$$$

 O stradă unică în Europa!

Strada Sforii din Brașov este considerată una dintre cele mai înguste străzi din Europa, având o lățime ce variază între 111 și 135 de centimetri. Pentru cei care o vizitează prima dată, senzația este de parcă ar păși printr-un coridor secret, ascuns între zidurile colorate ale clădirilor vechi.

🕰️ Originea sa practică

Deși astăzi este o atracție turistică plină de farmec, Strada Sforii a fost creată cu un scop foarte practic: să permită pompierilor accesul rapid între diferite zone ale orașului medieval. Cu timpul, acest pasaj îngust a devenit parte din identitatea Brașovului.

🎨 Un coridor al culorilor

Trecând pe Strada Sforii, ești înconjurat de pereți zugrăviți în nuanțe calde de portocaliu, roșu și galben, iar felinarele vechi și frânghiile decorative dau locului un aer boem. Acest mic pasaj transformă o simplă plimbare într-o experiență vizuală deosebită.

🌍 Fascinația turiștilor

Astăzi, Strada Sforii este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Brașov. Vizitatorii sunt atrași nu doar de aspectul său neobișnuit, ci și de senzația de intimitate și istorie pe care o transmite fiecare colț. Ea este adesea comparată cu alte străduțe înguste din Europa, însă rămâne una dintre cele mai fermecătoare.

✨ Simbol al Brașovului

Mai mult decât o simplă stradă, Strada Sforii a devenit un simbol al orașului vechi, un loc unde trecutul și prezentul se întâlnesc. Este un spațiu mic, dar plin de povești, care continuă să încânte generații întregi și să atragă turiști din toate colțurile lumii.

###

 GEORGE ENESCU și MARIA CANTACUZINO ~O iubire dincolo 

       de timp~

   🔘Într-o epocă în care muzica vibra în saloanele aristocrației, iar sufletele se ascundeau sub măști de conveniență, s-a născut o iubire rară, profundă și dureroasă: cea dintre GEORGE Enescu, geniul muzicii românești, și MARIA (MARUCA) CANTACUZINO, prințesa cu suflet rănit.

🎻 GEORGE ENESCU   

      sufletul muzicii

   🔘 Născut în 1881, într-un sat moldovenesc, GEORGE ENESCU era un copil-minune. La 5 ani cânta la vioară, la 7 compunea, iar la 15 era deja celebru la PARIS.

    🔘 Era un om de o sensibilitate aparte, modest, profund, cu o noblețe interioară care contrasta cu lumea strălucitoare în care se mișca.

   🔘 Muzica lui era o rugăciune, o căutare a divinului, o punte între rădăcinile românești și universalitate.

     🔘MARUCA CANTACUZINO 

  ~ prințesa melancoliei

     🔘MARUCA s-a născut în 1878, într-o familie boierească cu sânge domnesc. Era frumoasă, cultivată, pasionată de artă și filosofie.

     🔘 Dar viața i-a fost marcată de tragedii: tatăl și fratele s-au sinucis, iar sora ei a fost internată într-un azil. Soțul, MIȘU CANTACUZINO, a avut o relație cu propria ei soră.

    🔘 În spatele eleganței și rafinamentului, MARUCA ascundea o fragilitate dureroasă, o sete de iubire autentică.

    🔘 Întâlnirea destinului

    🔘ENESCU și MARUCA s-au cunoscut în jurul anului 1907. El, tânăr muzician genial, ea, o femeie matură, enigmatică, cu o aură de tristețe.

    🔘Între ei s-a născut o legătură profundă, dincolo de cuvinte. ENESCU o iubea cu o tandrețe infinită, o proteja, o înțelegea. Ea îl admira, îl adora, dar era instabilă, capricioasă, uneori crudă.

    🔘Relația lor a fost o pendulare între extaz și agonie. MARUCA avea crize de gelozie, episoade de depresie, iar ENESCU suferea în tăcere, fără să o părăsească vreodată.

---

    🔘 Căsătoria târzie

    🔘 După moartea lui MIȘU CANTACUZINO, în 1928, MARUCA rămas singură. ENESCU a continuat să-i fie alături, cu o loialitate rară.

    🔘 S-au căsătorit abia în 1937, la PARIS. Nu a fost o nuntă fastuoasă, ci o pecetluire a unei iubiri care sfidase convențiile și timpul.

    🔘ENESCU spunea: „MARUCA este drama vieții mele, dar și inspirația mea.”

    🔘Exilul și sfârșitul

    🔘 După venirea comunismului, au pierdut tot: case, averi, statut. S-au refugiat în OCCIDENT, trăind în camere modeste, departe de gloria de altădată.

    🔘 Enescu, bolnav și epuizat, a murit în 1955, la PARIS. MARUCA a rămas singură, cu amintirea unei iubiri care o consumase, dar o și înălțase.

    🔘 A murit în 1969, în ELVEȚIA, cu fotografia lui ENESCU pe noptieră.

Colaj Mary Flory 

CULTURA CURIOZITATI GANDURI

$$_

 https://cashclub.ro/register?ccref=2GHiGDql

Este o platforma de shopping online cu reducere de tip cashback: o parte din suma cheltuită pe oricare dintre magazinele de pe platforma se returnează in contul propriu și se poate retrage în momentul în care se ajunge la o anumită limită. Pentru cei care fac cumpărături online frecvent, cashback-ul poate ajunge la sume deloc de neglijat. Plus că puteți beneficia de cupoane de reduceri la fiecare magazin în parte. Ceea ce, pe ansamblu, duce la economii pe termen mediu și lung.

$$$

 TETRAVANGHELUL DIN 1561 ȘI NAȘTEREA LIMBII ROMÂNE LITERARE

Coresi a lucrat la publicarea lui în perioada 3 mai 1560 – 30 ianuarie 1561. În epilogul Tetraevangheliarului este notat scopul acestei lucrări, tipărite pentru ca să “fie popilor rumânești să înțeleagă, să învețe rumânii cine-s creștini“

În anul 1561, la Brașov, o lucrare tipografică de excepție ieșea din tiparnița diaconului Coresi, marcând o etapă esențială în dezvoltarea limbii și culturii românești. „Tetraevanghelul”, tipărit în limba română, nu era doar o simplă lucrare religioasă, ci un pas semnificativ în îmbogățirea patrimoniului literar național și în consolidarea limbii române ca limbă scrisă. Această lucrare monumentala, care cuprindea cele patru Evanghelii, a fost un simbol al evoluției culturale a românilor în contextul religios și lingvistic al vremii.

Contextul istoric: timpuri de schimbare în tipar

La mijlocul secolului al XVI-lea, tiparul începea să pătrundă în Ţările Române, iar primele cărți tipărite în limba slavonă au fost urmate de un număr tot mai mare de lucrări religioase și culturale. Deși limba slavonă era încă predominantă în Biserică, dorința de a adresa textele sacre într-o limbă mai apropiată de sufletul românilor începea să capete contur. Diaconul Coresi, originar din Târgoviște, a fost una dintre figurile fundamentale ale acestei mișcări. El a învățat meșteșugul tiparului la Dimitrie Liubavici și s-a stabilit la Brașov, unde a început să tipărească lucrări esențiale în limba română, făcând astfel un pas important în dezvoltarea limbii literare.

Tetraevanghelul din 1561 – un act de credință și cultură

„Tetraevanghelul” tipărit de Coresi în 1561 nu a fost doar o simplă reproducere a traducerilor vechi, ci o lucrare originală, adaptată pentru vorbitorii de limbă română. Lucrarea, de o dimensiune impresionantă, cu 249 de file, a fost realizată cu mult efort de echipa de tipografi, folosind tehnica dificilă a xilogravurii, care presupunea o muncă deosebită, fiecare pagină fiind sculptată manual în lemn. Cu un frontispiciu magnific și un tipar distinctiv, cartea adresa atât preoților, cât și credincioșilor, invitându-i să înțeleagă și să aprecieze cuvintele Sfintei Scripturi în limba lor maternă.

Tetraevanghelul se distinge și prin faptul că a fost realizat pe baza vechilor traduceri românești ale Sfintei Scripturi, cu ajutorul preoților din Șcheii Brașovului, unde tradiția învățăturii religioase era adânc înrădăcinată. În epilogul cărții, Coresi face apel la preoți și ierarhi să nu judece această traducere înainte de a o citi și înțelege, subliniind importanța accesibilității religioase pentru toți românii.

Coresi, tipograf și traducător al limbii române literare

Diaconul Coresi nu a fost doar un simplu tipograf; el a fost un traducător și un reformator al limbii române. Cu o claritate remarcabilă în exprimare, a reușit să evite regionalismele și să stabilească o formă literară uniformă a limbii, care avea să devină temelia limbii române literare. Activitatea sa nu s-a limitat la „Tetraevanghelul”, ci a continuat cu lucrări semnificative precum „Apostolul” și „Psaltirea”, toate tipărite cu scopul de a face accesibile texte sacre esențiale pentru români.

Coresi a stabilit reguli de ortografie și de despărțire a cuvintelor, influențând astfel nu doar limba literară, dar și documentele oficiale ale vremii. De asemenea, a fost un promotor al literaturii religioase în limba română, contribuind semnificativ la îmbogățirea vocabularului religios și cultural românesc.

Moștenirea lui Coresi: o fundație pentru limba română

Contribuțiile lui Coresi la dezvoltarea limbii române nu se limitează doar la tipărirea cărților, ci și la stabilirea unui model lingvistic ce a influențat evoluția limbii literare românești. Astăzi, noi, vorbitorii de limba română, suntem moștenitorii acestei munci titanice. Coresi a dat limbii române nu doar un limbaj religios accesibil, ci și o formă literară clară, capabilă să exprime nu doar gânduri și învățături religioase, ci și idei culturale de o adâncă semnificație.

Chiar dacă în timpul vieții sale „Tetraevanghelul” nu a avut aceeași răspândire în Țara Românească și Moldova, în parte din cauza tradiției slavone adânc înrădăcinate, astăzi opera lui Coresi este recunoscută ca un pilon esențial în evoluția limbii și culturii românești. Fără acest efort al său, fără acest limbaj accesibil și clar, limba română nu ar fi evoluat așa cum o știm astăzi.

O moștenire care trăieșteLucrarea „Tetraevanghelul” din 1561 nu este doar o bijuterie tipografică și religioasă, ci și o mărturie a unei epoci în care limba română își găsea, pas cu pas, locul în rândul limbilor literare. Diaconul Coresi nu a fost doar un meșteșugar al cuvintelor, ci și un vizionar care a înțeles importanța unei limbi clare și accesibile pentru poporul său. Astăzi, moștenirea lui continuă să ne lege de trecut, iar grația limbii române moderne este, într-o mare măsură, rezultatul muncii unor asemenea eroi naționali care au pus bazele unei culturi scrise în limba maternă.

$$$

 TAPPUTI-BELET-EKALLE

În secolul al XIII-lea î.Hr., Tapputi-Belet-ekalle era parfumieră la curtea asiriană. Este considerată una dintre cele mai vechi chimiste despre care avem înregistrări.

La curtea Asiriei

Istoria nu a reținut aproape nimic despre Tapputi-Belet-ekalle, probabil nici măcar numele ei. Belet-ekalle înseamnă „asistentă a doamnei de la palat”; este probabil un titlu. Tapputi este menționată în tăblița cuneiformă KAR 220; ea a fost parfumieră la curtea regelui Asiriei , un regat din nordul Mesopotamiei a cărui capitală era Assur , la aproximativ o sută de kilometri sud de Mosulul de astăzi. În ruinele acestui oraș a fost descoperită tăblița KAR 220.

Este posibil ca Tapputi să fi fost în slujba regelui Tukulti-Ninurta I , care a domnit aproximativ între 1245 și 1208 î.Hr. și a adus Asiria la apogeul său; regatul era pe atunci cea mai mare putere din regiune.

Unul dintre cei mai vechi chimiști

Tăblița care o menționează pe Tapputi include o listă de ingrediente pentru parfumuri, inclusiv diverse flori și plante, uleiuri și smirnă. Alte texte, inclusiv rețete de parfumuri, îi sunt atribuite. Pe lângă ingrediente, aceste texte menționează procese de fabricație bazate pe utilizarea solvenților, distilare și filtrare, dezvăluind cunoștințe și expertiză avansate. Aceste abilități și expertiză îi conferă distincția de a fi una dintre cele mai vechi chimiste cunoscute.

În biblioteca templului din Assur, în care au fost descoperite rețetele ei, de fapt, o rețetă este atribuită unui alt parfumier al cărui nume s-a păstrat doar într-o formă trunchiată: (—)-ninu. Cele două ar fi putut colabora. Existența altor femei parfumiere este cunoscută și de-a lungul istoriei Asiriei și Mesopotamiei.

$$$

 ȘTEFAN GEORGE

Ştefan Anton George (n. 12 iulie 1868, Bingen am Rhein - d. 4 decembrie 1933, Locarno) a fost poet, editor şi traducător german, promotor al simbolismului.

