$$$

 POVEȘTI DE IUBIRE:

GEORGE ENESCU ȘI MARUCA CANTACUZINO

Ea prințesă, el tânăr artist cu perspective extrem de promițătoare. Și totuși, povestea lor e una extrem de tristă.

El, cel mai mare muzician român din toate timpurile și unul din marii muzicieni ai lumii, George Enescu. Al șaptelea copil, singurul care supraviețuiește. Dincolo de talentul său excepțional care pune în evidență cum nu se poate de bine pericopa evanghelică a talanților, Enescu era un bărbat foarte atrăgător, înalt, cu ochii verzi și păr negru. Ca și pe Maruca, nu aveai cum să nu-l remarci.

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, care era fiică de preot. Părinții îi spuneau „Jurjac”, nume dat inițial de guvernanta sa franceză, Lydie Cedre. Micul Enescu a început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella.

La vârsta de 9 ani Enescu începe studiul la Conservatorul din Viena și devine un răsfățat al publicului care venea entuziasmat la concertele copilului de 12 ani. După absolvire merge la Paris, iar pe 6 februarie 1898 debutează în calitate de compozitor la Concertele Colonne cu Suita simfonică „Poema Română”.

În același an începe să dea lecții de vioară la București. Regina Elisabeta îl invită frecvent la Castelul Peleș și tânărul compozitor pune pe muzică câteva dintre poemele reginei, devenind invitat permanent la palat, unde ia parte la seratele muzicale organizate de familia regală.

În această perioadă activitatea sa se desfășoară între București și Paris, dar are turnee în mai multe țări europene. Când izbucnește Primul Război Mondial, Enescu rămâne în București, iar în 1915 organizează prima ediție a concursului de compoziție care îi va purta numele și tot el este cel care oferă câștigătorilor, din veniturile proprii, sume de bani generoase.

După război își continuă activitatea între România și Franța, dar face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde dirijează orchestrele din Philadelphia și New York.

Între anii 1921-1931 Enescu lucrează la opera „Oedip” pe care i-o dedică Mariei Tescanu Rosetti, fostă Cantacuzino. Maruca fusese una dintre doamnele de onoare ale Reginei Maria și, după ce căsătoria cu prințul Mihai Cantacuzino, care a murit în 1928 într-un accident de automobil, s-a încheiat, prințesa începe o relație cu George Enescu.

Maria Rosetti-Tescanu (1878 – 1969), cunoscută ca Maruca Cantacuzino, a făcut parte din familia de boieri Cantacuzino, fiind una dintre prietenele apropiate ale Reginei Maria, soţia prinţului Mihail Cantacuzino, ulterior a lui George Enescu şi iubita filosofului Nae Ionescu. 

Înaltă, suplă, cu părul arămiu, creolă, avea șarmul marilor doamne care fac să înceteze murmurul saloanelor în care își fac apariția. Toate acestea erau puse într-o lumină strălucitoare de o inteligență remarcabilă, de un simț al umorului marcat de un râs cristalin unic. De mică nu a fost scutită de mari drame, încât a fost convinsă toată viața că face parte dintr-o familie blestemată și nu a fost departe de adevăr. Tatăl ei, om cu două facultăți la Paris, Dumitru Rosetti-Tescanu, se sinucide la vârsta de 45 de ani, ducând cu el în mormânt motivul acestui gest disperat. Fratele ei, Constantin, își pune și el capăt zilelor, aparent inexplicabil sau cauza ar izvorî, ca și în cazul tatălui său, dintr-o serie de blesteme de la al șaptelea neam, cum se spune. Nellie, sora mai mică, moare nebună, întocmai ca și Eufrosina, bunica lor pe linie paternă. Nici Maruca, după cum se va vedea, nu va fi scutită de asemenea purtări ciudate, inclusiv tentativă de suicid. Era prietenă foarte apropiată a reginei Maria, care îi recunoaște în memoriile sale harul cu care era înzestrată.

Se căsătorește la optsprezece ani cu cel mai râvnit burlac al vremii, Mihai Cantacuzino, fiul lui Grigore Cantacuzino, zis Nababul. Ușor de explicat de ce. Devine astfel prințesă. La propriu, pentru că la figurat era deja din naștere. Căsătorie ce nu prea avea multe șanse de reușită pentru simplul fapt că beizdeaua era de mult dedată la plăcerile vieții. După nouă ani, l-a surprins pe Mișu în pat cu sora mai mică, Nellie. Din acel moment, fidelitatea conjugală devine o glumă proastă, deși nu-i va despărți decât moartea sa stupidă, într-un accident de mașină pe Valea Oltului, pe când se întorcea de la Sibiu la București, însoțit de două fete…

Povestea dintre ea și George Enescu a început în 1907, dar a devenit publică abia 7 ani mai târziu. Soţul Mariei Cantacuzino a murit în anul 1928, într-un accident de maşină. Când se credea că relaţia dintre Maruca şi Enescu va deveni una oficială, aceasta avea să-l întâlnească pe filosoful Nae Ionescu. Relaţia dintre Maria Cantacuzino şi Nae Ionescu, care era mai tânăr cu 12 ani de zile, a durat timp de nouă ani. Filosoful a fost cel care a pus capăt relaţiei, Maruca intrând într-o adâncă depresie.

Capricioasă și nestatornică, Maruca face, după zece ani, o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu. Prințesa era cu 11 ani mai în vârstă decât noul ei iubit care era căsătorit și care frecventa Palatul Cantacuzino și participa la seratele muzicale organizate de Maruca. Enescu se vede nevoit să se retragă din preajma prințesei, lăsând-o să-și consume dragostea nebunească. Nae Ionescu apare peste tot alături de Maruca, dar după șase ani, în 1933, rupe relația cu ea, iar acest lucru îi provoacă femeii o cădere psihică puternică care culminează cu episodul dramatic în care a vrut să își dea foc și și-a turnat acid pe partea dreaptă a feței.

La auzul acestei vești, Enescu, încă îndrăgostit de excentrica prințesă, s-a întors de la Paris și a vegheat la căpătâiul ei. Au urmat trei ani foarte complicați, dar în tot acest timp George Enescu a fost alături de ea. Tot el a internat-o, în septembrie 1935, într-un sanatoriu de boli nervoase din Viena, iar aici medicii reușesc să o stabilizeze emoțional. 

George Enescu a fost cel care i-a fost aproape, luând-o de nevastă în anul 1937. Iniţial au locuit în clădirea din spatele Palatului Cantacuzino, care îi rămăsese Marucăi după moartea soţului ei,Mişu Cantacuzino. Dar după instaurarea comunismului, cei doi pleacă în exil. Orașul îndrăgostiților nu avea să reaprindă însă focul dragostei lui Maruca pentru Enescu. Deși el o iubea pătimaș, ea a avut o nouă relaţie extra­conjugală, de această dată cu pianistul Dinu Lipatti, relaţie peste care Enescu a trecut-o cu vederea.

George Enescu și Maruca Cantacuzino se vor căsători pe 5 decembrie 1937, după o relație de 30 de ani. O vreme Maruca va apărea în fotografii doar cu un voal negru care îi acoperea fața distrusă de acid, apoi va poza doar din profil, astfel încât obrazul mutilat să nu apară în imagini.

Cărţile lui Viorel Cosma şi Ilie Kogălniceanu despre Enescu arată că marele compozitor a murit în mizerie, că Maruca îl obligă să cânte şi să dea lecţii pentru a câştiga bani, chiar şi când era foarte bolnav. Viorel Cosma a povestit că pentru Enescu era important să-i facă întotdeauna pe voie Marucăi, „cea care a rămas pentru el şi pentru alţii o prinţesă autentică: La princesse aimee!”. Marele compozitor avea să moară în anul 1955, în timp ce soţia sa avea să sfârşească 13 ani mai târziu. Cei doi sunt înmormântaţi în cimitirul Pere Lachaise din Paris.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, George Enescu va rămâne în București, iar după 1945 concertează împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels și fostul său elev și prieten, violonistul Yehudi Menuhin, pe care îl cunoștea de la sfârșitul anilor ’20.

După instaurarea dictaturii comuniste, Enescu s-a exilat definitiv la Paris. A părăsit Romania în toamna anului 1946, în urma unei discuții cu Yehudi Menuhin, cel care i-a intermediat azilul politic în America, după cum a povestit muzicologul Viorel Cosma. A plecat cu viză de Statele Unite, acordată de Petru Groza, și cu pașaport diplomatic, cu drept de prelungire automată, îmbarcându-se într-un vapor la Constanța. Enescu și Maruca au ajuns în America, dar pentru că nu au reușit să se adapteze, după trei luni s-au întors definitiv la Paris.

La sfârșitul anilor ’40 problemele la coloana vertebrală de care suferea de mai mult timp s-au agravat. Spondiloza i s-a accentuat vizibil, iar în 1950, în timpul unui concert la Londra, a suferit un accident cerebral și a căzut de pe podium.

Bunul său prieten, Yehudi Menuhin, a închiriat un avion ca să-l ducă la Paris unde a fost internat de urgență într-o clinică unde a fost parțial restabilit. De atunci, însă, starea lui de sănătate nu s-a mai refăcut, iar în iulie 1954, în timpul unei lecții, a făcut un atac cerebral masiv.

George Enescu a murit la Paris în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 și a fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise, într-un cavou de marmură albă. Imediat după moartea lui prințesa Maruca a plecat la Geneva unde a trăit până în decembrie 1968.