliti de Petre în 1984 funcționează încă în locomotive care circulă în 2024. 40 ani. Zero defecțiuni structură martensite.

Pentru că au fost căliti de om care vedea temperatura în culoare.

De om care știa că manualul dă regula generală dar realitatea materialului dictează excepția.

De om pentru care tratamentul termic nu era procedură ci artă.

Petre a murit în 2001, la 70 ani.

Piesele lui trăiesc încă.

Cu structură martensită perfectă.

Văzută în roșu portocaliu cu tentă vișinie.

780 grade exact.

Fără pirometru.

Cu ochi calibrat 31 ani.

Imagine și poveste generate cu ajutorul AI, inspirate din evenimente reale.