Opera

Ştefan George frecventează cercul lui Mallarmé, al prerafaeliţilor englezi, participă la "Pleiada simboliştilor" şi este influenţat de Nietzsche. Versurile sale sunt marcate de un ezoteric neoromantic. Evocând miturile şi istoria într-un limbaj poetic rafinat, are ca temă pricipală conflictul dintre păgânism şi creştinism, dintre spiritul elenistic şi cel catolic medieval.

Poezie

1890: Imnuri ("Hymnen");

1891: Pelerinaje ("Pilgerfahrten");

1892: Elagabalus ("Algabal");

1895: "Die Bücher der Hirten- und Preisgedichte, der Sagen und Sänge und der Hängenden Gärten"

1897: Anul sufletului ("Das Jahr der Seele");

1900: Covorul vieţii şi cântece de vis şi moarte ("Der Teppich des Lebens und die Lieder von Traum und Tod");

1901: Abecedarul ("Die Fibel");

1903: Zile şi fapte ("Tage und Taten");

1907: "Maximin. Ein Gedenkbuch"

1907: Al şaptelea inel ("Der siebente Ring");

1914: "Der Stern des Bundes";

1917:Războiul ("Der Krieg");

1921: Trei cântece ("Drei Gesaenge: An die Toten, Der Dichter in Zeiten der Wirren, Einem jungen Führer im ersten Weltkrieg");

1928: Imperiul cel nou ("Das neue Reich");

1927 - 1934: Opere complete ("Gesamtausgabe der Werke").

Publicistică

1894: Despre poezie ("Über Dichtung");

1905: Poeţi contemporani ("Zeitgenössische Dichter. Umdichtungen. 2 Bände");

1909: Dante, locuri din Divina Comedie ("Dante. Stellen aus der Göttlichen Komödie").

Traduceri

1901: Charles Baudelaire, Florile răului ("Baudelaire. Blumen des Bösen. Umdichtungen"), traducere din franceză;

1909: Shakespeare, Sonete ("Shakespeare Sonnette. Umdichtungen");

1912: Dante, Divina Comedie ("Dante. Göttliche Komödie").

STĂPÂNULINSULEI

Pescarii povestesc că-n miazăzi

Pe-o insulă bogată-n mirodenii

Și pietre mândre ce-n nisip scânteie,

O pasăre trăia. ce stând pe maluri,

Cu ciocul ei rupea fâșii coroana

Tulpinelor înalte. Când ea aripi,

Boite parcă-n roș cu melci din Tyros

Le ridica zburând greoi pe-aproape:

Ar fi părut un nor întunecat.

În timpul zilei s-ar fi stins în codri,

Dar în amurg s-ar fi întors la țărmuri

În bolta rece și sărată-a mării

Vrăjitul glas nălțându-l pân delfinii,

Prietenii cântării, vin cu valul

Pe-o mare - aur de scântei și pene.

Așa ar fi trăit din vremi străbune,

Naufragiații doar ar fi zărit-o.

Căci prima dată când sosiră oameni

Cu albe pânze duse-n drum prielnic

Spre insulă, ea s-ar fi tras pe culme,

Să vadă tot meleagul ei cel drag,

Și-ar fi întins uriașele ei aripi,

Pierind pe veci cu cântec surd de jale.

trad. Ion Pillat

ÎN SUS ȘI-N JOS PRIN LICĂR DE BETELE...

În sus și-n jos prin licăr de betele

De fag ne-ntoarcem pân' la poartă, afară

În câmp întrezărim printre zăbrele

Migdalul înflorind a doua oară.

Tot căutând băncile neumbrite

De unde voci străine nu ne-alungă,

În vis ni-s brațe-n cruce împletite,

Asupră-ne-i lumina blândă, lungă.

Recunoștință dăm acelui vânt

Prin vârfuri, razelor spre noi cernându-l,

Cu văz și-auz doar în răgazuri, când

Bat coapte fructele lovind pământul.

(traducere de Grete Tartler) 

DANSURI TRISTE

Ca un surîs în aceste descreşteri

Parcul îţi dăruie încă parfum,

În părul tău împrăştiat acum

Amestecă iarba-şarpelui şi iederi.

Aur păstrează grîul vînturat,

Mai puţin ţepos şi înalt poate.

Trandafirii din nou te-au salutat

Blînzi, cu străluciri estompate.

Să tăcem, să nu se audă de noi,

Să fim fericiţi jură-mi apoi,

Chiar dacă nimic nu mai aşteptăm

Decît această plimbare în doi.

*

Urechea ta doar prinde

Un cînt secret ce-i faptă

Abia făcută şoaptă,

Chiar dacă-i stins în minte.

Singur al tău cuvînt

Caută întărire

În sorţii nouă fire,

Comori de pace dînd.

Cu duh bun ne conjuri

Durerile prea bine

Cînd ce fu ziua-n sine

Seara ni-l ia sub múri.

*

Vrei încă mult pe un sol de omidă

Culori să afli-n zile ce-au trecut,

Să speri rod copt în pustia lividă

Să coseşti spice din veri azi sub lut?

Fii fericit doar cînd al umbrei caier

Răsfrînge vis din bogăţii trăite,

Cînd liberator trece prin obositul aer

Din zări un suflu, har ce te cuprinde.

Vezi! Zilele acestea parcă răni arzătoare

S-au stins din soarta noastră grabnic toate,

Dar tot ce pentru noi purta nume de floare

Se readună lîngă izvoarele secate.

*

(variantă)

Mult timp vrei încă pe dezgolit lut

Zilelor moarte să le dai culoare,

Fructe să speri coapte-n pustia mare,

Să coseşti spice din veri ce-au trecut?

Fii fericit doar val de umbre dacă

Răsfrînge calm trăita bogăţie,

Prin aer obosit de stă să treacă

Un suflu ce blîndeţea o învie.

Ca răni arzînd zilele noastre toate

S-au stins din soarta noastră înapoi,

Dar tot ce-a fost nume de flori în noi

Îl regăsim lîngă fîntîni secate.

Traducere din limba germană

de Miron Kiropol

FLOARE DE CRIN

Floare de crin!

Regină printre roze triumfale!

Acordă-mi bucurie,

Dă vieţii mele să învie

În sfînta zi a glorificării tale.

Mamă de lumină,

Dintre femei cea mai iubitoare,

Fii a bunătăţii mărturisitoare,

Sufletului meu copil

Ce-ţi împleteşte ghirlandă divină.

Doamnă de bun sfat!

Dacă el crezînd

A rămas fără păcat,

Puterea ţi-o cînt!

Mă vrei rugăciunii gînd după gînd?

Traducere din limba germană

de Miron Kiropol

LAUDA FEMEILOR

În oraşul cu străvechi şi-nalte coperişe,

cu-ntortochiatele spirale peste uşi, sub bârnele piezişe,

cu zugrăvitele ferestre şi cu turnuri, ce la stele-ajung,

cu steme spălăcite peste gangul lung,

lângă fântâni, când seara umple-se de zvonuri,

de râs şi de-ale apei argintate tonuri:

o viaţă suferinţei închinată,

o viaţă-ntreagă de mucenicie ‘ntunecată,

eu fost-am vestitorul demnităţii voastre de poveste

şi cântăreţul gloriei ce-a voastră este.

Voi albi copii în lungi procesiuni

cu lumânări şi panglice şi steaguri,

şi voi fruntaşele unor cântări senine

în colorat veşmânt pe praguri,

voi palide amice ale neuitatei cine,

voi mândrele patriciene preaslăvite,

care sub sfintele portale

purtaţi brocarte-n falduri grele, levantine…

Şi-n arta sunetului m-am deprins prin primăveri şi toamne

pentru voi, ce-mpodobiţi cu sărbătoare sala,

puternice şi nemişcate doamne.

Dar care dintre voi ca un salut mi-n-ntins

vreodat’ pocalul sau cununa de stejar

spunîndu-mi, spunîndu-mi înadins

că vrednic eu aş fi să-i leg brăţara-n dar?

Ce lacrimă, ce blândă ispăşire

a dat răspuns vreodată lacrimei din liră?

Eu simt de-acum

al morţii pas pe drum.

Sub dangăt jalnic şi târziu

fecioare şi miresme line

urmează sumbrului sicriu.

Mâni albe, numai pure, fragede, sublime,

îngăduite sunt să-l ducă spre mormânt

în catedrală-n cor,

transfigurând cu mută şi regească slavă

pe mortul preot al frumuseţii lor.

Cu lacrime amare

fete şi mame, plângându-şi părăsirea

toarnă vinuri scumbe în adânc,

toarnă în criptă

flori şi pietre rare

cu evlavie fără cuvânt.

Traducere de Lucian Blaga

(În revista Saeculum, Jan.-Febr. 1944. Reprodus după Caiete de dor, nr.3, 1951.

************************************************

Oraş cu acoperişe străvechi împodobite cu inele

De volute încolăcindu-se pe bîrne, pe porţi,

Ferestre pictate, clopotniţe ce ajung la stele,

Uliţe sumbre cu blazoane şterse porţi,

Cu ghizduri de fîntîni în zori sau seară,

Cu zvon argintiu de rîs şi de izvoare:

Acolo am trăit în munci istovitoare

Lungimea unei vieţi, şi tainică a suferinţelor povară,

Eu, crainicul înaltelor voastre mîndrii,

Eu, cîntăreţul gloriei voastre.

Albi copii în fastul de procesiuni

Cu lumînări, panglici şi drapele,

Şi voi, ce conduceţi bucuroase fanfare

În colorate rochii zbătîndu-se uşoare,

Şi voi, palide prietene ale agapelor din sacra lume,

Tinere patriciene, demne, cu slăvit nume,

Ce drapate, ieşeaţi sub portal sfînt,

În falduri de mantii în Orient ţesute,

Întreaga artă a sunetului meu vă cînt.

Voi giuvaere de joc şi sărbătoare,

Puternice suverane cu chip nepăsător.

Dar care dintre voi pentru a-mi fi întîmpinare

Mi-a întins o cupă sau coroana de stejar,

Să-mi spună că sunt vrednic iar şi iar

De a purta robia-i dulce sorţii?

Care dintre voi, o lacrimă, o căinţă aduse

În dăruire lirei mele plînse?

Potolit, simt deja călcîiul morţii.

În dangătul clopotelor, lin

Copile şi doamne în cortegiu vin

În urma unui sicriu în negru îmbrăcat.

Primite au fost doar mîini, peste fire

De tandre, nobile şi pure, să-l poarte

Pînă la mănăstire

Către criptă şi mormînt,

Apoteoză, onoare fără moarte

A mortului căruia frumuseţea lor i-a fost Cuvînt.

Copile şi mame în văduvie comună

Varsă cu plîngerea lor un balsam ce adapă

Geme, cunună

De flori cu smerenie peste groapă.

 Traducere din limba germană

de Miron Kiropol

$$$

 TINA EILERS

Tina Eilers - actriță germană de teatru și de film din perioada interbelică. S-a născut în Brünn (în 5 iunie 1910) – în fosta Austro-Ungaria (astăzi Brno, Cehia). A debutat ca actriță de film în anul 1933, în producția germana “Vocea iubirii”. Au urmat apoi roluri într-o serie destul de importantă de filme dintre care amintesc: „Un copil a căzut din cer“ (1933), „O noapte la Veneția“ (1934), „Boccaccio“ (1936), „Liliac alb“ (1939) sau „Ce se întâmplă aici?“ (1940). După război a renunțat la cariera de actor de film, dar a rămas să lucreze în cinematografie ca „actor de voce“. A murit în 18 noiembrie 1983. 

Printre puținele informații găsite despre această actrița germană, născută la Brno, nu am găsit nici o referință cu privire originea ei română (cu toate că numele ei adevărat a fost Auguste Fotescu). Tocmai de aceea cred că e interesant de citit interviul cu titlul “Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbește…”, publicat de săptămânalul “Ilustrațiunea română” în numărul din 23 octombrie 1935:

Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbește

“Un cuvânt românesc, într'o țară străină și într'un cerc unde nu găsești nici picior de român, te impresionează, mai mult decât și-ar putea închipui cineva. Ascultam într’un grup de “stele" și “stelișoare" istorioarele gingașe pe care ni le servea, drept aperitiv, grațioasa și frumoasa Marta Eggerth, când, pe neașteptate, un glas cristalin îmi atrase atenția:

- Sunteți din București?

Doi ochi catifelați, vioi și jucăuși, care mă căutau printre prietenele fermecătoarei blondine, mă făcură să cunosc pe compatrioata noastră, Tina Eilers."

