S-a întâmplat în 12 februarie1845: În această zi, s-a născut omul politic conservator Emanoil Pache-Protopopescu, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (d. 1893). A avut temeinice studii juridice, fiind doctor în drept al universităţilor din Paris, Bruxelles şi Geneva. A fost fiul protopopului Iancu, fost slujitor al Bisericii. Timp de nouă ani (1879–1888) a fost profesor de drept la şcoala Comercială (astăzi şcoala Superioară Comercială „N. Krețulescu”) din Bucureşti, al cărei director a fost pentru o scurtă perioadă, în anul 1881, funcţie la care a renunţat în aprilie 1888 pentru calitatea de primar al Capitalei, pe care a exercitat-o până în decembrie 1891. Activitatea edilitară nu l-a îndepărtat de şcoala Comercială, având o contribuţie esenţială la ridicarea edificiului instituşiei. Este considerat unul din cei mai buni primari ai Bucureștiului, fiind cel care a modernizat orașul: a deschis noi linii de tramvai, a reorganizat lucrul primăriei ș.a. În numai trei ani a contribuit foarte mult la „europenizarea” orașului prin impunerea unor reguli arhitecturale foarte riguroase, de construire. În vremea sa s-au realizat axele nord-sud și est-vest, construindu-se principalele bulevarde, dar și 28 de școli, școala de comerț de pe strada Domnița, Morga, un azil de noapte cu 40 de locuri, serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital și al morților la morgă. Tot el a introdus iluminatul electric pe bulevardul principal și a amenajat Cișmigiul cu fântâna care reprezenta o copie după acea de la Saint-Cloud, realizată de cel mai ilustru arhitect al lui Ludovic al XIV-lea (1661-1715). De asemenea au fost pavat cu piatră și bolovani numeroase străzi și trotuare. Pake-Protopopescu a reușit să finalizeze în anul 1890 prelungirea fostului bulevard al Orizontului (bulevard al cărui nume a fost schimbat în „Pache Protopopescu” la ordinul unui alt edil al capitalei, Nicolae Filipescu). În scurtul său mandat, Emanoil Pake-Protopopescu a acordat o atenție deosebită învățământului, în 1889 inaugurând 28 de școli în București, printre care și actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr”. Printre principalele planuri de modernizare ale Capitalei s-a aflat și transportul în comun, căruia primarul i-a acordat o atenție deosebită. S-a lucrat intens la acea vreme pentru extinderea rețelei de tramvai, dar și pentru impunerea unor reguli civilizate de transport. Emanoil Pake-Protopopescu a murit la doar 48 de ani, din cauza unei pietre la ficat „care a rupt vezica fierei și a căzut în pântece unde a făcut puroi”. Este înmormântat în Cimitirul Bellu.
Surse:
Bogdan Păvăloi, Primari de legendă ai Capitalei. Trei gospodari care au schimbat fața Micului Paris: Pake, Dobrescu și Delavrancea, 15 februarie 2013, Adevărul.ro
Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altădată, vol. 1, Ed. Eminescu, 1987
http://www.rador.ro/2020/02/12/portret-emanoil-pache-protopopescu-un-model-de-primar-pentru-un-oras-european/
https://www.bucurestiivechisinoi.ro/2014/04/statuia-primarului-emanoil-pache-protopopescu/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu