Scara elevilor
10 – Am și învățat!
9 – Nu-mi dau seama unde am greșit...
8 – Colegul a copiat după mine și i-a dat 9...
7 – Numai pe mine mă ascultă...
6 – La test, m-a mutat la catedră...
5 – Are ceva cu mine!...
4 – Oricum, nu mă interesează materia lui...
3 – Putea să-mi dea măcar 4...
2 – Asta e, încă o corigență.
1 – E prea exagerat!
Îngerul meu blond,
Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de față; aș face-o în gând, dacă n-aș fi atât de gelos precum sunt.
Tu îmi faci imputarea că nu-ți vorbesc deloc de amor – dar tu nu știi că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Și acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăște și când ești de față, și când nu ești.
Veronicuța mea, dacă acest sentiment care tâmpește mintea și stinge-n om orice curaj de viață, n-ar învenina pururea zilele și nopțile mele, dacă n-ar fi ingrediența fatală a oricărei gândiri la tine, aș fi poate în scrisorile mele mai expresiv și mai vorbăreț.
Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la idea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire.
Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână peste toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere.
Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am întrarea.
Și această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aș fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viața mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins și înțeles, e drept că nu te-aș fi strâns în brațe, dulce și albă amică, dar nici n-aș fi suferit atât, nici n-aș fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari.
Oare acel om, pururea în pericol de a-și arunca viața pentru acel tezaur și pururea în pericol de a-l pierde, nu-și zice în sine uneori că, cu toate că iubește tezaurul, ar fi fost – nu mai fericit, dar mai puțin nefericit să nu-l fi avut?
Așa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubește mai mult decât viața.
Așa te iubesc și eu – mai mult decât viața, mai mult decât orice în lume și pururea cu frica-n sân, aș vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. [...]
Emin
[Iunie, 1882]
Acum trei ani – era tot așa prin marte – m-am dus într-o zi să văd pe Eminescu la ospiciul din strada Plantelor, unde era de curând internat.
M-a cunoscut și i-a părut bine când m-a văzut. Îmbrăcat într-un palton lung și târând în picioare niște galoși mari de gumilastică, se primbla prin odaie, cu mânile la spate.
M-a întrebat de prieteni, căinându-i și vorbind de ei cu milă, ca de niște oameni pierduți sau foarte nenorociți. Arăta pentru unele lucruri de nimic un interes și o mirare exagerată.
Privirea-i era dusă, obrajii palizi si căzuți, glasul tărăgănat și somnoros. Avea mai mult aerul unui om ostenit din cale-afară.
Îmi spuse cu un ton important despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândește de mult, o lucrare colosală, care îl muncește și-i dă nopți de insomnie și dureri de cap ucigașe.
Adusei vorba de poezii. Atunci, cu o bucurie de creator copilărește arătată, scoase din buzunarul paltonului un petec de hârtie și, așezându-se pe scaun, începu să citească ... un șir lung de strofe, de o sonoritate și de un efect ritmic fermecător. Rostirea lor îl încălzea, și ochii și glasul i se înviorau.
Pe acel petec de hârtie nu erau scrise decât două vorbe: "gloriosul voievod". El improviza. Am ascultat, uimit, peste douăzeci de strofe sonore, dar lipsite de sens și de legătură; fiecare vers părea rupt dintr-o poezie frumoasă.
Mi-aduc aminte că doua vorbe: "foc" și "aur" reveneau mereu, mai în fiecare strofă.
N-am putut reținea decât aceste patru versuri de pe la mijloc, cari au un început de înțeles mistic:
"Atâta foc, atâta aur
Ș-atâtea lucruri sfinte
Peste-ntunericul vieței
Ai revărsat, părinte..."
[Alexandru Vlahuță, "Curentul Eminescu"]
Iubită femeie,
Din toate scrisorile tale aproape respiră nemulțumirea, în toate observ pe de o parte imputări de infidelitate de care nu sunt capabil, din toate [pe de altă parte] prezumțiunea că aș putea veni la Iași, că aș putea să fiu cu tine împreună și că singura piedică e că nu voi.
Bolnav, neavând nici o poziție socială sigură prin care să-ți pot pregăti un trai modest și poate fericit alături de mine, sărac precum știi că sunt, și având pururea grija zilei de mâine, tu crezi că eu aș putea fi atât de nelegiuit să pot veni lângă tine și să nu vreau să viu; crezi că, în starea în care mă aflu, îmi abate a-ți face infidelități, mă crezi în sfârșit de-o sută de ori mai mizerabil de cum sunt în stare a fi.
În momentele în care-mi simt nefericirea și slăbiciunea de caracter, în momentele în care văd că nu sunt bun de nimic în lumea aceasta și că în zadar trăiesc, atunci când sunt descurajat și sătul de viață, te-am rugat femeie dulce și fermecătoare, să ierți că am îndrăznit a te iubi, să ierți c-am aruncat această umbră de mizerie asupra vieții tale, care, după caracterul tău trebuia să fie veselă și luminoasă.
Eu nu tăgăduiesc că am făcut o crimă iubindu-te, o crimă ce zilnic o espiez. Nu tăgăduiesc că, făgăduindu-ți lucruri ce nu le-am ținut, pentru că nu am fost în stare a le ținea, n-am comis cel mai mare păcat față cu singura ființă în lume care mie, neiubit de nimeni și antipatic tuturor muritorilor, mi-a dăruit o rază de fericire ce n-o merit. Toate acestea nu le tăgăduiesc, toate acestea le-am mărturisit ție și te-am rugat să mă ierți.
Prețuiesc pe de-altă parte sacrificiile pe care mi le-ai făcut. Dar azi tu-mi spui că te-ai săturat de-a mai aștepta, că vrei să mergi la Viena, că ești tânără și viața ți-e deschisă, c-un cuvânt îmi faci din nou tabloul unei vieți pe care eu n-o înțeleg.
Eu nu mă opun fericirii tale; dacă crezi că un alt mod de viață ar fi mai bun pentru tine, dacă în sfârșit mă poți uita, uită-mă. Eu din partea-mi te sigur de un lucru. Eu nu te voi uita niciodată. Tu ai fost și ești viața mea, cu tine s-a-nceput și s-a-ncheiat, și dacă nu trăiesc pentru a gândi măcar la tine, nu am la ce trăi.
Dar nu te amăgesc cu asta. Nu văd nicio perspectivă deocamdată de-a trăi împreună, pentru că nu mi s-a oferit pân-acum nimic în Iași cu care aș putea duce o viață convenabilă cu tine, și în mizerie nu voi să trăiești.
Un lucru crede-l. Nu voi iubi niciodată o altă femeie și tu rămâi în mintea și sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieții mele – singura mea aspirație, și viața cu tine – singura mea speranță. De aceea nu-mi face imputări nedrepte. Oricând, oriunde s-ar ivi putința de-a fi unul al altuia pentru totdeauna, voi primi-o cu plăcere; oricând va fi culmea fericirii mele de a fi împreună.
Dar ce vrei să fac în contra imposibilității materiale? Nu pot face nimic și mă lupt în contra ei zadarnic și fără chip de-a o putea învinge. În această luptă, simt, se mistuie viața mea și chiar puținul talent ce mi l-a îngăduit natura. Se mistuie, și poate fără niciun rezultat.
Te sărut dulce femeia mea iubită și dragă, și dacă după toate cele zise tot poți să mă mai iubești, iubește-mă, dacă nu, dă-mă uitării, dar nu crede că vreodată te va uita sau va înceta a te iubi,
Emin.
[28 februar' 1882]
(Corespondență cu Veronica Micle)
10 motive pentru a intra în Învățământ
1. Contract pe perioadă determinată: băncile nu-ți acordă credit, n-ai grija ratelor!
2. Dai examene vară de vară. N-ai timp să faci insolație pe plajă!
3. Program de lucru flexibil! Un an prinzi post, un an stai pe bară...
4. Colectiv de lucru tânăr! Exclusiv în clase!
5. Ai permis, dar nu-ți permiți mașină. Ferit de accidente!
6. Ai primă de carieră didactică, dar nu poți să-ți iei ce vrei. Eviți viciile!
7. În cancelarie, locurile sunt rezervate. Rămâi vertical!
8. Nu te mai simți singur nici măcar pe scara profesorilor: elevii au acces nelimitat!
9. Cine ține la tine, te caută! Părinții elevilor te sună seară de seară!
10. Ești veșnic tânăr! Urci la catedră până la 70 de ani!
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️CATINCA RALEA......"PROFESIONISTA ÎNTREBARII"....
La data de 19 ianuarie 1981,a murit CATINCA RALEA traducătoare, regizoare de film, actriță și realizatoare de emisiuni radio-TV. A fost fiica lui MIHAI RALEA și soția lui EMANOIL PETRUȚ....
-A fost în permanenţă o prezenţă rafinată, însă în acelaşi timp neîndurătoare cu obtuzitatea şi suficienţa, dar de o mare generozitate cu cei care demonstrau inteligenţă şi profesionalism. Adesea numită „PROFESIONISTĂ A ÎNTREBARII ”, CATINCA RALEA a fost apreciată pentru fineţea şi eleganţa apariţiei dar şi pentru profesionalismul şi ineditul cu care îşi gândea şi realiza interviurile.
-A rămas, prin întreaga sa activitate, unul dintre cei mai autentici intelectuali pe care i-a dat cultura românească în secolul trecut.
-CATINCA RALEA s-a născut la BUCUREŞTI, la 5 septembrie 1929, fiind fiica IOANEI (născută SUCHIANU) şi a esteticianului şi sociologului MIHAI RALEA, doctor în drept şi filosofie, diplomat, om politic de stânga, profesor la Universitatea din IAȘI, membru al Academiei Române, director al revistei „VIAȚA ROMÂNEASCĂ ”. Totodată a fost soţia marelui actor EMANOIL PETRUŢ – pe care l-a înconjurat cu sprijin total şi o dragoste infinită – şi nepoată pe linie maternă a criticului de film D. I. SUCHIANU.
-A urmat cursurile secundare în STATELE UNITE şi a absolvit Facultatea de limbi romanice şi clasice, secţia limba şi literatura franceză a Universităţii din BUCUREŞTI (1949 – 1953).
-CATINCA RALEA devenise o excelentă vorbitoare în limbile germană, franceză şi engleză.
În tinereţe a fost căsătorită, pentru o scurtă perioadă, cu VALENTIN LIPATTI, profesor şi diplomat, fratele marelui pianist şi compozitor DINU LIPATTI.În anul 1953 se angajează la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate (REPS) a Radiodifuziunii Române, fiind mai întâi crainic, apoi redactor şi şef al secţiei din anul 1968.În 1957 debutează ca traducătoare cu „Jurnalul Annei Frank”, piesă de Frances Goodrich şi Albert Hackett.Traduce, în colaborare cu Eugenia Câncea, în anul 1960 „Tess d’Urberville”, a lui Thomas Hardy, iar în 1964 volumul „Moara de pe Floss”, autor George Eliot.Tot în 1964 apare traducerea cărţii lui J.D. Salinger „De veghe în lanul de secară”, realizată în colaborare cu Lucian Bratu.
În anul 1967 realizează alte două traduceri – D.H. Lawrence „Parfum de crizanteme” şi volumul lui Truman Capote, „Harfa de iarbă şi alte povestiri”, în colaborare cu Constantin Popescu.Un an mai târziu traduce „Centaurul”, creaţia lui John Updike, în 1971, în colaborare cu Cella Serghi, „Vă place Brahms ?”, al lui Francoise Sagan, iar în 1975 traduce „O poveste cu un hobbit”, autor J.R.R. Tolkien, în care ea s-a străduit să identifice elementele comune culturii populare engleze şi folclorului românesc şi astfel să creeze o lume familiară cititorului de la noi, trolii devenind uriaşi, orcii gnomi, elfii iele, iar dragonul Smaug zmeu.În 20 iulie 1969, realizează, alături de crainicul Ion Ghiţulescu, transmisia radiofonică în direct a aselenizării şi a celor mai importante momente ale misiunii Apollo 11.
-Jurnalista a realizat interviuri radio şi TV cu un număr impresionant de personalităţi din toate sferele vieţii sociale, din ţară sau străinătate: SAMUEL BECKETT, WILLIAM SAROYAN, SAUL BELLOW, HENRY MOORE sau MARSHALL MCLUHAN, HENRY KISSINGER, EDWARD HEATH, CHRISTIAN BARNARD, LOUIS ARMSTRONG, DUKE ELLINGTON, GRIGORE MOISIL, YEHUDI MENUHIN, ARTHUR RUBINSTEIN, MARGARET THATCHER, EDWARD KENNEDY etc.A publicat interviuri, traduceri şi comentarii, mai cu seamă în revista „Secolul 20″.
-La radio a susţinut mult timp o rubrică de comentariu vizând dinamica vieţii internaţionale, alături de colegul său FLORIN HERA, fost redactor-şef adjunct la Redacţia emisiunilor pentru străinătate (REPS), un excelent comentator de politică externă.
-A trecut la cele veşnice, în urma unei crize de astm, la 19 ianuarie 1981, la BUCUREŞTI, la doar 52 de ani, fiind înmormântată la Cimitirul BELLU.
-În anul 1983 – chiar în anul în care şi soţul ei, EMANOIL PETRUŢ, se stingea la doar 51 de ani -, apar la Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ, postum, traducerile volumelor lui LAWRENCE DURRELL – „JUSTINE ” şi „BALTHAZAR ” şi prima jumătate a „CVARTETULUI din ALEXANDRIA ”, proiect dus la bun sfârşit apoi de a altă strălucită traducătoare, ANTOANETA RALIAN, care a adus publicului versiunea în limba română a celelalte două volume scrise de Durrell, „MOUNTOLIVE ” și „CLEA ”.
-În amintirea acestei personalităţi de o rarisimă cultură, Societatea Română de Radiodifuziune a numit una din sălile de conferinţe a instituţiei „CATINCA RALEA ”, jurnalista şi omul de cultură cu un farmec personal fabulos, atât de deschis, popular, direct, nesofisticat şi camarad de nădejde.
Surse:
http://www.radioiasi.ro/.../in-memoriam-catinca-ralea/
preluare:Genovica Pârvu
@ toată lumea
Flori de tei cad rânduri, rânduri, Eminescu e-n români!
Printre valurile vremii el prin versuri ne învață,
Ramuri bat din nou în geamuri să ne limpezească-n ceață.
Când izvoarele suspină versul lui cu dor îngâni.
Iar Luceafărul veghează al nost neam în astă viață.
Codrul de-l păstrăm al nostru, vom fi mâine noi stăpâni
Peste lacul cel albastru, peste tot. De ce amâni
Tu, române, să fii falnic? Nu ceda când clipa-ngheață!
Căci avem din el o zestre, flori albastre și părinți
Și or trece anii-n grabă ca nori lungi și se vor duce.
Nu ceda, nu-ți fie teamă! Nu trăi în suferinți!
Căci de-acolo el veghează și ne cară-a noastră cruce
Și își plânge-acolo neamul, limba noastră printre sfinți
Și se roagă printre rime s-avem aripi la răscruce.
Versuri: Gabriela Botici
Volumul: Pe strada gândurilor - Editura Fast Editing 2024
Foto: mihai-eminescu.ro