 

“Tina, româncuța noastră"

 

"Auzisem de “Tina", româncuța noastră care cucerise scenele de comedie din acel Berlin atât de pretențios; “de străina" Tina care, la un moment dat, a apărut pe ecran în tovărășia faimosului tenor italian Pattierra. Dar n'o cunoscusem personal. Din primele cuvinte, Tina pe care o impresionează atât de mult graiul matern, nu și-a putut ascunde nesfârșita bucurie pe care o simte, ori de câte ori vorbește cu cineva din "patrie"…

- Nu am nici o bucurie mai mare și nu mă simt niciodată mai fericită, decât în ziua în care, este drept odată pe an, pășesc pe pământul țării mele, în Transilvania mea, unde mă duc să-mi văd părinții. Aștept întotdeauna ziua plecării cu înfrigurare, și în lungul răstimp, de la an la an, îmi alin dorul, “grăind" românește cu româncuțele care se abat pe aci.

 

Ne-am împrietenit mai curând decât mi-aș fi putut închipui și strecurându-ne cu voioșia copiilor care se furișează spre locul de joacă am pornit spre locuința compatrioatei mele. Locuința Tinei, ca mai toate locuințele artiștilor, este un mic muzeu de lucruri de artă rânduite cu gust și cu distincție.

- Am auzit că ultimele succese pe care le-ați avut în cinema v-au ispitit și că veți abandona teatrul pentru ecran...

Tina râse cu poftă.

- Bine că n'ați scris așa ceva. Este desigur o născocire. Scena îmi este atât de dragă, încât chiar dacă cinematograful mi-ar oferi o glorie pe care n'am putut-o visa, n'aș putea-o abandona... Dacă am putut divorța de soțul meu, ofițer în armata română, pe o asemenea chestie, rămânând credincioasă scenei, pentru care simt toată atracția și căreia îi consacru dragostea mea, cu atât mai greu mi-ar veni să fac acest sacrificiu pentru cinema."

Tina Eilers în “Ciocolatiera"

 

"Tina povesti apoi, ou ochii strălucind de mulțumire, de succesul ei de la “Künstlertheater" cu acea “Ciocolatieră", în care a realizat o mare creație.

- Dv, adăogă Tina, vă dați seama că o româncă, în definitiv o “străină", a obținut asemenea succes în comedie, cu destule greutăți... Ultimul rol de succes a fost în “Spiel am Bord" cu Nikolaewa. Chiar astăzi dimineață, mi s'a cerut de la un alt teatru să joc o comedie anume scrisă pentru “genul" meu. Am refuzat oferta, pentru că trebuie să joc într'un film.

- Atunci rezultă că vă împletiți dragostea și arta între teatru și cinema!

- V'am spus destul de clar. Și ecranul îmi oferă destule recompense morale și materiale. Dar obiectivul meu este teatrul, pentru că, oricâte progrese ar face tehnica tehnica ecranului, teatrul rămâne teatru, prilej de interpretări pe care numai el ți le poate oferi...

- În țară ați jucat?

- Nu. Doar în copilărie, pe când nu visam că voi deveni artistă. Am făcut conservatorul la Viena, apoi mi-am completat studiile la Berlin. Am fost mereu prinsă de angajamente la teatrele de aici. Dar într'o zi ... voi veni și la București. Poate atunci să pot sta mai mult…”

Tina Eilers - filmografie selectivă

 

Die Stimme der Liebe (Vocea iubirii, 1933)

Ein Kind ist vom Himmel gefallen (Un copil a căzut din rai, 1933)

Die Katz’ im Sack (Pisica în sac, 1934)

Eine Nacht in Venedig (O noapte la Veneția, 1934)

Donaumelodien (Melodiile Dunării, 1936)

Drei tolle Tage (Trei zile minunate, 1936)

Boccaccio (1936)

Weißer Flieder (Liliac alb, 1939)

Ich verweigere die Aussage (Refuz să mărturisesc, 1939)

Alarm auf Station III (Alarmă în salonul III, 1939)

Was wird hier gespielt? (Ce se joacă aici?, 1940)

Mein Herz gehört Dir (Inima mea îți aparține, 1944)

Sursa: articolul “Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbește…” – semnat “m.” - publicat în săptămânalul “Ilustrațiunea română” - numărul din 23 octombrie 1935 - disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor