duminică, 15 februarie 2026

$$$

 În dimineața de 7 septembrie 1983, în hala de sudură a Uzinei de Utilaj Greu București, în fața recipientului sub presiune de 8 metri înălțime și 3 metri diametru destinat rafinăriei Arpechim, sudorul Vasile Ionescu, un bărbat de 49 de ani cu 28 de ani experiență sudură, stătea cu electrodul în mână și privea cordonu de 12 metri care trebuia sudat pe poziție verticală ascendentă la oglindă.


Nu era prima sudură dificilă. Era a 3.847-a. Dar fiecare rămânea critică pentru că cordonu purta ștampilă VI-082 - inițiale Vasile Ionescu, număr autorizație ISCIR 082.


Dacă cordonu crăpa și recipientu explodata, VI-082 răspundea. Nu uzina. Nu șefu. El personal. Închisoare pentru omor din culpă.


Asta însemna responsabilitate reală. Nu hârtie semnată și uitată. Sudură cu nume gravat. Vasile știa: fiecare cordon poate ucide dacă e făcut prost.


Recipientu: presiune lucru 40 bari, temperatură 350 grade Celsius, conținut hidrogen sulfurat (toxic și coroziv). Perete 40 mm grosime, oțel 15CrMo (crom-molibden rezistent temperaturi înalte). Cordonul longitudinal - cel mai critic - trebuia 100% penetrare, zero porozitate, zero incluziuni șlam.


Verificare: după sudură, radiografie X pe întreaga lungime cordon. Apoi ultrasunete. Apoi presiune probă la 60 bari (150% din presiune lucru). Dacă oricare test eșuează, cordon se taie și se refă complet.


În 28 ani, Vasile avea 3.847 cordoane verificate. Din ele: 3.844 acceptate prima dată, 3 refăcute (0.08% rată eșec - cea mai mică din uzină).


Secretul nu era echipament special. Era mână, ochi, și înțelegere metal.


Pregătire: Vasile își pregătea propriile electrode - nu folosea direct din pachet. Lua electrodul standard E7018 (electrod bazic pentru oțel aliat), îl ținea 2 ore în cuptorul de uscare la 250 grade pentru eliminare completă umiditate (umiditatea cauză principală porozitate), apoi îl păstra în trusă termoizolată până la utilizare.


Pozițiile erau brutale. Cordon longitudinal pe recipient 8 metri înălțime înseamnă sudură pe poziție verticală ascendentă - gravitația trage metalul topit în jos, trebuie controlat cu unghi electrod perfect și viteză avansare constantă. Plus sudură "la oglindă" - recipientu e mare, nu vezi direct cordonu, lucrezi privind în oglindă montată pe tijă.


Tehnica: Vasile ținea electrodul la 70-75 grade față de suprafață (nu 90 grade standard), avansa 2.5 mm pe secundă (nu 3 mm standard pentru poziție plată), oscila ușor lateral 4 mm amplitudine pentru lățire cordon și înglobare complete margini.


Dar mai important: asculta baia de metal. Când electrodul arde corect și metalul se topește uniform, sunetul e constant - "șșșșșș" continuu. Când penetrarea insuficientă sau porozitate începe, sunetul devine "pș-pș-pș" întrerupt. Vasile oprea imediat, curăța, reia.


"Metalul vorbește", spunea el ucenicilor. "Trebuie să asculți. Sunetul spune tot."


În octombrie 1981, ucenic tânăr - Nicolae, 24 ani - făcuse primul cordon pe recipient sub presiune, sub supervizare. La radiografie: porozitate 15% din lungime. Inacceptabil. Cordon tăiat, refăcut de Vasile.


Nicolae: "Maistru, ce am greșit? Am ținut unghiul corect, viteza corectă."


Vasile: "Ai ținut ce spune manualul. Dar nu ai ascultat metalul. Când porozitatea începe, sunetul se schimbă. Eu am oprit de 4 ori pe cordonul meu, am curățat, am reluat. Tu ai continuat fără să oprești. De aceea tu ai porozitate și eu nu."


Nicolae: "Dar cum aud schimbarea sunet? Pentru mine sună la fel."


Vasile: "Nu auzi acum. Vei auzi după 1.000 de cordoane. Până atunci, eu verific și tu înveți prin repetare."


Nu era pedagog modern cu explicații detaliate. Era maestru tradițional - demonstrează, lasă ucenicu să repete, corectează, iar și iar până devine instinct.


După 18 luni și 1.200 cordoane practice, Nicolae făcu test ISCIR pentru autorizare sudură sub presiune. Trecu. Primi ștampilă NP-241. Acum răspundea personal pentru cordoanele sale.


Relația cu inginerii: În martie 1983, veni proiect nou - schimbător de căldură cu 300 tuburi 25 mm diametru sudate în placă tubulară 80 mm grosime. Proiectul specifica: sudură automată orbital.


Vasile privi desenul, chemă inginerul proiectant: "Domnule inginer, sudură automată nu funcționează aici. Placa e 80 mm, tubul 3 mm grosime perete. Diferența termică prea mare - sudura automată va arde tubul înainte să pătrundă în placă. Trebuie manual, cu reglare curent în proces."


Inginerul: "Calculele arată că la curent 140A și viteză 15 cm/min, pătrundere e suficientă."


Vasile: "Calculele presupun material omogen. Aici aveți 80 mm oțel masiv și 3 mm tub subțire. Când arcul atinge placa, placa absoarbe căldura instant. Când atinge tubul, tubul se supraîncălzește. La 140A constant, tubul arde. Trebuie manual cu variație 100-160A în funcție de poziție."


Inginerul: "Și dacă încercăm conform proiect?"


Vasile: "Încercați. Dar vă spun rezultatul: primul tub arde la 30 secunde sudură. Dacă nu mă credeți, testăm pe mostra."


Testă. La 28 secunde, tubul arse - gaură în perete. Exact cum Vasile prezisese.


Proiectul modificat: sudură manuală cu control vizual constant. Vasile sudat toate 300 tuburi personal - 4 săptămâni lucru. Verificare: zero tuburi arse, 100% penetrare acceptabilă.


Nu era triumf asupra inginerului. Era colaborare - inginerul calculează, sudorul corectează cu experiență practică, produsul final funcționează. Simbioză bazată pe respect mutual competență.


Poziția inversă: sudură verticală descendentă, pe tavan, pe poziție 6G (unghi 45 grade tot axele). În noiembrie 1984, Vasile sudat cordon pe poziție 6G pentru conducta principală agent frigorific amoniac sub presiune 25 bari.


Poziția 6G e cea mai grea - gravitația trage metalul în toate direcțiile greșite. Vasile lucra complet din memorie musculară - mâna știa unghiul, viteza, oscilația fără ca mintea să gândească conștient. După 28 ani, corpul executa automat ce creierul învățase în 10.000 cordoane anterioare.


Radiografia: perfect. Zero defecte. Inspectorul ISCIR: "Maistru Ionescu, cum faceți cordon perfect pe poziție 6G când majoritatea sudorilor eșuează de 3 ori înainte să reușească?"


Vasile: "Nu gândesc. Dacă gândesc, greșesc. Las mâna să lucreze singură. Ea știe ce să facă."


Era adevăr neurologic - la nivel expert, performanța vine din automatism inconștient nu din gândire conștientă. Creierul procesează prea lent. Mâna antrenată 28 ani răspunde instant la feedback vizual și senzorial.


Tratament termic: După sudură, recipientu trebuia tratat termic - încălzit la 680 grade, menținut 4 ore, răcit lent controlat pentru eliminare tensiuni interne și prevenire fisuri întârziate.


Tratamentistul - Gheorghe Popa, 52 ani - estima temperatura fără pirometru digital (nu exista). Privea culoarea oțelului incandescent: roșu vișiniu închis = 650 grade, roșu vișiniu mediu = 680 grade, roșu vișiniu deschis = 710 grade. Eroarea lui: ±15 grade. Mai bună decât pirometrele analogice disponibile (±25 grade).


"Ochiul învață să vadă nuanța exactă", spunea Gheorghe. "După 25 ani, nu mai ai nevoie aparat."


În iunie 1988, Vasile se pensionă la 54 ani (pensionare anticipată pentru condiții grele). 28 ani sudură sub presiune. 3.847 cordoane verificate. 3 refăcute. 0.08% rată eșec.


La pensionare, directorul uzinei: "Maistru Ionescu, cum reușiți 99.92% acceptare la prima încercare când media uzinei e 94%?"


Vasile: "Pentru că tratez fiecare cordon ca pe ultimul. Știu că ștampila VI-082 înseamnă răspundere personală. Dacă recipientu explodează și omoară, eu merg la închisoare. Asta mă face să lucrez perfect de fiecare dată. Nu e teamă. E respect pentru consecințele muncii mele."


Recipientele sudate de Vasile funcționează încă - 40 ani. La Arpechim, la Petrobrazi, la Combinatul Chimic Făgăraș. Zero defecțiuni cordoane originale. Zero explozii.


Pentru că au fost sudate de om care asculta metalul, nu doar executa procedură.

De om care știa că ștampilă VI-082 înseamnă viață sau moarte.

De om pentru care cordonu perfect nu era țintă ci standard minimal acceptabil.


Vasile a murit în 2005, la 71 ani, de silicoza pulmonară (inhalare fum sudură 28 ani).

Cordoanele lui trăiesc încă.

Cu ștampilă VI-082 vizibilă.

Mărturie că odată, calitatea era chestiune de onoare personală.

Nu de profit.

De onoare.


Imagine și poveste generate cu ajutorul AI, inspirate din evenimente reale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 În noaptea de 23 octombrie 1956, când în sala de operațiuni a Statului Major General din București generali români primieau telegrama cifra...