duminică, 3 august 2025

$$$

 

12 motive pentru care nu-l regret pe Ceaușescu


A apărut recent un sondaj INSCOP care spune “55,8% dintre respondenți consideră că regimul comunist a fost mai degrabă un lucru bun pentru România”. Dar nu din cauza asta m-am hotărât să scriu acum, ci din alt motiv. Câțiva prieteni de vârsta mea, aparținând aceluiași spațiu cultural, și-au exprimat opinii asemănătoare cu cei 55%, referitoare la comunism și, în particular, la Nicolae Ceaușescu. Pentru ei și pentru alții, m-am decis să fac o scurtă analiză.


1. Țineți minte penuria de alimente, frigul, lipsa de lumină în anii 80! Da, toți recunoașteți asta, dar m-a oripilat expresia “Și totuși, nimeni n-a murit de foame sau de frig.” E ca și cum i-ai spune unui bolnav, cu cinism “Da, știu, cancerul ăsta te-a chinuit, dar uite că totuși n-ai murit.” 

Mai pe românește: cum poți să regreți un cancer, indiferent cu ce vine la pachet?


2. Țuțea spune despre Ceaușescu “Nu ştiu eu cât de comunist e el, dar ţine cu naţia asta, să ştiţi de la mine. Ăsta e român adevărat.” Îl contrazic vehement. Poate că Ceaușescu a fost patriot, în sensul că și-a iubit țara. Dar, cu siguranță, nu și-a iubit poporul. Așa cum nici Keops nu i-a iubit pe egipteni cand și-a ridicat piramida. După 50 ani a urmat Kefren, cu a doua piramidă și sunt sigur că, la un sondaj, egiptenii care îi iubeau pe faraoni n-ar fi ajuns la 55%. Vă doriți un nou Kefren? Nu v-a ajuns o piramidă?


3. „În comunism, toată lumea avea de lucru. Astăzi, milioane de români au plecat afară, pentru că nu au locuri de muncă în țară”.  Fals! Astăzi, în România, este o lipsă a forței de muncă. Cei din diaspora au plecat nu pentru că nu aveau de lucru, ci pentru că sperau s-o ducă mai bine. În comunism, aceiași oameni ar fi plecat și atunci afară, dar nu puteau, erau fie arestați, fie împușcați la graniță. Și vreți să revină vremurile acelea?


4. “În comunism, toată lumea avea casă.”. Explicați-mi un lucru: cum de, acum 40 ani, 21 milioane de români aveau toți case, iar astăzi, 16 milioane nu au? Suntem mai puțini, iar case s-au tot construit între timp.


5. Da, existau uzine și combinate cu zeci de mii de muncitori, dar a fost o industrializare forțată, cu o productivitate necompetitivă la export. Știți că exportul industrial de azi e de 10 ori mai mare decât în anii 80? Mai citiți înainte de a vorbi.


6. Despre presă și TV știți cum era – două ore de tv pe zi și Scânteia, toate pline cu Ceaușescu și realizările comunismului. Am fi putut avea un dialog public pe vremea aceea, așa cum o facem acum?


7. “Este inechitate socială, există persoane putred de bogate și eu îmi număr bănuții de la o pensie la alta”. Și pe vremea aceea îmi număram bănuții de la un salariu la altul, poate mai mult decât acum. Și pe vremea aceea existau oameni (activiști de partid, securiști, funcționari înalți) care o duceau bine. Dar nu-i știam, pentru că Scânteia nu le publica privilegiile.


8. Din toate punctele de vedere, nivelul de trai de astăzi este cel mai ridicat din toată istoria României. Asta arată cifrele, dar eu subliniez un alt aspect: spuneți, când v-ați pingelit pantofii ultima oară, când v-ați reparat ultima oară un televizor, o mașină de spălat sau un mixer? Nu pentru că sunt mai bune calitativ, ci pentru că astăzi vă permiteți să le aruncați și să cumpărați altele.


9. “Dispare familia tradițională, e plină țara de homosexuali. Pe vremea lui Ceaușescu, homosexualii nu făceau parade pe străzi, ca astăzi.”.  Înainte de 90, homosexualii nu făceau parade, pentru că erau arestați. Am avut un coleg, inginer, care a făcut doi ani de pușcărie. Credeți că asta e soluția?


10.  Comunismul a distrus caracterul românilor. Să furi de la stat nu era considerată infracțiune, ci un mod de viață. Cei care n-o făceau erau considerați proști. Ăsta e izvorul șpăgii și al corupției de azi.

Și încă ceva, vă dau un mic exemplu. În 78, am mers la Poiana Brașov. Oamenii stăteau aliniați în funcție de ordinea sosirii  Când venea autobuzul, cine nu încăpea aștepta autobuzul următor. În 88, în același loc, la sosirea mașinii s-a iscat o busculadă și au urcat cei mai agresivi.   Veșnica bătaie între oameni la cozi timp de 10 ani a înrăit sufletul românesc. 

 

11. “Prin comparație cu ziua de azi, comunismul era raiul pe pământ”. Să vă spun eu cum vedeam raiul pe pământ în anii 80: în drum spre casă, să intru într-un magazin plin de mii și mii de produse, să iau moderat un kil de carne de porc, jumătate de cașcaval și două ciocolate pentru copii, să vin acasă și, cu o cafea bună în față, să iau telecomanda și să oscilez între un canal de sport și unul de filme. Alții (mă refer la țările socialiste, nu la occident) aveau așa ceva, numai românii nu. Domnilor, de ce doriți să se întoarcă iadul?


12. Cele două sisteme politice nu pot fi comparate. Comunismul presupune dictatură și, așa cum s-a văzut, dictatura poate duce la abuzuri și chiar aberații, cum au fost excesele din anii 80. La noi se preconiza o dinastie Ceaușescu, așa cum e azi în Coreea de Nord. Dacă la așa ceva visați, vă invit să faceți o excursie acolo. 


Știu argumentele suveraniștilor: corupție, lăcuste, familie tradițională, nu suntem stăpâni la noi în țară, ne gândim mai mult la ukraineni și moldoveni decât la noi. Nu încerc să vă conving să vă schimbați opiniile politice. Evident, și eu sunt împotriva corupției și a inechității. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, de ce comunism? De ce Ceaușescu? Mă adresez aici tinerilor care nu l-au prins pe Ceaușescu, dar îl regretă: vă doresc să trăiți doar două luni în anii 87-88. O să rezistați, n-o să muriți de frig sau de foame. Dar o să reveniți cu alte sentimente.


Dacă tot vorbim de călătoria în timp, vă mărturisesc ceva. Sunt un om pașnic, chiar bonom. Dar Ceaușescu era singura persoană pe care, dacă aș fi avut un pistol, l-aș fi împușcat. Și astăzi, dacă aș putea călători în timp în 79-80, l-aș împușca, pentru a-i scuti pe români de 10 ani de chin.

$$$

 Mi-am amintit că aveam în arhiva mea câteva exemple de "derapaje literare".

Vi le ofer și vouă, la început de uichend. 


- Doctore, mă chinuie îngrozitor coloana !

(Constantin Brâncuși)

- Posteritatea va crede că am avut un singur ou.

(Cristofor Columb)

- Prefer rima îmbrățișată.

(Veronica Micle)

- Femeile cu picioare lungi sunt cele mai bune la pat.

(Camil Petrescu, în Patul lui Procust)

- Duc o viața regulată ; mă culc la șapte, mă scol la șapte.

(Albă ca Zăpada)

- Femeia model trebuie să fie tânără.

(Corneliu Baba)

- A fost nuntă cu dar, dar nu cine știe ce !

(George Coșbuc, în Nunta Zamfirei)

- N-aveți, cumva, un foc ?

(Nero)

- Și totuși, se învârtește !

(Galileo Galilei, la un chef)

- Suntem rude, dar foarte îndepărtate.

(Frații Grimm)

- Eu sunt o excepție, mi-am făcut carul vara și de când cu politica, am tras poezia pe linie moartă.

[A.(carul) Păunescu]

- Justiția noastră este bolnavă.

(Codruta Kövesi, citând un doctor în drept)

- Am fost corigent la zoologie și literatură.

(La Fontaine)

- Am oscilat între Școala Ardeleană și școala militară.

