POVEȘTI DE IUBIRE:
MIHAI EMINESCU ȘI CLEOPATRA LECCA POENARU
Bucurându-se de o celebritate notorie, prin faptul că în 1896, Guilem Șorban a compus melodia care a transformat-o într-o nemuritoare romanță, poezia lui Eminescu „Pe lângă plopii fără soț...” a fost inspirată de Cleopatra Lecca Poenaru și a fost publicată, așa cum se cunoaște, prima oară, de Iosif Vulcan, în revista „Familia”, în numărul din 28 august (9 septembrie) 1883.
Unde au fost „plopii fără soț” și cine a fost muza poeziei
De-a lungul anilor, poezia a ridicat numeroase întrebări, dând istoricilor literari și iubitorilor versurilor lui Eminescu prilejul unor discuții contradictorii. Astfel, mult timp s-a crezut – și nu puțini sunt cei care mai cred și azi – că „plopii fără soț” au fost la Iași. Cum „muza” care i-a inspirat poetului celebrele versuri a fost – fapt cert – Cleopatra Lecca Poenaru, iar aceasta nu și-a purtat niciodată pașii prin „dulcele târg al Ieșilor”, varianta aceasta este exclusă. Plopii fără soț au fost deci, fără îndoială, la București, unde „muza” a trăit. Mai mult, s-a stabilit că inspiratoarea versurilor locuia, la data respectivă, pe strada Cometei – acum Căderea Bastiliei nr. 2- 10, pe locul unde azi se află Academia de științe Economice.
Alte întrebări vin de la sine: cine a fost „muza”, unde și când s-au cunoscut Eminescu și Cleopatra Lecca Poenaru, când a fost scrisă poezia...? Prima dintre acestea este, credem, cea mai importantă și cea mai controversată. Astfel, în timp ce George Călinescu, șerban Cioculescu, Augustin Z.N. Popp ș.a. au afirmat că „muza” era fiica pictorului Constantin Lecca, Barbu Brezianu, în cel mai recent memorial publicat pe această temă, a afirmat că era nepoata pictorului.
Mai mult, Augustin Z.N. Popp afirmă că muza de care era îndrăgostit Eminescu era „cu zece ani mai vârstnică” decât el, în timp ce Barbu Brezianu afirmă că Eminescu era „mai june cu doisprezece ani decât ea”. Adevărul este, credem, pe undeva prin apropiere. Astfel, de curând, s-a descoperit data nașterii Cleopatrei Lecca Poenaru; 18 ianuarie 1837, la Craiova. Ea era fiica pictorului Constantin Lecca și mai în vârstă cu treisprezece ani decât Eminescu. Deci, la data când cei doi s-au cunoscut, ea avea 43 de ani, iar poetul 30.
Ce mai știm… despre muză
Cleopatra Lecca s-a născut, așa cum am spus, la Craiova. Ea se cunoștea și a copilărit aici, cel puțin până în toamna anului 1848, cu Titu Maiorescu (născut la 1840) și sora acestuia. Părinții lor erau, după cum se știe, profesori, colegi la școala Centrală, vecini și prieteni. Peste ani, când Titu Maiorescu s-a mutat la București (în 1875), ea a reluat legăturile cu acesta și mergea, din când în când, la seratele lui literare. Acolo, după N. Petrașcu (Icoane de lumină), l-a întâlnit, prima oară, pe Eminescu.
Între timp, Cleopatra Lecca fusese căsătorită cu căpitanul Grigore Poenaru (mai apoi maior și colonel de infanterie), născut la 1830, nepot, după soră (Evgenitza) a lui Petrache Poenaru. Cei doi soți au avut doi copii, un băiat, Petre (născut la 1866, care a ajuns căpitan), și o fată, Marie, căsătorită cu Golfineanu (O.G. Lecca, Familia Lecca). Cleopatra și Grigore Poenaru au divorțat. Din ce motive și când anume nu știm, dar oricum înainte de 1877. Cei doi copii au rămas în custodia mamei, care și-a păstrat numele după soț și locuia în casa sa din strada Cometei, stradă pe care se aflau „plopii pe care Eminescu îi numărase și găsise «fără soț»”.
Cum arăta Cleopatra
S-a afirmat, de unii istorici literari, că Cleopatra Lecca Poenaru a fost „urâtă” (George Călinescu), că a fost „corpolentă și tare boită” (șerban Cioculescu), că era „înaltă, planturoasă și că îl privise de sus pe poet” (Augustin Z.N. Popp) ș.a. Toate acestea ne fac, fără să vrem, să ne punem întrebarea, cum arăta oare Cleopatra Lecca Poenaru la data când poetul era îndrăgostit de ea? Dar cum toți „prietenii” lui Eminescu sunt suspecți, din diferite motive, de subiectivitate și cum nici o fotografie a „muzei” nu ne este cunoscută, nu ne rămâne decât să ne-o imaginăm și până una alta s-o privim în cele cinci portrete executate de tatăl său și ajunse până la noi.
Astfel, în primul tablou, aflat la Muzeul de Artă din Brașov, Cleopatra Lecca apare copil, în vârstă de aproximativ 10 ani, alături de fratele său, Grigore. Portretul nu ne spune nimic deosebit, în afară de faptul că are o relativă valoare documentară și artistică.
Al doilea portret este tot un ulei pe pânză și se află la Muzeul de Artă din Ploiești. Cleopatra Lecca are aici vârsta de aproximativ 16 ani și e îmbrăcată în „... costum național, cu ie și fotă, încinsă la brâu, la gât împodobită cu o salbă de aur pe o bentiță de catifea. Este văzută din față, are o privire melancolică, ușor dezamăgită, părul castaniu cu cărare la mijloc și tenul smead. Silueta ei se detașează dintr-un peisaj convențional cu heleșteu, lebede și nuferi”.
Al treilea portret este un desen acuarelat, aflat în colecția doamnei profesor Manuela Cernat. Aici „regăsim pe viitoarea muză a lui Eminescu, cu privirea ei tristă, iscoditoare, cu același obraz frumos tăiat, o frunte înaltă și cărarea ce-i desparte drept la mijloc cosițele. Demoazela, cu o siluetă șuie, este, de data aceasta, așezată într-un jilț de piele cafenie, fiind îmbrăcată într-o rochie albă, cu dungi și flori albăstrui, purtând pe umeri o capă albă de dantelă închisă în față cu o fundă involtă albastră, iar pe bentița din jurul grumazului atârnă doar un singur galben. În mână Cleopatra ține un trandafir roz palid, de discretă paloare cu a buzelor sale”.
Al patrulea portret, privit în ordine cronologică, se află la Muzeul de Artă din Arad. Este ulei pe pânză și o prezintă pe Cleopatra Lecca în jurul vârstei de 25 de ani. E îmbrăcată în rochie cu mânecă lungă cu guler alb și închisă în față cu nasturi negri. Nu poartă nici o bijuterie, în afară de cercei. Chipul său frumos e trist și gânditor. Al cincilea portret este un desen acuarelat, aflat la Cabinetul de Grafică al Muzeului Național de Artă al României, și ne prezintă o femeie tânără, frumoasă și distinsă, în jur de 30 de ani.
Se știe, de asemenea, din autoportretele lui Constantin Lecca că acesta a fost un bărbat frumos. Cum fetele seamănă, de regulă, cu tații, înclinăm să credem că muza lui Eminescu n-a făcut excepție de la regulă. Cleopatra Lecca a fost deci o femeie frumoasă, altfel nici nu ne-am explica cum poetul s-ar fi putut îndrăgosti de ea. Mai mult, el „nădăjduia să fie acceptat ca soț”.
Când idila a avut loc…
N. Petrașcu spune că Eminescu și Cleopatra Lecca Poenaru s-au întâlnit, prima oară, la o serată literară în casa lui Titu Maiorescu. Când anume, nu precizează. Poate, spunem noi, în toamna lui 1878 sau în cursul anului 1879. Barbu Brezianu afirmă însă, în articolul citat, că lucrul acesta s-a petrecut „în anul 1878, în elegantul foaier al Teatrului Național, cu prilejul unui spectacol de gală dat de tragedianul Rossi în rolul lui Hamlet”.
Nu-l contrazicem, posibil să se fi cunoscut atunci, dar idila a avut loc în a doua parte a anului 1880 și în prima jumătate a anului următor. Dovadă în acest sens stau unele însemnări răutăcioase ce răzbat din corespondența purtată de Titu Maiorescu și Mite Kremnitz, în perioada respectivă, cât și din două bilețele trimise „muzei”, atunci, de poet. Cei doi se întâlneau, de obicei, la seratele lui Maiorescu.
N. Petrașcu spune că „ea vorbea (atunci) politicos cu el”, dar „păstra în ton aceeași răceală și același ascendent…, în vreme ce cu persoane cunoscute, foști și viitori miniștri, dânsa avea o notă francă și intimă în conversație, o libertate afectuoasă și priviri de o dulceață cu totul de altă natură…”. Și cum muza nu răspundea sentimentelor poetului, acesta „se oferi să mediteze copilul Cleopatrei, corigent, căruia îi aducea, la fiecare lecție, bomboane. Ea continua să rămână însă aceeași, indiferentă”.
Dragostea lui Eminescu pentru Cleopatra Lecca Poenaru a durat „un timp destul de lung”. I-a scris atunci, desigur, mai multe poezii. Acestea s-au păstrat „într-un pachețel în biblioteca Cleopatrei Lecca”. Cum aceasta a murit pe neașteptate, fiica sa Marie, „căsătorită cu un domn Economu, procuror, le-a dat lui Alexandru Giuvara, atunci ministrul justiției, care i le-a cerut din curiozitate…”. Dar, s-a întâmplat ca și Alexandru Giuvara să moară subit, astfel că „acele poezii și-au pierdut urma”.
Petrașcu, care l-a cunoscut bine pe poet, fiind, la un moment dat, cu el în relații de caldă prietenie, l-a văzut întâia oară în toamna anului 1880. Iată cum i s-a părut: „De statură deasupra mijlociei, cu trup bine legat, cu trăsăturile feței regulate, părul negru, lucios și cam lung, fruntea înaltă și senină, de parcă se coboară din lumea unui vis, ochii negri umbriți și adânci…, nasul corect, mustața neagră, buzele armonioase, barba rasă, gâtul rotund și larg, pielița obrazului albă, mată și palidă…”
Întâmplarea a făcut ca în anul 2000 să fie achiziționat de Muzeul de Artă din Craiova un Portret de bărbat, de Alexandru Elliescu (foto jos). Cel care l-a vândut a spus că în familia sa trecea drept un Portret al lui Mihai Eminescu… Oare așa să fie? Un lucru este însă cert, tabloul este semnat Elliescu și datat 1879, deci ca timp s-ar încadra. Poetul, ca și pictorul, avea, pe atunci, aceeași vârstă, 29 de ani. (stranie coincidență! Mai mult, amândoi au murit în același an, 1889).
În rest, ce să spunem… Ar fi prea frumos să fie adevărat. Privind tabloul nu putem spune că este Eminescu, dar nici cu certitudine că nu este! Anul 1879 a fost, pentru poet, un an care l-a marcat, în scurta sa existență. Bărbatul din portret are fruntea înaltă și senină, trăsăturile feței regulate, părul negru, lucios, ochii negri, adânci și ușor umbriți, nasul, să zicem, corect, mustața neagră, ceva mai mare și oarecum altfel decât o știm, barba proaspăt rasă, astfel că obrazul alb pare puțin palid… Este sau nu este Eminescu?
Când a scris „Pe lângă plopii fără soț…”?
Răspunsul la această întrebare îl găsim în ultimele strofe – și acesta este clar: când idila aparținea de domeniul trecutului. Deci nu în 1880 sau prima jumătate a anului 1881… Atunci când? Părerea noastră este că în cursul anului 1882 sau, cel mai târziu, în primele zile ale anului 1883. Oricum, la 23 martie același an, poetul i-a încredințat lui Iosif Vulcan mai multe poezii, printre care și Pe lângă plopii fără soț...
Precizez, de asemenea, că aceasta a fost una dintre puținele poezii pentru care „Eminescu a primit un mic onorar, singurul cu care a fost răsplătit în toată activitatea sa literară”. O poezie celebră și câteva tablouri ne dezvăluie, în felul acesta, parte din taine… Sau, poate, mai mult ne încurcă...
Pe lângă plopii fără soţ...
Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.
De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.
Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.
Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.
Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţe capul tău
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.
