sâmbătă, 12 iulie 2025

$$$

 👏 Felicitări, Iași! 


Orașul a fost desemnat destinația de city break a anului 2022, în România!

 Iași este un oraș care are cu ce se mândri. 

📍 Este al doilea oraș din România, ca număr de locuitori. 

📍 La Iași s-a înființat prima universitate românească, Universitatea “Alexandru I. Cuza”, fondată în 1860. 

📍 Palatul Culturii, clădirea simbol a orașului, este capodopera a marelui arhitect român Ion D. Berindey și a fost Palat de Justiție. 

A fost construit între 1906 – 1925 și are o suprafață de peste 30.000 de metri pătrați.

La decorarea unor săli, s-a folosit în premieră un material brevetat de Henri Coandă, denumit bois-ciment, care imită lemnul de stejar. 

📍 Grădina Botanică ”Anastasie Fătu”, înființată în 1856, a fost prima grădină botanică din Principatele Române și este cea mai mare din țară, suprafața actuală este de aproape 100 de hectare. 

📍 Primul teatru național românesc este Teatrul Național “Vasile Alecsandri”, construit după planurile marilor arhitecți Fellner și Helmer și inaugurat la 1 decembrie 1896. 

📍 Bojdeuca lui Creangă, este primul muzeu memorial literar din România, locul de naștere al Amintirilor din copilărie, locul în care Creangă și Eminescu stăteau pe aceeași prispă. 

 📍 Orașul este înconjurat de șapte coline: Breazu, Șorogari, Repedea, Cetățuia, Galata, Bucium Păun și Copou Aurora. (destinatiaanului.ro)

$$$

 Acum 80 de ani!

 Războiul de 1 421 de zile!


11 iulie 1941. A 20-a zi de război! 


Alesandru DUTU 


♦ Armata 3 română continuă să înainteze, fără a desfăşura lupte, spre Moghilev. 

♦ Aflată în subordinea Corpului 54 armată german, Divizia 1 blindată română continuă deplasarea spre Bălţi. ♦ Încurajate de succesul obţinut în zona Diviziei 35 infaterie, patru batalioane sovietice, sprijinite de artilerie numeroasă, atacă pe direcţia Hânceşti – Lăpuşna în sectorul Diviziei 15 infanterie. 

♦ Apreciind că menținerea pozițiilor de la est de Prut ajuta manevra de ansamblu a Armatei 4, inclusiv în zona masivului Cornești (cel puțin prin blocarea unor importante forțe inamice) și luând în calcul informațiile oferite de recunoașterile trimise spre Epureni și Cania care nu semnalaseră trupe inamice numeroase pe linia de contact, generalul Nicolae Ciupercă solicită Comandamentului de Căpetenie (orele 19.40) ,,să se mențină capul de pod de la Fălciu”. 

•  ,,Câştigarea şi păstrarea lui s-a făcut cu prea multe sacrificii – preciza comandantul Armtei 4 –, iar retragerea ar influenţa moralul trupei care a crescut în ultimele zile, după ce oamenii au văzut că pot rezista şi respinge cu pierderi grele contraatacurile inamice”. 

• Părăsirea poziţiilor cucerite cu multe sacrificii este respinsă şi de comandantul şi ofiţerii Regimentului 12 dorobanţi. 

• În contextul opririi contraatacului sovietic de pe Valea Bucovățului, Comandamentul de Căpetenie răspunde că aprobă menținerea capului de pod. Ca urmare, generalul Nicolae Ciupercă ordonă Corpului 5 armată să organizeze cât mai bine apărarea spre ,,a atrage și fixa cât mai multe forțe inamice”. 

♦  Armata 3 face cunoscut că ,,în întreaga zonă ocupată trupele române și germane din Basarabia, dar mai ales pe traiectul șoselei Sculeni, Fălești, Bălți se găsesc mulți cai morți și chiar cadavre omenești care au intrat în putrefacție și pot da naștere la epidemii grave” și ordonă: ,,Luați măsuri imediat, în legătură cu Serviciile pretorale pentru îngroparea tuturor cadavrelor și asanarea câmpului de luptă”. 

♦ Constatând că în zona de acțiune a Armatei 4 (sudul Basarabiei) sovieticii lăsaseră numeroși agenți, generalul Nicolae Ciupercă ordonă să se ia ostatici ,,din cei ce sunt recunoscuți că au avut un rol sub conducerea comunistă” și să-i oblige ca ,,prin familiile lor să vegheze la identificarea celor din localitate sau veniți din afară cu scopuri criminale”. ,,La orice acțiune contra trupelor noastre în raza localităților lor – mai preciza ordinul – aceștia vor fi executați”. În același scop, s-a ordonat ca populația civilă ,,să nu aibă voie a circula dintr-o localitate în alta spre a se împiedica accesul în zonă al agenților inamici”. 

♦ Capacitatea spitalelor bucureştene este depăşită de numărul mare de răniţi.

♦ Din ordinul Guvernului, Prefectura Poliţiei Capitalei anunţă suspendarea tuturor manifestărilor sportive. 

♦ ,,Timpul” publică telegrama P.S.S. Gurie trimisă generalului Ion Antonescu: ,,Ca modovean şi slujitor al lui Hristos, precum şi ca mitropolit al Basarabiei, binecuvâtez lupta sfântă ce duceţi pentru dezrobirea fraţilor noştri basarabeni şi bucovineni… Dumnezeu să vă ajute a întinde hotarele scupmei noastre Patrii până acolo unde ei au deportat şi au risipit pe iubiţii noştri moldoveni”. 

• Cu acelaşi prilej, ziarul inserează şi răspunsul Conducătorului Statului român: ,,Părăsind toiagul şi vălul cernit al durerii, Mitropolia acestul pământ, dintotdeauna şi pentru totdeauna românesc, e chemată să tragă brazdă adâncă atât cu plugul credinţei Dumnezeieşti, cât şi cu cel al poruncilor naţionale, în sufletul fraţilor noştri basarabeni regăsiţi şi a mult încercaţilor fraţi de dincolo de Nistru, care îşi aşteaptă de vremuri mântuirea”. 

♦ Pe alte fronturi: 

• În Ucraina, germanii ocupă Kameneţ-Podolsk. 

• Tancurile feldmareşalului Gerd von Rundstedt ajung la numai 16 km de Kiev, dar nu pot ocupa oraşul. 

• Generalul Franz Halder face cunoscut că trupele germane au pătruns pe teritoriul sovietic între 300 şi 600 km şi au capturat 328 898 prizonieri, 1 809 piese de artilerie şi 3 332 maşini de luptă blindate. 


P.S. Poate foloseşte cuiva! Postarea se referă numai la contextul epocii. Eventuale comentarii, fără actualizări, elogii sau denigrări.

$$$

 12 iulie 1475:


 In fața unui iminent atac otoman, Ștefan cel Mare a recunoscut suzeranitatea lui Matia Corvinul, regele Ungariei și a obținut sprijinul acestuia în lupta împotriva turcilor. 

La 12 iulie 1475 a fost încheiat tratatul de la Iași, prin care Ștefan cel Mare, domn al Moldovei urma să primească ajutor militar antiotoman în schimbul recunoașterii ca suzeran pe Matia Corvin, rege al Ungariei. 

Marea victorie in Batalia de la Vaslui (10 ianuarie 1475), repurtată de Ștefan cel Mare asupra turcilor, a rămas fără urmări pe plan strategic, pentru că Veneția, aflată în război cu Imperiul Otoman, a încheiat armistițiu de șase luni cu sultanul. Astfel sultanul Mehmed al II-lea a avut răgazul necesar pentru a cuceri cetățile Caffa, Tana și Mangop din Crimeea.

Însăși Hanatul Crimeei a devenit dependent de Poartă. Astfel turcii obțin un aliat pe celălalt flanc al Moldovei. În situația dificilă creată pentru Moldova, domnul Ștefan solicită sprijin militar monarhilor europeni. Dintre toți conducătorii statelor europene, doar regele Matia Corvin al Ungariei a poruncit o companie antiotomană, în toamna anului 1475, care se va finaliza prin cucerirea Șabațului în Serbia. 

Ștefan cel Mare reușește să zădărnicească tentativa flotei otomane de a cuceri Cetatea Albă și Chilia, unicile cetăți libere la Marea Neagră. Pericolul otoman se va agrava în timp. unitischimbam.ro

$$$

 DE--AR FI VIATA DE VANZARE...


JEAN CONSTANTIN 


De-ar fi viața de vânzare,

aș păstra la purtător

trupul meu de lup de mare,

dar aș pune alt motor;

cu o inimă nebună

să se țină de prostii,

iar atunci când se consumă

să o trec pe baterii.


De-ar fi viața de vânzare

eu mi-aș vinde anii mei

și-aș păstra în buzunare

doar pe primii 23.


Mi-aș lua iar lodenul verde

de-acum 35 de ani,

ani ce nu mi i-aș mai pierde

să-i aștept pe-americani.


De-ar fi viața de vânzare

ce-aș mai bea cu toți ai mei,

zeci de lăzi de corăbioare,

Murfatlar de 12 lei.


Și pe mama mea săracă

Ce-a crescut un vagabond,

Aș plăti-o să mă facă

Încă-o dată, dar mai blond.


Hai prieteni, hai in piață,

că azi nu mă uit la bani;

să vă cumpăr câte-o viată,

să fac cinste la golani.


Să încingem cheful mare,

haideți toți la masa mea

dacă viața-i de vânzare,

sa ne batem joc de ea!


Toamna a venit, piesa s-a sfârșit

Ieși din scenă acum, paiață,

Teatrul este gol, viața e un rol,

Fir-ar mama ei de viață!

$$$

 Acum 85 de ani! Drama României!


11 iulie 1940. Carol al II-lea doreşte să discute cu Hitler!


Alesandru DUTU 


• Liviu Rebreanu: ,,Azi ajung la conducere oameni complet necunoscuţi, fără rădăcină în conştiinţa publică şi fără calităţi de conducere. Ce să mai spun de oamenii de casă... Regele a distrus orice veleitate de caracter, înconjurându-se numai de slugi. Se confundă disciplina cu slugărnicia”.

• Martha Bibescu: ,,Pe măsură ce Piaţa Palatului se măreşte, ţara se micşorează”.

♦ Wilhelm Fabricius informează Berlinul că regele Carol al II-lea i-a cerut să sondeze ,,dacă este oportun să-l viziteze personal pe Führer”, simţind nevoia ,,să-şi expună personal punctul de vedere şi să primească îndrumări în privinţa organizării teritoriului român”. 

♦ România se retrage, fără explicaţii, din Societatea Naţiunilor.

♦ Ambasadorul ungar la Moscova informează Budapesta că V.M. Molotov l-a asigurat că Uniunea Sovietică aprecia ca justificate pretenţiile guvernului ungar referitoare la România şi că le va sprijini în situaţia în care problema va fi discutată într-o conferinţă.

♦ Liviu Rebreanu este necruţător cu politica regelui Carol al II-lea: ,,Prin politica de zece ani, regele a reuşit să dezorganizeze complet aparatul de stat, să devalorizeze toate personalităţile conducătoare, fără să creze sau să selecteze altele în loc, încât azi ajung la conducere oameni complet necunoscuţi, fără rădăcină în conştiinţa publică şi fără calităţi de conducere. Ce să mai spun de oamenii de casă, de valeţii puşi în fruntea treburilor publice, care se dovedesc imediat idioţi, izbutind să dărâme încrederea în autoritate şi ierarhii. Regele a distrus orice veleitate de caracter, înconjurându-se numai de slugi. Se confundă disciplina cu slugărnicia. Cu cât cineva este mai puţin demn şi mai lipsit de şira spinării, cu atât mai multe şanse are de a fi apreciat de rege. În asemenea condiţii, regele nu mai are sfetnici, ci numai slugi care caută să-i ghicească gândurile, ca nu cumva să spună altceva decât ceea ce gândeşte stăpânul”.

♦ Martha Bibescu, consemnează în Jurnal: ,,Aseară, vizita lui Pamfil. Pentru el, noul guvern al lui Carol al II-lea este «un număr de clovni la o îngropăciune». Pe măsură ce Piaţa Palatului se măreşte, ţara se micşorează”.

♦ Nicolae Iorga, notează şi el: ,,V. Stoica, de la Propagandă (secretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale – n.n.). Are impresia că «a venit într-o casă de nebuni». Ministeriul e un haos şi un prilej de incalificabile abusuri. S-au creat locuri de consilieri culturali pentru bărbaţi şi femei, care, stând în Bucureşti, încasează salarii ca pentru Paris şi New York. Toate sumele disponibile au fost cheltuite”.


P.S. Postarea se referă numai la contextul epocii!

$$$

 GEORGE EMIL PALADE rămâne o figură monumentală în știința mondială și, fără îndoială, unul dintre cei mai mari savanți născuți vreodată pe pământ românesc.


 Născut la Iași, în 1912, într-o familie de intelectuali, Palade și-a început parcursul academic în România, dar geniul său avea să atingă culmi științifice în laboratoarele din Statele Unite, acolo unde a schimbat pentru totdeauna modul în care înțelegem celula umană.


Ceea ce l-a consacrat pe plan mondial a fost cercetarea sa în biologia celulară, mai exact în studiul ultrastructurii celulei. A fost primul care a reușit, prin intermediul microscopiei electronice, să descrie în detaliu organizarea internă a celulei, deschizând o fereastră complet nouă în înțelegerea mecanismelor vieții. Printre cele mai importante descoperiri ale sale se numără ribozomii – pe care i-a denumit „corpusculii lui Palade” – și rolul acestora în sinteza proteinelor. A demonstrat, totodată, cum funcționează sistemul reticulului endoplasmatic și a evidențiat traiectoria proteinelor de la sinteză până la secreție.


Pentru aceste realizări excepționale, în anul 1974, George Emil Palade a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, pe care l-a împărțit cu Albert Claude și Christian de Duve. A fost o recunoaștere a unei munci care a schimbat fundamentele medicinei moderne, de la diagnosticare la tratamentele moleculare.


Dar Palade nu a fost doar un savant închis în laborator. A fost un formator de școală, un mentor pentru generații întregi de cercetători și un vizionar care a înțeles că viitorul medicinei stă în înțelegerea profundă a structurii celulare. A predat la universități de prestigiu precum Yale și University of California – San Diego, și a fost membru de onoare al Academiei Române, fiind întotdeauna mândru de originile sale.


Moștenirea lui Palade este vie în fiecare laborator de biologie celulară din lume. Fără descoperirile sale, progresul în domenii precum oncologia, genetica, farmacologia sau imunologia ar fi fost mult întârziat. El a dovedit că știința adevărată nu are granițe, dar poate purta în inima sa o națiune întreagă.

$$$

 Prostul, această specie invincibilă și letală


Ce îi face pe oameni proști și de ce prostia, mai ales cea vocală și sigură pe ea, este una dintre cele mai periculoase forțe sociale moderne.


Prostul, această specie invincibilă și letală


(sau cum am învățat să nu mai râdem, ci să fugim)


Ce îi face pe oameni proști? 


Prostul nu se naște. El se cultivă. Crescut cu grijă în soluri sărace în educație, udat zilnic cu televiziuni de scandal și fertilizat cu mândria de a nu fi „citit niciodată o carte, da’ uite ce bine o duc”, prostul ajunge la maturitate fix când tu începi să ai dubii despre tot. El nu are dubii. Are convingeri.


Omul devine prost în clipa în care refuză să mai învețe. Nu din lene, ci din convingerea sfântă că știe deja tot. Efectul Dunning-Kruger i-a mângâiat sinapsele și acum se crede un soi de mesia digital care trebuie să-ți explice cum funcționează vaccinurile, gravitația și economia globală – toate într-un comentariu scris cu caps lock.


Prostul trăiește într-un univers paralel în care opinia bate realitatea. În care citatele sunt inventate, logica e o boală modernă, iar adevărul e o conspirație a celor care știu carte. Ce-i drept, nu citește, dar are simțul realității. Un simț pe care îl confundă cu mirosul de mici de la colțul blocului și cu ce-a zis vărul lui Fane de la gaz.


Cea mai mare dramă? Nu lipsa informației. Ci lipsa nevoii de informație. Prostul nu vrea să afle. Nu are întrebări. Are doar certitudini și, din păcate, și cont de Facebook.


Ce îi face pe proști periculoși? 


Dacă s-ar limita la a spune prostii în cerc restrâns, l-am putea trata ca pe-un bibelou spart: îl ignori, te ferești de colțuri. Dar nu. Prostul acționează. Se implică. Candid(ea)ză. Votează. Conduce. Comentează. Se filmează.


Ce-l face periculos? Faptul că nu doar că nu știe, dar nici nu vrea să știe. Și că în prostia lui e ferm, entuziast și molipsitor. E convingător prin ton, nu prin conținut. Și trăim într-o epocă în care cine vorbește tare e crezut mai mult decât cine are dreptate.


Prostul e și imprevizibil. Azi crede în energii, mâine în reptilieni, poimâine în „statul paralel”. Nu-l poți anticipa, pentru că logica lui e scrisă într-o limbă moartă, vorbită doar de troli și mătușa lui de la țară.


Dar ce-l face cu adevărat letal e că nu e singur. Ba chiar face parte din majoritate. Iar când majoritatea decide că nu mai contează adevărul, că e „doar o opinie”, te trezești că trăiești într-o țară unde realitatea e opțională, dar prostia e obligatorie.


Să nu ne amăgim: prostia nu e un defect de fabricație. E o alegere. O formă de confort mental. O religie fără zei, dar cu influenceri.


Și când prostul ajunge să aibă putere, funcție, cameră de luat vederi sau microfon, începe cu adevărat dezastrul. Pentru că are butoane. Și le apasă. Convins că face bine. Și când totul explodează, dă vina pe „alții”.


Scris cu spume la colțul gurii și disperare controlată de un supraviețuitor al logicii comune –

Marian Benone Mihai

$$$

 10 legi fundamentale universale  1. "Singura dată când ușa se închide singură este atunci când ai lăsat cheile înăuntru". (Legea ...