(Petru Maior)

- Aria cercului se bucură de o celebritate nemeritată.

(Giuseppe Verdi)

- Noi vrem pământ !

(un extraterestru rătăcit)

- Nu intrați în marile complexe cu soția.

(Sigmund Freud)

- Am picat la țanc !

(Aurel Vlaicu)

- Tablourile lui Salvador Dali sunt lipsite de simboluri.

(Dimitri Mendeleïev)

- Într-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la pătrat.

(Pitagora)

- Când pun mâna pe un roman bun, nu-l las până nu-l termin.

(Cleopatra)

- Cartea mea de căpătâi este “După douăzeci de ani”.

(Silviu Brucan)

- Mă duc să mă caut.

(Fiul rătăcitor)

- Aștept Ziua Recunoștinței... 

   Ce mică-i lumea !

(Gulliver in Tara piticilor)

- Nu-mi fac planuri de viitor.

(Nostradamus)

- Toți oamenii de valoare au zburat din România.

(Henri Coandă)

- De fapt, la țară eu nu merg la vară, ci la un văr.

(George Topârceanu)

- Vrem să ne păstrăm limba și portul.

(un constănțean - Radu Mazăre)

- Ca orice om, am fost și eu la strâmtoare.

(Fernand de Magellan)

- Marile cuceriri le-am făcut în moteluri.

(Gingis-Han)

- Eu stau, tu stai, el stă.

(Imnul de Stat)

- Oștenii mei, astăzi avem exerciții de tragere !

(Vlad Țepeș)

- Americanii s-au obișnuit cu in-sula în coastă.

(Fidel Castro Ruiz)

- Am ajuns în America pentru că m-a trimis nevasta după cartofi, roșii și mălai.

(Cristofor Columb)

- Forma mea de protest este demonstrația.

(Pitagora)

- Nu sunt de acord cu femeile care își spionează bărbații.

(Mata-Hari)

- Simt că se învârte pământul cu mine !

(Nicolaus Copernicus)


- Corolar matematic

Cum se rezolva o necunoscută ?

Se deschid parantezele și se introduce întregul în fracție.

(Carl Friedrich Gauss)

$$$

 Profesorii sunt cea mai vulnerabilă categorie socio-profesională!


Dacă polițiștilor li s-ar mări norma cu o tură, ar trebui să fie dați afară oameni.

Dacă medicilor li s-ar mări norma cu o gardă, ar trebui să fie concedieri în sănătate.

Dacă judecătorilor li s-ar mări norma cu 10 dosare, ar trebui concediați magistrați.


Asta fiindcă nu există polițist suplinitor, medic suplinitor, magistrat suplinitor. 


În schimb, avem profesori suplinitori, adică profesori cu contract de muncă pe perioadă determinată de 1 an.


Chiar dacă profesorilor li s-a mărit norma didactică, nu vor fi făcute disponibilizări. Cum așa?


Simplu. 44.000 de cadre didactice au contract de muncă pe perioadă determinată de 1 an. Deși și-au obținut postul prin concurs național. Precum polițistul. Precum medicul. Precum magistratul.


Numai că, având vina de a fi profesori, li s-a făcut contract de muncă pe 365 de zile. 1 septembrie -- 31 august. Pe 31 august, 44.000 de profesori încheie raportulrile contractuale de muncă. 


Odată cu creșterea normei didactice, 14.000 de profesori nu vor mai prinde post din toamnă. Însă, ei nu vor fi disponibilizați propriu-zis. Pentru că au avut contract provizoriu, pur și simplu nu li se va mai propune un altul...


Cu 44.000 de contracte pe perioadă determinată, profesorii sunt cea mai vulnerabilă categorie socio-profesională...

$$$

 Cum să mai crești fluturi, când lumea vânează molii?


Sunt profesor.

Am trecut printr-o facultate făcută din nopți albe și cursuri lungi cât drumurile din manuale. Am făcut master, am dat examene de grade, am stat cu sufletul în gât și salariul în buzunarul greșit. N-am cerut mai mult decât o viață decentă, o casă unde să se audă râsete și un trai în care să nu număr monedele la final de lună. Dar viața m-a învățat repede că, în țara mea, onoarea nu ține de foame.

