££3

 Somnul care a devenit legendă

În anul 1876, într-un mic sat din Oknö, Suedia, Karolina Olsson, o fată de paisprezece ani, s-a dus la culcare ca în oricare altă seară, însă dimineața nu s-a mai trezit, iar ceea ce a urmat avea să fie consemnat timp de decenii drept unul dintre cele mai stranii cazuri medicale din Europa, pentru că tânăra a rămas într-o stare de retragere profundă care a fost descrisă de familie și de medici drept un somn ce a durat nu zile sau luni, ci treizeci și doi de ani.

Născută în 1861, Karolina ar fi suferit o lovitură la cap în drumul spre casă de la școală, iar la scurt timp după aceea a căzut într-o stare de imobilitate aproape totală, fiind îngrijită acasă de familie, care susținea că fata nu se ridica din pat, nu vorbea și nu reacționa la stimuli, dar supraviețuia cu cantități minime de hrană, lapte și apă cu zahăr, fără a da semne vizibile de îmbătrânire, fapt care a alimentat fascinația publicului și neputința medicilor vremii.

Doctorii care au examinat-o nu au putut oferi o explicație clară, pentru că medicina sfârșitului de secol XIX nu avea încă instrumentele necesare pentru a înțelege tulburările psihice severe, iar cazul a fost catalogat drept un mister medical, relatat în ziare și discutat în cercuri academice ca o anomalie inexplicabilă, în care granița dintre boală, traumă și mit s-a estompat periculos de mult.

În 1908, după mai bine de trei decenii, Karolina Olsson s-a trezit, slăbită fizic, dar lucidă mental, recunoscându-și familia și mediul, iar după această „revenire” a trăit discret, evitând atenția publică, refuzând să devină un spectacol viu al propriei suferințe, într-o lume care era mai interesată de senzațional decât de înțelegere.

Analizele moderne sugerează că nu a fost vorba despre un somn continuu, ci despre o formă extremă de catatonie, posibil declanșată de traumă psihică sau de condiții familiale și sociale restrictive, o stare pe care contemporanii ei au confundat-o cu un miracol biologic, pentru că nu aveau limbajul și cunoașterea necesare pentru a numi altfel suferința.

Karolina Olsson a trăit până în 1950, murind la vârsta de optzeci și opt de ani, iar povestea ei rămâne până astăzi una dintre cele mai cunoscute „enigme” medicale ale Suediei, nu pentru că ar sfida legile naturii, ci pentru că arată cât de ușor poate fi transformată o boală tăcută într-o legendă, atunci când lipsesc explicațiile și empatia.

Morală:

Uneori, ceea ce este numit mister sau miracol nu este altceva decât o suferință profundă pe care epoca nu a știut să o recunoască, iar legenda ia naștere acolo unde cunoașterea se oprește și tăcerea este mai ușor de acceptat decât adevărul.

#KarolinaOlsson #SomnulCareANuFostSomn #IstorieMedicala #TraumaPsihica #MistereAleTrecutului #SuferintaTacuta #LegendeSiAdevar

£££

 S-a întâmplat în 18 decembrie1803: La această dată, a murit Johann Gottfried von Herder, scriitor şi filosof german. Herder s-a născut la 25 august 1744 în Mohrungen. A studiat filosofia la Universitatea din Königsberg, cu Immanuel Kant. Începând cu anul 1764, a funcţionat ca profesor şi predicator în Riga, iar în 1769 a întreprins o lungă călătorie prin Europa, în cursul căreia s-a întâlnit la Strassburg, cu Goethe. Întâlnirea a avut o influenţă deosebită asupra gândirii ambilor poeţi. Sprijinit de Goethe, a primit funcţia de consilier consistorial superior („Oberconsistorialrat”) în Weimar. Împreună cu Goethe, Schiller şi Wieland, cu care era în strânse relaţii de prietenie, Herder făcea parte din elita vieţii culturale din Weimar. Într-una din operele sale mai importante din tinereţe Fragmente über die neuere deutsche Literatur („Fragmente cu privire la noua literatură germană”, 1766/1767), pledează pentru o literatură naţională germană originală, eliberată de influenţele predominante ale literaturilor franceze şi engleze. 

În 1773, Herder a publicat o culegere de articole programatice cu titlul Von deutscher Art und Kunst („Despre stilul şi arta germană”), care cuprinde şi importantul eseu al lui Goethe intitulat Von deutscher Baukunst („Despre arhitectura germană”), semnificative pentru îndepărtarea curentului Sturm und Drang de clasicismul de provenienţă franceză şi orientarea noii literaturi germane în spiritul epopeelor germane medievale şi al creaţiei poetice populare. Herder a dezvoltat ideea de Volksgeist („spirit al poporului”) ca identitate culturală, care se exprimă în limba şi literatura unei naţiuni. Reprezentativă pentru începuturile studiilor de filologie a limbii germane este opera sa Ursprung der Sprache („Originea limbii”, 1772), lucrare devenită clasică, în care subliniază relaţiile dintre fenomenele lingvistice şi natura umană. Între 1784 şi 1791 apare opera sa capitală în patru volume Ideen zur Philosophie der Geschichte der Menschheit („Idei privind filosofia istoriei omenirii”). În Briefen zur Beförderung der Humanität („Scrisori pentru promovarea umanităţii”, 1793-1797) arată importanţa unei literaturi naţionale pentru dezvoltarea culturală, a unui popor şi îmbină tradiţia antichităţii greco-romane cu învăţătura creştină. 

În ultimii ani ai vieţii, el a trăit retras în rezidenţa sa. Ultimele sale opere în care face o analiză critică a filosofiei lui Immanuel Kant (Eine Metakritik zur Kritik der reinen Venunft, 1799; Die Metakritik zur Urteilskraft, 1800) nu s-au bucurat de succes la publicul interesat de filosofie. Johann Gottfried von Herder a murit la 18 decembrie 1803 în Weimar.

Surse: 

https://plato.stanford.edu/entries/herder/

https://biography.yourdictionary.com/johann-gottfried-von-herder

http://scihi.org/johann-gottfried-herder-history-culture/

https://www.britannica.com/biography/Johann-Gottfried-von-Herder

£££

 S-a întâmplat în 18 decembrie1846: În această zi, a trecut la cele veșnice mitropolitul Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet; alături de Gheorghe Asachi, a avut o contribuţie însemnată în organizarea învăţământului de toate gradele din Moldova (n. 1768). 

Costache îşi începe învăţătura la Academia Domnească din Iaşi, dar atracţia pentru viaţa monahală îl determină să se călugărească într-o mănăstire din Huşi, devenind discipolul episcopului Iacov Stamati. Urcă repede treptele ierarhiei clericale: în 1789 este egumen al mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi, între 1792 şi 1803, episcop de Huşi, apoi de Roman, iar în 1803 e uns mitropolit al Moldovei. Începe imediat o acţiune intensă de reorganizare a învăţământului, restructurând şi întărind şcolile existente, înfiinţând altele, printre care şi Seminarul de la Socola, cu un program didactic destul de cuprinzător, limba română fiind un obiect de studiu. 

Reface tipografia Mitropoliei şi începe o susţinută activitate de tipărire a cărţilor necesare bisericilor şi şcolilor, el însuşi traducând neobosit. În 1828, participă la întocmirea Regulamentului Organic. Retras la mănăstirea Slatina în 1842, îşi continuă aici opera începută.Singurele texte proprii ale lui Costache sunt numeroasele prefeţe la cărţile traduse sau tipărite prin grija sa. Pot fi urmărite aici generoase idei iluministe, între care intensa preocupare pentru răspândirea culturii. 

Importantă pentru dezvoltarea limbii literare este prefaţa-pastorală la cartea Dumnezeieştile liturghii (1834), unde, după un scurt istoric al limbii române, deplânge abuzul de cuvinte străine din vechile traduceri, care ameninţă însăşi existenţa limbii noastre. Pledând pentru înlocuirea lor cu echivalentele existente în cronici sau în limba vorbită, el îşi pune în practică ideile dând o listă de cuvinte pe care le-a înlocuit în traducerile sale. De asemenea, are grijă să elimine arhaismele şi regionalismele, tinzând spre un stil literar, cu fraze curate şi armonioase.

Surse:

https://seminariasi.ro/istoric/viata-si-activitatea-mitropolitului-veniamin-costachi

https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pateric-romanesc/mitropolitul-veniamin-costachi-81697.html

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A19588/pdf

https://www.timpul.md/articol/personalitatea-zilei--mitropolitul-veniamin-costache-ctitor-de-biserici-i-coli-61095.html

https://basilica.ro/episcopul-husilor-despre-mitropolitul-veniamin-costachi-s-a-impus-in-constiinta-contemporanilor-sai-ca-un-om-foarte-smerit/

£££

 S-a întâmplat în 18 decembrie1917: În această zi, a decedat, la Tokyo, Nicolae Dimitrie Xenopol, prozator (se numără printre primii susţinători ai realismului la noi) şi om politic liberal (şef de cabinet al lui I. C. Brătianu între anii 1885 şi 1914, deputat, ministru al industriei şi comerţului, ministru plenipotenţiar al României în Japonia); fratele istoricului A. D. Xenopol. 

Nicolae D. Xenopol (n.11 septembrie 1858, Iaşi) a fost poet, prozator şi politician. După absolvirea liceului în oraşul natal, ajutat de societatea Junimea, al cărei membru devine din 1877, pleacă în acelaşi an la Paris. Îşi va lua doctoratul în drept la Universitatea din Liege (1881). După întoarcerea în ţară părăseşte Junimea, se înscrie în Partidul Liberal şi în 1882 ajunge redactor la „Românul”. Din 1885, este prim-redactor al ziarului „Voinţa naţională”, unde sub pseudonimul Juvenal publică proză, cronici satirice şi portrete ale oamenilor politici ai epocii, adunate ulterior în volumul Cronici glumeţe(1891). 

Deşi nu mai era membru al Junimii, Xenopol nu i-a contestat unele principii literare, pe care a căutat să le răspândească. Pe plan politic însă a fost un adversar neîmpăcat al junimiştilor, împotriva cărora a scris numeroase pamflete, pline de trivialităţi. Între 1885 şi 1888 a fost şef de cabinet al lui I.C. Brătianu, iar din 1895 deputat, senator şi, scurt timp, ministru (1912-1913). Se alătură şi el noului partid creat de Take Ionescu, participând la formarea guvernului în calitate de ministru al Industriei şi Comerţului (14 octombrie 1912 - 31 decembrie 1913). Este primul ambasador român trimis la Tokyo, Japonia, (din 1913), unde a şi murit, în misiune.

A condus în 1904-1916 revista „Le Mouvement economique”, iar în 1911-1912 „Ţara nouă”, ajutat de A.D. Xenopol, Mihail Dragomirescu etc. Prezintă economia şi relaţiile economice ale României în Les Relations economiques entre La France et la Roumanie (1910) şi în La Richesse de la Roumanie (1916), o carte documentată, ale cărei capitole apăruseră anterior în presă. În 1917 a fost numit ministru plenipotenţiar - cel dintâi - al României în Japonia, unde a şi murit. Xenopol a debutat cu versuri la „Convorbiri literare” în 1874, continuând să publice aici până în 1881. În lirica de dragoste el versifică incolor, folosind imagini banale, de un pesimism factice. Tot în revista junimistă semnează şi Păsurile unui american în România (1879-1880), încercare de roman social care istoriseşte păţaniile unui nord-american, J. Blackwurst, în Iaşi. Păsurile... ar fi o primă încercare - ratată - şi un exerciţiu în vederea scrierii celui de-al doilea roman, Brazi şi putregai (1881). Subtitlul Moravuri provinciale române indică aceeaşi intenţie a autorului de a oferi un tablou de ansamblu.

Surse:

Stan, Stoica (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008.

Tudor Vianu, Scriitori români, Vol. II, Editura Minerva, Bucharest, 1971

https://culturainiasi.ro/nicolae-xenopol/

https://www.amfiteatrueconomic.ro/temp/Article_1072.pdf

###

 S-a întâmplat în 18 decembrie1923: La această dată, Muzeul Militar Naţional, creat în aprilie 1914 ca secţie militară a Muzeului Naţional al României, a fost transformat în instituţie de sine stătătoare. Muzeul Militar Naţional din Bucureşti a fost înfiinţat în 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regale Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost Generalul Constantin Ştefănescu-Amza.

Premergător constituirii acestui muzeu a fost înfiinţat în 1893 un muzeu al artileriei. În 1919, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expoziţiile şi patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea şi exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 şi, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două sinistre şi izbucnirea celui de-al doilea război mondial au dus la întreruperea activităţii muzeului. La 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul Militar Central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Şcoli de infanterie şi cavalerie din strada Izvor nr. 137.În 1985 instituţia s-a mutat în actualul sediu din strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 şi, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din 1990 instituţia a revenit la titulatura de Muzeul Militar Naţional. În sălile sale, muzeul găzduieşte o Expoziţie de Istorie Străveche, Colecţia de arme albe şi de arme de foc, Colecţia de Machete (fortificaţii şi tehnică militară), o bibliotecă cu carte şi reviste pe teme militare.În curtea muzeului sunt expuse piese de artilerie şi diverse tipuri de tehnică militară de infanterie şi de aviaţie. La intrarea în curte se află Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie, operă a sculptorului Spiridon Georgescu.

În prezent, patrimoniul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I" este alcătuit din peste 300.000 de obiecte tridimensionale şi materiale documentare, fiind valorificat în modalităţi diverse, atât în expoziţii permanente şi temporare ale muzeului şi filialelor sale (Oradea, Bacău, Constanţa), cât şi prin participarea la proiecte culturale comune cu instituţii de profil militar sau civile, din ţară şi străinătate. Patrimoniul Muzeului Militar National cuprinde peste 300.000 repere, structurate în 42 de colecţii. Cele mai importante sunt: uniforme româneşti şi străine, arme albe şi de foc, ordine şi medalii, drapele şi stindarde, aviaţie şi marină, geniu şi transmisiuni, caleşti şi accesorii de călărie, fototecă şi fond documentar etc.     

Surse:

http://muzeumilitar.defense.ro

http://www.traseeromania.ro/muzeul-militar-national-regele-ferdinand-i-bucuresti/

https://www.facebook.com/muzeul.militar/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/12/18/documentar-muzeul-militar-national-regele-ferdinand-i-la-95-de-ani--229085

http://www.redescoperaistoria.ro/2015/05/08/redescopera-muzeele-astazi-muzeul-militar-national-regele-ferdinand-i/

###

 S-a întâmplat în 18 decembrie1944: În timpul celui de-al doilea război mondial, Armata a 4-a Română intra pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a participa la operaţiile militare desfăşurate împotriva armatei germane. La luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, Armata a 4-a a participat cu Corpul 2 şi 6 Armată, din care făceau parte Diviziile 3, 6, 9, 11, 18 și 21 Infanterie, Diviziile 1 şi 8 Cavalerie, în perioada 18 decembrie 1944–12 mai 1945. 

Marile unităţi şi unităţile Armatei a 4-a s-au distins în operaţiile Roznava, Zvolen, Banska-Bystrica, Fatra Mare şi Fatra Mica, Praga, la care au luat parte aproape 77.000 de militari. Pentru eliberarea Cehoslovaciei, trupele române din Armatele 1 și 4 au forţat patru cursuri mari de apă (Hron, Nitra, Vah şi Morava), au cucerit zece masive muntoase, au eliberat 1.722 de localităţi, între care 31 de orașe şi alte localităţi mari. Pierderile umane s-au ridicat la 66.495 (morţi, răniţi şi dispăruţi), adică 30 % din efectivele angajate în luptă. Pierderile provocate inamicului s-au cifrat la 22.803 militari.

Confruntãrile s-au purtat în condițiile unei ierni aspre, cu geruri mari şi ninsori viscolite ce formau troiene de peste doi metri înãlţime, pe un teren foarte frãmântat, cu lanţuri muntoase, în cea mai mare parte împãdurit, cu râuri de munte având un mare debit de apã.Trupele române au început luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei alãturi de forţele Frontului 2 Ucrainean. La aceste lupte, armata românã a participat cu Armatele 1 şi a 4-a, înglobând forţele a patru corpuri de armatã, cu 16 divizii. Acestora li s-au alãturat: Divizia „Tudor Vladimirescu“, Corpul 1 Aero român, o divizie antiaerianã, Regimentul 2 Care de luptã, precum şi regimente şi batalioane de cãi ferate, pionieri, pontonieri şi formaţiuni logistice. 

În perioada 18 decembrie 1944-12 mai 1945, armata românã a participat la campania din Vest cu un efectiv de 250.000 de militari, efectiv care a fost încontinuu completat cu rezerve aduse din ţarã. În cadrul operaţiilor purtate pentru eliberarea Cehoslovaciei, marile unitãţi ale armatei române au luptat temporar sub comandamente ale armatei sovietice. Unele unitãţi sovietice (foarte puține) au fost puse, la rândul lor, în subordinea unor comandamente ale armatei române. Trupele române au parcurs prin luptã 400 de kilometri, ajungând pânã la 80 de kilometri de Praga. Militarii români au traversat zece masive muntoase şi au forţat patru mari cursuri de apã: Hron, Nitra, Morava şi Vah. Trupele române au fost angajate în peste 200 de acţiuni de luptã şi au eliberat peste 1.722 localitãţi, dintre care 31 de oraşe mai importante. Documentele au consemnat faptul cã în acele încleştãri pe viaţã şi pe moarte, ostașii României s-au dãruit total luptei pentru victorie, chiar dacã a trebuit ca unii sã facã jertfa supremã. Astfel, sunt menţionaţi peste 65.000 de militari morţi, rãniţi sau dispãruţi. Arhiva M.F.A -M.St.M. a reținut şi faptul cã din cele 1.722 de localitãți eliberate, în 633 au fost înmormântaţi 33.928 eroi, fii ai neamului românesc rãmaşi pe vecie în pãmântul Cehoslovaciei, departe de familiile lor, de prieteni, de locurile natale.

Dupã rãzboi, din cele 633 de localitãți în care au fost înmormântaţi eroii români, în 72 existau 87 de însemne, cimitire, monumente, obeliscuri, plãci comemorative etc. Conform unei înţelegeri ulterioare, încheiate în anul 1950, guvernele român şi cehoslovac au hotãrât ca pentru asigurarea perenitãţii rãmãşiţelor pãmânteşti ale eroilor români sã se organizeze douã cimitire centralizate. Cei înmormântaţi pe teritoriul slovac s-a decis sã fie exhumaţi şi reînhumați în Cimitirul Militar Central din nord-estul oraşului Zvolen, iar pentru cei din Cehia sã fie grupaţi pe un teren care sã fie atribuit Cimitirului Central din Brno. Au fost localitãţi, precum Stara Turá, în Slovacia, Pustimìo, Luhaèovice, Žeraviný, Rostin, din Cehia, unde, la cererea cetãţenilor, organele superioare cehoslovace au aprobat ca eroii români sã fie lãsaţi pentru vecie în cimitirele localitãţilor respective, consideraţi ca fiind şi eroii lor. Vizitele efectuate de cãtre membrii ambasadelor române de la Praga şi Bratislava în localitãţile enumerate au constatat buna organizare şi întreþinere a mormintelor eroilor români. Localnicii, care merg la mormintele membrilor familiilor şi prietenilor lor, depun flori şi aprind lumânãri şi la mormintele eroilor români. De asemenea, pe locurile de unde au fost exhumaţi eroii români şi duşi în cele douã cimitire din Zvolen şi Brno, prin contribuţia cetãţenilor au fost ridicate monumente, obeliscuri, plãci comemorative etc, de a cãror îngrijire aceştia se ocupã cu deosebit respect.

În toamna acestui an, prietenul meu, colonelul în rezervă Marius Popența, președintele filialei Sibiu a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, alături de un alt camarad și amic, colonelul în rezervă Adrian Teodorescu, a preluat ștafeta INVICTUS de la Carei și, într-o acțiune inedită, având la dispoziție o mașină și o bicicletă, au refăcut o parte din traseul de nord al ofensivei Armatei Române din cel de-al doilea război mondial. Cei doi veterani s-au recules la monumentele și în cimitirele militarilor români căzuți în Ungaria, Slovacia, Cehia și Austria.Marius spunea într-un interviu ulterior traseului că: „...am reușit cu un coleg de-al meu mai tânăr, colonelul în rezervă Adrian Teodorescu, să ne adunăm la un loc și să plecăm pe acest traseu, eu cu mașina susținându-l, el pe mare parte din traseu cu bicicleta, am făcut mai bine de 600 km cu bicicleta pe traseul de nord al ofensivei Armatei Române, trecând, cum vă spuneam, prin Ungaria, Slovacia, Cehia, până undeva la jumătatea distanței între Praga și Brno, acolo unde s-a oprit Armata Română, la mai bine de o lună după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Acesta este și motivul pentru care proiectul nostru s-a numit Invictus – ad finem et ultra, asta însemnând până la capăt și dincolo de el.” 

Marius mai spune că: „A fost extraordinar să văd că fiecare dintre oamenii aceia, mergând acolo cu copiii, cu nepoții, n-au mers numai la mormintele oamenilor dragi, ci s-au dus și la mormintele militarilor români. Am găsit peste tot, în Ungaria, în Slovacia, în Cehia, plin de lumânări aprinse, plin de flori puse la mormintele lor, ca și cum ar fi fost acasă între cei dragi. În alt loc, undeva în Cehia, am ajuns chiar în ziua de 1 noiembrie, ziua de pomenire a morților, și undeva în jurul prânzului, printre mere coapte și iarbă udă de la o ploaie care tocmai trecuse, se adunaseră oamenii în cimitir, probabil la o slujbă de pomenirea morţilor, la un parastas din ăsta de obște, m-am oprit un pic și lângă ei și am văzut o femeie care a mers cu nepoțica ei la mormântul militarilor români, o groapă mare comună unde erau îngropați câțiva zeci de militari români, i-am pupat mâna la bătrânica aia și i-am mulțumit tare mult că a aprins o lumină la căpătâiul soldaților noștri.”

Surse:

http://www.clujarm.ro/prezentare/prez.html

http://www.edituramilitara.ro/downloads/LOCURI%20DE%20GLORIE.pdf

http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-eliberat-armata-romana-cehoslovacia-de-sub-horthysti-si-nazisti/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/armata-romana-in-cehoslovacia

https://once.mapn.ro/pag es/view/163

£££

 S-a întâmplat în 18 decembrie…

- 1737: A murit Antonio Stradivari, celebru constructor italian de viori (n. ~1644) Antonio Stradivari a făurit aproximativ 1100 instrumente din care 600 ramase (cunoscute) astăzi. A construit în atelierul său din Cremona viori, viole, celli, ghitare dar şi o harpă. Actualmente se află în proprietatea academiei de muzică din Neapole, Italia. Instrumentele sale sunt, pe lângă sunetul deosebit şi rareori egalat, o investiţie financiară foarte bună, în ultimii 30 de ani preţul instrumentelor sale crescând de peste 200 de ori, ajungându-se astăzi la 5-6 milioane de Euro, şi sunt în continuă creştere. Viorile dar şi celelalte instrumente stradivariene au fost botezate de-a lungul timpului: Soil, Doamna Tennant, Elder, Tuscan, Medici, Amarillys Fleming, fiecare având o istorie pe masură. A avut elevi celebri, ca Ruggeri, Bergonzi, sau Omobono Stradivari, fiul său. Alături de Giuseppe Guarneri „del Gesu”, este considerat etalon în domeniul său. Numărul copiilor realizate după viorile sale este remarcabil (milioane în toată lumea). Multe mistere s-au născut de-a lungul timpului legate de sunetul instrumentelor sale, vorbindu-se mai ales de lac, lemn, rareori despre lucrătura sa perfectă.Un fapt interesant este că lemnul provine din zona munţilor Balcani, dar şi a arcului carpatic, adunându-se dovezi chiar că ar proveni de lângă Manastirea Putna. Creaţia sa se distinge în trei mari perioade. Prima, influenţat de maestrul său, Amati, în care construieşte viori după modelul acestuia. A doua sau „epoca de aur” este perioada în care a creat cele mai distinse instrumente şi ultima, în care a fost ajutat de fiul său, Omobono, datorită vârstei înaintate, decedând la 93 de ani. Dupa moartea maestrului, în atelierul său sunt găsite 92 de instrumente, printre care şi celebra vioara Messeas niciodată cântată, expusă într-un muzeu şi evaluată la 20-30 milioane Euro. 

- 1803: A murit Johann Gottfried Herder, scriitor şi filosof german.

- 1824, 18/29: S-a născut Vasile Maniu, publicist, scriitor, istoric (a cercetat originea poporului român, încercând să definească conceptul de naţiune română) şi om politic liberal; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876 (m. 1901).

- 1829: A murit naturalistul francez Jean-Baptiste Lamarck; a elaborat prima teorie evoluţionistă, care oferea şi o explicaţie ştiinţifică a evoluţiei („Filosofia zoologică", 1809) (n. 1744)

- 1846: A murit mitropolitul Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet; alături de Gheorghe Asachi, a avut o contribuţie însemnată în organizarea învăţământului de toate gradele din Moldova (n. 1768). 

- 1854: S-a născut Ioan Nădejde, sociolog, lingvist, publicist şi om politic (m. 1928)

- 1856: S-a născut Sir Joseph John Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (d. 30.08.1940)

- 1860: S-a născut Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (m. 1908)

- 1863: S-a născut arhiducele austriac Franz Ferdinand; din 1896 devenind primul succesor la tronul imperiului Austro-Ungar, până asasinarea lui la Sarajevo la 28 iunie 1914 de către Gavrilo Princip, un student sârb bosniac de 19 ani. Atentatul de la Sarajevo a constituit motivul începerii primului război mondial, în august 1914 (d.28.07.1914)

- 1865: În Statele Unite ale Americii a fost abolită sclavia, odată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament al Constituţiei.

- 1865: A murit compozitorul şi dirijorul brazilian Francisco Manuel da Silva, autorul imnului naţional (compus în 1822, ca piesă pentru fanfară, i se vor adăuga versurile abia peste o sută de ani, în 1922); fondator al Conservatorului din Rio de Janeiro - 1847 (n. 1795)

- 1878, 6/18: S-a născut Iosif Vissarionovici Stalin, un revoluţionar bolşevic şi conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922 ( d. 05.03.1953 )

- 1879: S-a născut Paul Klee, pictor, gravor şi scriitor elveţian; membru al grupărilor avangardiste. Paul Klee (n. Münchenbuchsee lângă Berna, Elveţia - d. 29 iunie 1940 în Muralto) a fost un pictor, desenator şi teoretician german al artei de origine elveţiană .A fost membru al grupărilor avangardiste germane, profesor la Bauhaus, a îmbinat tendinţele moderne în artă într–un desen sintetic, cu linii cromatice îndrăzneţe. Subiectele lui Klee acoperă o plajă infinită, mergând de la motive figurative (personaje, peisaje terestre, acvatice şi celeste) la forme geometrice sobre şi polimorfe (săgeţi, cruci, stele, puncte) şi la scrisori (pictograme, hieroglife).

- 1880: Apare, în Monitorul Oficial, ordinul de înfiinţare a Şcolii Normale Superioare din Bucureşti (va începe să funcţioneze din ianuarie 1881), sub direcţia lui Ion Zalomit; a luat fiinţă ca anexă a Universităţii din Bucureşti, existenţa ei fiind considerată, în epocă, absolut necesară pentru pregătirea pedagogică a viitorilor profesori

- 1892: Premiera baletului „Spărgătorul de nuci" de Ceaikovski are loc la „Mariinskii Teatr" în St. Petersburg

 1899: A murit Bonifaciu Florescu, critic literar, poet şi traducător, fiul natural al lui Nicolae Bălcescu (n. 1848).Opera literară:

• Etiam contra omnes, Bucureşti, 1875; 

• Curs facultativ de istorie modernă critică, Bucureşti, 1875; 

• O sută de adevăruri, Bucureşti, 1875; 

• Quelques vers. Au profit des blesses, Bucureşti, 1877; 

• Memento de istorie universală sau Istoria în tablouri, Bucureşti, 1883; 

• Ritmuri şi rime, Bucureşti, 1892; 

• Studii literare, I-II, Bucureşti, 1892-1893; 

• Aquarele şi poezii în proză, Bucureşti, 1894.

- 1901: A avut loc, la Bucureşti, concertul inaugural al Societăţii corale „Carmen”, înfiinţată de D. G. Kiriac, la 1/14 iunie acelaşi an, Societatea avea ca scop răspândirea şi cultivarea muzicii în popor.

- 1913: S-a născut Willy Brandt (numele real: Herbert Frahm), om politic social-democrat german; preşedinte al Partidului Social-Democrat (1964-1987), apoi preşedinte de onoare; cancelar federal al RFG (1969-1974); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1971, drept recompensă pentru politica sa de apropiere de Europa de Est şi de Germania de Est (m. 1992) 

- 1915, 18/31: S-a născut Vintilă Horia (numele la naştere: Caftangioglu), poet, prozator şi eseist; din primăvara lui 1945 trăieşte în Italia (unde practică jurnalismul); în 1948 emigrează în Argentina (unde este lector de limba şi literatura română la Facultatea de Litere şi Filosofie din Buenos Aires), pentru ca în 1953 să se stabilească în Spania (unde va lucra şi ca redactor la Radiodifuziunea Spaniolă); în februarie 1946 este condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă (m. 1992, la Villalba, Spania). 

- 1917: A murit (la Tokyo) Nicolae Dimitrie Xenopol, prozator (se numără printre primii susţinători ai realismului la noi) şi om politic liberal (şef de cabinet al lui I. C. Brătianu între anii 1885 şi 1914, deputat, ministru al industriei şi comerţului, ministru plenipotenţiar al României în Japonia); fratele istoricului A. D. Xenopol.

- 1919: A murit Sir John William Alcock, aviator englez; împreună cu Arthur Whitten Brown, a pilotat primul zbor transatlantic fara oprire de la St John's, Newfoundland la Clifden, Connemara, Irlanda (n. 05.11.1892) 

- 1920: S-a născut soprana germană Rita Streich (m. 1987)

- 1922: La Dayton (SUA) se efectuează primul zbor de încercare cu elicopterul conceput şi realizat de inginerul american de origine română George de Bothezat (n. 1883 - m. 1940) 

- 1923: Muzeul Militar Naţional, creat în aprilie 1914 ca secţie militară a Muzeului Naţional al României, a fost transformat în instituţie de sine stătătoare.Muzeul Militar Naţional din Bucureşti a fost înfiinţat în 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regale Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ştefănescu-Amza.    

- 1925: S-a născut compozitorul Vasile Veselovski (m. 1998), autor al unor şlagăre îndrăgite precum Strada Speranţei, De–ar şti ea marea, Merit eu.

- 1928: Are loc prima transmisiune a unei emisiuni umoristice la Radiodifuziunea Română (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)

- 1929: S-a născut ziaristul Dionisie Şincan; deşi a lucrat şi în presa scrisă, a fost legat de Radiodifuziunea Română întreaga viaţă (de la angajarea aici, la 15.VIII.1951, până în ultima zi a vieţii); a fost membru în primul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, după apariţia Legii organice a radioului public românesc (m. 2000).Dionisie Sincan si-a început cariera ca reporter la Radio, încă din anul 1951. Mutat în 1969 la TVR, va parcurge toate trepteleierarhiei profesionale, de la redactor la publicist comentator, realizator de emisiuni, redactor sef adjunct, redactor sef si director general adjunct. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru în primul Consiliului de Administratie al Radioului Sincan a fost un fin observator al al vietii parlamentare din Romania. Emisiuni – „Teleglob”, „Drumuri în istorie”. A fost dinstins cu Premiul şi Medalia comemorativă Panait Istrati pentru documentarul Pe urmele lui Panait Istrati, Diploma de onoare pentru întreaga activitate, acordată de UZR 1993 Premiul pentru gazetarie „Pamfil Şeicaru” 1994.

- 1933: S-a născut inginerul agrochimist Cristian Hera; contribuţii în domeniul ştiinţei solului, nutriţiei plantelor şi folosirii raţionale a îngrăşămintelor chimice; a introdus cercetarea cu izotopi stabili şi radioactivi în agricultura din România; membru titular al Academiei Române din 2004, vicepreşedinte al acestui for din aprilie 2010

- 1937: S-a născut istoricul literar Georgeta Antonescu 

- 1939: A murit Nicolae Drăganu, filolog, lingvist, lexicograf şi istoric literar, preşedinte al Secţiei literare a ASTREI; s-a numărat printre realizatorii „Dicţionarului limbii române", contribuind la stabilirea etimologiei cuvintelor regionale şi arhaice; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1884).Absolvă Gimnaziul Superior Fundaţional (devenit ulterior Liceul Grăniceresc „George Coşbuc”) din Năsăud (1902). Bursier din fondurile grănicereşti, studiază filologia clasică şi limba română la Universitatea din Budapesta. Doctor în filologie română cu teza Compunerea cuvintelor româneşti (1906). Obţine atestatul în limba şi literatura latină, greacă şi română, fiind promovat profesor ordinar la liceul din Năsăud. Este abilitat ca docent la Universitatea din Cluj (1916), iar după Marea Unire participă la reorganizarea acesteia. Profesor de limba şi literatura română veche la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj. Face parte din colectivul Muzeului Limbii Române, întemeiat de Sextil Puşcariu, la Cluj, în 1919, unde participă la elaborarea Dicţionarului limbii române. Preocupări de filologie, lexicologie, onomastică, sintaxă şi istorie literară. Primar al municipiului Cluj între anii 1933-1938.

- 1943: S-a născut Keith Richards, muzician englez, chitaristul celebrei trupe The Rolling Stones şi unul dintre membrii fondatori ai acesteia

- 1944: A părut primul număr din cotidianul „Le Monde”, sub direcţia lui Hubert Beuve–Mery

- 1944: Al doilea război mondial: Armata a IV–a Română intră pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a participa la operaţiile militare desfăşurate împotriva armatei germane. 

 - 1946: S-a născut regizorul american Steven Spielberg; de trei ori câştigător al premiului Oscar şi producătorul de film cu cel mai bun succes financiar al tuturor timpurilor; filmele sale au avut încasări de aproape 8 miliarde de dolari la nivel mondial („Jurasic Park", „Lista lui Schindler" – Premiul Oscar)

 - 1950: S-a născut Gillian Armstrong, prima femeie regizor de film din Australia.

- 1963: S-a născut actorul american de film Brad Pitt. A devenit celebru la mijlocul anilor 1990 după ce a interpretat rolurile principale din filmele Interviu cu un vampir în 1994 şi Seven în 1995. Pitt a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru rolul său din filmul Twelve Monkeys din 1996 şi pentru rolul din Strania poveste a lui Benjamin Button din 2009. A fost etichetat ca fiind unul dintre cei mai atrăgători bărbaţi din industria filmului.

- 1963: A murit medicul Ion Nicolau; specialist în pediatrie, a efectuat importante cercetări privitoare la tuberculoză, reumatism, meningită cerebro-spinală, malnutriţie şi inaniţie, boli sangvine infantile; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1885)  

- 1966: Satelitul Epimetheus al lui Saturn este descoperit de Richard L. Walker 

- 1968: A murit Dorothy Annie Elizabeth Garrod, arheolog şi cercetător britanic; a fost cea dintâi femeie numită profesor la Universitatea Cambridge (1939) şi cea dintâi cercetătoare a preistoriei care a deţinut o catedră universitară în ansamblul universitar Cambridge-Oxford (n. 1892) 

- 1977: A murit Teodor Scarlat, poet şi prozator (n. 1907) 

- 1979: Adunarea Generala a ONU adoptă Convenţia ce apară femeia împotriva discriminarii în domeniul politic, economic, social şi cultural; România va ratifica Convenţia la 7 ianuarie 1982 

- 1980: S-a născut cântăreaţa pop şi compozitoarea americană Christina Aguilera

- 1981: A murit compozitorul Aurel Popa (n. 1917)

- 1987: A murit criticul literar Mircea Scarlat (n. 1951) 

- 1989: A murit scriitorul român de origine germană Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter) (n. 1899)

- 1990: A murit violoncelistul francez Paul Tortelier (n. 1914)

- 1991: Semnarea, la Srasbourg, a actului de aderare a României la Convenţia Culturală Europeană. Convenţia Culturală Europeană a fost încheiată, sub egida Consiliului Europei, la Paris, la 19.XII.1954

- 1993: A murit actorul Gheorghe Cozorici (n. 1933)

- 1995: A murit inginerul german Konrad Zuse, inventatorul primului calculator din lume; în 1938 el a realizat un prim computer mecanic - Z1; câţiva ani mai târziu, în 1941, a construit primul computer electronic programabil din lume - Z3 (n. 1910)

- 1997,18/19: A murit Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi scriitor (n.6.V.1908). Ion Vlasiu a studiat sculptura cu Romulus Ladea la Şcoala de belle-arte din Cluj. După o serie de călătorii (Praga, Belgrad şi Budapesta), deschide o expoziţie personală de pictură şi sculptură la Paris, la Galerie Contemporaine. Expune la Salon des Tuileries dar şi la Bienala de la Veneţia (1976).Este autorul mai multor monumente dedicate unor evenimente sau figuri memorabile ale istoriei şi culturii româneşti – Horia, Closca şi Crişan (Cluj, 1974), Monumentul Unirii (Blaj, 1975), Monumentul lui Aurel Vlaicu (Târgu-Mureş 1976), Ion Creangă (Piatra Neamţ, 1983). Distincţii: Premiul Academiei Române (1939); Premiul Anastase Simu (1942); Doctor Honoris Causa (1993, Cluj).

- 2001: A murit şansonetistul şi compozitorul francez Gilbert Bécaud (n. 1927)

- 2006: A murit Ion Rotaru, istoric literar şi stilistician (n. 1924).Ion Rotaru a urmat Şcoala Normală din Bacău (1936-1944) şi, concomitent, cursul superior al Liceului „Principele Ferdinand” din acelaşi oraş. Pentru o vreme, a fost învăţător la şcolile din ţară, dar a continut studiile la Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română, a Universităţii din Bucureşti (1948-1952). Paralel cu pregătirea doctoratului, a fost colaborator extern la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. În 1964, cu teza Eminescu şi poezia populară,a obţinut titlul de doctor. Cooptat în 1953 la Catedra de literatură română a Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Bucureşti, trece prin toate gradele didactice până la cel de profesor; se pensionează în 2001. Între 1968 şi 1971 predă ca lector la Facultatea de Litere a Universităţii din Lyon şi la sucursala acesteia din Saint-Etienne (Franţa), iar după 1995 este profesor la instituţii de învăţământ particular: Universitatea „Spiru Haret”, Colegiul de Birotică, unde predă un curs de stilistică birotică, Institutul de Istorie a Diplomaţiei „Emil Racoviţă”, Academia pentru Studiul Comparat al Religiilor şi Culturilor Universale etc. Ca lingvist, a debutat cu un studiu referitor la depalatizarea labialelor în graiul din valea Bistriţei moldovene, în revista „Cum vorbim” (1952), iar editorial cu o bibliografie comentată despre Ion Creangă (1959). Opera sa principală, O istorie a literaturii române (I-III, 1971-1987), constituie una dintre puţinele încercări postbelice de abordare integrală a evoluţiei istorice a literaturii române. Aceeaşi perspectivă evolutivă, cu insistenţă analitică asupra momentelor importante ale afirmării conceptului, relevă lucrări precum Forme ale clasicismului în poezia românească până la Vasile Alecsandri (1979), cursul universitar Literatura română veche (1981) şi Valori expresive în literatura română veche (I-II, 1976-1983), rezultat al unei perseverente preocupări de studiere a începuturilor culturii şi literaturii române. Rotarua contribuit la alcătuirea capitolului Literatura istorică în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,inclus în primul volum al tratatului academic Istoria literaturii române. A îngrijit, dar mai cu seamă a prefaţat ediţii din scrierile lui Dimitrie Cantemir, Ion Neculce, Constantin Stamati, Vasile Alecsandri, Nicolae Filimon, Mihai Eminescu, Ion Creangă, George Coşbuc şi Nicolae Iorga.

- 2009: A murit Henry Kehiaian, chimist francez de origine română (stabilit în Franţa din 1970); din 1955 şi-a consacrat activitatea termodinamicii chimice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1929)

- 2010: A murit actriţa Rodica Tapalagă (n. 1939).Cei mai mulţi regizori au preferat să o distribuie în comedii. De abia în cea de-a doua parte a carierei sale, directorii de scenăau înţeles că Rodica Tapalagă era actorul total, cel care declamă, cântă, dansează, ne face să râdem şi să plângem, deopotrivă. Rodica Tapalagă a creat roluri memorabile pe scenele Teatrului „Naţional” din Craiova, Teatrului „Nottara”, Teatrului „Mic” şi Teatrului „Bulandra” din Bucureşti. Televiziunea a reprezentat o componentă esenţială a personalităţii sale artistice. Rodica Tapalagă se confundă, pur şi simplu, cu istoria divertismentului de televiziune din România. Nici participările sale la radio nu au fost mai prejos. Actriţa a fost distinsă, la Galele Uniter 2001, cu Premiul pentru întreaga activitate.

- 2011: A murit Vaclav Havel, om politic şi scriitor ceh; simbol al disidenţei anticomuniste şi al renaşterii democraţiei în Europa de Est; unul dintre întemeietorii mişcării contestatare „Carta 77"; arestat şi închis de mai multe ori în perioada 1977-1989 pentru atitudinea sa anticomunistă; ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003) (n. 1936)