$$$

 Recenzie – „Negustorul de cărți” de Carsten Henn

📚📖 Încă un elogiu adus lecturii 

  „Negustorul de cărți” este o carte sensibilă și profundă, despre lectură și despre felul în care cărțile pot deveni punți între oameni. Este scrisă cu multă dăruire și cu o dragoste sinceră pentru tot ceea ce înseamnă cărțile și viața care se mișcă în jurul lor.

  Când am descoperit-o, m-am temut că va fi o lectură previzibilă, având în vedere că s-au scris deja multe pe acest subiect. 

  Și totuși, romanul reușește să se desprindă de clișee și să se apropie de sufletul cititorului. Se înrudește cu Cititorul din peșteră, poate chiar cu Hoțul de cărți, și stilistic cu scrierile lui Éric-Emmanuel Schmitt. Prin tonul său cald și uman, amintește și de Frederick Backman, în special de Oamenii lui anxioși sau de Un bărbat pe nume Ove.

 Personajul principal, Carl Kollhoff, este un bătrân în pragul colapsului personal, care se agață de cărți ca să-și prelungească existența. Se deplasează prin oraș între casele unor oameni cu probleme la fel de mari ca ale lui, cărora le livrează cărți: o femeie abuzată, o călugăriță cu o situație personală complicată, un tânăr care nu știe să citească, o profesoară retrasă, căreia îi este dor de elevi. Dar este concediat la bătrânețe și se confruntă și el cu drama omului care trebuie să își caute târziu și din nou alt rost. 

  Frumos este felul în care vede lumea – totul prin prisma cărților. Pentru el, fiecare persoană este un personaj, iar orașul însuși devine un roman imens. Pentru fiecare rană are câte o carte. Reinterpretează lumea și realitatea până când se transformă în literatură. 

 În ciuda unor părți ușor romanțate, cartea se salvează prin câteva fraze absolut superbe, prin profunzime, printr-o foarte bună cunoaștere a psihicului uman și prin mesajul general – o afecțiune sinceră și luminoasă la adresa cărților.

- „Cărțile potrivite găsesc întotdeauna drumul către oamenii potriviți. Trebuie doar să le lași să te aleagă.”

- „Carl nu citea doar pentru el. Citea pentru toți cei care nu mai aveau puterea să o facă.”

- „Fiecare carte livrată era o mână întinsă, o promisiune că nimeni nu e cu adevărat singur.”

- „Schascha nu înțelegea tot ce citea, dar înțelegea că în paginile acelea se ascundea ceva ce lumea nu-i spusese încă.”

- „Orașul era un roman. Străzile, capitole. Oamenii, personaje. Carl era doar un cititor care se plimba prin poveste.”