luni, 2 iunie 2025

$$$

 Câteva curiozități despre Paris:


 1. Metroul din Paris are mai multe „stații fantomă" care nu mai sunt în uz. Unul dintre cele mai cunoscute este Arsenal, închis în 1939.


2. Apartamentul privat al lui Gustave Eiffel, situat în vârful Turnului Eiffel, încă există și a fost transformat într-o mică expoziție de muzeu.


3. Montmartre, renumit pentru sufletul său artistic, găzduiește încă o podgorie ascunsă: Clos Montmartre, care produce vin în cantități mici.


4. Cea mai veche casă din Paris este situată pe strada Montmorency 51 și datează din 1407. Ea a fost legată de numele alchimistul Nicolas Flamel.


5. Cea mai scurtă stradă din Paris,Rue des Degrés,măsoară doar 5,75 metri şi este formată dintr-o singură scară.


6. Opéra Garnier ascunde sub el un mic lac subteran,o baie naturală de apă folosită și astăzi din motive tehnice.


7. La Campagne à Paris, în arondismentul 20, este un colț ascuns care amintește de un mic sat cu case și grădini pitoreşti.


8. Turul Jean-sans-Peur,un turn medieval datând din secolul al XV-lea, este ascuns în arondismentul al doilea și încă poate fi vizitat.


9. În Le Marais găsiți Candelaria,un bar în stil speakeasy ascuns în spatele unui simplu magazin de taco.


10. Le Procope, fondată în 1686, este cea mai veche cafenea din Paris și a fost vizitată de personalități istorice precum Voltaire, Rousseau şi Benjamin Franklin.


11. Canalul Saint-Martin, inaugurat în secolul al XIX-lea, este parţial acoperit și parţial vizibil de-a lungul cursului său.


12. În interiorul unuia dintre stâlpii Arcului de Triumf există un lift ascuns pentru a facilita accesul vizitatorilor.


13. Pont des Arts a fost cândva un pod mult iubit de artisti,care călătoreau acolo pentru a picta privelisti ale râului și ale orasului.


14. Place de la Concorde a fost unul dintre principalele locuri de execuții publice din timpul Revoluției Franceze, inclusiv cel al lui Ludovic al XVI-lea.


15 ani. Râul Bièvre,un important afluent al Senei,curge astăzi complet pe sub pământ,sub orasul Paris.

$$$

 OMUL PROST...


Gheorghe VĂDUVA 


Bazat doar pe vorba goală, care sună-a plinătate,

omul prost se crede geniu ancorat în veșnicie,

lui nu-i pasă de ridicol, el nu știe că nu știe, 

ci trăiește, ca nimicul, în deplină libertate.


N-are lacrimă pe suflet, nici constrângeri, nici speranță, 

n-are noapte, n-are ziuă, n-are clipă, nici durată, 

lumea lui nu-i, ca la alții, bună, rea sau complicată, 

el trăiește totdeauna în deplină siguranță. 


Nu se teme, nu se plânge, nu se roagă, nu insistă,

lui nu-i trebuie-îndoială, fiindcă nu se îndoiește, 

vrea mereu să se audă, doar de-aceea tot vorbește,

este sigur de ce știe, ce nu știe nu există.


N-are limite, nici garduri, nici regrete, nici ispită, 

niciodată nu se-întreabă dacă verbele-s corecte,  

dacă trebuie să-învețe, de-i perfect sau cu defecte,

Universul n-are margini, iar prostia-i infinită. 


Verva-i pare prea-înțeleaptă, mintea lui îi e destulă,

el se crede arc voltaic într-o stea strălucitoare,  

creier supra-plin de toate, Făt frumos cu ochi de soare, 

cel mai falnic, cel mai sexi, căci prostia-i și fudulă. 


Prostul n-are cum să știe că e prost de-îngheață gheața,

gheața-i pentru el o formă de epuizare-a mării, 

este cel mai cel în toate, demn de demnitatea țării,

vede tot și tot ce vede este-un ghem ce-și neagă ața. 


Prostul nu are complexe, el, lui însuși, își ajunge,

dar e bun de președinte, de savant și de vedetă, 

melodia care-i place este cea de la flașnetă,

boul scrie-o simfonie, leul latră, viespea-împunge… 


Nasul lui e-un rât bontonic, ochii-i văd ce nu se vede, 

în mocirla fără margini, el e-un râmător de frunte,

gândul lui e ca nisipul care suie-n vârf de munte, 

el e cel ce totdeauna brav și demn de el se crede. 