Privesc uneori pe Facebook, văd poze cu oameni cu timp de vacanțe exotice. Eu, între două fișe de lucru și un catalog, îmi pun problema dacă la anul vor mai fi copii. Și-atunci îmi pun întrebarea care mă sfâșie: Cum le mai spun copiilor mei că merită să fii corect?

Lumea pare construită cu susul în jos. Cei care sapă în adâncurile cunoașterii trăiesc la suprafață, cu buzunarele goale. Cei care jonglează cu legile, ocolind regulile, stau în vile albe cu porți de fier.

Eu mi-am crescut demnitatea ca pe o plantă rară, udată cu răbdare și luminată de idealuri. Dar acum, când privesc în jur, văd o pădure de buruieni care cresc mai repede, mai înalte, și mai bogate. Și mă întreb dacă n-am greșit grădina.

Ce le spun elevilor când mă întreabă, sincer, cu ochii mari:

„Domnule profesor, de ce să mai învăț? Când văd că lumea e a șmecherilor?”

Nu îi pot minți. Le spun adevărul, cu nod în gât:

„Pentru că într-o lume plină de șobolani, chiar și o pasăre care zboară scurt, dar drept, e o minune.”

Îi învăț că banii pot cumpăra haine, dar nu respect. Pot aduce like-uri, dar nu prietenie. Că valorile nu se vând la colț de stradă. Că dacă vor să se uite în oglindă fără rușine, trebuie să construiască în ei ceva ce nimeni nu le poate fura.

Adevărul doare: nu trăim ușor. Ne punem visurile la conservat. Ne luăm case cu rate mai mari decât speranțele. Facem navete de zeci de kilometri pentru salarii care par mai degrabă bacșișuri ale unui sistem obosit. Îmbătrânim în bănci, în timp ce unii își plimbă averile prin paradisuri fiscale.

Și totuși, nu plec, că nu pot. Pentru că știu că fiecare cuvânt pe care-l spun în clasă poate fi o scânteie. Că poate, undeva, un copil va învăța nu doar ecuații și adunări, ci curajul de a fi altfel. Că poate, din mâinile mele, va ieși un om care va schimba direcția vântului.

Sistemul nostru are nevoie nu doar de reforme, ci de adevăruri spuse răspicat. De profesori care nu mai acceptă umilința ca pe un preț inevitabil. De părinți care cer, nu cerșesc, respect pentru cei care le formează copiii. De o societate care să-și prețuiască dascălii nu cu aplauze de ocazie, ci cu demnitate reală.

Poate că nu o să am niciodată o vilă, nici nu aș vrea, dar am zidit ceva în mințile copiilor. Poate că n-o să urc pe vreo scenă, dar am aprins lumini în oameni care încă bâjbâiau prin întuneric.

Și poate, doar poate, asta înseamnă, de fapt, să trăiești bine.

Chiar dacă ești profesor.

Chiar dacă ești obosit.

Chiar dacă nu te aplaudă nimeni.

Dar ai fluturi în suflet. Și, cândva, lumea va învăța din nou să-i vadă.

$$$

 "Era vara anului 1998, nimeni nu mai dansa macarena, iar Turnurile Gemene din Manhattan încă existau."


Liviu G. Stan demonstrează, dacă mai era nevoie, că imaginația sa e un motor V12, fără urme de rugină, turat la maxim prin mahalalele prăfoase ale Brăilei. 

"Regele apei", recentul său roman publicat la Editura Curtea Veche, te surprinde încă de la cuprins cu o structură inedită. Astfel, povestea este împărțită nu pe capitole, ci în ordinea cronologică a meciurilor disputate de naționala de fotbal a României la Campionatul Mondial din 1998: România-Columbia/România-Anglia/România-Tunisia/România-Croația.


Tematic, aș grupa aceste patru părți în două mari secvențe spațio-temporale, deși granița dintre ele, după cum veți vedea, este permeabilă și fluidă. Prima secvență este un delicios periplu cinematografic prin copilăria brăileană a lui Costin Rogojanu zis Libanezu (când zic cinematografic, am în vedere o corcitură între "Amarcordul" lui Fellini și "Pisică albă, pisică neagră" a lui Emir Kusturica). Sufletul lui Liviu e ca un burete îmbibat în miere aici și asta se simte la fiecare pagină de un haz descătușaț. O mare bilă albă pentru autor, fiindcă va reuși să impună în literatura română, alături de caragialeștii Farfuridi și Brânzovenescu și mai puțin cunoscuții Lache și Mache, un alt cuplu de personaje masculine trăsnite, și anume Parașchiopu și Motopârț.


Însă granița dintre umor și violență în acest roman este străvezie precum aripa de libelulă. Și iată-l pe Libanezu - șarpele care se descotorește de pielea copilăriei pentru a-și face ucenicia ca mercenar de război - îmbrăcând o piele permanentă de această dată, fiindcă "răul se imprimă pe suflet ca un tatuaj". M-a surprins a doua secvență narativă, care, deși fragmentată, a scos la iveală și partea neplăcută, ascunsă sub preș, a naturii umane. Liviu pendulează aici între analepse și prolepse, între narațiunea la persoana a doua și narațiunea la persoana a treia, între Brăila și Milano, cu încrederea unui înotător profesionist călit de apele Dunării.


"Cei ca mine au în fișa postului asigurarea inconștienței acestor orbi. Cei ca mine sunt mandatați la marginile civilizației și încasează tot sângele adevărat, ca să nu ajungă în concediile lor, în aparatele de aer condiționat, în voucherele lor. [...] Un grangur ucis la Jakarta nu moare pe gresia propriei băi, ci-n dressingul unui dezvoltator de software din Lyon. Mortul e acolo, în viața ta, chiar dacă nu-l vezi. Și nu-l vezi, pentru că eu sunt angajat ca să nu-l vezi, eu sunt cenzura care îți protejează familia de adevărul speciei umane."


Am făcut eforturi să fiu cât mai obiectiv, să trec peste prietenia care mă leagă de autor, pentru a găsi cusururi cărții și, ce să vezi, în afara câtorva scene grotești (dar justificate în context), m-am enervat: nu am găsit niciunul! Colac peste pupăză, finalul vine ca un Big Bang plin de haos și adrenalină.


Șut, bară, gol, calificare! Bravo, Regele apei!

$¢$

 Hap De Limbă 👅 

🟣 „Vi-i” greu se scrie corect?


🔍 Confuzii cu „viu/vie/vii” și rudele lor gramaticale


1. „Vii” – pluralul care dă dureri de cap


Ai fost la țară? Ai trecut prin vii?

Astea-s viile,adică plantațiile cu viță-de-vie(podgoriile).

Substantiv, feminin: O vie, două vii.

➡️ Am crescut printre vii, nu printre greșeli.


2. „Viu/vie/vii” – adjectivul care respiră


Omul viu, femeia vie, oamenii vii.

Se scrie cu doi i la plural:

vii oameni, nu morți, trec pe rând ca mateloți... (sens poetic)🥴🥴🥴


Se poate scrie cu trei i când adjectivul e antepus și cu valoare expresivă:

Viii oameni când sunt vii,

Nu te sperie de vii,

Pe-nserat la moșu-n vii...😅😀


⚠️ Atenție:

E diferență între „vii oameni” (adjectiv postpus) și „viii oameni” (adjectiv antepus, inversiune stilistică).

Ambele sunt corecte, dar una e logică, cealaltă poetică. Alege în funcție de ton👅


3. „Viii” – substantivul... înviat


„Morții cu morții, viii cu viii.”

Da, cu trei i. De ce?Pentru că e vorba de substantiviza-

re ( eu > eul; sine>sinele; alb> albul; viu> viul etc)


Regula: prin articulare, în limba română, unele cuvinte pot deveni substantive.


viu → vii (adj. pl.) → viii (substantiv: „cei vii”)

Exemplu paralel:

deștept(-ul) → → deștepți(-i)


➡️ Așadar:

viii oameni = gramatical corect, dar neuzual

viii (cei vii) = corect și frecvent


4. „Vi-i” – omofonul buclucaș


‼️ Atenție mare: aici sunt două cazuri diferite!


a) „Vi-i” = pronume personal (vouă) + verbul „a fi” ( formă scurtă)


✅ „Vi-i teamă” = „Vouă vă este teamă”

✅ „Vi-i frig/foame/rău” = „Vouă vă este frig...”


„vi-” = vouă

„-i” = este (forma scurtă a verbului „a fi”)

👉 Apare doar la persoana a II-a plural (vouă)


b) „Vi-i” = două pronume personale: vouă + pe ei

✅ „Vi-i aduc mâine” = „Vouă vi-i (pe ei) aduc mâine.”


„vi-” = vouă (dativ)

„-i” = pe ei (acuzativ)


⚠️ Se aude ca „vii”, dar e omofon cu funcție total diferită!

👉 Se scrie cu cratimă: vi-i.


5. „Vii” – forma verbului „a veni”

Eu vin, tu vii, el vine...

Aici „vii” e verb, nu adjectiv, nu substantiv, nu podgorie.

Cum îl recunoști? Urmează o acțiune, o întrebare sau un complement:


✅ Tu vii la cină?

✅ Dacă vii, adu și niște vin. (poate chiar vin din vie...)


🔚 Concluzie:


Când vii din vie,

nu uita că și viilor

le place gramatica.


Și dacă vezi trei „i” la un loc, nu te speria:

poate sunt doar viii care scriu corect.❗👅

#mirelachindea

$$$

 ,,Văduva" José Saramago, 360 de pagini


Un roman de debut care anunță un mare scriitor, o poveste foarte fain scrisă într-un stil de senzație!


Romanul debutează cu moartea lui Manuel Ribeiro soțul Mariei Leonor și stăpânul unei moșii, o moarte descrisă cu multe detalii. Și de aici autorul îi trasează un alt destin acestei femei într-un mod înduioșător. 

Maria Leonor este personajul central feminin, rămasă văduvă foarte tânără cu doi copii. După înmormântarea soțului, pe o ploaie teribilă, cade bolnavă la pat cu febră, delirând într-o stare totuși de conștiență. Reușește să se ridice din această stare prelungită cu ajutorul credincioasei servitoare Benedita și cu ajutorul medicului de familie Pedro Viegas. Pe Benedita va ajunge în cele din urmă s-o urască pentru că va deveni ca o umbră, ca o fantomă care îi va urmări fiecare mișcare și va încerca să-i controleze viața. Da, poate părea puțin telenovelistic dar vă asigur că punctul forte al romanului este explorarea simțămintelor personajului feminin, emoțiile sunt copleșitoare, descrise magistral. Pe de altă parte surprindem faptul că dorințele trupești sunt prost înțelese de societate ceea ce o face pe eroină să se frământe până în pragul nebuniei, aproape că se gândește la sinucidere.

Relația cu Benedita se deteriorează din momentul în care aceasta aproape o suprinde pe Maria Leonor cu cumnatul său. Este doar un moment de slăbiciune, un sărut pasional și nimic altceva, însă de aici pare că se duce o luptă tăcută dar înverșunată între cele două femei. 


Am remarcat de asemenea că atmosfera romanului este una de epocă, Saramago știind să povestească, să creeze personaje, să descrie locuri și să analizeze trăiri și sentimente. 

Acțiunea se desfășoară într-o epocă în care există trenuri, dar încă n-au apărut automobilul și telefonul, comunicarea se făcea prin scrisori. Medicii de familie se deplasează acasă la bolnavi cu trăsura. Țăranii muncesc pe moșia celor înstăriți sau ajută cu devotament pe lângă casă.

O epocă ce punea accent pe imaginea celor bogați în comunitate, așa cum este și cazul Mariei Leonor: Benedita îi ține ascuns secretul pentru că ,,ce va zice lumea despre asta?", lucru care devine copleșitor pentru tănara văduvă.


O carte minunată, bine scrisă cu un final neașteptat!


,,Își aminti! O rușine fără sfârșit o inundă în acel moment. În sufletul ei totul se prăbușea haotic: era ca și cum toate rațiunile morale pe care se putea sprijini o viață de om s-ar fi năruit, lăsând în urmă numai praful dărâmăturilor, descurajarea ruinelor."

$$$

 „Saga Forsyte” a lui John Galsworthy a fost socotită de critici drept una dintre cele mai de seamă opere ale literaturii engleze din secolu...