NICOARĂ POTCOAVĂ
Armenii l-au numit Garabet. Ucrainenii si polonezii – Ivan/Ianusz. Românii îl cunosc drept Nicoara. Singura ce nu a cunoscut nuante a fost porecla. Potcoava. Caci, […] fiind atât de voinic, cu mâinile rupea o potcoava ne spun sursele vremii. Si de aici începe istoria sa. Fiu al unei armence, fratele natural al domnului Ioan Voda cel Viteaz, nascut prin 1537, strabatând, în tinerete, spre întemeierea unui rost, Valahia, Ungaria, Polonia ca, în final, sa îsi afle împlinire ca traitor între cazacii zaporojeni pe care, nu în putine rânduri, nu fara de succes, i-a condus în numeroase expeditii pe Nipru contra turcilor, apartine stirpei haiducilor Balcanilor dar si bogatirilor rusi. Principalul argument – folclorul ucrainean este principalul izvor pentru creionarea portretului sau – blond, înalt, frumos, cu barba foarte lunga, ales hatman în unanimitate de catre Siciul zaporojean. Si faptul ca, în toamna lui 1577, o seama de boieri, striviti de stapânirea slaba a lui Petru Schiopul si de influenta tot mai mare a turcilor asupra treburilor Moldovei, de obtinerea de pozitii înalte de catre greci, îl cheama pe tronul tarii, sprijinindu-se pe faptul ca era fratele raposatului Ioan voievod. Trecusera doar trei ani de la martiriul lui Ioan Voda, cel tradat de sfetnici la iezerul Cahulului si dat unei cumplite morti – sfârtecat de camile – de turci, la Roscani.
La 11 noiembrie intra în Moldova, pe la Soroca, în fruntea cazacilor. Este primit cu bucurie de catre popor. Cât despre cei din Sfatul Tarii, prefera sa astepte. Ajuns în dreptul Iasilor, înfrânge trupele turce ce îl sprijineau pe Petru – Voda, silindu-l pe acesta sa se refugieze în Muntenia. La 18 noiembrie învingatorul patrunde în Iasi. La 23 noiembrie este ales de catre boieri domn. Nu întârzie sa îsi anunte vecinii despre întoarcerea în patria noastra numindu-se Ioan din din mila lui Dumnezeu, principe al tarii Moldovei, domn si adevarat mostenitor. Ofera dregatorii oamenilor de încredere. Si se pregateste de lupta. Întâi pentru ca solul trimis la Poarta pentru a obtine confirmarea domniei este luat captiv pe drum. Apoi pentru ca forta militara de care dispunea era insuficienta pentru a face fata ofensivei puterilor din zona. Nu în ultimul rând pentru ca, pentru fiecare dintre statele vecine, Moldova era un bun de pret pe care nu-si puteau permite sa îl piarda, iar cazacii zaporojeni erau cel mult un instrument pentru interesele lor.
La 28 decembrie, Petru Schiopul, cu sprijin muntean si otoman, ataca Moldova. Lupta se da la Docolina, pe Prut. Pentru a sparge defensiva cazaca, sunt mânate vite contra pozitiilor adverse. Încercarea se transforma în catastrofa, Ioan Voda, folosind armele de foc ale pedestrimii; vitele, speriate, se întorc împotriva armatei lui Petru Schiopul. Fostul domn se retrage la Roman. Bucuria lui Ioan Voda nu dureaza. Caci, în ajunul Craciunului, întreaga oaste transilvana a intrat în Moldova la porunca sultanului care deja daduse porunca de mobilizare fortelor sangeacurilor de la hotare. Dispunând de putini oameni, îndoindu-se de loialitatea moldovenilor, domnul Moldovei, luând tunurile si provizii, se îndreapta spre Suceava, apoi spre Soroca, ajungând în final în Podolia. Dorinta de a ajunge la Pragurile Niprului pentru a aduce întariri cade. Zapada nu îngaduie drumul prin stepa. De aceea, urmeaza porunca regelui Poloniei ce îi cere sa vina la Varsovia.
Rege al Poloniei, fost principe al Transilvaniei, Stefan Bathory este preocupat sa îsi consolideze puterea si sa împiedice extinderea Rusiei lui Ivan cel Groaznic. Prin urmare, la începutul lui noiembrie 1577, încheie pacea cu turcii. Si în acelasi scop, raspunde pozitiv cererii solului lui Petru Schiopul de a-l pedepsi pe Potcoava. Rezultatul – la 11 februarie 1578, ajuns în capitala polona, Ioan primeste, în locul dreptului de azil, o celula unde este pus în lanturi si sub paza aspra. Initial, Bathory decide sa îl suprime. De teama reactiei nobililor, dar si a revoltei din Moldova conduse de Alexandru – fratele lui Potcoava, care între ianuarie si martie 1578 biruie trupele lui Petru Schiopul – prefera sa îl mute din închisoare în închisoare. La 6 iunie, la Liov, este organizat un proces si J. Chotkiewicz, maresalul Marelui cnezat al Lituaniei, care marturisea ca nu îi afla vreo vina acestui viteaz ostas, este silit de catre Bathory sa îl condamne pe Potcoava la moarte pentru stricarea pacii cu turcii.
Sentinta era rezultatul presiunii unanime. A sultanului Murad al III-lea, a lui Petru Schiopul care alterneaza darurile cu amenintari voalate, a cancelarului Jan Zamoyski care se teme de ruperea pacii cu Poarta. Astfel, la 16 iunie 1678, în piata centrala a orasului Liov, la orele doua ale amiezii, are loc executia. Pentru a scapa de orice responsabilitate, Stefan Bathory pleaca în dimineata acelei zile la vânatoare. Orasul este întesat de osteni si intrarea în el interzisa. Condamnatului, adus nelegat, i se citeste sentinta si i se da dreptul la ultim cuvânt. Iar acesta este:
Sunt osândit la moarte, dar nu stiu pentru ce. Caci nu cunosc sa fi savârsit în viata mea o fapta pentru care s-ar cuveni astfel sa sfârsesc. Stiu bine ca am luptat mereu barbateste si cu cinste împotriva dusmanilor numelui crestinesc. Iar daca eu sunt condamnat la moarte pentru ca Turcul, câinele pagân, cu plata, a cerut regelui vostru, supusul lui, sa faca acest lucru si regele a cerut calaului sa duca la capat asta treaba, pentru mine nu are însemnatate. Dar, tineti minte ca nu va trece multa vreme si cel ce ma da mortii astazi v-ar putea ucide si pe voi si ca fapturile voastre, capetele voastre, cele ale regilor vostri vor fi duse la Constantinopol de îndata ce cel ce plateste o va cere.
A aratat apoi catre slujitorii lui, ce i-au stat pâna la capat alaturi,si a cerut sa nu fie napastuiti dupa moartea sa iar dupa ce va muri trupul sa le fie încredintat acestora. Discursul a emotionat. I s-a întins o cupa cu vin. A cerut sa fie pus covorasul pe care a îngenuncheat, si-a spus rugaciunea, s-a închinat dupa obiceiul ortodox, si-a aranjat hainele pentru a nu împiedica lovitura de secure. Si lama a cazut. Capul a fost aratat multimii. Si a iscat murmur, indignare si credinta ca asemenea fapta nu face cinste natiunii polone.
Dupa executie, cei opt tovarasi ai sai i-au luat corpul, l-au spalat, au cusut capul la loc cu matase, l-au pus într-o lada veche, pregatita din vreme de el însusi si l-au dus la manâstirea Adormirea Maicii Domnului unde dormeau somnul de veci Stefan Tomsa, Motoc si Spancioc, cei rapusi în vremea lui Voda Lapusneanu la Liov. Locasul fusese ales cu grija de Potcoava care, prin intermediul lui J. Chotkievicz, cel silit sa îl condamne, daruise obstii doua haine cusute cu aur, cu 15 nasturi de argint auriti, pentru a fi îngropat aici. Dupa o vreme, cazacii zaporojeni au luat osemintele si le-au dus la manâstirea din Kanev, centrul principal al cazacimii zaporojene.
Astazi, o piateta din centrul orasului Liov, poarta numele lui Ivan Pidkova. Ca si unul dintre personajele sadoveniene care reusesc, înca, sa umbreasca încoltirea unui amar Mitrea Cocor. Dar dincolo de piata, de un roman definitivat în amurgul existentei, de efigia unuia dintre domnii fugitivi, se afla trairea credintei. De aceea, Nicoara Potcoava este, prin moartea sa, o pilda. A curajului desigur, a nefrângerii, în egala masura. Dar, înainte de toate, a linistii nerisipirii. Pentru ca ultima clipa nu este trecere în nefiinta, ci început de Viata.