Nu contează ce zic alții, vocea lui e cea mai tare,

la tribună-n parlamente, în budoare sau acasă,

e-încântat de cum se-aude, iar de alte voci nu-i pasă, 

viața lui e ca glazura cu piper, dar fără sare. 


Lui nu-i pasă de angoasă, nici de vremea care trece,

omul prost e ca o noapte exprimată printr-o farsă,

sau ca piatra ruginită, care-și spune piatră arsă,

ca oceanul fără țărmuri, ca un ceai cu apă rece. 


Nu e stâlp de cafenele, nu-i nici lord, nici viclenie,

n-are gânduri fără zare și nici planuri complicate, 

nu e templu pentru alții, nici vreun club de-abilitate,

el e doar un plin de sine, prins c-un bold de-o gămălie. 


Iar prostia-i nu-i ca vremea, nici ca ursul de cavernă,

Nu-i fosilă, nu-i nici clipă; e doar mare și eternă.


Gheorghe Văduva,


Se mai întâmplă câteodată

Să te lovești de câte-un prost

Ce-n mintea lui, infatuată,

Le știe toate pe de rost.


Vorbește de nu-l mai oprești,

Din laude și din povețe..

Nu vede că te plictisești

Și îl asculți din politețe.


Când ai scăpat, mergând alene,

Te-apuca râsul fără rost

Și te mândrești, umflat in pene,

Că tu nu ești așa de prost.

$$3

 Peştişorul de aur


Sandu Catinean 


Un copilaş, flămând şi gol

Stătea la Dunăre, pe-un plaur

Şi tot visând la mama lui

Apare-un peştişor de aur


„Cu ce te-ajut, copile drag?” 

Întreabă pe cel mic, deodată

„Mi-e foame, nu ştiu să înot”

Răspunse pruncul, şi pe dată...


Pe plaur se întinse-o masă

Pe ea, mâncăruri fel de fel

Şi prăjituri şi ciocolată

Şi fructe de prin Israel


Văzând copilul ce minune

Făcut-a iute peştişorul

A vrut să-l ia în palma lui

Să-i fie prieten, puişorul


Dar peştişorul fiind grăbit

Şi vrând să plece-n ţara lui

Nu poate decât trei dorinţe

A-ndeplini copilului


„Doar trei dorinţe-ndeplinesc

Acum ţi-au mai rămas doar două

Hai, spune iute, ce să fac?

Hai, că apare luna nouă”


„Păi, aş dori să vină mama

Acuma până nu se lasă seara

Şi-apoi, copiii de pe baltă

Să-mi fie prieteni toată vara”


„Aşa va fi, precum doreşti” 

I-a spus cel mic, copilului

Iar dintre trestii, pe o barcă

Apare mama pruncului...


Îl strânse pe copil în braţe

Cum altul strânge o comoară

De-atâta drag, simţea fiori

Ce-o săgetau prin inimioară


Şi-n vara ce venea cu soare

Ştiind că joaca tare-i place

De prin vecini, de peste tot

Veneau copiii să se joace


Dar despre peştişorul mic

Ce-l ştim şi noi de la părinţi

Copilul n-a vorbit oricui

Decât... copiilor cuminţi…


Sandu Cătinean din Bonţida

„Cel care vine din brazi”

$$$

 LEAGĂN PENTRU TOATĂ COPILĂRIA 


         Adrian PĂUNESCU 


Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Te-asteaptă vise, prunc adormit,

În vise viaţa este eternă,

Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.


Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,

Nici nu e bine tu să le şti,

Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,

Şi, lângă tine suflet, cor de copii.


Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,

Tu pâinea asta o muşti firesc,

Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,

Eu, legănându-te, îmbătrânesc.


Trupul tău fraged ca un mesteacăn

Să se îndoaie galeş în somn,

Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,

Copile dulce, prea tinere domn.


La geam lumina lunii ţi-o scapăr

Luminii tale să-i dau ecou,

Dormi, fericitule, că eu te apăr,

Că eu în tine mă nasc din nou.


Capu-l pe perna pune-l, copile,

Totul e bine, ai tăi sunt vii

Şi mai au viaţă şi mai au zile,

Să crezi că pururea ei vor trăi.


Mama şi tata ţie-ţi vor face

Leagăn de stele şi de ninsori,

Să-ţi fie bine, să dormi în pace,

Să ai lumina la ursitori.


Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Dormi şi visează bunul tău vis,

Că-n vise viaţa este eternă,

Visul e lumea ce eu ţi-am promis.


Pat de răchită mirositoare,

Leagăn albastru şi-ncondeiat,

Pentru copilul care răsare

Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.


Mama te leagană, veghează tata,

Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,

Dormi şi visează că lumea-i gata

Şi te asteaptă numai să creşti.


Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,

Poate că mâine îţi va fi greu,

S-accepţi ca astăzi eu ţi-am spus nani,

Dar nani-nani, frumosul meu.

$$$

 TE DUCI, COPILARIE


                                Dorel PIETRAREANU


Motto :

Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil

Aș da orice pe lume să redevin copil


Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini

Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini

Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci

Te duci, copilărie, și nu te mai întorci


Nu mai există basme, nici eu nu mai exist

Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist

S–au inventat claxoane, adio zurgălăi

Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi


Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari

A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari

Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini

Te duci, copilărie, și devenim haini


Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând

Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ

Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei

Te duci, copilărie, pe toate mi le iei


Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea

Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea

Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera

Te duci, copilărie, cu fericirea mea


Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc

Iar după bătălie mergeam să bem un suc

Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi

Te duci, copilărie, și devenim mai răi


Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș

Iar cel mai bun prieten era un cățeluș

Eram atat de veseli fugind prin porumbiști

Te duci, copilărie, si devenim mai triști...


Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus

Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus

Acum la doctor mergem, plecându-ne umili

Te duci, copilărie, și devenim fragili.

$$$

 COPILĂRIA


Diana Sava Daranuța


În rochiță de mătase cu buline colorate,

Alergam prin troscot verde, pe cărările crăpate.

Şi eram mai mult desculță, nu-mi păsa de n-am sandale,

Când stârneam pe drumuri colbul și căței din mahalale.


Cautam „colacul babei” pe sub gard și prin ogradă

Și rupeam susanu-n două, ca să-l îndulcesc în grabă...

Da, smulgeam din toți copacii fructe verzi şi poame acre,

Le-adunam pe toate-n poală... erau mare bunătate!


Scotoceam pe mal de râpă, căutam comori ascunse

Și crezându-mă o zână, ascundeam la sân broscuțe...

Nu scăpa de mângâiere nici pisică și nici câine,

I-aduceam pe toți acasă și-i hrăneam pe-ascuns cu pâine...


La bunica în gradină m-ascundeam prin păpușoi,

Rătăcindu-mă, adesea, nu găseam drumu-napoi.

Împleteam cosițe multe din mătăsuri de știuleți

Și-mi făceam păpuși frumoase, să mă laud la băieți...


De copacul cel de șorcov îmi plăcea să mă apropii,

Dar aveam un fel de frică, să nu dau de „calul popii”...

Fructele erau gustoase, rămâneau mereu pe dinți,

Mă uitam cu „ochi-n patru” să nu dau peste omizi…


Și eram așa de mândră cu cireșe la urechi,

Împleteam din flori coroane, fluturând din sfoare vechi!

Și când mă ruga bunica, îmi părea ceva normal

Să alerg cu căldărușa… după balegă de cal…


Mai furam căpșuni mustoase câteodată… la vecini,

Că erau un pic mai coapte și mai bune la străini…

M-avântam să trec și gardul, curajoasă, prin urzici

Și mă întorceam „sătulă” de căpșune și... bășici...


Uneori aveam în grijă puișorii de găină,

Dar luându-mă cu joaca îi scăpam și prin grădină.

Și când mama mânioasă mă striga cu-atâta zor,

I-aduceam din scai buchete și credeam că-s dalbe flori…


Doamne, buni erau vărzarii cei cu vișină aleasă,

Ne-ntreceam la ploi de sâmburi cu amicii după casă.

Aveam urme de plăcinte de la gură la urechi,

Şi purtam o pălărie dintr-o frunză de curechi…


Dar în rest eram cuminte, ajungeam în vârf de nuc,

Să cobor îmi era teamă, însă nu și să mă urc…

Cu umbrela și cu perna mă găsea maica spre seară,

Când, pitită pe sub tufe, îmi făceam căsuțe-n vară…


Mă-ntreceam ades cu vântul, când să șuier mă-nvățam

Și din sâmburi de caise șuieracuri meșteream…

Îmi făceam tartine-alese din pâinică cu zăhar

Și-așteptam să vină cioara să-i aduc un dinte-n dar…


Răscoleam prin poiețică, prin cuibare, după ouă

Și-mi sărea în cap cocoșul cu picioarele-amândouă!

Nu eram fricoasă fată, doar puţin, poate oleacă…

Și-alergam în râu de lacrimi la bunica, sa mă scoată!


Am cântat și la chitară din vioara lui bunicu’…

Și i-am pieptănat arcușul, să văd unde-i scârțăitul?!

Spuneam numai adevărul cu ochi negri de cărbuni

Și-ascundeam cu palma ceafa, unde-i „groapa cu minciuni”.


Număram pe boltă stele, ce dorințele veghează

Când amurgul cel de basme licuricii luminează.

Chiriecii erau sfetnici, ce cântau sub clar de lună

Și mă trimiteau acasă cu un marș de noapte bună…


Și treceam ca eroina pragul casei părintești

Unde mama, supărată, îmi da pilde din povești…

Și pe fonul de mustrare, ca o muzica curată,

Eu făceam bulbuci din spumă în ligheanul cel cu apă…


Azi, mi-aduc aminte gustul răsăritului de vară

Și mărarul din plăcinte și pelinul cel de țără…

A plecat copilăria… Și, zâmbind, s-a dus departe

În rochiță de mătase, cu buline colorate…

$$$

 Copilăria noastră vs. copilăria lor. 


Autor: Andreea Văduva


Noi am crescut cu urzici,

Noi am crescut cu cartofi,

Și mergeam voioși la școală, 

Având găuri în pantofi.


În ghiozdane aveam pita, 

Cu margarină sau gem, 

Însă mai erau momente, 

Când n-aveam nici ce să bem. 


Haina nu era de firmă, 

Și-o purtam din an în an, 

Coseau mămicile noastre, 

Coseau din lipsă de ban. 


Cu toții eram prieteni, 

Și la școală, și pe drum, 

Nu ne separau diverse, 

Egali, frați. Nu ca acum. 


N-aveam ce ne etala, 

Căci o duceam cam la fel, 

Ne plăcea să ne întrecem, 

Care-i mai "învățăcel."


Iubeam mirosul de carte, 

Și-acel scârțâit de cretă, 

.... În pauze alergam, 

Nu trăgeam din tigaretă. 


Deși făceam prostioare, 

Bunul-simț nu ne lipsea, 

Când ne certa profesoara, 

Niciunul nu-i răspundea. 


Astăzi, de-i trag de urechi, 

Sar la gâtul ei, ca hiena, 

Peste respect și bun-simț, 

Își face "casă" cangrena. 

Unii-și "vizitează" școala, 

De parcă se duc în Mall, 

Haine care mai de care, 

Machiaj mult și buric gol. 


N-ar lua pe ei uniforma, 

"Aia-i pentru comuniști!" 

De aceea, oameni buni, 

Sunt atâția șomeri triști. 


Cum ies de pe banca școlii, 

Vor să plece "la căpșuni", 

Or, să stea pe altă cârcă, 

Bând, făcând alte minuni. 


Au de toate, dar degeaba, 

Tot ei sunt cei ce se plâng, 

De trăiau cu pâine veche, 

Sau pantofi ce tare strâng, 


Mai erau așa... putori? 

Sau cu tinereți ratate? 

Ei n-au priceput nimic, 

Deși au avut de toate. 


La noi când venea Crăciunul, 

Rareori primeam cadou, 

O mânuță de bomboane, 

Portocale și-un stilou. 


Ne bucuram de aceastea, 

Știam că Moșu-i sărman, 

Învățasem de la mama, 

"Nu am, puiule. Nu am...". 


Și gândeam, copilași fiind, 

Că sunt mulți copii pe lume, 

"Dacă-n ghete-mi pune tot, 

Altora ce le mai pune?" 


Astăzi? Astăzi ei fac mofturi, 

Vor tablete, haine fine, 

Le poartă două, trei ori, 

Apoi nu le mai convine. 


Și cer bani de buzunar, 

Cheltuiesc prin cafenea, 

Râd de-acela care are, 

Pachet ca-n "vremea acea". 


Înjosesc, superficiali, 

Ce dacă ești cumsecade? 

Omul? Nu-i pururea "sus", 

Ca și frunza, el mai cade. 


Rătăciți pe drumul sorții, 

Viața li se pare fleac, 

Trăind cu suflete goale, 

Dar cu trupurile-n frac.

$$$

 ION FINTEŞTEANU în 18 martie1899: S-a născut actorul Ion Finteșteanu (n. București - d. 21 octombrie 1984, București) a fost un celebru act...