Mama legendarului actor și producător american Kirk Douglas (și, prin urmare, bunica nu mai puțin celebrului actor Michael Douglas), Bryna Danielovici (Demsky), provenea din satul Ceausi, în gubernia Moghilev a Imperiului Țarist.
În tinerețe, fusese logodită cu Herschel, care, după logodnă, plecase în America, iar un an mai târziu îi trimisese bani pentru biletul de vapor (până în 1924 nu erau necesare vize; aproape oricine ajungea pe țărmurile Americii era primit în țară).
Ea i-a dăruit șapte copii — șase fete și un singur băiat, mult-așteptatul Issur (Izzy) Demsky.
Însă căsnicia lor s-a dovedit nefericită. Soțul era un om rece și distant, care nu-și striga niciodată soția pe nume, ci i se adresa doar cu un disprețuitor „Hei, tu!”.
În Rusia fusese negustor de cai, iar în America ajunsese cârpaci și colecționar de zdrențe, însă puținul pe care îl câștiga îl risipea pe băutură, alături de prietenii săi. Era cunoscut în toată împrejurimea ca un bătăuș și un scandalagiu.
Grija pentru copii nu-l atingea. Lipsurile erau atât de mari, încât Bryna își trimitea odraslele la măcelarul evreu, rugându-l să le dea oasele de care nu mai avea nevoie. Din ele fierbea supă, iar astfel familia mai avea ce pune pe masă câteva zile.
„Când era o zi bună, mâncam omletă făcută cu apă. Când era o zi rea, nu mâncam deloc”, își amintea mai târziu Kirk Douglas.
Fără să știe nici să citească, nici să scrie, Bryna a reușit, totuși, să-și crească cei șapte copii și a trăit să-și vadă singurul fiu devenind o stea de renume mondial.
Prima sa companie de film, Kirk Douglas a botezat-o după numele mamei: „Bryna Productions”.
În 1958, când filmul legendar Vikingii a fost lansat, Kirk și-a condus mama de braț până în Times Square, unde, printre reclamele strălucitoare, se afla și anunțul noii pelicule.
Pe afiș, apărea numele ei:
„Bryna Presents The Vikings”.
Atunci, Bryna a izbucnit în lacrimi — poate pentru prima oară în viața ei. Lacrimi de fericire.
Cinic ani mai târziu, în 1958, Bryna s-a stins la vârsta de 74 de ani. Fiul iubitor i-a fost alături până la capăt. Ultimele ei cuvinte au fost:
„Izie, fiule, nu te teme, asta se întâmplă tuturor.”
Marcus de seară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu